ICCJ. Decizia nr. 470/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 470/2013
Dosar nr. 9031/62/2011/al3
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Braşov, printre altele, în baza art. l608a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul C.A., de liberare provizorie sub control judiciar.
În baza art. 139 alin. (l) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul C.A., deţinut în Penitenciarul Codlea, având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuieşte.
În baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. l60b alin. (3) C. proc. pen. , a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C.A., deţinut în Penitenciarul Codlea.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:
Asupra cererii de liberare provizorie a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere scopului procesului penal, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 136 alin. (l) C. proc. pen.
În acest sens a avut în vedere încheierea de şedinţă din data de 05 decembrie 2011 a Tribunalului Braşov prin care s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului C.A., măsură care a fost revocată prin încheierea de şedinţă din data de 30 martie 2012.
Revocarea liberării provizorie sub control judiciare a fost dispusă ca urmare a adresei nr. l96D/P/2011 din 28 martie 2012 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov prin care se arăta faptul că în dosarul penal nr. 2583/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus, la data de 09 februarie 2012, începerea urmăririi penale faţă de C.A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de loviri prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată A.A., martoră în dosarul nr. 9031/62/2011) şi o infracţiune de ultraj la bunele moravuri prevăzută de art. 321 C. pen. (una din agresiuni a fost comisă în loc public şi în prezenţa mai multor persoane); în aceeaşi cauză erau efectuate cercetări faţă de A.N. pentru distrugerea prin incendiere a autoturismului părţii vătămate A.A., faptă prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen. S-a mai arătat că în dosarul penal nr. 716211/2012 al Poliţiei Municipiului Braşov - Secţia 4 Poliţie (numărul unic urmează a fi atribuit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov) erau efectuate cercetări faţă de C.A. relativ la săvârşirea infracţiunii de loviri prevăzută de art. 180 C. pen. (încadrarea juridică finală va fi stabilită după eliberarea certificatului medico-legal), constând în aceea că la data de 25 martie 2012, pe fondul unui conflict verbal cu A.A., inculpatul a agresat persoana vătămată A.C., ce intervenise pentru aplaharea conflictului menţionat. Urmare a agresiunii, persoană vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral nivel 1 (pierdere de cunoştinţă de câteva minute amnezie retrogradă, cefalee persistentă şi vărsături).
În raport de precizările inculpatului C.A., care în susţinerea cererii de liberare provizorie a arătat că anterioara revocare a liberării provizorii ar fi avut la bază unele acuzaţii care s-au dovedit a fi neîntemeiate dată fiind revocarea măsurii arestării preventive dispusă faţă de acesta într-o altă cauză penală, Curtea, analizând susţinerile inculpatului în raport de decizia penală nr. 239/ R din 15 iunie 2012 a Tribunalului Braşov invocată, prin care a fost respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii de şedinţă a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. 9104/197/2012, a constata că revocarea măsurii arestării preventive în dosarul 9104/197/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Braşov, a avut la baza faptul că, în dosarul 9031/62/2011, ce se afla la data respectivă pe rolul Tribunalului Braşov, a fost revocată liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu motivele indicate de inculpat în cuprinsul cererii de liberare provizorie aflată în examinare în prezentul dosar.
Astfel, Curtea de Apel Braşov a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul C.A., raportându-se la modul în care s-ar fi desfăşurat activitatea presupus infracţională, participarea la activităţile presupus infracţionale şi a altor persoane care au calitatea de inculpat în aceeaşi cauză, faptul că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, faptul că acesta, pe parcursul prezentului proces penal a beneficiat de o liberare provizorie sub control judiciar care a fost revocată şi pericolul social al faptelor pentru care este judecat inculpatul şi care este exprimat prin modalitatea concretă de săvârşire a acestora.
În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuieşte, aceasta a fost respinsă ca nefondată în aprecierea faptului că măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, iar acestea sunt adaptate în funcţie de temeiurile de fapt şi de drept ale cauzei, asigurându-se o flexibilitate a acestora în raport de anumite împrejurări concrete legate de cauza penală şi persoana celui faţă de care a fost luată o astfel de măsură.
Legiuitorul român impune ca, pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta, să se fi schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. În cauză s-a constatat că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea faţă de inculpatul C.A. a măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat mai ales că în cauză a intervenit şi o soluţie de condamnare faţă de inculpat.
Mai mult decât atât, de la ultima verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, cauza ajungând în recurs, sub acest aspect la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu au putut interveni elemente noi de probaţiune, neadministrându-se nici un mijloc de probă.
În privinţa termenului rezonabil invocat de inculpat, s-a apreciat că acesta trebuie raportat la circumstanţele fiecărei cauze în parte, stabilirea limitelor rezonabile ale arestării preventive raportându-se atât la complexitatea cauzei şi atitudinea inculpatului, cât, mai ales, la modul în care este instrumentat de către autorităţile judiciare. Or, nu se poate susţine că această cauză nu ar prezenta o complexitate ridicată, şi nici faptul că autorităţile judiciare ar fi manifestat o delăsare în instrumentarea acesteia, astfel că nu se poate susţine că durata arestării preventive ar fi depăşit un termen rezonabil.
Totodată, în raport de dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. l60b alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că în cauză se impune menţinerea măsurii arestării preventive fiind incident, în continuare, cazul reglementat de art. 148 alin. (l) lit. f) C. proc. pen., având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracţiunii imputate inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea acestei din urmă condiţii, Curtea a avut în vedere împrejurările cauzei, pericolul pentru ordinea publică pe care îl constituie inculpatul, gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina acestuia care poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că acesta, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.A. criticând-o pentru netemeinicie.
În susţinerea recursului, apărătorul ales a arătat că în cauză nu se mai impune menţinerea stării de arest preventiv deoarece inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi nu poate influenţa buna desfăşurare a procesului penal.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apărătorul ales al recurentului inculpat a arătat că motivarea instanţei de apel nu este întemeiată, faptul că inculpatul a mai beneficiat de o liberare provizorie care i-a fost revocată, nu constituie motiv de respingere a unei noi cereri în acest sens.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
În fapt, se reţine, în esenţă, că începând cu luna ianuarie 2011, numitul, C.Şt. a constituit un grup criminal organizat al cărui principal scop a fost obţinerea unor sume importante de bani din activităţi ilicite.
În intervalul ianuarie - aprilie 2011, inculpatul C.A. s-a implicat împreună cu alţi inculpaţi în activităţile infracţionale de şantaj revenindu-i un rol esenţial în derularea activităţilor infracţionale de violenţă.
Faţă de critica referitoare la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi dispusă liberarea provizorie sub control judiciar.
Înalta Curte, în verificarea recursului va avea în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii care a statuat că: „Instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurarea procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului sau inculpatului.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existenţa unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, faţă de probele sau situaţiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară sau poate fi înlocuită.
Astfel, în aprecierea subzistenţei temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi stadiul procesual al cauzei. Î n cauză, inculpatul C.A. a fost condamnat nedefinitiv, prin sentinţa penală nr. 131 din 28 mai 2012 a Tribunalului Braşov, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Astfel, se constată că există suficiente probe în accepţiunea dată de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a suferit deja o condamnare nedefinitivă.
În acest context, Înalta Curte va avea în vedere declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, a comunicaţiilor scrise între membrii grupului, cât şi între unii dintre aceştia şi părţile vătămate, procesele-verbale de supraveghere a inculpaţilor şi procesele-verbale întocmite cu ocazia efectuării percheziţiilor.
Înalta Curte va mai avea în vedere şi faptul că recurentul inculpat a mai fost anterior liberat condiţionat, măsură ce a fost revocată ca urmare a încălcării de către inculpat a obligaţiilor impuse de instanţă.
Este adevărat că în aprecierea unei noi cereri de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa nu trebuie să aprecieze doar din perspectiva faptului că o anterioară liberare provizorie a fost revocată ca urmare a acţiunilor ilicite desfăşurate de inculpat în perioada cât a beneficiat de liberarea provizorie însă, nici nu poate face abstracţie de această stare de fapt.
Astfel, faţă de antecedentele inculpatului, există prezumţia rezonabilă că acesta lăsat în libertate poate continua activitatea infracţională având în vedere pe de o parte faptul că acesta este recidivist şi pe de altă parte încălcarea obligaţiilor impuse de instanţă pe perioada anterioarei liberări provizorii sub control judiciar.
Înalta Curte apreciază că raportat la stadiul procesual şi faţă de natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului obligaţiile impuse în condiţiile admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt suficiente pentru garantarea bunei desfăşurări a procesului penal şi împiedicării inculpatului de a mai săvârşi alte fapte de natură penală.
În ceea ce priveşte menţinerea măsurii arestării preventive, Înalta Curte reţine că inculpatul C.A. este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi vătămare corporală, săvârşite în stare de recidivă post executorie.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curtea va avea în vedere faptul că în speţă sunt întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul este judecat pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani si acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. care a definit noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacţia colectivă faţă de infracţiunea săvârşită”, care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
În speţă, se constată faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unora dintre cele mai importante valori protejate de legea penală şi anume dreptul la viaţă şi libertatea persoanei. Modalitatea în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care denotă o periculozitate sporită a inculpatului, atitudinea de nerecunoaştere a faptelor precum şi starea de recidivă a acestuia, denotă lipsa* de respect a inculpatului faţă de valorile sociale şi o atitudine de dispreţ faţă de lege.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care se presupune că au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a din C.E.D.O.L.F., impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul C.A.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 9031/62/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 445/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 471/2013. Penal. Arestare provizorie în... → |
|---|
