ICCJ. Decizia nr. 3754/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3754/2013

Dosar nr. 23481/3/2012

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 708/ F din data de 17 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23481/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât astfel:

I. A condamnat pe inculpata C.P., astfel:

- în temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- în temeiul art. 215 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1).lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. şi socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A impus inculpatei ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;

- să nu intre în legătură cu inculpaţii C.N.A., T.A., S.R.C. şi G.I.

A atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen.

în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

în temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

Conform art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data punerii în libertate.

II. A condamnat pe inculpatul C.N.A., astfel:

- în temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- în temeiul art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. şi socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;

- să nu intre în legătură cu inculpaţii C.P., T.A., S.R.C. şi G.I.

A atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen.

în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

în temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Conform art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data punerii în libertate.

III În temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile ârt.82 C. pen. şi socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 83 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra. cazurilor de revocare a suspendării condiţionate.

în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Potrivit art. 1451 rap. la art. 145 pct. 23C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea din data de 27 iunie 2012 şi încetarea obligaţiilor aferente acesteia.

IV. În temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.R.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare) cu aplicarea art. 71 rap. La art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionata a. executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în, condiţiile art. 82 C. pen. şi socotit de la data rămânerii definitive, a hotărârii.

În temeiul art. 83 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate. în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

V. În temeiul art. 14 şi ari 1-5 rap. la art. 346 alin. (1) din Codul, de procedură penală în ref. la art. 998 şi urm. din,Codul civil, a admis acţiunea formulată de partea civilă B.V. şi a obligat pe inculpaţii C.P. şi C.N.A., în solidar, la plata către aceasta a sumei de 15.000 euro, în echivalentul în monedă naţională.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.N.A., mai puţin asupra celor exceptate de lege, până la concurenţa sumei de 15.000 euro, dispusă prin ordonanţa din data de 14 iunie 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat următoarele sume de bani:

- de la inculpata C.P., suma de 22.000 euro;

- de la inculpatul S.R.C., sumele de 500 euro şi 500 iei. în temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi la plata sumei de câte 6.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul (sesizat prin Rechizitoriul nr. 151/P/2012 din data de 21 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie) a constatat că inculpaţii au fost trimişi în judecată, sub acuzaţia săvârşirii următoarelor fapte:

1. În luna aprilie 2012, inculpata C.P., având ajutorul inculpaţilor C.N.A. şi S.R.C., a pretins de la denunţătorul F.B. suma de 125.000 euro şi a primit suma de 16.000 euro (în două tranşe, de 1.000 euro şi respectiv de 15.000 euro), precum şi băuturi alcoolice în valoare de 500 lei, lăsând pe acesta să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, pentru a le determina să aprobe închirierea şi apoi vânzarea către el a unui spaţiu comercial în suprafaţă de peste 1.000 mp,. situat în centrul istoric al capitalei; la data de 22 aprilie 2012, inculpaţii C.P. şi S.R.C. au fost depistaţi, de către organele de urmărire penală, la scurt timp după ce au primit suma de 15.000 euro de la denunţătorul F.B.;

V 2. În cursul lunii mai 2012, inculpata C.P., având ajutorul inculpaţilor C.N.A. şi T.A., a pretins de la denunţătoarea P.S.I. suma de 48.000 euro, lăsând-o pe aceasta să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar şi al Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru a le determina să aprobe concesionarea către ea a unui spaţiu comercial situat în centrul istoric al capitalei; la data de 29 mai 2012, denunţătoarea P.S.I. a remis inculpaţilor C.N.A. şi T.A. suma de 48.000 euro, aceştia fiind depistaţi, la scurt timp, de către organele de urmărire penală;

3. În cursul anului 2011, inculpata C.P. a pretins de la denunţătorul S.M., în numele inculpatului G.I. (faţă de care judecata a; fost disjunsă), suma de 120.000 euro şi a primit suma de 25.000 euro, cel din urmă lăsând să se creadă că poate interveni pe lângă unul dintre viceprimarii municipiului Bucureşti, pentru a-i aproba denunţătorului încheierea unui contract de închiriere; din cei 25.000 euro, primiţi de la denunţător, inculpatul G.I. a primit suma de 3.000 euro, restul revenindu-i inculpatei C.P.;

4. În perioada martie-mai 2012, inculpata C.P., având ajutorul inculpatului C.N.A., a indus-o în eroare pe partea vătămată B.V., prezentându-i, în mod mincinos, posibilitatea de a convinge o persoană nenominalizată să îi cesioneze un contract de închiriere a unui imobil situat în centrul istoric, obţinând de la aceasta, în mod injust, suma de 15.000 euro.

În faza de urmărire penală, au fost audiaţi inculpaţii C.P., T.A., S.R.C. şi G.I., în timp ce inculpatul C.N.A. a refuzat să dea declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere. De asemenea, au fost audiaţi partea vătămată B.V. şi martorii F.B., P.S.I., S.M., S.C. şi N.M. Materialul probator administrat în acea fază procesuală mai cuprinde procesele-verbale de constatare din datele de 22 aprilie 2012 şi 29 mai 2012; procesele-verbale de marcare criminalistică a sumelor de 1.000 euro, 15.000 euro şi 48.000 euro (utilizate la realizarea celor două acţiuni de flagrant); autorizaţiile provizorii nr. 12/2012 şi nr. 18/2012 (privind interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental); încheierile, şi autorizaţiile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor nr. 421/A.I./2012, nr. 445/A.I./2012, nr. 482/A.I./2012, nr. 496/A.I./2012, nr. 596/A.I./20l2 şi nr. 629/A.I./2012 (toate emise de Tribunalul Bucureşti); procesele-verbale şi notele de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale (purtate de inculpaţi, atât între ei, cât şi martorii denunţători); adresa nr. CAB 340/2012, emisă de Administraţia Fondului Imobiliar; fişa postului inculpatului C.N.A.; ordonanţa de luare a unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor aceluiaşi inculpat; 17 suporţi optici tip CD-R, marca V. şi 1 suport optic tip mini DVD+R (conţinând înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale şi imaginilor video captate cu ocazia acţiunilor de flagrant).

În cursul judecăţii, au fost audiaţi inculpaţii C.P., C.N.A., T.A. şi S.R.C. (care au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen., declarând că recunosc, în totalitate, săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi că îşi însuşesc probele din faza de urmărire penală) şi s-a administrat, la cererea acestora, proba cu înscrisuri, în circumstanţiere.

Tribunalul a constatat că faptele recunoscute de inculpaţi (dovedite prin probele administrate în faza de urmărire penală, însuşite de aceştia în cunoştinţă de cauză) sunt prevăzute de legea penală, au fost săvârşite cu vinovăţie şi prezintă pericol social.

Astfel, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt.

1. La data de 10 aprilie 2012, inculpata C.P., împreuna cu inculpaţii C.N.A. şi S.R.C., au pretins suma de 125.000 euro denunţătorului F.B., lăsându-l să creadă că interveni pe lângă persoane din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, cu competenţa de a aproba închirierea şi vânzarea către acesta a unui spaţiu comercial aflat în custodia Administraţiei Fondului Imobiliar, în suprafaţă de 1.000 mp.

În concret, denunţătorul l-a cunoscut, prin intermediul inculpatului S.R.C., pe inculpatul C.N.A.,. care s-a prezentat ca fiind angajat al Poliţiei Locale a Sectorului 3. Acesta din urmă i-a spus denunţătorului că inculpata C.P., angajată în cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar, poate interveni pe lângă persoane competente să aprobe închirierea şi vânzarea acelui spaţiu comercial. Tot inculpatul C.N.A. i-a solicitat denunţătorului să remită suma de bani anterior menţionată în două tranşe, prima tranşă fiind de 25.000 euro, la data prezentării actelor pentru întocmirea Contractului de închiriere, iar diferenţa la semnarea contractului respectiv. Acelaşi inculpat a precizat că se poate implica în demersuri de tranzacţionare şi cu privire la alte imobile ce au aparţinut Primăriei Municipiului Bucureşti, înmânându-i denunţătorului mai multe copii ale schiţelor cadastrale ale acelor imobile. La data de 09 aprilie 2012, inculpaţii C.P., C.N.A. şi S.R.C. s-au întâlnit cu denunţătorul, căruia i-au confirmat susţinerile anterioare, cu privire la cuantumul sumei pretinse şi modalitatea remiterii acesteia; Cu acea ocazie, inculpata C.P. a menţionat că îi cunoaşte pe angajaţii primăriei cu atribuţii în aprobarea şi semnarea contractelor, precum şi pe unul dintre viceprimarii capitalei („mâna dreaptă a primarului S.O.”). După formularea denunţului, convorbirile telefonice dintre inculpaţi şi martorul denunţător au fost înregistrate, lecturarea transcrierii acestora evidenţiind aceleaşi împrejurări cu privire ia condiţiile încheierii contractului de închiriere, cuantumul sumei de bani pretinse şi modalitatea remiterii acesteia către inculpaţi de către martor respectiv. După mai multe negocieri între inculpaţii C.P. şi S.R.C., pe de o parte, şi martorul denunţător F.B., pe de altă parte, acesta din urmă Ie-a remis primilor doi suma de 1.000 euro (în două bancnote de câte 500 euro fiecare, provenind din fondul D.N.A., moment care a fost fixat fotografic, conform planşelor existente la dosar. Banii au fost împărţiţi între cei doi inculpaţi, revenindu-i fiecăruia 500 euro. Ulterior, s-au purtat mai multe convorbiri telefonice (şi acestea înregistrate) între inculpaţii C.P. şi S.R.C. şi martorul denunţător, cu privire la diferenţa de sumă. Din acele: convorbiri, rezultă insistenţele celor doi inculpaţi în a obţine acea diferenţă şi-încercările lor de a-l convinge pe martorul denunţător de relaţiile pe care le au şi, ca atare, de posibilităţile existente pentru încheierea contractului de închiriere. în final, martorul denunţător Ie-a oferit suma de 15.000 euro (provenită tot din fondul D.N.A.), care a fost găsită asupra inculpaţilor de către organele de urmărire penală.

2. Inculpata C.P., cu aportul inculpaţilor C.N.A. şi T.A., a pretins suma de 48.000 euro denunţătoarei P.S.I., pentru concesionarea de către aceasta; a unui spaţiu comercial aflat în administrarea A.F.I., situat în centrul istoric al capitalei, pe Strada Franceză. Convorbirile telefonice purtate între cei trei. inculpaţi au fost interceptate.

În concret, martora denunţătoare P.S.I. a cunoscut-o ;pe inculpata C.P., prin intermediul inculpatului T.A. (agent imobiliar), care îi ştia interesul pentru identificarea de spaţii comerciale. Cel din urmă inculpat i-a spus martorei denunţătoare că prima inculpată are posibilitatea de a face demersuri pe lângă persoane responsabile din cadrul autorităţilor publice, în schimbul unei sume de băni, pentru aprobarea închirierii imobilelor din centrul istoric al capitalei. La rândul său, inculpatul T.A. a cunoscut-o pe inculpata C.P., prin intermediul inculpatului C.N.A. Cei trei inculpaţi s-au întâlnit cu martora denunţătoare, ocazie cu care i-au cerut suma de 160.000 euro, spunându-i că o parte din aceasta era destinata unor persoane responsabile din cadrul A.F.I., mai exact un procent de 30% (adică 48.000 euro) trebuia dat inculpatei C.P. care, la rândul ei, urma să o înmâneze directorului A.F.I., care. aproba semnarea contractului de cesionare sau închiriere. Modalitatea remiterii banilor către inculpata C.P. trebuia stabilita de inculpatul C.N.A. Din înregistrările discuţiilor purtate, a rezultat modul în care inculpaţii urmau a-şi împărţi între ei banii primiţi de la martora denunţătoare, precum şi încercarea lor de a o determina să dea acei bani mai repede către „l.” (persoana menţionată a fi viceprimar, cât timp aceasta mai avea atribuţii de serviciu, pentru că „veneau alegerile .locale”). Tot din acele discuţii, a rezultat că inculpaţii T.A. şi C.N.A. i-au comunicat martorei denunţătoare că îi vor da suma de 48.000 euro inculpatei C.P., pentru ca aceasta să o înmâneze directorului A.F.I. şi viceprimarului „I.”. La data de 29 mai 2012, în urma mai multor discuţii telefonice, martora denunţătoare P.S.I. s-a întâlnit cu inculpaţii T.A. şi C.N.A. în incinta patiseriei „Paul” de pe B-dul Regina Elisabeta, situata vis-a-vis de sediul Administraţiei Fondului Imobiliar, unde eră angajată inculpata C.P. Martora denunţătoare i-a oferit inculpatului T.A. suma de 48.000 euro (provenită din fondul D.N.A.), acest moment fiind fixat fotografic, conform planşelor ataşate la dosar. În acelaşi timp, inculpatul C.N.A. a luat înscrisul denumit „contract de împrumut”, pregătit de inculpatul T.A. şi semnat de acesta ca martor, ce apărea a fi încheiat între martora denunţătoare şi inculpata C.P. şi s-a deplasat la locul de munca al acesteia din urmă, A.F.I., pentru a-l semna. Contractul respectiv urma să dea o aparenţă de legalitate remiterii sumei anterior menţionate. Inculpaţii T.A. şi C.N.A. au fost depistaţi de către organele de urmărire penală, asupra celui dintâi fiind găsită suma de 48.000 euro.

3. În primăvara anului 2011, inculpata C.P. a solicitat denunţătorului S.M. suma de 120.000 euro, din care a primit suma de 25.000 euro, pentru a-i facilita încheierea unui contract de închiriere â unui spaţiu comercial situat pe Strada Franceză, în centrul istoric al capitalei, ca urmare a intervenţiilor pe care a susţinut că le va face pe lângă unul dintre viceprimarii capitalei.

În concret, sesizarea organelor de urmărire penală, prin denunţuri, a fost făcută de S.M. şi S.C. Marin, dar, simultan, şi de inculpata C.P., care a arătat că a pretins suma respectivă de comun acord cu inculpatul G.I., ce a lăsat să se creadă că, împreuna cu numitul A.I., putea interveni pe lângă unul dintre viceprimarii capitalei, pentru a-l convinge să aprobe denunţătorului contractul de închiriere al imobilului respectiv. Inculpata a precizat că, din cei 25.000 euro, proveniţi de la martorul denunţător S.M., i-a dat 3.000 euro inculpatului G.I., pentru a întreprinde demersurile invocate pe lângă acel viceprimar. Inculpata a menţionat că, în vederea întâlnirii avute în luna februarie 2011 cu cei doi denunţători, a purtat discuţii cu inculpatul G.I., care i-a spus că, împreună cu A.I., pot interveni pe lângă viceprimarul „I.”, în schimbul sumei de 100.000 euro, pentru ca acesta să aprobe închirierea imobilului de pe Strada Franceză. în luna martie 2011, martorul denunţător S.M. i-a dat inculpatei suma de 25.000 euro, avans? din suma totală anterior menţionată, perfectându-se, pentru acea sumă, un „contract de împrumut” între cei doi, Convorbirile telefonice dintre inculpata C.P. şi inculpatul G.I. au.”fost interceptate, iar în cuprinsul lor se face referire la numitul A.I., împreună cu care ultimul urma să intervină pe lângă persoane competente, din cadrul primăriei capitalei, pentru rezolvarea solicitării martorului denunţător.

4. Inculpata C.P., ajutată de inculpatul C.N.A., a pretins şi obţinut de la partea vătămată B.V. suma de 15.000 euro, prezentându-i acesteia, în mod mincinos, posibilitatea de a convinge o persoană nenominalizată să cesioneze un contract de închiriere a unui imobil, situat în centrul istoric al capitalei. In concret, partea vătămată, în ideea de a cumpăra un imobil în centru! istoric al capitalei, a avut discuţii cu mai mulţi cunoscuţi. Prietenul său, martorul N.M., i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul C.N.A., care i-a prezentat-o pe inculpata C.P. Aceasta din urmă s-a prezentat ca angajată a A.F.I., cu posibilităţi de a discuta cu persoana căreia i se închiriase, de către primăria capitalei, un spaţiu situat în centrul istoric, pe o stradă la intersecţia cu Strada Franceza şi de a convinge acea persoană să cedeze contractul de închiriere deţinut în favoarea părţii vătămate. Ulterior, inculpata C.P. a comunicat părţii vătămate că a reuşit să îl convingă pe actualul chiriaş al spaţiului să cedeze contractul său de închiriere, contra sumei de 15.000 euro. în aceste condiţii, partea vătămată a plătit suma respectivă, în echivalentul său în moneda naţională, în trei tranşe (o tranşă remisă direct inculpatei C.P. şi două tranşe remise acesteia şi inculpatului C.N.A., prin intermediul martorului N.M.). Şi în acest caz, au fost încheiate două „contracte, de împrumut”, autentificate notarial, la datele de 20 şi 24 aprilie 2012, între inculpata C.P. şi numitul B.T.N. Inculpata s-a obligat ca, în termen de 40 de zile, să asigure preluarea contractului de închiriere a imobilului şi să ramburseze împrumuturile, perfectate pentru a se da o aparenţă de legalitate cu privire scopul, remiterii sumelor de bani de către partea vătămată către inculpaţi.

Cuantumul sumei respective (15.000 euro), modalităţile în care s-a realizat remiterea ei şi persoanele implicate au rezultat din convorbirile telefonice purtate de acestea, atât între ele, cât şi cu partea vătămată B.V. şi cu martorul N.M., în acelaşi sens fiind şi declaraţiile acestora din urmă. Drept urmare, Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine a fi formală declaraţia de recunoaştere a inculpatului C.N.A., în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune. Tribunalul a constatat că încheierea celor două contracte de împrumut, între numitul B.T.N. şi inculpata C.P., dovedeşte existenţa sumei de 15.000 euro, iar, din ansamblul probatoriului anterior; evidenţiat (convorbirile telefonice şi declaraţiile inculpaţilor, părţii vătămate şi martorului), rezultă că acea sumă a fost dată de partea vătămată, prin intermediul sus-numitului, pentru a fi remisă în final inculpaţilor C.P. şi C.N.A. Constatând că faptele anterior menţionate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată, Tribunalul a pronunţat condamnarea fiecăruia dintre aceştia.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gradul concret de pericol social al faptelor (prin care s-a adus atingere atât unor activităţi de interes public, cât şi patrimoniului unei persoane), precum şi datele ce îi caracterizează pe inculpaţi.

Astfel, Tribunalul a reţinut că inculpaţii C.P. şi C.N.A. au recunoscut şi regretat faptele săvârşite, se află la primul contact cu legea penală, au vârste înaintate şi se confruntă cu probleme de sănătate inerente acestora. în plus, inculpata C.P. a adoptat şi a crescut un copil a cărui mamă naturală era o persoana lipsită de discernământ.

Cu privire la inculpatul T.A., Tribunalul a reţinut că a recunoscut şi regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, este absolvent de facultate, conduce o agenţie imobiliară, iar, potrivit caracterizărilor prezentate, este cunoscut în comunitate ca o persoană liniştită, cinstită, corectă, altruistă şi devotată familiei.

Referitor la inculpatul S.R.C., Tribunalul a reţinut că şi acesta a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, nu a mai avut tangenţe cu legea penală, a absolvit cursuri de bibliotecar-arhivist şi agent de vânzări şi este o persoană tânără, integrată social, pe care caracterizările vecinilor şi colegilor o înfăţişează ca având un comportament pozitiv în societate.

Raportat la complexul elementelor obiective şi subiective ce caracterizează persoana inculpaţilor, Tribunalul a apreciat că săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora a reprezentat doar un accident în viaţa lor, a cărui rezonanţă au conştientizat-o deja. în-consecinţă, considerând că dublul scop al pedepsei aplicate fiecăruia (sancţionator şi educativ) poate fi atins şi în lipsa executării efective, Tribunalul, a făcut; aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. (în cazul inculpaţilor C.N. şi C.N.A.) şi respectiv a celor ale art. 81 din acelaşi cod (în cazul inculpaţilor T.A. şi S.C.).

Întrucât, conform probatoriului cauzei, suma de 15.000 euro a aparţinut părţii vătămate B.V. şi a fost dată, în mai multe tranşe, inculpaţilor C.P. şi C.N.A., Tribunalul, admiţând acţiunea civilă formulată în procesul penal, i-a obligat pe cei doi inculpaţi, în solidar, să-i plătească celei dintâi suma respectivă, în. echivalentul ei. în moneda naţională. Pentru asigurarea acestei plăţi, Tribunalul, în temeiul art. 163 C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită în faza de urmărire penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.N.A.

În privinţa sumelor obţinute din săvârşirea infracţiunilor (altele decât cele provenite din fondul D.NA), Tribunalul a dispus măsura confiscării speciale,

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legai Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie (la data de 19 octombrie 2012) şi inculpatul C.N.A. (la data de 26 octombrie 2012, printr-o cerere formulată personal, nemotivată, expediată prin poştă).

Prin motivele scrise de apel (filele 4-13, d.a.), susţinute întocmai cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 11 martie 2013 (consemnate în încheierea de amânare a pronunţării), Parchetul a criticat sentinţa penală atacată, ca fiind netemeinică, sub un singur aspect, respectiv acela al modalităţii de executare a pedepselor aplicate celor patru inculpaţi, solicitând, în cazul inculpaţilor C.N. şi C.N.A., dispunerea executării efective, în regim de detenţie, a pedepselor la care aceştia au fost condamnaţi în primă instanţă (necontestate în ceea ce priveşte durata lor), iar, în cazul inculpaţilor T.A. şi S.R.C., schimbarea suspendării condiţionate cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor stabilite de Tribunal (de asemenea, necontestate în ceea ce priveşte durata lor).

Prin motivele scrise de apel (filele 29-33, d.a.) şi cu ocazia aceloraşi dezbateri, inculpatul C.N.A., care a beneficiat de asistenţa juridică a avocatului ales, a criticat sentinţa primei instanţe, ca fiind nelegală şi netemeinică, exclusiv sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, susţinând că această soluţie se întemeiază pe o. apreciere greşită a probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi pe neobservarea caracterului contradictoriu al acelui probatoriu, care ar fi trebuit să determine Tribunalul să-i respingă cererea de desfăşurare: a judecăţii conform procedurii simplificate şi solicitând, pe latură penală, achitarea lui, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (potrivit motivelor scrise) sau art. 10 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod (conform susţinerii din dezbateri) ori trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar, pe latură civilă, respingerea acţiunii civile formulate de partea vătămată B.V. şi ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale. Inculpatul nu a formulat nicio critică cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă în cazul infracţiunii continuate de complicitate la trafic de influenţă, precizând, dimpotrivă, în motivele scrise de apel, că recunoaşte săvârşirea acelei infracţiuni.

Prin decizia penală nr. 63/ A din 18 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul C.N.A. împotriva Sentinţei penale nr. 708/ F din data de 17 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 23481/3/2012.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

A fost înlăturată, cu privire la inculpata C.P., aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen. şi s-a dispus executarea efectivă, în regim de detenţie, a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentinţa penală apelată.

A fost înlăturată, cu privire ia aceeaşi inculpată, aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. şi s-a dispus executarea, pe durata pedepsei rezultante a închisorii, a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultanta a închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data de 17 octombrie 2012.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C.N.A. prin sentinţa penală. apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) în ret la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru, săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată:

În temeiul art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. şi la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea, infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În temeiul aii. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse şi aplicată inculpatului, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost înlăturate, şi cu privire la acest inculpat, aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen. şi s-a dispus executarea efectivă, în regim de detenţie, a pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost înlăturate, cu privire la acelaşi inculpat, aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. şi dispune executarea, pe durata pedepsei rezultante a închisorii, a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data de 17 octombrie 2012.

În temeiul art. 163 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, luată prin Ordonanţa nr. 151/P/2012 din data de 14 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, numai asupra imobilului aflat în proprietatea inculpatului C.N.A. (situat în municipiul Bucureşti, Strada Ioniţă Cigan, cu o valoare de impunere de123.995 lei), până la concurenta sumei de 15.000 euro, în vederea reparării pagubei cauzate părţii civile B.V.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cu ocazia judecării apelurilor, instanţa de apel a respins cererea inculpatului apelant C.N.A.; de audiere a părţii vătămate B.V., apreciind-o inadmisibilă în raport cu procedura parcursă de judecata în primă instanţă.

În schimb, la cererea inculpatului intimat T.A., instanţa de apel a încuviinţat acestuia proba cu înscrisuri, în circumstanţiere, care a fost administrată, prin depunerea la dosar a acelor înscrisuri {filele 49-56, d.a.).

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, instanţa de apel a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

I. Referitor la infracţiunea de trafic de influentă, s-a constatat că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală (însuşit, fără rezerve, de către toţi cei patru inculpaţi), care nu a fost contestată prin niciunul dintre apelurile declarate în cauză.

Astfel, s-a reţinut, asemenea primei instanţe, ca fiind dovedite, în afara oricărui dubiu, următoarele fapte (ce vor fi expuse în ordine cronologică), recunoscute, în totalitate, de către inculpaţii la care se referă sentinţa penală apelata:

1. În luna februarie 2011, inculpata C.P. (angajată, în funcţia de referent, la Administraţia Fondului Imobiliar) a pretins de la denunţătorul S.M., în prezenţa martorului S.C.M. (prieten cu acesta), suma de 120.000 euro, lăsându-l să creadă că, în schimbul acestei sume, poate interveni, împreună cu coinculpatul G.I. (faţă de care judecata a fost disjunsă), pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, inclusiv unul dintre viceprimari, pentru aprobarea încheierii, în favoarea denunţătorului, a unui contract de închiriere privitor la un imobil situat la intersecţia Străzii Şelari cu Strada Franceză, în centrul istoric al capitalei; la începutul lunii martie 2011, denunţătorul S.M. i-a remis inculpatei C.P. suma de 25.000 euro, reprezentând un avans din suma pretinsă de aceasta; pentru mascarea scopului remiterii acestei sume şi pentru ca denunţătorul S.M. să-şi asigure o garanţie a restituirii ei, în cazul când intervenţia promisă de inculpata C.P. nu ar fi avut finalitatea dorită, între cele două persoane a fost încheiat, în mod fictiv, la data de 04 martie 2011, un contract de împrumut fără dobândă, având ca obiect tocmai suma de 25.000 euro; conform declaraţiei inculpatei C.P., din suma de bani primită de la denunţătorul S.M., şi-a oprit pentru ea suma de 22.000 euro (în privinţa căreia prima instanţă a dispus, în mod legal, măsura confiscării), iar restul de 3.000 euro l-a remis inculpatului G.I. (judecat într-o cauză separată).

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile concordante ale denunţătorului S.M., martorului S.C. Marian şi inculpatei C.P. (filele 70-79 şi 90-93, vol. II, d.u.p.), din contractul fictiv de împrumut anterior menţionat (fila 118 d.u.p.), din procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi a dialogului ambiental dintre inculpata respectivă şi inculpatul G.I. (filele 119-127 şi 130-140, vol. II, d.u.p.) şi din procesul-verbal de confruntare dintre cei doi inculpaţi (filele 141-147, vol. II, d.u.p.).

2. La începutul lunii aprilie 2012, inculpata C.P. (angajată, în funcţia de referent, la Administraţia Fondului Imobiliar) a pretins de la denunţătorul F.B. suma de 125.000 euro, lăsându-l să creadă că, în schimbul acestei sume, îi poate facilita închirierea şi apoi cumpărarea unui spaţiu comercial din zona centrului istoric al capitalei, prin. intervenţii la persoane competente din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, inclusiv viceprimarul cu drept de semnătură pentru astfel de tranzacţii; întâlnirea dintre denunţătorul F.B. şi inculpata C.P. a fost mijlocită de inculpatul C.N.A. (inspector în cadrul Poliţiei Locale a Sectorului 3 Bucureşti), care i-a prezentat celui dintâi posibilităţile de intervenţie, contra cost,” ale celei din urmă, în scopul anterior menţionat, sens în care i-a şi înmânat copiile schiţelor cadastrale ale mai multor imobile din zona respectivă; la rândul său, inculpatul C.N.A. fusese pus în contact cu denunţătorul F.B. de către inculpatul S.R.C.; la data de 12 aprilie 2012, denunţătorul F.B. i-a remis inculpatei C.P., în prezenţa inculpatului S.R.B., suma de 1.000 euro (provenită din fondul special al D.N.A.), suma respectivă fiind împărţită apoi, în mod egal, între cei doi inculpaţi/ fiecare obţinând astfel suma de 500 euro (pe care inculpata C.P. a restituit-o, ulterior, organelor de urmărire penală, iar, în privinţa sumei primite de inculpatul S.R.B., s-a dispus în mod legal, de către prima instanţă, măsura confiscării); la data de 13 aprilie 2012, denunţătorul F.B. i-a remis inculpatului S.R.B. băuturi alcoolice în valoare de 500 lei (sumă în privinţa căreia prima instanţă a dispus, de asemenea, în mod legal, măsura confiscării); la data de 22 aprilie 2012, după mai multe negocieri, purtate atât direct (la data de 18 aprilie 2012), cât şi telefonic, denunţătorul F.B. i-a remis inculpatei C.P., în prezenţa inculpatului S.R.B., suma de 15.000 euro (provenită din fondul special al D.N.A.), care, urmare a organizării unei acţiuni de prindere în flagrant, a fost găsită asupra celei dintâi şi, astfel, recuperată.

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile concordante ale denunţătorului F.B. şi ale inculpaţilor C.P. şi S.R.C. (filele 207-213, 218-220,229-233 şi 244-250), din procesele-verbale întocmite cu ocazia primei acţiuni de supraveghere din data de 12 aprilie 2012 şi respectiv cu prilejul constatării infracţiunii flagrante din data de 22 aprilie 2012, împreună cu planşele fotografice aferente (filele 251-276 şi 289-303, voii, d.u.p.), din procesele-verbale de transcriere a dialogurilor ambientale şi a convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate [filele 277-286, 304-335, 338-365 şi 368-392, voii, d.u.p.) şi din înscrisurile puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către denunţătorul F.B. (filele 393-407 şi 411-415, vol. I, d.u.p). Inculpatul C.N.A., care, în faza de urmărire penală, s-a prevalat de dreptul la tăcere, a recunoscut, la rândul lui, fapta imputată, conform declaraţiei din cursul judecăţii (fila 185, d.f.).

3. În cursul lunii mai 2012, inculpata C.P. (angajată, în funcţia de referent, la Administraţia Fondului Imobiliar) a pretins de la denunţătoarea P.S.I. suma de 48.000 euro, lăsând-o să creadă. că, în schimbul acestei sume, poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul instituţiei unde lucra (făcând referire la director) şi al Primăriei municipiului Bucureşti (făcând referire la un viceprimar), în vederea concesionării către denunţătoare a unui spaţiu comercial situat în zona centrului istoric al capitalei, pe Strada Covaci; întâlnirea dintre denunţătoarea P.S.I. şi inculpata C.P. a fost mijlocită de inculpaţii C.N.A. (inspector în cadrul Poliţiei Locale a Sectorului 3 Bucureşti) şi T.A. (de profesie agent imobiliar); din suma pretinsă, 30.000 euro urmau să-i revină inculpatei C.P., iar diferenţa de 18.000 euro urma să fie împărţită între inculpaţii C.N.A. şi T.A.; pentru mascarea scopului remiterii sumei anterior menţionate, s-a convenit încheierea fictivă a unui contract de împrumut între denunţătoarea P.S.I. şi inculpata C.P.; la data de 29 mai 2012, denunţătoarea P.S.I. şi inculpaţii C.N.A. şi T.A. s-au întâlnit la o patiserie situată vis-a-vis de sediul Administraţiei Fondului Imobiliar (unde lucra inculpata C.P.); denunţătoarea P.S.I. i-a înmânat-inculpatului T.A. suma de 48.000 euro (provenită din fondul special al D.N.A.), numărată de acesta; inculpatul C.N.A. a plecat spre locul de muncă al inculpatei C.P., pentru a-i prezenta, în vederea semnării, contractul fictiv de, împrumut; după semnarea de către inculpata C.P. a contractului respectiv, în calitate de împrumutat, inculpatul C.N.A. a revenit la locul unde îl aşteptau, denunţătoarea P.S.I. şi inculpatul T.A., care au semnat şi ei acel. contract, în calităţile de împrumutător şi respectiv martor; inculpatul C.N.A. a semnat, la rândul său, acel contract, în calitate de martor şi a asigurat-o pe denunţătoarea P.S.I. că, ;în cel mai scurt timp, se va încheia contractul de concesiune pe care aceasta îl dorea; fiind organizată o acţiune de prindere în flagrant, suma de 48.000 euro a fost găsită asupra inculpatului T.A. şi recuperată,, cu aceeaşi ocazie fiind descoperit şi contractul fictiv de împrumut, purtând semnăturile tuturor celor patru persoane implicate.

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile concordante ale denunţătoarei P.S.I. şi ale inculpaţilor C.P. şi T.A. (filele 3-9, 25-26 şi 75-79, vol. I, d.u.p.), din procesele-verbale întocmite cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, împreună cu planşele fotografice aferente (filele 88-92 şi 94-127, vol. I, d.u.p), din contractul fictiv de împrumut anterior menţionat (fila 93, vol. I, d.u.p.) şi din procesele-verbale de transcriere a dialogurilor ambientale şi a convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate (filele 133-156 şi 159-199, vol. I, d.u.p.). Inculpatul C.N.A., care, în faza de urmărire penală, s-a prevalat de dreptul la tăcere, a recunoscut, la rândul lui, şi această faptă, conform declaraţiei din cursul judecăţii (fila 185).

Raportat la situaţia de fapt anterior menţionată (pct. 1, 2 şi 3), Curtea constată că faptele inculpaţilor C.P. (3 acte materiale), C.N.A. (2 acte materiale), S.R.C. şi T.A. (fiecare câte un act material) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în .forma de participaţie a autoratului, în cazul celei dintâi şi respectiv a complicităţii, reglementată de art. 26 C. pen., în cazul ultimilor trei.

Referitor la încadrarea juridică, s-a observat că, prin prinderea. în flagrant realizată cu privire la fapta menţionată la pct. 2, a încetat rezoluţia infracţională luată de inculpaţii C.P. şi C.N.A., astfel că fapta ulterioară a acestora, descrisă la pct. 3, nu mai putea fi, în mod obiectiv, săvârşită în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale. în această situaţie, s-ar fi impus a se reţine în sarcina inculpatei-C.P. o infracţiune continuată de trafic de influenţă (cu privire la actele materiale menţionate la pct. 1 şi 2), în incriminarea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi, în concurs real cu aceasta, o infracţiune simplă de trafic de influenţă (cu privire la fapta descrisă la pct. 3), în incriminarea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar, în sarcina inculpatului C.N.A., două infracţiuni simple, aflate în concurs real, de complicitate la trafic de influenţă (cu privire la faptele menţionate la pct. 2 şi 3), fiecare în . incriminarea prevăzută de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a observat că, în condiţiile în care faptele descrise la pct. 2 şi 3 au fost săvârşite de câte trei persoane împreună, s-ar fi impus reţinerea, cu privire la fiecare dintre cei patru inculpaţi, a circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Instanţa de apel a apreciat că nu poate proceda însă la reformarea sentinţei penale apelate, sub aspectul încadrării juridice, prin prisma celor două observaţii anterior menţionate, întrucât apelul Parchetului (astfel cum a fost motivat în scris şi susţinut oral cu ocazia dezbaterilor) s-a referit numai la modalitatea de executare a pedepselor aplicate celor patru inculpaţi, iar nu şi la întinderea acelor pedepse, care nu a fost contestată, în cazul nici unuia dintre ei. Or, reţinerea încadrării juridice anterior menţionate ar conduce, în privinţa inculpaţilor C.P. şi C.N.A., la aplicarea a câte unei noi pedepse, în considerarea concursului de infracţiuni (formă de pluralitate mai gravă decât infracţiunea continuată), iar,. în privinţa tuturor celor patru inculpaţi, la o nouă individualizare a pedepselor, prin prisma circumstanţei agravante legale anterior menţionate.

În aceste condiţii, instanţa de apel a menţinut, cu privire la infracţiunea analizată, încadrarea juridică stabilită de prima instanţă, reţinând că, în cazul inculpaţilor C.P. şi C.N.A., aceasta îmbracă forma continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.).

II. Referitor la infracţiunea de înşelăciune, în forma de participaţie a autoratului (în cazul inculpatei C.P.) şi respectiv a complicităţii (în cazul inculpatului C.N.A.), s-a constatat, în prealabil, că, prin declaraţiile formulate în faţa primei instanţe la termenul din data de 26 septembrie 2012, mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti (filele 185-186, d.f.), ambii inculpaţi au precizat că recunosc, în totalitate, săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi (inclusiv infracţiunea în discuţie), astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, că le sunt cunoscute şi îşi însuşesc probele administrate în faza de urmărire penală (care le-au fost aduse la cunoştinţă, în întregul lor, cu ocazia prezentării materialului de. urmărire penală), că nu solicită administrarea altor probe şi că, în consecinţă, doresc ca judecata să se realizeze conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 din Codul de procedură penala, bazată pe recunoaşterea vinovăţiei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.N.A., care, prin motivele de apel susţinute, a contestat această procedura simplificată de judecată, s-a constatat că declaraţia sa, de recunoaştere integrală a faptelor imputate şi cererea lui, de judecare potrivit acelei. proceduri, au fost formulate în faţa primei instanţe în prezenţa apărătorului ales şi, de asemenea, că acest inculpat nu s-a exprimat niciodată, personal, în. sensul retractării declaraţiei respective, cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune, pe care, în prezent, o contestă. în acest sens, s-a observat că, prin motivele de apel, astfel cum au fost formulate în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul nu a contestat săvârşirea faptei, în materialitatea ei, ci s-a apărat afirmând că acea faptă fie nu este prevăzută de legea penală, ci este generatoarea unui litigiu civil (solicitând achitarea pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), fie că nu întruneşte, pe latură obiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii anterior menţionate (solicitând achitarea pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.).

Totodată, s-a constatat că obiecţia formulată de inculpat în ceea ce priveşte procedura simplificată de judecată se referă exclusiv la infracţiunea de complicitate la înşelăciune (iar nu şi la infracţiunea continuată de complicitate la trafic de influenţă, despre care a precizat, şi în motivele scrise de apel, că o recunoaşte), fiind astfel inadmisibilă, întrucât, conform art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., procedura respectivă are, un caracter indivizibili putându-se aplica fie tuturor faptelor menţionate în actul de sesizare, fie nici uneia dintre ele.

S-a mai constatat că, potrivit art. 3201 alin. (4) şi (8) din C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011), în situaţia formulării unei cereri de desfăşurare a judecăţii conform procedurii simplificate (astfel cum s-a întâmplat şi în speţă), instanţa nu o poate respinge decât atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a. fost săvârşită de inculpat, în caz contrar trebuind să soluţioneze cauza potrivit acelei proceduri şi pe baza acelor probe.

În speţă, s-a constatat că prima instanţă a procedat, în mod legal, la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, în condiţiile în care inculpatul C.N.A. a formulat în mod expres şi explicit o astfel de cerere, iar probatoriul administrat în faza de urmărire penală (însuşit integral de acesta) dovedeşte, cu certitudine, nu numai că fapta de care este acuzat există şi a fost săvârşită de către el (împrejurări, de altfel, necontestate), dar şi că acea faptă constituie infracţiune, în încadrarea juridică menţionată în actul de sesizare.

Astfel fiind, s-a constatat că nu există niciun motiv legal pentru trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, după cum s-a solicitat, în dezbateri, de către apărătorul ales al inculpatului C.N.A. ;

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-a constatat că aceasta se prezintă astfel: în cursul lunii martie 2012, efectuând demersuri pentru închirierea sau cumpărarea unui imobil situat în centrul istoric al capitalei, partea vătămată B.V. I-a cunoscut, prin intermediul unui prieten al său (martorul N.M.), pe inculpatul C.N.A., care i-a spus că inculpata C.P. îl poate ajuta ;să preia un contract de închiriere privind un imobil din acea zonă, întrucât chiriaşul de la acel moment nu mai putea suporta cheltuielile mari de întreţinere; după aproximativ o săptămână, a avut loc o întâlnire, la care au participat toate cele patru persoane anterior menţionate (partea vătămată, martorul şi cei doi inculpaţi); cu acea ocazie, inculpata C.P., care s-a prezentat drept angajată a Administraţiei Fondului Imobiliar, i-a spus părţii vătămate B.V. că îl poate convinge pe chiriaşul, (nenominalizat) al unui imobil situat pe Strada Franceză, cu o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp, să îi cedeze contractul de închiriere; ulterior, inculpata C.P. i-a comunicat părţii vătămate B.V. că a reuşit să îl convingă pe acel chiriaş să procedeze în: sensul anterior menţionat şi că acesta pretinde, în schimbul cedării contractului de închiriere, suma de 15.000 euro; partea vătămată B.V. a fost de acord cu plata acestei sume şi a convenit cu inculpata C.P. ca remiterea sumei respective către aceasta din urmă să fie mascată prin încheierea unui contract fictiv de împrumut; în acest sens, au fost încheiate, la datele de 20 şi 24 aprilie 2012, două contracte de împrumut, ambele fără dobândă (autentificate fiecare de către un notar public), pentru sumele de 10.000 euro şi respectiv 5.000 euro, în care, la-cererea părţii vătămate, un prieten al său, B.T.N. figurează. în calitate de împrumutător, iar inculpata C.P. (care a fost însoţită, la încheierea ambelor contracte, de inculpatul C.N.A.) este menţionată în calitate de împrumutat; în realitate, sumele respective, în echivalentul lor în lei, au fost remise inculpatei C.P., în trei tranşe, de către partea vătămată B.V., prin intermediul prietenului său (martorul N.M.) şi al inculpatului C.N.A., în scopul convenit cu aceasta.

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile concordante ale părţii vătămate B.V. şi martorului N.M. (filele 5-7şi 14-18 vol. II, d.u.p.), din contractele de împrumut autentificate din data de 20 aprilie 2009 de către notarul public F.D. şi respectiv din data de 24 aprilie 2009 de către notarul public A.C.G.V. (filele 8-13, vol. II, d.u.p.), din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii C.P. şi C.N.A., pe de o parte şi între fiecare dintre aceştia şi martorul N.M., pe de altă parte (filele 19-51, vol. II, d.u.p.), din declaraţia inculpatei C.P. [filele 35-36, vol. I, d.u.p.) şi din adresa din data de 08 iunie 2012, emisă de Administraţia Fondului Imobiliar (filele 150-152, vol. II, d.u.p.).

Referitor la situaţia de fapt expusă, lecturând motivele scrise de apel (filele 29-33, d.a.), s-a constatat că inculpatul C.N.A. nu o neagă, în ceea ce priveşte derularea evenimentelor anterior menţionate, criticile sale întemeindu-se, în esenţă, pe următoarele aspecte; contradicţiile din şi dintre declaraţiile părţii vătămate B.V. şi ale martorului N.M., cu privire la cuantumul sumelor plătite inculpatei C.P. în fiecare dintre cele trei tranşe,şi modalităţile concrete în care s-a realizat fiecare plată şi respectiv împrejurarea că, pe de o parte, împrumutătorul menţionat în cele două contracte; este B.T.N., care nu a formulat plângere penală în calitate de singură parte vătămată, iar, pe de altă parte, că, prin încheierea acelor contracte, partea vătămată B.V. şi-a asigurat garanţia recuperării sumei plătite, prin intermediul lui B.T.N., inculpatei C.P., putând formula o acţiune civilă în pretenţii faţă de aceasta din urmă.

Analizând aceste critici, prin raportare la probatoriul din faza de urmărire penală (însuşit de inculpat), instanţa de apel a constatat că sunt nefondate.

Astfel, sub primul aspect, s-a reţinut că, indiferent de cuantumul în lei al fiecărei tranşe şi de modalitatea în care s-a realizat în concret fiecare plată, suma totală remisă inculpatei C.P. a fost echivalentul sumei de 15.000 euro, fapt recunoscut de aceasta şi confirmat, în afara oricărui dubiu, de clauzele celor două contracte fictive de împrumut, al căror obiect însumat îl constituie tocmai acea sumă.

Sub cel de-al doilea aspect, s-a reţinut caracterul fictiv al încheierii celor două contracte de împrumut, atât în ceea ce priveşte părţile contractante, cât şi în ceea ce priveşte cauza remiterii sumelor de bani la care acestea se referă. Astfel, atât partea vătămată B.V. şi martorul N.M., cât şi inculpata C.P., prin declaraţii care se coroborează între ele, au confirmat că, deşi în acele contracte apare drept împrumutător numitul B.T.N., în realitate sumele de bani menţionate în acestea (în total 15.000 euro) au fost date de partea vătămată, care a apelat la ajutorul sus-numitului, prietenul său, întrucât, la momentul autentificării primului contract, nu avea actul de identitate asupra sa, iar, cu ocazia autentificării celui de-al doilea contract, a considerat că este bine să procedeze în mod similar. De asemenea, atât partea vătămată B.V. şi martorul N.M., cât şi inculpata C.P., prin declaraţii concordante, au confirmat că sumele respective nu reprezentau, în realitate, obiectul unor împrumuturi. Referitor la cauza reală a remiterii acelor sume, inculpata C.P. a susţinut că, în schimbul lor, a promis să intervină pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti pentru a aproba încheierea unui contract de închiriere ă imobilului, iar nu pe lângă pretinsul chiriaş al acestuia, în vederea cedării contractului său de închiriere, astfel cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate B.V. şi martorului N.M./ singurele care se coroborează între ele, dar şi cu menţiunile din adresa anterior citată a Administraţiei Fondului Imobiliar, din care rezultă că imobilul în discuţie face obiectul unor acţiuni civile în evacuare, deja admise de instanţele judecătoreşti, după ce s-a decis, încă din anul 2005, rezilierea contractului de închiriere cu fostul chiriaş (SC C. SRL) şi urmează a se proceda. la eliberarea sa şi la efectuarea unor lucrări de reabilitare, întrucât prezintă pericol de prăbuşire, astfel că, în mod logic, autoritatea publică competentă nu intenţiona, la momentul faptei, să îl închirieze, pentru ca inculpata. C.P. (angajată a Administraţiei Fondului Imobiliar şi cunoscătoare, în această calitate, a situaţiei juridice şi faptice a .imobilului): să-şi poată trafica influenţa pe lângă funcţionarii din acea autoritate, în. acest scop.

În realitate, astfel cum au declarat partea vătămată B.V. şi martorul N.M., inculpata C.P., beneficiind de sprijinul concomitent al inculpatului C.N.A. (care i-a intermediat întâlnirea cu partea vătămată, a însoţit-o la încheierea ambelor contracte fictive de împrumut şi a primit, pentru aceasta, o parte din suma de bani pretinsă), a indus-o în eroare pe partea, vătămată, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă (posibilitatea de a convinge o. persoană nenominalizată să-i cedeze contractul de închiriere al imobilului în discuţie, care, astfel cum deja s-a evidenţiat, nici nu mai avea, în mod legal,, un chiriaş şi nici nu se intenţiona, la acel moment, a mai fi închiriat, deoarece necesita lucrări urgente de reabilitare, aflându-se în prag de prăbuşire) şt obţinând, de la aceasta, în mod injust, pentru sine, suma de 15.000 euro, cu care a prejudiciat-o, situaţie în care, contrar celor susţinute de. inculpatul. C.N.A., Curtea constată că fapta este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., în forma de participaţie a autoratului (în cazul inculpatei C.P.) şi respectiv a complicităţii, conform art. 26 C. pen. (în cazul inculpatului respectiv), soluţia de condamnare fiind astfel legală şi temeinică.

În sprijinul celor anterior reţinute, instanţa de apel a evidenţiat şi faptul că modalitatea de mascare a cauzei reale a remiterii sumei de bani (încheierea unor contracte fictive de împrumut) nu era nouă pentru niciunul dintre cei doi inculpaţi, care au folosit, acţionând tot împreună, aceeaşi metodă, şi în cazul faptei de trafic de influenţă denunţate de P.S.I. (descrisă la pct. l.3).

Sub aspectul încadrării juridice, s-a menţionat că, în mod corect, nu s-au reţinut şi variantele agravante prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., întrucât încheierea celor două contracte fictive de împrumut nu a reprezentat un element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, ci, astfel cum s-a arătat deja, un mijloc de a ascunde cauza reală a plăţii făcute de partea vătămată B.V., ca urmare a inducerii sale în eroare, către inculpata C.P.

Împrejurarea că nu s-a dovedit că inculpatului C.N.A. i-ar fi revenit vreo parte din suma de bani pretinsă şi primită, inclusiv prin. intermediul său, de la partea vătămată B.V., de către. inculpata C.P., al cărei complice a fost, este nerelevantă sub aspectul existenţei infracţiunii, care nu este condiţionată, în cazul formei de participaţie ce se reţine în privinţa sa (complicitatea), de obţinerea unui folos material propriu.

Aceeaşi împrejurare nu împiedică nici angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului C.N.A., alături de inculpata C.P., întrucât participarea amândurora la săvârşirea unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu material în dauna părţii vătămate B.V., angajează răspunderea lor solidară faţă de aceasta, potrivit art. 998-999 şi art. 1003 C. civ. (în reglementarea în vigoare la data acelei fapte), astfel încât, contrar criticii formulate în apelul primului inculpat, Curtea constată că acţiunea civilă exercitată în procesul penal a fost în mod legal şi temeinic admisă de către prima instanţă, împotriva ambilor inculpaţi.

Susţinerea inculpatului C.N.A., că partea vătămată B.V. are deja asigurată garanţia recuperării sumei plătite, prin intermediul lui B.T.N., inculpatei C.P., putând formula o acţiune civilă în pretenţii faţă de aceasta din urmă, întemeiată pe cele două contracte de împrumut, este şi ea nefondată, întrucât, după cum s-a motivat anterior, contractele respective au un caracter fictiv, „iar temeiul angajării răspunderii civile a tuturor participanţilor la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (ca autor şi complice) nu este contractual, ci delictual, în raport cu fapta ilicită săvârşită împreună. De altfel, cele două contracte de împrumut nu îl privesc pe inculpatul în discuţie, care nu este parte, nici măcar simulată, în vreunul dintre ele.

În final, instanţa de apel a observat contradicţia din susţinerile apărării, care, în cuprinsul motivelor scrise de apel, pretinde, pe de o parte, că adevărata parte vătămată ar fi împrumutătorul din contractele de împrumut (B.T.N.), care nu a formulat plângere penală, în timp ce B.V. nu ar avea calitatea cerută de lege pentru a se constitui parte civilă în cauză, iar, pe de altă parte, că acesta din urmă îşi poate recupera suma plătită, prin intermediul celui dintâi, invocând tocmai acele contracte ceea se echivalează cu recunoaşterea implicită a caracterului fictiv al contractelor respective.

III. Referitor la individualizarea pedepselor, instanţa de apel a reţinut, în prealabil, acordarea legală a beneficiului prevăzut de art. 3201alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale prevăzute în normele de incriminare incidente, pentru toţi cei patru inculpaţi, inclusiv pentru inculpatul C.N.A., în condiţiile în care, în pofida apărărilor formulate de acesta în apel, se constată, pentru argumentele mai sus expuse, că cererea sa, de desfăşurare,. a judecăţii potrivit procedurii simplificate, este validă, iar declaraţia lui, de recunoaştere în totalitate a faptelor descrise în actul de sesizare, este conformă cu probatoriul administrat în faza de urmărire penală, .care îi dovedeşte, mai presus de orice îndoială, vinovăţia în săvârşirea tuturor acelor fapte.

Pornind de la această premisă, s-a constatat că pedepsele aplicate de prima instanţă sunt legale, iar, în cazul inculpaţilor C.P., S.R.C. şi T.A., şi temeinice (aspect, de. altfel, necontestat), durata, acestora fiind proporţională cu gravitatea faptelor comise de fiecare şi justă în raport cu circumstanţele personale proprii, corect evidenţiate de prima instanţă.

În schimb, în cazul inculpatului C.N.A.,; instanţa de apel a constatat, din oficiu, că se impune o diferenţiere a pedepselor aplicate acestuia în raport cu cele aplicate inculpatei C.P., apreciind injustă hotărârea primei instanţe de a stabili, în cazul amândurora, pedepse similare. în acest sens, Curtea are în vedere forma de participaţie a inculpatului C.N.A. (care, în cazul ambelor infracţiuni reţinute în sarcina sa, a îmbrăcat forma complicităţii), mai puţin gravă decât cea a inculpatei C.P. (autoare nemijlocită a tuturor faptelor anterior descrise), participarea acestuia la săvârşirea a numai două dintre actele materiale de trafic de influenţă, spre deosebire de aceeaşi inculpată, autoare a trei asemenea acte materiale, precum şi beneficiul urmărit a fi obţinut prin săvârşirea infracţiunilor, mai redus în raport cu cel preconizat de inculpata respectivă. în considerarea tuturor acestor împrejurări, instanţa,de apel;a apreciat că este echitabil a aplica inculpatului C.N.A. pedepse uşor mai mici decât cele stabilite de prima instanţă pentru inculpata C.P., dar mai mari decât cele aplicate de aceeaşi instanţă inculpaţilor S.R.C. şi T.A. (fiecare dintre ei complice la câte un singur act material de trafic de influenţă), respectiv câte 2 ani şi 6 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute a fi fost săvârşite de către acesta, sens în care urmează a-i admite apelul.

Instanţa de .apel nu a reţinut, în defavoarea inculpatului C.N.A., împrejurarea că, în faza de urmărire penală, a refuzat să dea declaraţii, întrucât, procedând astfel, acesta nu a făcut decât să-şi manifeste un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, instanţa de apel a constatat fondată critica Parchetului, însă numai în cazul inculpaţilor C.P. şi C.N.A., iar nu şi al inculpaţilor S.R.C. şi T.A.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că, în ceea ce îi priveşte pe primii doi inculpaţi, numai executarea efectivă, în regim de detenţie, a pedepselor rezultante stabilite conform art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., de 3 ani închisoare (în cazul inculpatei C.P.) şi de 2 ani şi 6 luni închisoare (în cazul inculpatului C.N.A.), poate asigura realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv sancţionarea justă a acestora, dar şi îndreptarea lor, pentru a nu mai comite în viitor alte infracţiuni.

- în acest sens, s-a reţinut că ambii inculpaţi au săvârşit câte două infracţiuni, dintre care una în formă continuată, folosind un mod de operare asemănător şi conlucrând fructuos între ei, conform unei înţelegeri prealabile, care îi conferea inculpatului C.N.A. rolul de „săgeată” şi „principal colaborator” al inculpatei C.P., pentru care recruta persoane înstărite, dispuse să plătească sume importante de bani, în vederea realizării unor interese imobiliare, cei doi inculpaţi urmărind să obţină astfel, în mod ilicit, prin trafic de influenţă sau inducere în eroare, foloase materiale foarte mari, de ordinul zecilor de mii de euro. De asemenea, Curtea reţine că perseverenţa infracţională a inculpaţilor, dovedită de împrejurările anterior menţionate, nu i-a împiedicat să stăruie pe această cale chiar şi după descoperirea, în flagrant, a uneia dintre fapte (cea descrisă la pct. 1.2), astfel că, la interval de numai aproximativ o lună, au săvârşit, tot împreună/ folosind acelaşi mod de operare, o faptă similară (ce e descrisă la pct. 1.3). Totodată, Curtea reţine, pe baza fişelor de post (filele 153-155 şi 159-162, vol. II, d.u.p.), şi calitatea de funcţionari publici a ambilor inculpaţi (C.P. fiind referent în cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar, iar inculpatul C.A.N. inspector în cadrul Poliţiei Locale a Sectorului 3 Bucureşti), exploatată de aceştia, fără scrupule, ca un mijloc important de convingere a celor trei denunţători şi a părţii vătămate, în sensul de a le: remite, în scopuri frauduloase, sume foarte mari de bani.

Raportat la toate aspectele anterior evidenţiate, instanţa de apel a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă, din perspectiva modalităţii de executare a pedepselor, circumstanţele personale ale inculpaţilor, în cazul cărora absenţa antecedentelor penale constituie o situaţie sine qua non a funcţiilor publice deţinute, astfel că nu poate fi reţinută ca un merit al acestora şi pe care nici vârsta matură, nici studiile superioare, nici situaţia familială, nici starea de sănătate (de care se prevalează în prezent) nu i-au împiedicat să comită, în mod repetat, fapte penale grave, motivate de interese materiale meschine.

Astfel fiind., instanţa de apel constată că simpla pronunţare a condamnării, neurmată de executarea efectivă a pedepselor aplicate,, nu asigură o sancţionare justă a celor doi inculpaţi şi nici nu este suficientă pentru a-i determina să nu mai săvârşească infracţiuni, chiar comportamentul lor, de a nu renunţa la conduita infracţionala, în pofida descoperirii în flagrant a uneia dintre fapte (care nu a fost urmată, la acel moment, de luarea, în ceea ce îi priveşte, a unei măsuri preventive privative de libertate), constituind un argument puternic şi de necombătut în acest sens.

În schimb, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.R.C. şi T.A., instanţa de apel, reţinând în prealabil că durata pedepselor aplicate acestora nu a fost contestată de Parchet, a constatat, contrar criticii acuzării, că nu se justifică schimbarea modalităţii de executare a acelor pedepse, din suspendare condiţionată în suspendare sub supraveghere.

În acest sens, s-a reţinut că cei doi inculpaţi au săvârşit, fiecare, câte un singur act material, de complicitate la trafic de influenţă, au avut doar rolul de intermediari, au abandonat activitatea infracţională, imediat, .după prinderea în flagrant şi au cooperat, încă de la începutul cercetărilor, cu organele judiciare, ajutând la stabilirea completă a situaţiei de fapt, ceea ce dovedeşte că au conştientizat deja gravitatea faptelor comise şi şi-au asumat, cu deplină responsabilitate, consecinţele acestora, astfel că nu prezintă riscul reiterării comportamentului infracţional. în acelaşi timp, s-a reţinut că ambii inculpaţi beneficiază de referinţe personale favorabile (au domicilii cunoscute, familii organizate, o pregătire profesională şi locuri de muncă stabile), astfel că nu necesită măsuri stricte de supraveghere pe durata termenului de încercare,

V. Referitor la măsura asigurătorie, instanţa de apel a constatat, din oficiu, că, în mod nelegal, prima instanţă a dispus menţinerea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.N.A. (singurul despre care verificările efectuate în faza de urmărire penală au dovedit că deţine în proprietate bunuri urmăribile), întrucât, potrivit Ordonanţei nr. 151/P/2012 din data de 14 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie (filele 194-196, vol. II, d.u.p.), măsura respectivă a fost instituită asupra unui singur bun, respectiv imobilul situat în municipiul Bucureşti, Strada Ioniţă Cigan, sectorul 5, a cărui valoare de impunere, comunicată de către organul fiscal, de 123.995 lei (fila 173, vol. II, d.u.p.), este suficientă pentru acoperirea despăgubirii materiale, corect acordate părţii civile B.V., astfel cum s-a motivat deja la pct. II, în suma de 5.000.euro.

Prin urmare, reformând sentinţa penală apelată şi sub acest aspect, instanţa de apel a decis, în temeiul art. 163 alin. (1) şi 2 C. proc. pen., menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului numai asupra imobilului anterior menţionat, aflat în proprietatea exclusivă a inculpatului C.N.A., conform titlului deţinut de acesta (file 176-181, vol. II, d.u.p.).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii C.N.A. şi C.P., solicitând, prin apărătorii aleşi, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 177C. proc. pen. şi arătându-se că, în fond, greşit instanţa de apel a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen.

Totodată, pentru inculpatul C.N., prin motivele de recurs depuse în scris la dosar la data de 22 noiembrie 2013 de către apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat, invocându-se acelaşi temei de casare (art. 3859pct. 172 C. proc. pen.) reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod, consacrându-se în acest fel efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii nu pot formula, iar instanţa nu va putea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii şi care se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen., astfel încât, în consecinţă, pe această cale nu vor putea fi înlăturate toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2)1 din C. proc. pen., instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859din acelaşi cod, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în uni dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 18 martie 2013, ulterior Intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor. judecătoreşti (15 februarie 2013).

În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat; trebuie precizat că în speţa dedusă judecăţii nu pot fi aplicate dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-ne la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată ca, deşi recurenţii inculpaţi au invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susţinerile lor în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea mare şi solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen. (numai pentru recurentul inculpat C.N.A.) şi că în mod greşita fost înlăturată de instanţa de apel aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. (pentru ambii recurenţi inculpaţi) se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecăţii, ambii recurenţi inculpaţi au criticat hotărârile pronunţate de instanţa de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate (cuantum şi modalitate de executare), situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocate de ambii recurenţi inculpaţi.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N.A. şi C.P. împotriva deciziei penale nr. 63/ A din 18. martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei;

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3753/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 3858/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3754/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs