ICCJ. Decizia nr. 441/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 441/2013
Dosar nr. 820/59/2011*/a1
Şedinţa publică din 6 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 21 decembrie 2012 în Dosarul nr. 820/59/2011*/a1, Curtea de Apel Timişoara, secţia penala, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de numita F.D.A. împotriva Ordonanţei din 29 aprilie 2011 de instituire a măsurilor asigurătorii.
Pentru a hotărî astfel instanţa a constatat că, pentru termenul de judecată din 12 octombrie 2011, numita F.D.A., soţia inculpatului F.M.I., a depus plângere împotriva ordonanţei din 29 aprilie 2011, prin care au fost indisponibilizate sumele de 8.500 euro şi 150 dolari SUA.
Din motivarea ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii rezultă că, la data de 29 aprilie 2011, prin ordonanţa emisă în Dosarul nr. 269/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţionala Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, au fost indisponibilizate sumele de 8.500 euro şi 150 dolari SUA, găsite asupra numitei F.D.A., în data de 28 aprilie 2011, ora 22:20, ca urmare a prezentării acesteia, în calitate de călător, pasager într-un mijloc de transport, la Punctul de Trecere a Frontierei N..
În dispozitivul ordonanţei se precizează că sumele aparţin inculpatului F.M.I..
Din ordonanţă rezultă că indisponibilizarea sumelor de bani s-a făcut atât în scopul confiscării speciale prin echivalent, cu referire la faptul că inculpatul F.M.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată în urma căreia ar fi beneficiat de suma totală de 1.097,25 euro, cât şi în scopul reparării pretinsei pagube, în valoare de 1.677.815,75 RON, produsa de către acelaşi inculpat prin săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată şi în formă continuată.
Pârâta a afirmat că sumele de bani găsite asupra acesteia îi aparţin, suma de 150 dolari SUA reprezentând economii, iar suma de 8.500 euro un împrumut acordat de socrii acesteia, cu scopul de a se deplasa în Austria şi a angaja un apărător din această ţară care să îi asiste pe inculpatul F., reţinut în acea perioadă şi încarcerat într-un penitenciar din Austria.
Instanţa de fond a apreciat că măsura indisponibilizării este legală, sumele de bani menţionate nefăcând obiectul proprietăţii exclusive a pârâtei, cu referire la excepţiile reglementate prin art. 31 lit. a)-f) C. fam..
Împotriva acestei încheieri petenta F.D.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, stabilirea dreptului său de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate şi restituirea acestora, iar în cazul în care se apreciază că acestea fac parte din patrimoniul familiei, să i se restituie 1/2 din sumele ridicate de la aceasta şi indisponibilizate prin ordonanţa atacată cu plângere.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arata în continuare:
Din economia dispoziţiilor legii procesual penale rezultă că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea acoperirii despăgubirilor civile şi a executării pedepsei amenzii, după caz.
Cu alte cuvinte, prin efectul lor măsurile asigurătorii garantează executarea obligaţiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acţiunii penale şi a acţiunii civile în procesul penal.
Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se iau asupra bunurilor inculpatului, până la concurenţa probabilă a valorii acesteia.
Bunurile asupra cărora nu se pot lua masuri asigurătorii, sunt prevăzute expres ca excepţie, în art. 163 alin. (4) C. proc. pen., art. 406-409 din C. proc. civ. şi art. 31 C. fam..
În cauză, în mod întemeiat prima instanţa, sesizată cu plângerea formulată împotriva măsurii asigurătorii, a constatat că nu fac obiectul măsurii indisponibilizării bunuri exceptate.
Pe de altă parte, este adevărat că o parte a bunurilor care formează patrimoniul familiei F. pot deveni bunuri proprii prin partaj în condiţiile legii. Însă, partajarea bunurilor comune nu este de competenţa instanţei penale.
Se constată aşadar că măsura asiguratorie a fost dispusă în condiţiile legii. Prin urmare, respingând plângerea, ca nefondată, şi menţinând ordonanţa atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F.D.A. împotriva încheierii şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta F.D.A. împotriva încheierii din 21 decembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 820/59/2011*/a1.
Obligă recurenta la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 653/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 427/2013. Penal. Reconstituire dosar judiciar/... → |
|---|
