ICCJ. Decizia nr. 471/2013. Penal. Arestare provizorie în vederea extradarii(Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 471/2013
Dosar nr. 9018/2/2012
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 05 decembrie 2012, a fost înregistrată lucrarea cu nr. 3492/11-5/2012, transmisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect cererea de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulată de către autorităţile judiciare din S.U.A. împotriva numitului S.N., urmărit pentru infracţiunea de conspiraţie de a comite fraudă bancară, conspiraţie în comiterea de spălare de bani şi conspiraţie în comiterea de falsificare de paşapoarte, faţă de care a fost emis un mandat de arestare de către autorităţile judiciare americane la 25 octombrie 2012.
Cererea a fost tradusă în limba română, s-a efectuat controlul de regularitate internaţională, s-a indicat existenţa mandatului de arestare, au fost expuse faptele, dispoziţiile legale aplicabile, semnalmentele persoanei extrădabile şi s-a făcut cunoscută intenţia de a trimite cererea de extrădare cu documentele aferente.
Prin procesul verbal din 5 decembrie 2012, i-a fost adus la cunoştinţă persoanei solicitate motivul urmăririi sale, iar prin ordonanţa nr. 85 din 5 decembrie 2012, s-a dispus reţinerea numitului S.N. pe timp de 24 de ore, de la 5 decembrie 2012, ora 0730, la 6 decembrie 2012, ora 0700.
La termenul din 5 decembrie 2012, a fost audiată persoana extrădabilă, căreia i s-a adus la cunoştinţă motivul reţinerii şi care a declarat că nu este de acord cu predarea sa.
Prin încheierea de la aceeaşi dată, s-a dispus arestarea provizorie pe timp de 29 de zile, fixând termen pentru depunerea cererii de extrădare.
Arestarea provizorie a fost prelungită prin încheierea din 19 decembrie 2012, pe timp de 30 de zile, până la 02 noiembrie 2013.
La data de 01 noiembrie 2013, s-au depus la dosar cererea de extrădare, mandatul de arestare, fotografia persoanei solicitate şi probe constând în declaraţii, toate traduse în limba română.
Cererea de extrădare şi mandatul de arestare au fost emise pe numele N.S., având toate datele de identificare ale persoanei extrădabile S.N.
Din acest motiv, apărătorul persoanei extrădabile a arătat că cererea de extrădare nu îl priveşte pe S.N. şi că nu există identitate de persoană, cererea privind o altă persoană.
Întrucât la dosar nu se află proces verbal de identificare, instanţa a procedat, la luarea, pe acest aspect, a unei declaraţii persoanei extrădabile.
Pe baza acestei declaraţii şi a semnalmentelor cuprinse în documentele transmise, a datelor de stare civilă şi a fotografiei aflată la fila x, instanţa a constatat că persoana menţionată în cererea de extrădare şi mandatul de arestare şi persoana audiată S.N. este una şi aceeaşi, iar eroarea materială se datorează faptului că numele a fost furnizat de o altă persoană, arătată în declaraţia persoanei solicitate, care a declarat în mod expres că nu are obiecţiuni cu privire la identitatea astfel stabilită.
Prin urmare, instanţa a apreciat că cererea îndeplineşte cerinţele prevăzute în Legea nr. 111/2008 şi a acordat extrădarea solicitată pe numele N.S., identificat ca fiind S.N.
A dispus predarea persoanei solicitate, luând act că nu a fost de acord cu predarea.
În ceea ce priveşte starea de arest, a dispus prelungirea arestării provizorii, pe o perioadă de 30 de zile, în vederea predării având în vedere faptul că la dosar a fost depusă cererea de extrădare şi mandatul de arestare temeiuri care se adaugă celor existente, privind urgenţa procedurii.
Împotriva sentinţei penale nr. 43 din 2 februarie 2013, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată S.N., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, arătând în esenţă că instanţa de fond în mod nejustificat a dispus extrădarea în condiţiile în care nu există identitate de nume între persoana solicitată şi persoana la care face referire cererea de extrădare formulată de statul American.
Totodată, a fost criticat şi faptul că instanţa de fond ar fi trebuit să acorde posibilitatea inculpatului de a administra probe în condiţiile în care acesta s-a opus la extrădare.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte critica referitoare la identitatea persoanei solicitate, Înalta Curte va avea în vedere pe de o parte dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 111/2008 care stipulează faptul că cererea de extrădare cuprinde printre altele descrierea persoanei căutate şi prevederile art. 46 din Legea nr. 302/2004 care precizează că instanţa, la primul termen de judecată, procedează la audierea persoanei extrădabile.
Din interpretarea coroborată a celor două texte legale menţionate, se constată că, în condiţiile în care cererea de arestare provizorie formulată de statul solicitant conţine elemente de identificare, instanţa la primul termen de judecată, cu ocazie audierii verifică şi corespondenţa între datele persoanei arestate şi elementele de identificare.
Înalta Curte apreciază că atâta timp cât există suficiente elemente de identificare, inclusiv identitate de CNP şi identitate între planşele foto şi persoana solicitată, simplul fapt că prenumele este uşor diferit, acest fapt putând fi datorat modalităţii în care persoana solicitată era cunoscută de apropiaţi, este irelevant şi nu poate constitui motiv de nulitate a cererii de extrădare.
Totodată, mai trebuie reţinut si faptul că persoana solicitată a fost identificată de martorul I.V.P. în baza planşelor fotografice, împrejurare menţionată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Astfel, identificarea persoanei solicitate s-a efectuat în mod corect fiind întreprinse toate diligentele necesare pentru ca persoana arestată provizoriu să fie cea ia care fac referire autorităţile americane şi tocmai pentru că a existat neconcordanţă în ce priveşte prenumele, să nu se producă vreo eroare judiciară.
În ceea ce priveşte susţinerea apărătorului ales al persoanei solicitate referitoare la greşita soluţionare a cererii de extrădare fără a se fi administrat probatoriul, Înalta Curte constată că persoana solicitată S.N. a formulat opoziţie la extrădare la termenul din data de 5 decembrie 2012 iar, la termenul din data de 12 decembrie 2012, s-a pus în discuţie administrarea de probe, apărătorul ales al recurentului persoană solicitată precizând că înţelege să se prevaleze doar de proba cu înscrisuri.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în temeiul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 302/2004, recurentul persoană solicitată şi-a exercitat drepturile procesuale stipulate în cazul opoziţiei la extrădare, în cauză neexistând vreo încălcare în acest sens.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefundat, recursul formulat de inculpatul S.N.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.N. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 02 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 480/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
