ICCJ. Decizia nr. 480/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 480/2013
Dosar nr. 5008/2/2010
Şedinţa publică din 11 februarie 2013
Prin sentinţa penală nr. 122 din 17 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, a dispus următoarele:
În baza art. 254 alin. (l) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G.L.C. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen., în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 7 ani.
În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte lunar la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000 au fost condamnaţi inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D.I. la câte 3 ani închisoare fiecare şi 2 ani pedeapsă complimentară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor că art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen. În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a fixat termen de încercare potrivit art. 86 C. pen., pe o durată de 5 ani pentru fiecare inculpat.
În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpaţii au fost obligaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
S-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. şi restituirea către cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y.
S-a constatat că inculpaţii au fost reţinuţi 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., au fost trimişi în judecată inculpaţii G.L.C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 pct. l şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. l din Legea nr. 78/2000, M.I.R., B.B. şi G.D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută 254 pct. l C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul G.L.C., în calitate de comandant al P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., pentru a le permite intrarea în ţară, a nu le crea probleme şi, în final, a nu-i prezenta la arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat).
În sarcina inculpatului M.I.R. s-a reţinut că, în calitate de subofiţer de poliţie în cadrul P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins şi primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat.
În sarcina inculpatului B.B. s-a reţinut că, în calitate de ofiţer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracţionalităţii transfrontaliere” al P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat.
În sarcina inculpatului G.D.I. s-a reţinut că, în calitate de subofiţer de poliţie în cadrul P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat.
Actul de inculpare s-a întemeiat în principal pe denunţul şi declaraţiile martorului A.K., procesele-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare, declaraţiile inculpaţilor, procesele verbale de recunoaştere, declaraţiile martorilor T.A., A.E.I., C.B., Ş.S. şi Ş.Ş., declaraţiile celorlalţi martori, documentele în copie de la P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între G.L.C. şi G.F., lista persoanelor programate a fi cazate la complexul D., copii ale paşapoartelor celor şapte cetăţeni turci, procesele-verbale încheiate de scms. Z.A.I., ofiţer de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. şi opisul convorbirilor şi comunicărilor telefonice ale posturilor telefonice utilizate de inculpatul G.L.C. şi martorului G.F.
Analizând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 5 septembrie 2007, în jurul orelor 18.00, a sosit pe Aeroportul Bucureşti - Băneasa Aurel Vlaicu cursa Istanbul - Bucureşti cu nr. JOR 2102, iar printre pasageri se aflau şi cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y.
Cei şapte cetăţeni turci posedau paşapoarte valabile, emise de autorităţile din Republica Turcia şi vize scurte de şedere în România, care le dădeau dreptul la o şedere de maximum 90 de zile în ţară.
Vizele au fost legal aplicate de Consulatul General al României la Izmir, Republica Turcia, la iniţiativa SC R.E.T. SRL Bucureşti, societatea avându-l ca administrator şi reprezentant pe martorul K.A.
Odată ajunşi pe Aeroportul Bucureşti - Băneasa, cei şapte cetăţeni turci s-au prezentat la culoarul de intrare în ţară unde lucrători de la poliţia de frontieră urmau să îi supună controlului documentelor, pentru a vedea dacă îndeplinesc condiţiile pentru a intra în ţară.
Controlul a fost efectuat de inculpatul M.I.R. şi martorii C.L. şi I.L. Trei dintre cetăţenii turci au fost trecuţi în baza de date cu persoanele intrate în ţară, fără nicio problemă, în timp ce discuţiile au apărut doar în legătură cu ceilalţi patru cetăţeni turci.
Pe fondul acestor neînţelegeri şi neclarităţi legate de îndeplinirea de către cetăţenii turci a condiţiilor de intrare în ţară, întregul grup a fost luat de-o parte, într-o zonă separată.
În momentul în care au fost conduşi pentru continuarea controlului, inculpatul G.L.C., şeful Punctului Poliţie de Frontieră, i-a cerut martorului (C.B. ca fiecare membru al grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A. pentru a li se permite intrarea în ţară şi a nu li se crea probleme.
În declaraţia din 6 martie 2010 martorul C.B. a arătat că această cerere i-a fost făcută direct, folosindu-se câteva cuvinte din limba turcă.
Din procesul-verbal de recunoaştere după planşa fotografice, a rezultat că martorul C.B. l-a indicat fără ezitare pe inculpatul G.L.C. ca fiind persoana care i-a solicitat suma de 100 dolari S.U.A. pentru fiecare membru al grupului. Pentru că martorul C.B. nu a fost de acord cu această cerere, lucrătorii de poliţie de frontieră au trecut la o nouă etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv la controlul corporal şi al bagajelor celor şapte cetăţeni turci. Decizia asupra efectuării controlului a fost luată de şeful de tură din momentul respectiv, inspectorul M.V., care a fost sesizat de mai mulţi lucrători cu privire la neîndeplinire condiţiilor de intrare în ţară de cetăţenii turci.
Cu ocazia controlului asupra cetăţenilor turci au fost găsite doar obiecte de uz personal şi sume de bani, aproximativ 1000 dolari S.U.A. de persoană.
Asupra martorului Ş.S. s-a găsit un „cartuş orb de pistol cu capsa nepercutată”, precum şi file foto, conţinând imagini cu acesta, în diverse ipostaze, purtând arma asupra sa.
Acesta a fost un motiv pentru poliţiştii de frontieră să considere că întreg grupul ar fi, de fapt, alcătuit din cetăţeni de origine kurdă, implicaţi în acte de terorism.
În această situaţie, poliţiştii de frontieră au apreciat că există un risc iminent de terorism şi au solicitat prezenţa Brigăzii Antiteroriste a S.R.I. După ce au verificat situaţia pentru care au fost sesizaţi, lucrătorii S.R.I. au plecat fără să ia nicio măsură.
Grupul de cetăţeni turci a fost aşteptat pe Aeroportul Băneasa de martorul A.E.I., consilier juridic la SC R.E.T. SRL Bucureşti, care s-a deplasat la solicitarea administratorului societăţii, martorul denunţător A.K. pentru a se asigura că procedura de intrare în ţară decurge normal şi pentru a prelua invitaţii societăţii.
Pe drumul către aeroport, martorul A.E.I. a discutat la telefon cu unul dintre cetăţenii turci care i-a spus că nu sunt lăsaţi să intre în ţară. Ajuns la aeroport, martorul a fost informat de un poliţist de frontieră că asupra unuia dintre cetăţenii turci a fost găsită muniţie. Martorul l-a informat telefonic pe K.A. despre cele întâmplate, iar acesta s-a deplasat de urgenţă la aeroport.
Din declaraţia martorului K.A., Curtea a reţinut că invitaţiile făcute celor şapte cetăţeni turci erau pentru tratative şi negocieri comerciale.
Ajungând la aeroport, martorului K.A. nu i s-a precizat că ar exista nereguli cu privire la condiţiile de intrare în ţară, doar în final i s-a spus că s-a găsit un cartuş în bagajul unuia dintre cetăţenii turci invitaţi de martor.
Pe parcursul şederii în Aeroportul Băneasa a grupului de cetăţeni turci, în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 aceştia au fost de multe ori separaţi, alteori lăsaţi să stea împreună, câteodată ţinuţi în grupuri restrânse. In special martorul Ş.S. şi fratele său mai mare, Ş.Ş., au fost interogaţi separat de restul grupului.
Curtea de apel a reţinut că martorul G.F., traducător autorizat de limbă turcă, l-a indicat pe inculpatul G.L.C. ca fiind unul dintre cei care au cerut mită grupului de cetăţeni turci pentru a nu avea probleme la intrarea în ţară şi a nu fi duşi la arestare.
Din procesul-verbal de recunoaştere după planşa fotografică, rezultă că martorul G.F. i-a indicat fără să ezite pe inculpaţii G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I. ca fiind cei care au cerut mită grupului de cetăţeni turci.
Din declaraţiile date de martorul G.F., traducător, a rezultat că acesta a ajuns pe Aeroportul Băneasa, în jurul orelor 19.00, în data de 5 septembrie 2007. Martorul s-a întâlnit cu cei patru inculpaţi, care se găseau într-un birou, apoi martorul a fost condus în zona de tranzit, unde se aflau şase din cei şapte cetăţeni turci, lipsind Ş.S.. La locul respectiv se găsea şi inculpatul G.L.C. care i-a spus să-i traducă lui C.B. că trebuie să dea 1000 dolari S.U.A. pentru a nu avea probleme şi a li se permite accesul în ţară.
Martorul a mai arătat că „numitul C.B. a avut o atitudine ambiguă, astfel încât, fără a accepta sau respinge propunerea, a dat de înţeles că se poate discuta în continuare”.
După descoperirea cartuşului în bagajele martorului Ş.S., s-a început o anchetă penală faţă de acesta. Ancheta a fost efectuată de lucrătorii de cercetări penale, inspectorii B.C. şi N.M.M.
S-a format dosarul nr. H64/D/P/2007 la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, iar prin ordonanţa din 9 noiembrie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi în baza art. l81 C. pen., s-a aplicat o amendă administrativă în suma de 100 lei.
După descoperirea cartuşului, cererile de mită ale inculpaţilor şi-au schimbat obiectul, în sensul că s-a solicitat mită pentru a li se permite cetăţenilor turci să se întoarcă acasă, în Turcia.
Martorul G.F. a mai arătat că, la un moment dat, după descoperirea cartuşului se găsea într-o cameră unde se mai aflau cetăţenii turci Ş.S. şi Ş.Ş. şi inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D.I., iar cu această ocazie cei trei lucrători de poliţie, adică inculpaţii menţionaţi, au pretins împreună suma de 700 dolari S.U.A., câte 100 de persoană pentru ca grupul să nu fie reţinut pe aeroport, iar Ş.S. să nu fie prezentat la arestare.
Ş.Ş., fratele mai mare al iui Ş.S. a fost adus în camera respectivă doar în momentul în care S. a precizat că toţi banii sunt la fratele său. Ulterior, cererea de a se plăti suma de bani de 700 dolari S.U.A. a fost reiterată de inculpatul M.I.R. către numitul Ş.Ş.
Din procesul-verbal de recunoaştere după planşa fotografică, încheiat la 6 martie 2010, instanţa de fond a constatat că martorul Ş.S. i-a identificat pe inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D.I., ca fiind cei ce i-au pretins mită pentru a nu fi prezentaţi la arestare.
Martorul Ş.Ş. l-a menţionat pe inculpatul M.I.R. ca fiind cel ce a pretins şi a primit suma de 700 dolari S.U.A. de la el personal, pentru ca fratele său S. să nu fie prezentat la arestare.
Martorul G.F. a tradus toate susţinerile şi cererile inculpaţilor, poliţişti de frontieră, aspect ce rezultă din declaraţiile acestuia şi ale martorilor cetăţeni turci.
Martorul Ş.Ş. a transmis, la data de 5 septembrie 2007 ora 00.30, un mesaj denunţătorului A.K., cel care a făcut practic invitaţiile cetăţenilor turci, mesajul fiind formulat în limba turcă şi având următorul conţinut „A. bey burdaki dercuman para istiyor yoksa ben karişmamdiyor bu adam mahkemeyi heklemek zor unda diyor, lutfen birşey yapa/imV.
Mesajul a fost tradus de traducătorul autorizat H.R. şi constă în „Domnule A. traducătorul de aici cere bani, altfel acest om trebuie să aştepte decizia instanţei. Vă rog să facem ceva”.
Existenţa mesajului şi conţinutul acestuia, numerele de apel, data şi ora au fost constatate personal în cursul anchetei de inspector principal S.A., ofiţer de poliţie judiciară, la data de 9 ianuarie 2008, fiind încheiat un proces-verbal care se află la dosar.
Despre mesaj s-a făcut menţiunea încă de la începutul cercetărilor, în denunţul şi declaraţiile lui A.K. şi în declaraţia martorului Ş.Ş., acesta din urmă arătând că el personal a dat mesajul respectiv.
Cu puţin timp înaintea mesajului, A.K. a fost apelat telefonic de Ş.Ş. care i-a cerut ajutorul pentru că poliţiştii de frontieră le creează probleme. Din aceste date, Curtea de apel a concluzionat că afirmaţia făcută de martorul Ş.Ş. în conţinutul mesajului, în sensul că banii ar fi ceruţi de traducător, trebuie înţeleasă în sensul că traducătorul a tradus cererea de mită a poliţiştilor de frontieră.
În final, la capătul tuturor ameninţărilor şi presiunilor, obosiţi, dezorientaţi şi speriaţi de ceea ce li se întâmplă, cei şapte cetăţeni turci au hotărât să plătească poliţiştilor de frontieră 700 dolari S.U.A.
Astfel, martorul Ş.Ş. a plătit efectiv suma de 700 dolari S.U.A. (câte 100 dolari S.U.A./persoană) inculpatului M.I.R., reprezentând mita solicitată.
Totodată, martorul a plătit şi suma de 200 dolari S.U.A. martorului G.F., reprezentând serviciul de traducere. Plata efectivă a sumei de 700 dolari S.U.A. este confirmată şi de martorii (C.B., Ş.S., Ş.Ş. şi de traducătorul G.F., în declaraţiile pe care aceştia le-au dat.
După ce au dat suma de 700 dolari S.U.A., celor şapte cetăţeni turci li s-au încheiat fişe de nepermitere a intrării în ţară, cu motivarea că nu au documente justificative pentru scopul vizitei şi mijloace suficiente de întreţinere pe perioada şederii.
Cetăţenii turci au părăsit ţara la 7 septembrie 2007 cu un zbor al companiei „B.A.” în direcţia Istanbul.
Curtea a apreciat că vinovăţia inculpaţilor este dovedită de probele administrate în cauză, având în vedere în primul rând declaraţiile denunţătorului A.K., ale traducătorului G.F., ale celorlalţi martori precum şi înregistrările convorbirilor telefonice.
Astfel, martorul A.K., cel care i-a invitat pe cetăţenii turci, a arătat în declaraţiile date că acestora li s-au cerut bani pentru a li se permite intrarea în ţară şi a nu li se crea probleme.
De asemenea, martorul traducător G.F. a menţionat că inculpaţii, în calitate de poliţişti de frontieră, au solicitat cetăţenilor turci bani şi în final au primit suma de 700 dolari S.U.A. de la aceştia pentru a le permite să părăsească ţara.
S-a arătat, de asemenea, că relevante sub aspectul dovedirii vinovăţiei inculpaţilor sunt şi înregistrările telefonice dintre inculpatul G.L.C. şi martorul traducător G.F., din acestea rezultând clar că inculpatul îi spune martorului „.. dumneavoastră nu recunoaşteţi nimic”, şi „Deci e prima condiţie; nu e adevărat, domne1 ! - domne1, că ai trecut pe roşu!, nu e adevărat domne1! Da? Deci asta e tot ce aveţi de făcut; şi după aia ne-om vedea zilele următoare ..”. „Ei pot să spună şi toaca în cer .. nu ştiu despre ce e vorba dar chiar nu mă interesează .. acesta e primul lucru de bază .. Ei pot să spună acolo şi toaca în cer; răspunsul e invariabil: nu e adevărat sau nu-mi aduc aminte. Da? II luaţi pe nu în braţe pe linie. Da? Deci restul e treaba lor nu e a dumneavoastră. Da? Haideţi, că trebuie să intru aicea la cineva la .. Da?”.
Curtea a arătat că inculpatul G.L.C. se referea la faptul că martorul trebuia audiat de organele de urmărire penală şi nu trebuie să recunoască nimic cu privire la banii daţi de cetăţenii turci.
Înregistrările telefonice şi discuţiile nu au fost contestate, şi, în opinia primei instanţe, fac dovada certă a preocupărilor inculpatului G.L. de a ascunde adevărul, dar în acelaşi timp sunt şi o dovadă puternică a vinovăţiei inculpatului G.L. şi a celorlalţi inculpaţi. S-a arătat că nu ar fi avut nici un sens ca inculpatul G.L.C. să îi spună martorului să nu recunoască nimic, dacă el ar fi fost nevinovat şi dacă poliţiştii de frontieră nu ar fi luat mită.
Referitor la apărarea inculpatului G.L.C., în sensul că, în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007 nu a fost la serviciu şi se afla în concediu de odihnă, Curtea a apreciat că aceasta este contrazisă de declaraţiile martorilor G.F., T.A., dar şi de declaraţiile cetăţenilor turci audiaţi de procuror.
Astfel, martorul traducător G.F. a arătat că la aeroport a discutat cu inculpatul G.L., inculpatul solicitând bani de la cetăţenii turci.
Martorul T.A., inspector la Poliţia de Frontieră, la acea dată fiind adjunctul şefului P.P.F.A. Băneasa, deci adjunctul inculpatului G.L., a declarat că inculpatul G.L.C. se afla la serviciu în data de 5 iulie 2007 şi că a discutat cu acesta despre măsurile ce trebuie luate în legătură cu cetăţenii turci.
Martorul B.C., ofiţer de cercetări penale în cadrul P.P.F.A. Bucureşti - Băneasa a declarat că din discuţiile avute cu colegii, a înţeles că era prezent şi „domnul comandant” (adică inculpatul G.L.C.).
De asemenea, martorul N.M.M., ofiţer de cercetări penale, a declarat că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în ziua de 5 iulie 2007.
Prima instanţă a considerat că toate aceste declaraţii confirmă, fără nici un dubiu, că inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în perioada 5 septembrie 2007 - 7 septembrie 2007.
S-a mai arătat că, împrejurarea că, în timpul cercetării judecătoreşti, anumiţi martori nu au putut preciza dacă l-au văzut la serviciu pe inculpatul G.L.C. nu este de natură să răstoarne probele care dovedesc cu certitudine că inculpatul a fost la serviciu, iar anumite declaraţii date de lucrătorii de poliţie de frontieră trebuie privite cu circumspecţie, având în vedere raporturile de colegialitate cu inculpatul şi funcţia deţinută de acesta.
Referitor Ia inculpatul M.I.R., apărarea a susţinut că, deşi la data de 5 septembrie 2007 a fost la serviciu, odată cu terminarea turei sale, acesta a plecat acasă, nefiind prezent la evenimentele petrecute cu cetăţenii turci, privind solicitarea de mită.
Din declaraţia martorului C.M. rezultă că, la data de 5 iulie 2007, a fost învoită de şeful de tură M.V., iar ştampila i-a fost atribuită incultului M.I.R. care a înlocuit-o la control, pe sensul de intrare în ţară.
Curtea a mai constatat că prezenţa la serviciu a inculpatului M.I.R. este confirmată şi de martorii C.B., Ş.S., Ş.Ş. şi G.F.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.B., Curtea a reţinut că acesta a fost indicat, fără echivoc, de martorii C.B. şi Ş.S., precum şi de martorul traducător G.F., că a pretins mită de la cetăţenii turci C.B. şi Ş.S. pentru a nu le crea probleme şi pentru a fi lăsaţi să părăsească ţara şi pentru ca Ş.S. să nu fie dus la arestare.
Şi inculpatul G.D.I. a fost indicat de martorii C.B. şi Ş.S., dar şi de martorul traducător G.F. că a pretins plata unei sume de bani cu titlu de mită de la cetăţenii turci pentru a nu le crea probleme.
S-a concluzionat astfel că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin vinovăţia inculpaţilor, în primul rând declaraţiile martorului traducător G.F., ale martorului denunţător, dar şi declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.
Curtea de apel a arătat că inculpaţii pe timpul cercetării judecătoreşti au beneficiat de toate drepturile şi garanţiile pentru un proces echitabil.
Instanţa a admis inculpaţilor acele probe pertinente, concludente şi utile cauzei şi a respins acele cereri şi probe care nu îndeplineau aceste cerinţe. Referitor la solicitarea de a se audia cetăţenii turci prin comisie rogatorie s-a apreciat că nu este utilă cauzei audierea acestora, întrucât la dosar există probe suficiente pentru stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt.
S-a arătat, de asemenea, că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., instanţele naţionale nu sunt obligate ca în cadrul cercetării judecătoreşti să readministreze toate probele din faza de urmărire penală, având obligaţia să readministreze doar acele probe care sunt necesare şi utile soluţionării cauzei.
Răspunzând criticilor apărării în sensul că audierea martorilor cetăţeni turci s-a făcut de către procur, care s-a deplasat în Turcia, fără să fie respectate dispoziţiile legale şi fără să fie de faţă şi avocaţii inculpaţilor, prima instanţă a arătat că C.E.D.O. s-a pronunţat în sensul că, în cadrul procesului pot fi folosite şi acele probe care au fost obţinute fără respectarea strictă a dispoziţiilor legale, dacă se coroborează cu celelalte probe ale cauzei.
Faţă de toate considerentele reţinute, s-a constatat că:
Fapta inculpatului G.L.C. care, în calitate de comandant al P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins suma de 700 dolari S.U.A. de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., pentru a le permite intrarea în ţară, a nu le crea probleme în legătură cu intrarea în ţară şi, în final, a nu-i prezenta la arestare (având în vedere faptul că într-un bagaj al martorului Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat), întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului M.I.R. care, în calitate de subofiţer de poliţie în cadrul P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins şi primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului B.B. care, în calitate de ofiţer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracţionalităţii transfrontaliere” al P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000; fapta inculpatului G.D.I. care, în calitate de subofiţer de poliţie în cadrul P.P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Vlaicu, a pretins o sumă de bani nedefinită de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. l C. pen. raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpaţilor, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social al faptelor, circumstanţele reale în care au fost comise, modalitatea de săvârşirea, timpul scurs de la data comiterii faptelor, respectiv 05 septembrie 2007 şi până în prezent dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au antecedente penale, s-au prezentat la termenele fixate pentru soluţionarea cauzei. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpaţii au comis faptele în calitatea lor de poliţişti de frontieră, prin aceasta aducând o gravă atingere imaginii instituţiei unde lucrau, dar şi impresiei pe care cetăţenii străini o au despre ţara noastră.
Curtea a constatat că nu sunt motive pentru a se reţine în sarcina inculpaţilor circumstanţe atenuante şi care să justifice reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege, ţinând cont de atitudinea nesinceră a inculpaţilor şi de gravitatea faptelor comise.
S-a apreciat însă că scopul pedepselor se poate atinge şi prin suspendarea sub supraveghere a acestor pedepse, potrivit art. 861 C. pen., având în vedere că măsurile de supraveghere şi obligaţiile ce vor fi stabilite de către instanţă sunt de natură să garanteze reeducarea inculpaţilor. în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 86 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind relevant şi faptul că prin condamnarea inculpaţilor aceştia îşi vor pierde calitatea de lucrători de poliţie, ceea ce reprezintă o altă sancţiune destul de severă pe care o vor suporta inculpaţii.
În situaţia în care inculpaţii nu vor respecta măsurile stabilite de către instanţă, există posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 86 C. pen.
Totodată, dacă în termenul de încercare inculpaţii vor comite cu intenţie alte fapte penale, se va revoca suspendarea executării sub supraveghere iar pedeapsa ce va fi aplicată nu se va contopi cu cea din cauza de faţă, urmând să fie executată în întregime alături de prezenta pedeapsă.
De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa accesorie, precum şi pedeapsa complementară, trebuie aplicate în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) – c) C. pen., tocmai în considerarea gravităţii faptelor comise de către inculpaţi. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) – c) C. pen.
S-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 175 dolari S.U.A. şi, totodată s-a dispus restituirea către cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y.
S-a arătat de către prima instanţă că măsura de siguranţă a confiscării acestei sume de la fiecare inculpat este determinată de faptul că nu s-a putut stabili cum au împărţit inculpaţii banii primiţi de la cetăţenii turci, iar restituirea către cetăţenii turci este determinată de faptul că aceştia au fost constrânşi să dea mită.
S-a constatat că inculpaţii au fost reţinuţi 24 de ore de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii G.l., M.I.R., B.B. şi G.D.I.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a criticat sentinţa sub următoarele aspecte: greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, arătând că nu se justifica aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., solicitând ca pedepsele să fie executate în regim de detenţie; greşita confiscare a unor sumei de câte 175 UDS de la fiecare inculpat, arătând că suma de bani trebuia restituită către cetăţenii turci şi greşita interzicere a dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie şi complementară.
Criticile inculpaţilor G.L., M.I.R., B.B. şi G.D.I. sunt pe larg prezentate în practicaua prezentei hotărâri, aceştia invocând aspecte de nelegalitate, respectiv faptul că hotărârea se întemeiază pe probe nelegal administrate, dar şi de netemeinicie, susţinându-se că analiza coroborată a materialului probator nu confirmă învinuirea ce li s-a adus.
În cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurată în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte, în raport de criticile formulate, a încuviinţat audierea martorilor C.B., Ş.S. şi Ş.S., fiind ascultat prin videoconferinţă martorul C.B., comisia rogatorie dispusă cu privire la ceilalţi doi martori neputându-se realiza de către autorităţile din Turcia. De asemenea, a fost încuviinţată cererea formulată de către parchet de reaudiere a martorului A.K. şi, din oficiu, s-a dispus reaudierea martorului G.F.
La solicitarea inculpatului G.L.C., Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri, ce au fost ataşate la dosar, şi audierea în calitate de martor a lui M.S.
Au fost declasificate fişele posturilor inculpaţilor G.L., M.I.R., B.B. şi G.D.I., care se regăseau la dosarul cuprinzând documente secret de serviciu.
Analizând sentinţa recurată atât din perspectiva criticilor formulate dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Asupra recursurilor declarate de către inculpaţii G.L., M.I.R., B.B. şi G.D.I.
Înalta Curte va analiza prioritar recursurile inculpaţilor, având în vedere că aceştia tind, prin criticile formulate, la pronunţarea unei soluţii de achitare, ce face inutilă verificarea aspectelor invocate în recursul Ministerului Public şi care decurg din soluţia de condamnare dispusă de Curtea de apel.
O primă critică comună tuturor inculpaţilor vizează faptul că hotărârea de condamnare se fundamentează pe mijloace de probă obţinute nelegal de către procuror, care s-ar fi deplasat în Turcia şi ar fi procedat la ascultarea principalilor martori ai acuzării respectiv C.B., Ş.S. şi Ş.S., audiere care s-ar fi făcut la sediul firmei aparţinând denunţătorului A.K., traducerea declaraţiilor fiind realizată de către un translator asigurat de acelaşi martor denunţător.
Din examinarea depoziţiilor martorilor C.B., Ş.S. şi Ş.S., rezultă într-adevăr că acestea au fost date la Istanbul, la data de 06 martie 2010, existând menţiunea expresă în acest sens în conţinutul fiecăreia dintre aceste declaraţi, acestea fiind consemnate în limba română, iar traducerea fiind asigurată de către M.S. Cu aceeaşi ocazie martorii au făcut recunoaşteri de pe planşe fotografice.
Audiat şi sub aspectul modalităţii în care a avut loc ascultarea martorilor C.B., Ş.S. şi Ş.S., martorul denunţător A.K. a arătat că procurorul i-a cerut să asigure prezenţa cetăţenilor turci în România în vederea audierii, martorul comunicându-i că nu are această posibilitate. Ulterior, a primit un mesaj prin intermediul juristului firmei sale, prin care procurorul îi aducea la cunoştinţă faptul că va veni la Istanbul să audieze cei 7 cetăţeni turci, că a asigurat prezenţa doar a trei dintre aceştia întrucât pe ceilalţi nu i-a găsit, că i-a pus la dispoziţie procurorului un birou la sediul firmei sale precum şi un translator de limba turco română, în persoana unei angajate a societăţii sale din Turcia.
Înalta Curte reţine că, în principiu, ascultarea părţilor, ca de altfel şi a martorilor, are loc la sediul organului judiciar, însă prevederile art. 74 C. proc. pen., permit ca, ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se află în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să procedeze la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, textul fiind incident, conform art. 86 alin. (3) C. proc. pen., şi la ascultarea martorului.
Aceste dispoziţii legale care autorizează organul judiciar să se deplaseze la locul unde se află persoana ce urmează să fie ascultată nu sunt aplicabile în cazul în care această persoană se află într-un alt stat, întrucât nici organul de urmărire penală şi nici instanţa de judecată nu-şi pot exercita funcţia judiciară în afara teritoriului României.
Dat fiind imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor conferite de dispoziţiile legale interne pe teritoriul altui stat, prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, ca de altfel şi toate instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, reglementează procedura administrării probelor în cauzele cu element de extraneitate prin formularea de cereri de asistenţă judiciară internaţională, ce pot fi solicitate/acordate în baza unui tratat bi sau multilateral, aplicabil între România şi statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de reciprocitate. Conform art. 171 din Legea nr. 302/2004, asistenţa judiciară internaţională cuprinde următoarele activităţi prin care poate fi realizată ascultarea martorilor: comisiile rogatorii internaţionale, audierea prin videoconferinţă şi înfăţişarea în statul solicitant a martorilor.
Ca atare, în prezenta cauză, faţă de faptul că martorii cetăţeni turci C.B., Ş.S. şi Ş.S. nu se aflau pe teritoriul României, administrarea probei testimoniale, ca, de altfel, şi recunoaşterile din planşele foto puteau fi făcute doar în condiţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală prin formularea unei cereri de asistenţă judiciară internaţională (în relaţia cu statul turc fiind incidente prevederile din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală de la Strasbourg, din 20 aprilie 1959). Procurorul avea posibilitatea să solicite fie înfăţişarea martorilor în România şi avansarea de către statul turc a unui sume pentru cheltuielile de călătorie şi de şedere, fie ascultarea acestora prin videoconferinţă, ambele permiţându-i audierea nemijlocită a martorilor, sau, în cazul în care acestea nu se puteau realiza, să împuternicească autorităţile judiciare din Turcia, printr-o comisie rogatorie internaţională, să îndeplinească în locul şi în numele său aceste activităţi judiciare. Şi în această din urmă variantă, dacă se aprecia că este importantă prezenţa procurorului anchetator la audierea martorilor, acesta avea posibilitatea de a asista şi de a colabora la efectuarea comisie rogatorii, astfel cum prevăd atât dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 302/2004, cât şi ale art. 4 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală.
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) C. proc. pen., procesul penal se desfăşoară, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiile prevăzute de lege. Norma legală reprezintă o consacrare a principiului nullum iudicium sine lege, iar în procedura probaţiunii, acesta impune ca probele să fie obţinute din mijloace de probă prevăzute de lege, iar aceste mijloace trebuie, la rândul lor, să fie obţinute, administrate, în condiţiile legii, sancţiunea procesuală corelativă fiind aceea imposibilităţii folosirii lor în procesul penal, prevăzută în art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
În cauză, circumstanţele în care mijloacele de probă în discuţie au fost obţinute nu permiteau utilizarea lor de către instanţa de fond, Curtea de apel trebuind să procedeze la administrarea probatoriului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât depoziţiile celor trei martori aveau caracter esenţial în cauză iar inculpaţii nu avuseseră posibilitatea de a se confrunta cu aceste persoane şi de a le adresa întrebări.
Sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată o interpretare eronată dată de prima instanţă jurisprudenţei C.E.D.O., aceasta statuând la nivel de principiu, inclusiv în cauzele pronunţate împotriva României (R. şi alţii contra României, V.B. contra României, etc.), că dreptul la apărare este limitat într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6 par. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie atunci când o condamnarea se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declaraţiile făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obţinută nici în faza urmăririi penale şi nici ulterior.
Având în vedere efectul devolutiv integral al căii de atac, Înalta Curte a luat măsuri de suplinire a acestor lipsuri ale cercetării judecătoreşti, dispunând, în conformitate cu dispoziţiile art. 172 şi 178 din Legea nr. 302/2004 audierea martorilor C.B., Ş.S. şi Ş.S. prin videoconferinţă.
La cererea de asistenţă judiciară internaţională autorităţile din Turcia au comunicat faptul că nu este posibilă audierea prin videoconferinţă decât a martorului C.B. datorită lipsei sistemului de videoconferinţă şi a mijloacelor tehnice necesare la Tribunalul Sivas, solicitându-se transmiterea întrebărilor la care ar trebui să răspundă martorii Ş.S. şi Ş.S. pentru a fi audiaţi de autorităţile judiciare competente.
Martorul C.B. a fost ascultat prin videoconferinţă la termenul din data de 17 aprilie 2012 şi totodată i-au fost prezentaţi în vederea recunoaşterii toţi cei patru inculpaţi.
Înalta Curte a formulat o nouă cerere de asistenţă judiciară privind identificarea domiciliilor martorilor Ş.S. şi Ş.S. (nu au fost găsiţi în localitatea Sivas, lucrând în domeniul construcţiilor) şi audierea lor prin comisie rogatorie, cu participarea inculpaţilor şi a apărătorilor acestora. Comisia rogatorie nu a putut fi îndeplinită întrucât, deşi autorităţile turce au identificat zona unde era posibil ca martorii să locuiască (zona Antalya), aceştia nu au putut fi găsiţi, fiind muncitori sezonieri în construcţii. In aceste condiţii Înalta Curte a constatat imposibilitatea administrării probei testimoniale.
În ceea ce priveşte cererea Ministerului Public de audiere, prin comisie rogatorie a martorilor asistenţi care au fost prezenţi cu ocazia recunoaşterilor din planşele foto, Înalta Curte a respins-o ca neutilă cauzei. S-a avut în vedere faptul că rolul martorilor asistenţi este acela de a atesta că modul desfăşurării activităţii procesuale coincide cu cel consemnat în actele întocmite, or, în cauză, problema ce se ridică este aceea a condiţiilor în care mijlocul de probă a fost administrat, care, în raport de prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., fac imposibilă orice altă analiză cu privire la proba obţinută în aceste circumstanţe.
Analizând materialul probator administrat pe întreg parcursul procesului penal, cu excluderea, pentru considerentele anterioare, a celui administrat de către procuror pe teritoriul Republicii Turcia, Înalta Curte constată următoarele:
Acuzarea vizează două momente în care se susţine că s-ar fi pretins, respectiv pretins şi primit sume de bani, un prim moment fiind cel a sosirii grupului de cetăţeni turci, iar cel de-al doilea este legat de ancheta desfăşurată împotriva cetăţeanului turc Ş.S., asupra căruia a fost găsit un cartuş sonor neutilizat.
I. Sosirea grupului de cetăţeni turci pe Aeroportul Aeroportului Bucureşti Băneasa, acuzaţiile aduse inculpatului G.L.C.
Înalta Curte constată că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.L.C. în sarcina acestuia s-a reţinut că, pe fondul unor neclarităţi legate de îndeplinirea de către cetăţenii turci a condiţiilor de intrare în tară, grupul acestora a fost condus într-o încăpere separată pentru continuarea controlului iar aici inculpatul, care avea calitatea de şef al P.P.F. i-a cerut martorului C.B. ca fiecare dintre membrii grupului să dea suma de 100 dolari S.U.A., pentru a li se permite intrarea în ţară şi a nu li se crea probleme, eventual finalizate cu prezentarea lor la arestare. Întrucât martorul C.B. nu a fost de acord cu această cerere, lucrătorii poliţei de frontieră au trecut la o nouă etapă a procedurii de control, ce nu era obligatorie, respectiv controlul corporal şi al bagajelor cetăţenilor turci, ocazie cu care a fost descoperit cartuş sonor neutilizat.
Un prim aspect ce se impune a fi menţionat este legat de faptul că, deşi aceasta este situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu (care temporal se situează anterior controlului bagajelor şi, implicit, găsirii cartuşului), reţinută ca atare şi de prima instanţă, la încadrarea juridică, procurorul, dar şi judecătorul fondului, menţionează şi faptul că suma ar fi fost pretinsă de inculpatul G.L.C. şi pentru ca cetăţenii turci să nu fie duşi la arestare, întrucât într-un bagaj al martorului Ş.S. s-a găsit un cartuş sonor neutilizat. Înalta Curte constată că în actul de sesizare nu mai este descrisă nicio altă faptă, ulterioară celei mai sus prezentate, care să poată fi analizată de către instanţă. Trecând peste împrejurări ce ţin de obiectul judecăţii şi de rigoarea prezentării acuzaţiilor, se reţine că apărarea inculpatului a fost constantă, acesta învederând şi demonstrând faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007 se afla în concediu de odihnă la mare, în staţiunea Saturn, alături de familie şi că nu a fost prezent la constatarea incidentului de trafic din data de 05 septembrie 2007.
În acest sens, se constată că, încă din cursul urmăririi penale, la solicitarea parchetului, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – D.G.M.L.A. a comunicat lista cu persoanele cazate în perioada 1 august - 15 septembrie 2007 la Complexul D. din Staţiunea Saturn, G.L.C. şi soţia acestuia figurând că au ocupat camera 608 în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007.
În cadrul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe s-a depus la dosar o adresă a I.G.P.F., din care rezultă că, în perioada 1 septembrie 2007 - 07 septembrie 2007, inculpatul G.L.C. s-a aflat în concediu legal de odihnă, că nu există nicio dispoziţie de chemare a acestuia din concediul de odihnă şi că, în evidenţele P.P.F. Aurel Vlaicu Băneasa acesta nu figurează că ar fi efectuat ore suplimentare în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007. Totodată, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor I.G.P.F. nr. 35575 din 28 ianuarie 2003 deplasarea în punctul de frontieră a cadrelor aflate în afara serviciului este interzisă, iar, în cazuri motivate, aceasta trebuie anunţată şefului de sector şi să se înscrise într-un registru special destinat.
De asemenea, a fost depusă o adeverinţa eliberată de către Direcţia Economico Administrativă Complex D. Saturn în care se menţionează faptul că, în perioada 31 august 2007 - 07 septembrie 2007, G.L.C. a fost cazat la Complexul D. Saturn aparţinând Ministerului Internelor şi Reformei Administrative unde a ocupat, împreună cu familia, apartamentul nr. 608. Masa a fost servită la restaurantul complexului de către toţi membrii de familie în sistem a la carte, încasarea făcându-se în ziua sosirii (31 august 2007). Ulterior, cu chitanţa nr. 5856837 din 03 septembrie 2007, G.L.C. a mai achitat suma de 108 lei reprezentând contravaloarea a trei zile de masă pentru un alt membru al familiei.
Deplasarea inculpatului în localitatea Mangalia s-a făcut în baza Ordinului de serviciu seria H nr. 687798 din 30 august 2007, durata menţionată 31 august - 07 septembrie 2007. Ordinul de deplasare, depus şi acesta la dosar, cuprinde viza de sosire din data de 31 august 2007 ora 8,00 şi viza de plecare din Unitatea Hotel D. din 07 septembrie 2007 ora 16,00. Inculpatului i s-au decontat şi cheltuielile de transport în cuantum de 146 lei, astfel cum rezultă din Statul nominal nr. 459574 din 26 septembrie 2007, pentru deplasarea sa în perioada 31 august 07 septembrie 2007.
Totodată, la dosar a fost ataşată şi factura fiscală care atestă plata contravalorii cazării, în perioada 31 august -07 septembrie 2007, pe numele inculpatului şi a soţiei acestuia, precum şi chitanţa care atestă achitarea cheltuielilor pentru masă.
Instanţa de fond a achiesat la punctul de vedere al parchetului, care, prin rechizitoriu, a susţinut că, împrejurarea că inculpatul se afla la mare, în concediu de odihnă, nu exclude posibilitatea ca acesta să se fi deplasat, pentru scurte intervale de timp, la serviciu, având în vedere distanţa relativ mică dintre Staţiunea Saturn şi Aeroportului Bucureşti Băneasa. S-a arătat că această concluzie rezultă din declaraţiile martorilor G.F., C.B., B.C., T.A. şi N.M.M.
Din perspectiva primei instanţe şi a parchetului, împrejurarea că inculpatul G.L.C. ar fi pretins o sumă de bani cetăţenilor turci pentru a le permite intrarea în ţară este demonstrată prin declaraţiile martorilor C.B. şi G.F., iar martorii B.C., T.A. şi N.M.M. confirmă „prezenţa fizică a inculpatului G.L.C., în calitatea sa de Comandant al punctului P.F.A. Bucureşti – B. Aurel Valicu, la serviciu, chiar de o manieră episodică, în zilele de 05 - 07 septembrie 2007”.
Verificând acest probatoriu ce a fundamentat trimiterea în judecată şi, ulterior, pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului G.L.C., şi având în vedere şi probele ce au fost administrate în recurs, se reţin următoarele:
În ceea ce-l priveşte pe martorul C.B., în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte nu poate avea în vedere decât declaraţia dată în cadrul cercetării judecătoreşti din recurs. Ascultat prin video conferinţă, acesta a arătat că „nu am auzit să se fi cerut vreo sumă de bani şi nu m-a interesat acest lucru”, că la Istanbul i s-a prezentat o planşă foto şi a declarat că nu recunoaşte pe nimeni întrucât a trecut mult timp, că nu a văzut şi nici nu a auzit ca ceilalţi cetăţeni turci să fi dat vreo sumă de bani, martorul nerecunoscând pe niciunul dintre cei patru inculpaţi care i-au fost prezentaţi în şedinţă în faţa camerei de luat vederi.
Cel de-al doilea martor, G.F., care, de altfel, este principalul martor al acuzării, a prezentat mai multe variante în ceea ce priveşte situaţia de fapt.
Astfel, în prima declaraţie dată, la data de 17 martie 2008, martorul a arătat că, la data de 05 septembrie 2007, jurul orelor 19,00, a fost chemat la aeroportul Băneasa pentru a asigura traducerea declaraţiei unui cetăţean turc căruia nu i se permisese accesul în tară şi asupra căruia fusese găsit un cartuş. Martorul susţine că a participat la audierea cetăţeanului turc, pe care ulterior l-a identificat ca fiind Ş.S., asigurând totodată şi transcrierea traducerii declaraţiei cetăţeanului turc, şi că, „la un moment dat, la o pauză pentru a fuma o ţigară, am părăsit camera de anchetă împreună cu cei doi ofiţeri anchetatori şi un ofiţer care părea a avea o funcţie superioară, ocazie cu care au avut loc discuţii privind o sumă de bani al cărui cuantum nu mi-l amintesc, pentru rezolvarea problemei în care erau implicaţi cei 7 cetăţeni turci. La discuţie a mai participat şi fratele celui audiat. .arăt că îmi amintesc că la un moment dat l-am tras deoparte pe Ş.Ş. şi i-am transmis, în limba turcă, probabil ca urmare a sugestiei unui poliţist de frontieră, că problema se poate rezolva cu o atenţie pentru poliţia de frontieră. Revin şi arăt că pe parcursul audierii cetăţeanului turc asupra căruia a fost găsit cartuşul, ofiţerii anchetatori au pus problema unei sume de bani. Cetăţeanul turc audiat Ş.S. a precizat că nu are bani la el şi că banii se află la fratele acestuia Ş.Ş. Drept urmare, poliţiştii de frontieră anchetatori au acceptat să-l cheme pe fratele acestuia şi în acest context s-a pus problema unei sume de bani ca şi recompensă pentru poliţiştii de frontieră în schimbul unei rezolvări mai rapide şi uşoare a cazului. Din discuţiile purtate ulterior cu Ş.Ş. am înţeles că până la urmă a fost plătită o sumă de bani”.
În cea de-a doua declaraţie dată de către martor, la data de 08 aprilie 2008, acesta arată că a fost solicitat să asigure traducerea în legătură cu săvârşirea unei fapte penale de către Ş.S., iar în această împrejurare „am tradus, la solicitarea unui poliţist, faptul că antemenţionatul individ trebuia să plătească o sumă de bani pentru a nu i se întocmi dosar penal. Nu mi-aduc aminte cu exactitate suma, dar aceasta se cifra în jurul valorii de 400 euro. La întrevederea respectivă au participat doar următoarele persoane: poliţistul respectiv, eu, Ş.S. şi fratele acestuia mai mare Ş.Ş. Poliţistul la care m-am referit mai sus şi care a formulat în mod expres cererea de a i se plăti o sumă de bani este cel pe care l-am recunoscut după planşa foto în data de 02 aprilie 2008, ocazie cu care am aflat că se numeşte G.L.C. Având în vedere împrejurările cauzei, arăt că doresc să colaborez cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului solicitând concomitent să mi se aplice dispoziţiile legale cu privire la statutul juridic al colaboratorilor”.
În cea de-a treia declaraţie de la 09 martie 2010, G.F., audiat de către procuror în calitatea de învinuit, împotriva sa fiind începută, la aceeaşi dată, urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prezintă o nouă versiune în ceea ce priveşte situaţia de fapt, dar care susţine declaraţiile cetăţenilor turci audiaţi la Istanbul la data de 08 martie 2010, respectiv Ş.S., Ş.Ş. şi C.B. cu privire la persoanele şi momentele în care s-au solicitat sumele de bani.
Astfel, acesta arată că a fost chemat pentru a asigura traducerea pentru un grup de 7 cetăţeni turci, a ajuns „în jurul după - amiezii, ocazie cu care am fost condus într-un birou, în care se găseau lucrătorii poliţiei de frontieră. G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I. (pe care i-a identificat din planşe foto). Cu această ocazie mi s-a sus că trebuie să asigur traducerea celor 7 cetăţeni turci, pentru că existau probleme. Ulterior, am fost condus în zona de tranzit unde se găseau cei 6 din cei 7 cetăţeni turci, lipsind numitul Ş.S. La momentul respectiv alături de mine se găsea şi numitul G.L.C. Acesta i-a spus, scurt şi la obiect, lui C.B. că trebuie să dea o sumă de bani, respectiv a precizat clar: 1000 dolari S.U.A. pentru a nu avea probleme şi a li se permite accesul în ţară. Precizez că G.L.C. a făcut această cerere în limba română, iar eu am tradus integral ceea ce el a spus. C.B. a avut o atitudine ambiguă, astfel încât, fără a accepta sau a respinge propunerea, a dat de înţeles că problema se poate discuta în continuare. La scurt timp după acest moment, din cauza faptului că lui Ş.S. i s-a găsit în geantă un cartuş nefolosit, acesta a fost dus pentru anchetă într-o cameră separată. In camera respectivă, la un anumit moment m-am găsit eu, precum şi poliţiştii M.I.R., B.B. şi G.D.I. Cu această ocazie toţi cei trei lucrători de poliţie au cerut suma de 7000 dolari S.U.A. lui Ş.S. pentru ca acesta să nu aibă probleme iar grupul de cetăţeni turci să nu fie reţinut pe aeroport şi să i se permită intrarea în România. Precizez că cererea de a se plăti respectiva sumă de bani a fost formulată de cei trei poliţişti în limba română, iar eu am tradus-o în limba turcă. A trecut ceva timp după acest episod, timp în care Ş.Ş. a plecat din incinta respectivă şi a revenit mai târziu. Atunci când s-a întors, de faţă cu mine şi cu M.I.R. i-a plătit acestuia din urmă suma de 700 dolari S.U.A., iar mie mi-a dat suma de 200 dolari S.U.A., cu titlu de onorariu pentru activitatea mea de traducător. Din ceea ce am perceput personal la faţa locului, după modul cum au fost puse problemele de către lucrătorii de poliţie, consider că cetăţenii turci au fost în mod clar constrânşi să plătească suma de 700 dolari S.U.A.”.
Cu ocazia audierii în calitate de martor în faţa instanţei de fond, G.F. a arătat că aspectele relatate în declaraţia din data de 17 martie 2008 corespund adevărului şi că inculpaţii B.B. şi G.D. au fost cei care au participat, alături de alte persoane, la ancheta împotriva cetăţeanului turc asupra căruia se găsise cartuşul, precizând că „ştiu că s-a cerut o sumă de bani pentru rezolvarea problemei, din câte îmi amintesc inculpatul G.D. m-a rugat să transmit solicitarea”, şi că la acest moment, de faţă nu erau ceilalţi inculpaţi, cu iar cu privire la G.L.C., martorul arătând că, deşi l-a văzut într-un birou la aeroport, „nu cred că G.L.C. Lucian mi-a spus să cer bani de la cetăţenii turci”.
Ascultat de către instanţa de recurs, martorul G.F. a avut o poziţie procesuală oscilantă, revenind asupra celor declarate pe măsură ce i se solicitau explicaţii şi, conform art. 327 alin. (4) C. proc. pen., i se citeau declaraţiile anterioare. Astfel, iniţial, martorul a arătat că s-a deplasat la aeroport, a fost condus într-o cameră de la subsolul clădirii, unde se mai aflau şi doi ofiţeri de poliţie identificaţi în sală ca fiind B.B. şi G.D., care au procedat la audierea cetăţeanului turc, inculpatul G.L.C. nefiind prezent la luarea acestor declaraţii, fiind însă posibil ca acesta din urmă „să se fi aflat pe coridor în momentul în care eu, însoţit de ceilalţi doi ofiţeri am ieşit să fumăm o ţigară”. În timp ce asigura traducerea, „imul dintre cei doi inculpaţi, B. sau G. mi-a cerut să îi comunic celui anchetat că, pentru a fi lăsat să pătrundă în ţară este necesar să plătească o sumă de bani, din câte îmi amintesc era vorba de 700 UDS. Cetăţeanul turc a spus că vrea să discute cu fratele său, moment în care noi ne-am retras pe hol să fumăm o ţigară. Pe hol nu au fost discuţii cu privire la această sumă de bani. Arăt că domnul G.L.C. nu era în sala în care se luau declaraţiile în momentul în care s-au cerut banii. Eram doar cele patru persoane. Nu îmi amintesc dacă domnul G.L.C. a stat cu noi pe hol atunci când am fumat câte o ţigară. Ştiu că mai era o persoană, însă nu îmi amintesc cine era aceasta. ..Nu cunosc dacă s-au obţinut sau nu banii până la final. Eu am primit o sumă de bani, mult mai puţin decât pretinsesem, pentru care nu am eliberat chitanţă. În prezenţa mea nu s-au mai solicitat alte sume de bani de către lucrătorii de poliţie. Nu-mi aduc aminte ca în prezenţa mea domnul G.L.C. să fi solicitat cetăţenilor turci vreo sumă de bani atunci”. Ulterior, după ce i s-au citit declaraţiile anterioare, acesta arată: „mi s-au prezentat succint declaraţiile date pe parcursul procesului penal şi arăt că declaraţia din 08 aprilie 2008 reprezintă adevărul în sensul că declaraţiile cetăţenilor turci au fost luate de către G.L.C. şi eu am asigurat traducerea pentru domnul G.L.C. în momentul în care a pretins o sumă de bani pentru a permite celui anchetat să intre în ţară. În acest moment îmi amintesc că, de fapt, această discuţie cu domnul G.L.C. nu a avut loc în camera în care a avut loc ancheta ci în prezenţa tuturor cetăţenilor turci, într-o altă cameră. De fapt, discuţia cu domnul G.L.C. a avut loc în afara acestei săli, la intrare, în sala de aşteptare unde erau ceilalţi cetăţeni turci. Acolo s-a cerut o altă sumă de bani. Nu am fost prezent când s-au dat banii efectiv, însă eu personal am primit suma de 200 dolari. Revin şi arăt faptul că eu am asigurat traducerea dintre domnul C.B. şi G.L.C. C.B. era un fel de conducător al grupului de cetăţeni turci însă nu pot preciza foarte clar, întrucât nu-mi aduc aminte, dacă domnul G.L.C., în prezenţa mea şi prin intermediul meu, a solicitat vreo sumă de bani domnului C.B.”.
Aşadar, în dacă în prima declaraţie, suma de bani a fost pretinsă cu ocazia cercetării martorului Ş.S. de către ofiţerii anchetatori şi de „un ofiţer care părea a avea o funcţie superioară”, în cea de-a doua depoziţie inculpatul G.L.C. este identificat ca fiind cel care a solicitat banii, de faţă fiind însă doar martorii Ş.S. şi Ş.Ş., în cea de-a treia declaraţie martorul încearcă să susţină varianta prezentată de cetăţenii turci şi arată că banii au fost solicitaţi de către inculpatul G.L.C. dar numai lui C.B. şi a asigurat traducerea acestei cereri, pentru ca în faţa instanţei de fond, martorul să revină şi să arate că, de fapt nu crede că inculpatul G.L.C. a fost cel care i-a spus să ceară bani, iar în recurs martorul a susţinut toate variantele anterioare.
Instanţa de fond, fără a analiza în nici un fel contradicţiile existente între declaraţiile martorului G.F., a reţinut că din depoziţia acestuia rezultă că ar fi fost prezent şi ar fi asigurat traducerea cererii făcute de către inculpatul G.L.C. martorului C.B., de plată a unei sume de bani pentru a permite intrarea în ţară a grupului de cetăţeni turci.
Înalta Curte constată că G.F. nu a fost prezent la momentul la care acuzarea susţine că inculpatul G.L.C. i-ar fi pretins martorului C.B. o sumă de bani (momentul sosirii grupului de cetăţeni turci pe Aeroportul Băneasa).
În acest sens sunt relevante declaraţiile martorilor M.l., M.V.C., B.C. şi N.M.M. referitor la împrejurările în care G.F. a fost chemat la aeroport. Astfel, din declaraţiile martorilor M.l. şi M.V.C. (care deţinea funcţia de şef de tură) rezultă că, după ce s-a constatat că cetăţenii turci nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a intra în ţară, întrucât, deşi aveau viză turistică aceştia veneau în România pentru a munci, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al bagajelor acestora, ocazie cu care asupra unuia dintre ei s-au găsit filme foto care prezentau arme şi tancuri, precum şi un cartuş. în aceste condiţii, şeful de tură, martorul M.V.C. arată că „aceste ultime descoperiri m-au determinat să am suspiciuni privind posibila implicare a cetăţenilor turci în activităţi teroriste, drept pentru care am luat legătura cu şeful de la Brigada Antiteroristă a S.R.I. din aeroport care mi-a comunicat că va chema pe cineva de la informativ. După aproximativ 2 ore au venit două persoane care au fost prezentate de şeful de tură de la B.A.T. – S.R.I. din aeroport ca fiind ofiţeri de la informativ şi că se vor ocupa de speţa în cauză. Cei doi, din care unul cunoştea limba turcă, m-au ajutat să intervievez cetăţenii turci cu privire la scopul venirii lor în România. Ulterior, ofiţerii S.R.I. au discutat cu cetăţenii turci pentru a verifica suspiciunile de terorism”. În acelaşi sens este şi depoziţia martorei M.l., inclusiv în ceea ce priveşte intervalul de timp în care ofiţerii S.R.I. au ajuns la aeroport.
Martorii B.C. şi N.M.M. au învederat că, la data de 05 septembrie 2007, în jurul orelor 18,00, au fost chemaţi la serviciu, în vederea efectuării de acte de cercetare penală cu privire la un cetăţean turc asupra căruia a fost găsit un cartuş (avionul cu care acesta a ajuns în România a aterizat la ora 18,10). Ajunşi la aeroport, au constatat că la faţa locului sosise o echipă formată din doi lucrători ai S.R.I. şi au aşteptat ca aceştia să finalizeze activităţile. În tot acest timp, au încercat să contacteze un translator de limbă turcă, prin consultarea listei aflate la compartimentul cercetări penale din P.T.F. Bucureşti Băneasa. Întrucât niciunul dintre cei aflaţi pe listă nu a răspuns la telefon, i-au comunicat această împrejurare şefului de tură, martorului M.V.C., care, la rândul său a luat legătura telefonic cu poliţiştii din cadrul P.T.F. Bucureşti Otopeni comunicându-i-se numele martorului G.F. şi numărul acestuia de telefon. Translatorul a ajuns la aeroport după aproximativ o oră şi jumătate, în jurul orelor 22,00.
Rezultă, aşadar, că declaraţia dată de G.F. (în calitate de învinuit) în sensul că ar fi sosit la aeroport în jurul după amiezii, că a fost chemat să asigure traducerea pentru un grup de 7 cetăţeni turci şi că ar fi tradus solicitarea inculpatului G.L.C. făcută martorului C.B. de a plăti o sumă de bani pentru a li se permite accesul fără probleme în România nu putea fundamenta soluţia instanţei, întrucât, în mod evident, aceasta nu corespunde adevărului, martorul nefiind prezent la acel moment în aeroport.
Dincolo de faptul că probatoriul analizat anterior în cauză nu susţine acuzaţia formulată, se constată că nici măcar prezenta fizică a inculpatului G.L.C. în incinta aeroportului nu a fost demonstrată, concluzia instanţei de fond, care, de altfel, a preluat integral argumentele parchetului, fiind consecinţa unei analize şi prezentări trunchiate depoziţiilor martorilor T.A., B.C. şi N.M.M.
Astfel, cu referire la martorul T.A., atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţă se arată că acesta ar fi susţinut că „inculpatul G.L.C. se afla la serviciu în data de 05 iulie 2007 şi că a discutat cu acesta despre luarea măsurii de nepermitere a intrării în ţară în privinţa celor 7 cetăţeni turci”.
Înalta Curte reţine că, în cursul urmăririi penale, martorul T.A. a arătat într-adevăr că, din câte îşi aminteşte, în data de 05 septembrie 2007, inculpatul G.L.C. ar fi fost la serviciu, însă precizează următoarele: „în ziua respectivă, în jurul orelor 19,00, am fost contactat telefonic de către şeful de tură care mi-a spus că, cu cursa Istanbul Bucureşti din ziua respectivă a sosit un grup de 7 cetăţeni turci care nu îndeplinesc condiţiile legale de intrare în ţară, drept urmare i-am spus lui M.V. să continue activitatea de constatare şi să fie atent la întocmirea documentelor specifice”. Martorul arată că a ajuns la aeroport, în jurul orelor 20,00 „ocazie cu care am cerut ofiţerilor implicaţi în litigiu să-mi prezinte mie documentele cu care s-au prezentat pentru a intra în ţară la controlul de frontieră, ocazie cu care am constatat că nu aveau nicio ştampilă de la vreo reprezentanţă diplomatică a României, având vize eliberate în scop turistic, iar din invitaţii reieşea că ei veneau la muncă. .. după ce am ajuns la aeroport şi după ce am fost informat cu privire la starea de fapt legată de litigiul de trafic în cauză, l-am contactat telefonic pe şeful meu, respectiv scms. G.L.C. pe care l-am informat cu privire la litigiul de trafic în cauză. G.L.C. mi-a transmis că, conform celor relatate de mine, cei 7 cetăţeni turci nu îndeplinesc condiţiile legale de intrare în ţară, nepermiterea intrării acestora fiind o măsură obiectivă şi legală. Susţin şi arăt că şeful punctului de trecere a frontierei, respectiv scms G.L.C. nu a fost prezent în punct cu ocazia constatării litigiului de trafic în cauză”.
Ca atare, se constată că atât parchetul cât şi instanţa omit un amănunt esenţial în cauză, respectiv faptul că discuţia cu inculpatul G.L.C. a fost telefonică.
Referitor la martorul B.C., despre care parchetul şi prima instanţă susţin că ar fi arătat că „din discuţiile avute cu colegii a înţeles că era prezent şi domnul comandant (adică inculpatul G.L.C.)”, Înalta Curte constată că afirmaţia completă a martorului este următoarea: „din câte îmi aduc aminte din discuţiile colegilor am înţeles că în punct era prezent şi domnul comandant, titulatură folosită atât pentru şeful de punct cât şi pentru adjunctul acestuia. Personal nu i-am văzut pe niciunul din cei doi. În acest context este de menţionat şi faptul că, după cum s-a arătat anterior, martorul T.A., care deţinea funcţia de locţiitor al comandantului aeroportului a venit pentru scurt timp la serviciu în acea seară.
În ceea ce îl priveşte pe martorul N.M.M., despre care se afirmă că ar fi declarat că „inculpatul G.L.C. a fost la serviciu în ziua de 05 iulie 2007”, Înalta Curte reţine că asupra acestei susţineri martorul a revenit pe parcursul aceleiaşi declaraţii, în fraza imediat următoare. Astfel, martorul arată: „precizez că în perioada efectuării cercetărilor nu l-am văzut pe subcomisarul G.L.C. care la acea dată ocupa funcţia de şef al P.C.T.F.A. Băneasa. Pe domnul G.L.C. l-am văzut în timpul zilei de 05 septembrie 2007, în timpul orelor de program. Revin şi arăt că nu îmi aduc aminte cu certitudine dacă în ziua de 05 septembrie 2007 l-am văzut în P.C.T.F. Aeroport Băneasa pe domnul G.L.C. De asemenea, nu am auzit vreun coleg dacă domnul G.L.C. ar fi fost P.C.T.F. Aeroport Băneasa în ziua respectivă” în faţa instanţei martorul arată că, în seara respectivă nu a văzut pe nimeni din conducerea poliţiei de frontieră, iar procesul verbal de constatare a fost semnat de către T.A. întrucât „G.L.C. nu era la serviciu în ziua respectivă, 06 septembrie 2007”.
Înalta Curte constată că în afara celor trei martori au mai fost ascultate şi alte 9 persoane care au fost prezente la serviciu în acea seară şi niciuna dintre acestea nu a susţinut că l-ar fi văzut pe inculpatul G.L.C., martorii arătând fie că nu pot preciza cu certitudine dacă acesta a fost sau nu în incinta aeroportului (martorii I.L., G.A., M.I., C.M.) fie că nu l-au văzut pe inculpat (V.F., M.V., C.L., C.F.V., B.M.), şeful de tură din acea seară care se afla comanda punctului de lucru, martorul M.V.C., afirmând că el este cel care a hotărât ca cetăţenii turci să fie supuşi unui control amănunţit şi că „ în mod cert G.L.C. nu a fost văzut personal de mine în ziua respectivă şi nici în momentul constatării litigiului de trafic.”
Susţinerile martorilor în sensul că nu îşi amintesc dacă G.L.C. a fost sau nu prezent la serviciu, în data de 05 septembrie 2007, sunt explicabile prin aceea că martorii au fost întrebaţi cu privire la această împrejurare la un interval de peste 2 ani şi jumătate de la data incidentului (martie - aprilie 2010), fiind absolut normal ca aceştia să nu reţină datele privind perioada concediului de odihnă a acestuia. Esenţial este însă faptul că, în primele declaraţii date în faza actelor premergătoare, la doar câteva luni de la incident (februarie - martie 2008), niciunul dintre martori nu a făcut vreo referire la prezenta inculpatului G.L.C. sau măcar la vreo dispoziţie dată de acesta în legătură cu litigiul de trafic. Dimpotrivă, relatând incidentul, aceştia fac trimitere la măsurile, dispuse de către şeful de tură, martorul M.V.C. care se afla la comanda punctului de trecere al frontierei, iar martorul T.A., locţiitorul comandantului Aeroportului Băneasa afirmă, astfel cum s-a arătat şi anterior, că el este cel care a fost chemat de către şeful de tură, că a ajuns la aeroport în jurul orelor 20,00 şi că, după ce a constatat că cetăţenii turci nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, l-a contactat telefonic pe G.L.C. care i-a confirmat faptul că măsura era corect dispusă.
De menţionat este şi faptul că, în zilele imediat următoare incidentului, toţi aceşti martori au făcut raport cu privire la cele întâmplate (dosar documente secret de serviciu), iar niciunul dintre ei nu a făcut referire la faptul că la faţa locului ar fi fost prezent şi comandantul aeroportului, inculpatul G.L.C. sau că acesta ar fi dat vreo dispoziţie în privinţa litigiului de trafic.
De asemenea, Înalta Curte constată că toate documentele din zilele de 05 septembrie 2007 şi 06 septembrie 2007 sunt aprobate, semnate sau rezoluţionate de către martorul T.A., în calitatea sa de locţiitor al şefului P.T.F. Bucureşti Băneasa. În acest sens se reţin: procesul verbal de constatare din 05 septembrie 2007, întocmit de către inspectorul de poliţie B.C., ca urmare a găsirii asupra cetăţeanului turc Ş.S. a unui cartuş poată rezoluţia semnată de către T.A.; adresa către I.G.P.F. nr. 355/1 din 05 septembrie 2007 prin care se comunică faptul că cei 7 cetăţeni turci nu îndeplinesc condiţiile de intrare în tară, motiv pentru care nu li s-a permis accesul, în care este menţionat T.A. la rubrica, sef P.P.F. Bucureşti Băneasa; planul de acţiune pentru combaterea migraţiei prin Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu Bucureşti, în perioada 03 septembrie 3007-30 septembrie 2007, este aprobat la data de 05 septembrie 2007 de către T.A.; adresa din 06 septembrie 2007 către I.G.P.F. – D.C.M.I. în care se relatează incidentul de trafic şi motivele pentru care nu s-a permis accesul cetăţenilor turci este semnată tot de către T.A. Or, toate acestea, alături de declaraţiile martorilor anterior analizate şi dovezile emise de către Direcţia Economico Administrativă Complex D. Saturn, conduc la concluzia că inculpatul G.L.C. nu s-a aflat în incinta aeroportului nici la momentul sosirii grupului de cetăţeni turci şi nici ulterior.
În fine, o ultimă precizare se impune în legătură cu înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale dintre inculpatul G.L.C. şi martorul G.F. Înalta Curte constată că la dosarul de urmărire penală există transcrise două convorbiri telefonice dintre cei doi, din data de 15 aprilie 2008 şi din 05 iunie 2008, precum şi o înregistrare ambientală din 06 iunie 3008.
Instanţa de fond a făcut referire doar la prima înregistrare telefonică din data de 15 aprilie 2008, şi doar la o parte din conţinutul acesteia, în care inculpatul G.L.C. îl sfătuia pe martor, care afirma că a fost chemat la D.G.A., să nu recunoască nimic, să „îl luaţi pe nu în braţe pe linie”, „că restul e treaba lor, nu a dumneavoastră”, concluzionând că aceasta reprezintă o „dovadă puternică a vinovăţiei inculpatului G.L.C. Lucian şi a celorlalţi inculpaţi”.
Înalta Curte constată că în cuprinsul aceleiaşi discuţii inculpatul arată „eu nu ştiu despre ce este vorba”, „nu ştiu despre ce este vorba, dar aşa ar trebui să vă duceţi. Deci eu vorbesc acum ca avocatul”. În cea de-a a doua convorbire telefonică, pe care prima instanţă o omite în totalitate, inculpatul G.L.C. afirmă că „e a doua oară când discutăm”, întrebându-l pe martor dacă „ne-am văzut tet a tet aşa., vreodată?”, fiind de acord să se întâlnească cu G.F., comunicându-i acestuia că este posibil să îl confunde cu adjunctul său şi că în perioada respectivă se afla la mare.
Înregistrarea ambientală din 06 iunie 2008, pe care instanţa de fond, de asemenea o ignoră, şi care a fost redată şi ataşată la dosar ca urmare a cererii inculpatului făcută cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, lămureşte contextul în care a avut loc prima discuţie (inculpatul îi spune că „am bănuit că vă simţiţi cu musca pe căciulă, m-am gândit că poate aţi făcut una nefăcută pe acolo”, „eu v-am simţit, aveaţi un ton foarte supărat, foarte speriat”, şi că „aşa învăţ pe toată lumea, când cineva te acuză de ceva trebuie să probeze el, nu trebuie să probezi tu, eu aşa ştiu că am învăţat în munca asta” şi că „dacă chiar o făcusei şi recunoşteai ală erai”), dar, dovedeşte şi lipsa totală de siguranţă a martorului G.F. în privinţa propriilor susţineri. Astfel, la întrebarea inculpatului „te-ai văzut tu cu mine? Eu îţi spun că te văd pentru prima dată … eu”, martorul afirmă „deci .. cu dumneavoastră personal .. nu ştiu”; martorul se interesează dacă poate să întâlnească persoana care i-a ţinut locul inculpatului, „să văd dacă îl recunosc pe…”, întrebându-l pe inculpat dacă „dumneavoastră sunteţi la cercetări penale sau la frontieră, că eu am fost chemat la cercetări penale” şi dacă „există şef şi la cercetări penale”; martorul arată „ce e adevărat e că eu nu reţin şi am un defect profesional. Dacă mă duc la o speţă, am uitat şi am plecat pentru că eu sunt decât un translator. Nu îmi încarc memoria cu toate evenimentele” iar spre finalul discuţiei, la întrebarea inculpatului „dar acum te-ai lămurit că pe mine nu m-ai cunoscut? Te-ai lămurit măcar cu treaba asta?”, acesta răspunde „Pot să zic că da”.
Concluzionând, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză nu susţine învinuirea adusă inculpatului G.L.C., iar dacă varianta venirii acestuia din concediu, urmare a constatării incidentului de trafic ar fi putut fi verosimilă (dar nu se confirmă), ipoteza pe care este construită acuzaţia, că inculpatul s-ar fi aflat la locul de muncă chiar la momentul aterizării cursei sosite de la Istanbul şi le-ar fi pretins cetăţenilor turci sume de bani pentru a le permite intrarea în tară, dincolo de faptul că nu este susţinută probator, nici măcar nu este plauzibilă. Nu există nicio explicaţie logică pentru care inculpatul, fără absolut nici un motiv şi în lipsa unei cereri de rechemare din concediu, să facă naveta între Bucureşti şi Saturn (unde se afla cu familia pentru o perioadă de doar 7 zile), localităţi situate la o distanţă de aproximativ 255 Km, ce ar fi putut fi parcursă într-un interval de peste 3 ore şi jumătate - 4 ore (anul 2007), să fie prezent la serviciu în afara programului (care în mod firesc se încheia la ora 16,00) fără să solicite măcar emiterea unor ordine de deplasare şi decontarea cheltuielilor de combustibil (astfel cum a procedat la plecarea în concediu), sau plata orelor suplimentare şi fără să semneze niciunul dintre documentele emise în acea zi sau în cea imediat următoare. Cercetările din prezenta cauză au fost demarate în luna februarie 2008, iar restituirea cheltuielilor de transport aferente deplasării în concediul de odihnă a avut loc în cursul lunii septembrie 2007, astfel că nu s-ar putea susţine că lipsa acestor cereri ar fi justificată de un eventual interes al inculpatului.
Instanţa de recurs constată însă că la aceeaşi concluzie ar fi ajuns chiar în condiţiile în care, trecând şi peste problema posibilei incompatibilităţi a interpretului de limba turcă, care era angajata denunţătorului, astfel cum acesta recunoaşte, ar fi avut în vedere întregul probatoriu administrat de către procuror în Republica Turcia, inclusiv depoziţia martorului C.B.
Astfel, din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul C.B. arată că la sosirea pe aeroportul Băneasa au fost supuşi unui control foarte sever, au fost duşi într-o încăpere separată iar acolo, „un individ pe care l-am recunoscut după planşa fotografică, la foto 2 şi despre care am aflat ulterior că se numeşte G.L.C., ne-a cerut direct în limba turcă, pe care o vorbea foarte puţin să dăm fiecare câte 100 dolari S.U.A. pentru că altfel vom avea probleme foarte mari în România şi vom fi duşi la arestare. Ulterior, s-a făcut un control amănunţit şi s-a găsit în geanta lui Ş.S. un cartuş nefolosit. Eu cred că respectivul cartuş a fost plantat acolo de poliţiei. Oricum persoana pe care am identificat-o ca fiind G.L.C. a apărut cu cartuşul în mână şi ni l-a arătat, susţinând că vom avea probleme. Ulterior, în cursul serii a apărut şi translatorul de limbă turcă. Acesta nu a tradus absolut nimic referitor la cererea de a plăti bani mită şi nu a pus mâna pe bani. Cu toate acestea eu i-am adus la cunoştinţă că ni s-a cerut mită, iar el nu a reacţionat în nici un fel. A avut loc însă o discuţie, mai târziu, în urma căreia unul din fraţii Ş. a dat un sms lui A.K., precizând că ni s-au cerut bani” (această declaraţie a martorului C.B., alături de cele ale martorilor M.I., M.V.C., B.C. şi N.M.M., putea să conducă foarte uşor instanţa de fond la concluzia că martorul G.F. nu a fost prezent la evenimentele pe care le-a relatat).
Împrejurările de fapt rezultate din depoziţia martorului C.B. nu sunt confirmate de către martorii Ş.S. şi Ş.Ş., care nu susţin faptul că şi la momentul intrării în tară li s-ar fi pretins vreo sumă de bani şi nici nu îl recunosc din planşele foto pe inculpatul G.L.C. Cei doi martori au arătat că o doamnă poliţist le-a comunicat că vor avea probleme întrucât nu au paşapoartele în regulă, iar ulterior aceasta a efectuat un control amănunţit al bagajelor lui Ş.S. găsind un glonţ, ambii martori afirmând că poliţista este cea care a „a plantat glonţul acolo”. Referirile la pretinderea unei sume de bani sunt ulterioare acestui moment, fiind legate de anchetarea lui Ş.S.
Neconcordanţele evidente dintre aceste declaraţii sunt explicate în actul de sesizare prin aceea că, pe parcursul şederii în Aeroportul Bucureşti Băneasa, grupul cetăţenilor turci ar fost scindat, aceştia neparticipând efectiv la aceleaşi momente esenţiale din filmul evenimentelor, iar cererea i-ar fi fost formulată numai martorului C.B. datorită împrejurării că acesta era „în fapt, un lider al întregului grup, şi că trebuie ţinut cont de realitatea antropoculturală a relaţiilor sociale caracteristice poporului turc, ce valorizează de o manieră supremă autoritatea de tip paternalist, iar din această perspectivă C.B. era, fără îndoială persana care trebuia determinată să dea mită, întrucât decizia sa de a se conforma sau nu unei astfel de cereri avea să fie oricum urmată de ceilalţi membrii ai grupului, în virtutea modelului paternalist .. .
Înalta Curte constată că această concluzie a procurorului, ca de altfel toate încercările de a motiva prezenţa inculpatului G.L.C., este lipsită de orice fundament probator, fiind infirmată de depoziţia martorului C.B. care susţine că întregul grup ar fi fost condus într-o cameră („am fost duşi într-o cameră separată”), iar un poliţist „ne-a cerut direct în limba turcă, pe care o vorbea foarte puţin, să dăm fiecare câte 100 dolari S.U.A. pentru că altfel vom avea probleme foarte mari în România şi vom fi duşi la arestare”, dar şi de cea a martorului M.V.C. care arată că întregul grup a fost separat de restul călătorilor şi condus în zona de tranzit, întrucât exista suspiciunea că scopul declarat la obţinerea vizei nu era acelaşi cu cel real.
Relevant este şi denunţul făcut a doua zi după incident de martorul A.K., asociatul firmei SC R.E. SRL ce invitase cetăţenii turci în România, denunţ ce se află ataşat la dosarul cu documente „secret de serviciu”, deşi acesta, ca de altfel şi alte înscrisuri ce se regăsesc în acest volum, nu au caracter clasificat (fiind puse la dispoziţia inculpaţilor de către instanţa de recurs).
Astfel, martorul, care intrase în legătură telefonică cu cetăţenii turci în ziua în care aceştia au ajuns în Bucureşti, deplasându-se personal la Aeroportul Băneasa pentru a verifica motivele pentru care nu li se permite intrarea pe teritoriul României, la data de 06 septembrie 2007 a adresat I.G.P.F. o sesizare prin care prin care reclama faptul că, deşi cei 7 cetăţeni turci aveau toate actele în regulă, aceştia au fost supuşi unui control amănunţit, iar la verificarea bagajelor, la unul dintre ei a fost găsit un cartuş pentru „un pistol de jucărie” şi, la presiunile făcute de poliţia de frontieră acesta ar fi declarat că respectivul cartuş a fost uitat în geantă, deşi în realitate nu avea cunoştinţă de existenţa lui. În finalul reclamaţiei martorul precizează următoarele „după un anumit timp a fost adus un translator autorizat de limbă turcă, care, după declaraţiile cetăţeanului turc, a afirmat că dacă va da 1000 de dolari problema se va rezolva şi va fi trimis înapoi în Turcia. În cazul în care nu se conformează va fi închis şi există posibilitatea să stea ani de zile în închisoare”.
De asemenea, în denunţul făcut, la data de 09 ianuarie 2008, la D.G.A., martorul face aceleaşi precizări, respectiv faptul că, după debarcare, cetăţenii turci au fost supuşi unui control amănunţit, a fost găsit în geanta unuia dintre ei un cartuş, acestuia sugerându-i-se să declare că a fost uitat acolo şi că, „după un anumit timp am fost sunat de unul dintre cei 7 cetăţeni turci care mi-a comunicat că dacă va da 1000 dolari S.U.A., problema se va rezolva şi va fi trimis înapoi în Turcia, In cazul în care nu se va conforma, va fi închis şi există posibilitatea să stea ani de zile în închisoare. Cel care m-a sunat mi-a spus că aceşti bani i-au fost ceruţi de translatorul care se afla acolo, şi că, în acea noapte, la ora 0:29:18 a primit următorul mesaj „domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că dacă nu el nu se amestecă, iar dacă nu va fi nevoit să aştepte decizia tribunalului. Vă rog să facem ceva.” În conţinutul denunţului se face menţiunea că, la solicitarea ofiţerilor D.G.A., a fost contactat telefonic numitul C.B. care „mi-a spus că banii au fost strânşi de un civil gras, care după ce a luat banii a intrat în toaletă şi s-a întors, spunându-le: OK. Puteţi pleca! C.B. mi-a spus că anterior colectării banilor la grupul de cetăţeni s-a prezentat o persoană care cunoştea limbile turcă şi română şi le-a spus să dea câte 100 de dolari pentru a putea pleca”.
Declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către martor sunt în acelaşi sens, A.K. arătând că, din convorbirile pe care iniţial le-a avut cu cetăţenii turci, a aflat că aceştia au probleme întrucât în bagajul unuia dintre ei a fost găsit un cartuş pentru pistol, şi că ulterior „m-a sunat din nou cetăţeanul turc şi mi-a zis că traducătorul care se afla acolo i-a zis: daţi o mie de dolari, iar eu o să vă rezolv problema şi o să vă trimit înapoi în Turcia” şi că, în acea noapte, la ora 0:29:18 a primit un mesaj „domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că dacă nu el nu se amestecă, iar dacă nu va fi nevoit să aştepte decizia tribunalului. Vă rog să facem ceva”.
Este adevărat că în faţa primei instanţe martorul a declarat că, după ce grupul cetăţenilor turci a fost ajuns în România „m-au sunat pe mine şi mi-au spus că li se cere câte 100 dolari pentru a li se permite accesul în tară. Ulterior, juristul firmei care a ajuns la aeroport m-a sunat şi mi-a confirmat această susţinere”, însă, în continuare, martorul precizează că s-a deplasat la D.G.P.F. pentru a face reclamaţie şi a se constata că persoanele pe care le invitase nu erau terorişti, şi că a dat o declaraţie în care „am relatat faptele aşa cum s-au petrecut, fiind mai aproape de data evenimentelor, am putut să redau situaţia atunci cum a fost”.
Dincolo de faptul că chiar martorul recunoaşte că declaraţiile date imediat după incident sunt cele care reflectă faptele astfel cum acestea s-au petrecut, şi că, în faţa instanţei de recurs, acesta a susţinut că momentul în care s-a ridicat problema plăţii unei sume de bani este ulterior sosirii translatorului de limbă turcă, Înalta Curte reţine şi poziţia constantă a martorului A.E., care i-a aşteptat cetăţenii turci la aeroport şi l-a însoţit pe martorul A.K. la I.G.P.F., care confirmă primele declaraţii ale acestuia din urmă.
Astfel, martorul A.E. arată că, întrucât traficul rutier era foarte aglomerat şi întârzia, a luat legătura cu unul dintre cetăţenii turci care i-a comunicat că „ajunseseră în aeroportul Băneasa dar că aveau probleme şi că personalul aeroportului urmează să le efectueze un control al bagajelor”, că ajungând la aeroport a discutat cu şeful de tură care l-a înştiinţat că există nişte probleme şi că în geanta unuia din cei şapte fusese găsită muniţie şi că urmează să sosească reprezentaţi din partea parchetului. După aproximativ 2 ore în aeroportul Băneasa a sosit şi domnul A.K., ca urmare a discuţiilor telefonice purtate de către mine cu acesta şi care şi-a manifestat dorinţa de a discuta cu cei de la poliţia de frontieră. La discuţie s-a prezentat un alt şef de tură care ne-a comunicat că la controlul bagajelor a fost găsită muniţie şi că există probleme cu privire a vizele celor 7 cetăţeni turci în sensul că aceştia nu îşi justifică scopul declarat privind vizita în România. În cadrul discuţiei purtate cu respectivul şef de tur, dl. A.K. s-a arătat indignat întrebându-l pe acesta de ce nu poate invita cunoştinţe din Turcia, având în vedere afacerile derulate de firma R. Poliţistul de frontieră ne-a comunicat că acestea sunt prevederile legale din România. Menţionez că nu am cunoştinţă despre intenţiile vreunui poliţist de frontieră sau alte persoane din Aeroportul Băneasa de a pretinde sau primi sume de bani sau alte avantaje materiale din partea vreunuia din cei şapte şi nici nu am participat la vreo discuţie in care să se facă referire în mod direct sau indirect la asemenea solicitări”. Martorul mai susţine că, după două zile de la eveniment, a aflat de la A.K. că a primit pe telefonul mobil un mesaj SMS „prin care unul dintre cei şapte cetăţeni turci îl informa că translatorul îi solicită suma de 1000 dolari S.U.A. pentru a rezolva problema, iar dacă cei şapte cetăţeni turci nu sunt de acord, traducătorul prezent nu se mai implică”. De asemenea, în faţa instanţei martorul a arătat că a aflat despre împrejurarea că s-ar fi dat sume de bani de la martorul A.K.
Din declaraţiile analizate anterior, rezultă cu certitudine faptul că momentul în care A.K. a fost încunoştinţat cu privire la împrejurarea că se pretinde o sumă de bani este ulterior plecării celor doi martori de la aeroport, deci după ce se constatase că cei 7 cetăţeni turci nu îndeplinesc condiţiile pentru intrarea în ţară, a avut loc controlul bagajelor şi a fost găsit cartuşul asupra martorului Ş.S. Dacă celor 7 cetăţeni turci li s-ar fi pretins vreo sumă de bani şi cu ocazia controlului documentelor pentru a li se permite intrarea în ţară, în mod evident aceştia le-ar fi comunicat martorilor A.E. şi A.K. (cu care au şi discutat telefonic), sau măcar acestuia din urmă, astfel cum au făcut-o în cursul nopţii, atunci când l-au contactat telefonic spunându-i că translatorul cere bani pentru rezolvarea problemei. De asemenea, dacă A.K. ar fi fost încunoştinţat despre faptul că încă de la sosire li s-ar fi pretins vreo sumă de bani, în mod normal ar fi reproşat această împrejurare şefului de tură cu care a discutat, iar acest lucru ar fi fost cunoscut şi de către martorul A.E.
Toate aceste date conduc Ia concluzia că anterior sosirii în incinta aeroportului a translatorului de limbă turcă, martorul G.F. cetăţenilor turci nu li s-a pretins nicio sumă de bani. Nici conţinutul convorbirii telefonice dintre C.B. şi martorul A,K., redată în cuprinsul denunţului din data de 09 ianuarie 2008, asupra căreia s-a insistat în mod deosebit de către parchet cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, nu o infirmă, Înalta Curte reţinând că din aceasta rezultă că suma de bani s-a pretins pentru a se putea reîntoarce în Turcia de către o persoană care cunoştea limbile turcă şi română „anterior colectării banilor, la grupul de cetăţeni s-a prezentat o persoană care cunoştea limbile turcă şi română şi le~a spus să dea câte 100 de dolari pentru a putea pleca”.
Ca atare, chiar dacă ar fi fost avută în vedere declaraţia dată de către martorul C.B. în cursul urmăririi penale, se constată că aceasta este total izolată în contextul probator, fiind infirmată de probele mai sus analizate, dar şi de cele din care rezultă faptul că inculpatul G.L.C. nu se afla în incinta Aeroportului Băneasa nici la momentul constatării incidentului de trafic şi nici ulterior.
II. În ceea ce priveşte cel de-al doilea moment al pretinderii şi ulterior primirii sumei de 700 dolari S.U.A., acesta este legat de ancheta desfăşurată împotriva martorului Ş.S., acuzarea vizând faptele inculpaţilor M.I.R., B.B. şi G.D.I.
În acest sens, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului M.I.R. că, în calitate de subofiţer de poliţie în cadrul P.P.F.A. Bucureşti - Băneasa Aurel Vlaicu, a pretins şi primit suma de 700 dolari S.U.A. de la cetăţenii turci C.B., Ş.S., Ş.Ş., D.E., D.S., D.E. şi Ş.Y., în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat, iar în sarcina inculpaţilor B.B., ofiţer principal I în cadrul compartimentului „Combaterea infracţionalităţii transfrontaliere” al P.P.F.A. Bucureşti - Băneasa Aurel Vlaicu şi G.D.I., subofiţer de poliţie în cadrul aceleiaşi unităţi, că au pretins o sumă de bani nedefinită de la aceeaşi cetăţeni turci în scopul de a permite reîntoarcerea în ţara de origine a acestora şi de a nu-i prezenta la arestare, având în vedere faptul că într-o geantă aparţinând lui Ş.S. s-a găsit un cartuş neutilizat.
Probatoriului care a condus Curtea de apel la reţinerea situaţiei de fapt este constituit din declaraţiile martorilor C.B., Ş.S., Ş.S., procesele verbale de recunoaştere de pe planşele foto tăcute de aceeaşi martori, precum şi depoziţia martorului G.F.
Poziţia procesuală a inculpaţilor a fost constantă, aceştia nerecunoscând faptele pentru care au fost trimis în judecată.
Analizând ansamblul materialului probator, excluzând, pentru considerentele anterioare, probatoriul administrat de către procuror pe teritoriul Republicii Turcia, se reţin următoarele:
Referitor la martorul G.F., astfel cum rezultă şi din cele prezentate anterior în analiza acuzaţiei ce a fost adusă inculpatului G.L.C., Înalta Curte constată că declaraţiile acestuia au fost oscilante, ca autori ai aceleiaşi fapte fiind prezentate persoane diferite.
Astfel, în prima declaraţie dată de martor, la data de 17 martie 2008, acesta arată că „pe parcursul audierii cetăţeanului turc asupra căruia a fost găsit cartuşul, ofiţerii anchetatori au pus problema unei sume de bani. Cetăţeanul turc audiat Ş.S. a precizat că nu are bani la el şi că banii lui se află la fratele acestuia, Ş.S. Drept urmare poliţiştii de frontieră anchetatori au acceptat să-l cheme pe fratele acestuia şi în acest context s-a pus problema unei sume de bani ca şi recompensă pentru poliţiştii de frontieră în schimbul unei rezolvări mai rapide şi uşoare a cazului. Din discuţiile purtate ulterior cu Ş.S., am înţeles că pană la urmă a fost plătită o sumă de bani”.
La data de 02 aprilie 2008 a avut loc o prezentare pentru recunoaştere din planşele foto care cuprindeau inclusiv fotografiile inculpaţilor M.I.R. şi B.B. Cu toate aceste, martorul G.F. l-a identificat numai pe inculpatul G.L.C. ca fiind persoana care „la data de 05 septembrie 2007 i-a transmis verbal să traducă în limba turcă cetăţeanului turc Ş.S., care era audiat în sediul P.T.F. Băneasa-Bucureşti în legătură cu săvârşirea unor fapte penale, solicitarea poliţistului de frontieră de a da mită”.
Ulterior, la data de 08 aprilie 2008, martorul dă o nouă declaraţie în faţa procurorului, în care menţionează că a asigurat traducerea pentru martorul Ş.S. care era cercetat pentru săvârşirea unei fapte penale şi în această împrejurare a tradus, la solicitarea unui poliţist, cererea de a plăti o suma de 400 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal, poliţistul fiind persoana recunoscută din planşele foto, respectiv G.L.C.
După doi ani, ascultat în calitate de învinuit la data de 09 martie 2010, depoziţia acestuia se modifică, în sensul că indică cu totul alte persoane ca fiind cele care ar fi pretins şi primit banii, afirmaţiile fiind însă concordante cu declaraţiile martorilor Ş.S. şi Ş.S. audiaţi la data de 08 martie 2010.
Astfel, învinuitul G.F., afirmă că Ş.S. „a fost dus pentru anchetă într-o cameră separată. In camera respectivă, la un anumit moment m-am găsit eu, precum şi poliţiştii M.I.R., B.B. şi G.D.I. Cu această ocazie toţi cei trei lucrători de poliţie au cerut suma de 7000 dolari S.U.A. lui Ş.S. pentru ca acesta să nu aibă probleme iar grupul de cetăţeni turci să nu fie reţinut pe aeroport şi să i se permită intrarea în România. Precizez că cererea de a se plăti respectiva sumă de bani a fost formulată de cei trei poliţişti în limba română, iar eu am tradus-o în limba turcă. A trecut ceva timp după acest episod, timp în care Ş.Ş. a plecat din incinta respectivă şi a revenit mai târziu. Atunci când s-a întors, de faţă cu mine şi cu M.I.R. i-a plătit acestuia din urmă suma de 700 dolari S.U.A., iar mie mi-a dat suma de 200 dolari S.U.A., cu titlu de onorariu pentru activitatea mea de traducător”.
În faţa instanţei de fond, martorul face referire la acelaşi moment la care s-ar fi cerut banii, respectiv cel al audierii lui Ş.S., susţinând că „la anchetă au participat B.B. şi G.D.I. Ştiu că s-a cerut o sumă de bani pentru rezolvarea problemei, din câte îmi amintesc inculpatul G.D.I. m-a rugat să transmit solicitarea, ştiu că în afara celor două persoane pe care le-am indicat din rândul inculpaţilor la anchetă au mai fost şi alte persoane” şi că, atunci când G.D.I. i-a cerut să traducă cetăţenilor turci că trebuie să dea bani pentru rezolvarea problemei, de faţă nu erau ceilalţi inculpaţi.
În recurs, martorul învederează faptul că la aeroport a fost condus „într-o cameră de la subsolul clădirii, împreună cu cel asupra căruia s-a găsit cartuşul Ş.S. Aici se mai aflau doi ofiţeri de poliţei pe care îi identific azi în sală în persoana inculpaţilor B.B. şi G.D., care au procedat la audierea cetăţeanului turc .. în timp ce asiguram traducerea, unul dintre inculpaţi B. sau G. mi-a cerut să comunic celui anchetat că pentru a fi lăsat să pătrundă în ţară este necesar să plătească o sumă de bani, din câte îmi amintesc era vorba de 700 dolari”. Solicitându-i-se mai multe detalii cu privire la anchetă şi la modul în care s-au consemnat declaraţiile, martorul arată următoarele: „declaraţiile luate de anchetatori cetăţeanului turc asupra căruia a fost găsit cartuşul a fost luată pe un formular tipizat şi scrisă de unul dintre cei doi poliţişti. Nu-am aduc aminte cine a consemnat. Cetăţeanul turc era întrebat despre cartuşul găsit în geanta sa, acesta declarând că l-a uitat acolo. Declaraţia a fost semnată de cei care erau prezenţi acolo, inclusiv de mine şi cel audiat. Menţin declaraţia că suma de bani a fost cerută de cei doi ofiţeri către luau declaraţiile lui Ş.S.”. Martorul mai precizează că nu a fost prezent la momentul în care s-au dat banii, însă el personal a primit suma de 200 dolari S.U.A.
Analizând declaraţiile date de către martor, Înalta Curte reţine că singura împrejurare relatată constant începând cu prima şi până ia ultima declaraţie este aceea că suma de bani a fost pretinsă, în cursul audierii cetăţeanului turc Ş.S., de către ofiţerii anchetatori. Deşi persoanele pe care indică martorul ca autori ai faptei sunt diferite (iniţial inculpatul G.L.C., ulterior inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D.I. şi, în final, doar B.B. şi G.D.I.), instanţa de recurs va reţine această afirmaţie a martorului, având în vedere că ea se coroborează cu alte date care rezultă din materialul probator.
Astfel cum s-a arătat anterior, din depoziţiile martorilor N.M.M. şi B.C. rezultă că translatorul G.F. a sosit la aeroport în jurul orelor 22,00. Aceiaşi martori arată că activitatea de cercetare a fost finalizată în jurul orelor 01,30. Înalta Curte reţine că la ora la 00:29:18 martorul A.K. primeşte de la martorul Ş.S. pe telefonul mobil următorul mesaj „domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că altfel nu se mai amestecă, zice că acest om trebuie să aştepte A. decizia Tribunalului. „Vă rog, să facem ceva”.
Rezultă, aşadar, că mesajul a fost trimis martorului A.K. chiar în timpul în care se desfăşura ancheta asupra cetăţeanului turc Ş.S.
Dacă astfel se poate considera că în cauză s-a dovedit împrejurarea că a fost solicitată o sumă de bani şi momentul/contextul în care aceasta a fost pretinsă, Înalta Curte constată că probatoriul administrat nu conduce la concluzia că inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D.I. sunt autorii acestei fapte, astfel cum afirmă martorul.
În acest sens se constată că persoanele care au desfăşurat ancheta în cazul lui Ş.S. sunt martorii N.M.M. şi B.C., astfel cum rezultă atât din declaraţiile acestora, cât şi din conţinutul procesului verbal de constatare şi menţiunea de pe declaraţia cetăţeanului turc, care poartă rezoluţia „dată în faţa mea, azi 05 septembrie 2007, insp. B.C.”. Martorul B.C. arată că „la audierea cetăţeanului turc au participat următoarele persoane: subsemnatul, insp. N.M., traducător autorizat de limbă turcă al cărui nume nu mi-l amintesc, dar pot preciza că avea un nume turcesc, cetăţeanul turc audiat, şi, din câte îmi aduc aminte, pentru perioade scurte de timp, şeful de tură insp. M.V.”, La cercetări în biroul în care am audiat cetăţeanul turc a venit de vreo două ori şeful de tură, M.V.”. Aceeaşi este şi poziţia martorului N.M.M., care menţionează că pe perioada anchetării cetăţeanului turc, în afara şefului de tură, alte persoane nu au intrat în încăpere.
Ca atare, din probele analizate anterior rezultă cu certitudine faptul că inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D.I. (în varianta declaraţiei din cursul urmăririi penale, sau doar B.B. şi G.D.I., în varianta susţinută în faţa instanţei de fond şi în recurs) nu au fost cei care l-au anchetat pe cetăţeanul turc şi nici nu au fost prezenţi în încăperea în care acesta a fost audiat, astfel că nu puteau fi autorii faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
În ceea ce priveşte primirea sumei de bani, faptă de care este acuzat inculpatul M.I.R., se constată că G.F. face referire la acest inculpat doar într-una din cele 5 declaraţii pe care le-a dat pe parcursul procesului penal. Astfel, deşi la scurt timp după incident, respectiv la data de 02 aprilie 2008 nu îl identifică pe acest inculpat din planşele foto, ascultat în calitate de învinuit la 09 martie 2010, afirmă că, în prezenţa sa, Ş.Ş. i-a dat acestuia suma de 700 dolari S.U.A. în faţa primei instanţe şi cu ocazia audierii sale de către instanţa de recurs, acesta nici măcar nu îl indică pe inculpatul M.I.R. ca participant la anchetarea lui Ş.S., martorul G.F. susţinând că nu a fost prezent la momentul la care s-au primit banii.
Înalta Curte constată că principalul martor al acuzării este lipsit total de credibilitate, concluzie rezultată din diferitele variante oferite cu privire la situaţia de fapt, din modul în care acesta s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie când susţinerile s-au contrazis de la o afirmaţia la alta, precum şi din interesul său în prezenta cauză, manifestat cu precădere în cursul urmăririi penale, când era cercetat pentru săvârşirea aceloraşi fapte, ambele denunţuri formulate de A.K. vizându-l în mod direct, acesta arătând că cetăţenii turci i-au comunicat faptul că „translatorul cere bani”, fapt susţinut şi de mesajul sms primit de martorul denunţător. În aceste condiţii, aspectele relatate de către G.F. în declaraţia dată în calitate de învinuit nu pot fi reţinute, cu atât mai mult cu cât, nici nu era obligat să spună adevărul dat fiind calitatea în care era ascultat, iar asupra acestei depoziţii martorul a revenit ulterior.
Se constată, aşadar, că în cauză nu au fost administrate probe de natură a înlătura prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul M.I.R., astfel că, în sarcina acestuia nu se poate reţine nici faptul că ar fi primit suma de 700 dolari S.U.A. de la martorul Ş.Ş.
O ultimă precizare este legată de împrejurarea că înlăturarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale de către martorii C.B., Ş.S., Ş.S. este lipsită de consecinţe în privinţa soluţiei ce se impune a fi pronunţată, în sensul că aceeaşi concluzie rezulta şi dacă acestea ar fi fost avute în vedere.
Astfel, Înalta Curte constată că între declaraţiile acestor martori există contradicţii asupra unor aspecte esenţiale în cauză. In timp ce martorul Ş.Ş. afirmă că „am luat din cei 9.000 dolari S.U.A. aflaţi asupra mea suma de 200 dolari S.U.A. şi i-am dat-o traducătorului şi suma de 700 dolari S.U.A. pe care i-am dat-o în mână poliţistului (M.I.R.) şi că „la acest moment nu a asistat nici fratele meu, S. şi nici C.B. sau alţi membrii ai grupului”, martorul C.B. susţine „că am pus fiecare câte 100 dolari S.U.A.”, bani care au fost luaţi de B.B. şi M.I.R., iar cu ocazia discuţiei telefonice dintre A.K. şi martor, consemnată în cuprinsul denunţului din 09 ianuarie 2008, C.B. arată că „banii au fost strânşi de un civil gras, care, după ce a luat banii a intrat în toaletă şi s-a întors spunând: Ok. Puteţi pleca”.
În raport de susţinerile total diferite cu privire la modalitatea în care ar fi fost înmânaţi banii şi persoana care i-a primit, Înalta Curte apreciază că acest probatoriul nu ar fi fost de natură să conducă la o concluzie certă de existenţă a faptei sau de vinovăţie a inculpatului M.I.R. Dacă indicarea unor persoane diferite ca autori poate fi explicabilă prin aceea că martorii au intrat în contact cu mai mulţi angajaţi ai poliţei de frontieră, audierea lor realizându-se la un interval de aproximativ doi şi jumătate de la data incidentului de trafic, relatarea unor împrejurări variate în care faptele s-au petrecut mai nu poate fi justificată prin trecerea timpului.
Rezultă, aşadar, că şi în varianta analizată, soluţia de condamnare a inculpatului M.I.R. nu putea fi menţinută de către instanţa de recurs.
Concluzionând, faţă de toate considerentele anterior expuse în analiza ambelor momente în care acuzarea susţine că s-ar fi pretins, respectiv pretins şi primit sume de bani, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiate criticile formulate de către inculpaţi, concluzia primei instanţe de reţinere a vinovăţie acestora nefiind susţinută din punct de vedere probator. Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 385 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursurile inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I., va casa în totalitate sentinţa recurată şi rejudecând, va dispune achitarea acestora.
În ceea ce priveşte temeiul soluţiei de achitare, deşi inculpaţii au solicitat pronunţarea unei hotărâri întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa de recurs constată că sunt incidente prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. Aceasta întrucât, în cauză, s-a demonstrat existenţa unei fapte, din analiza materialului probator (mesajul sms, declaraţiile martorului A.K.), rezultând că cetăţenilor turci li s-a pretins o sumă de bani, or, în sarcina tuturor inculpaţilor a fost reţinută, prin rechizitoriu, varianta pretinderii, ca element material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită. Ceea ce nu s-a dovedit este dacă martorul G.F. [(care a şi primit o sumă de bani, cu privire la această faptă, încadrată în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, aplicându-i-se de către procuror sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei)] a tradus în realitate şi o solicitare a unor poliţişti, şi, în caz afirmativ, cine sunt aceştia, sau dacă a fost doar o cerere personală a translatorului.
Ca atare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe inculpatul G.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. l din Legea nr. 78/2000 şi pe inculpaţii B.B., G.D.I. şi M.I.R. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.
Va constata că recurenţii intimaţi inculpaţi au fost reţinuţi 24 de ore, de la 9 martie la 10 martie 2010.
În ceea ce priveşte recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – D.N.A., concluzia anterioară, aceea că inculpaţii nu sunt autorii faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, Înalta Curte nu va mai analiza criticile acestuia care decurgeau din pronunţarea soluţiei de condamnare. În aceste condiţii, recursul va fi respins ca nefondat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – D.N.A. vor rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurenţilor intimaţi inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii G.L.C., B.B. , G.D.I. şi M.I.R. împotriva sentinţei penale nr. 122/ F din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.
Casează în totalitate sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
1. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită inculpatul G.L.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.
2. în baza art. l 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită inculpaţii B.B., G.D.I. şi M.I.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. l din Legea nr. 78/2000.
Constată că recurenţii intimaţi inculpaţi au fost reţinuţi 24 de ore, de la 9 martie 2010 la 10 martie 2010.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – D.N.A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurenţilor intimaţi inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – D.N.A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 feb ruarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 471/2013. Penal. Arestare provizorie în... | ICCJ. Decizia nr. 491/2013. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
