ICCJ. Decizia nr. 526/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 526/2013

Dosar nr. 1034/1/2013

Şedinţa publică din 13 mai 2013

Prin cererea transmisă la data de 11 februarie 2013, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 februarie 2013, petiţionarul S.I.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 250/307/2013 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei la o altă instanţă egală în grad, din afara jurisdicţiei Curţii de Apel Cluj, susţinând că imparţialitatea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei a fost înregistrat Dosarul nr. 250/307/2013, având ca obiect plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei procurorului dată în Dosarul nr. 467/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

În  informaţiile  solicitate  potrivit  art. 57  C. proc. pen. şi comunicate de către Tribunalul Maramureş, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că la data de 19 noiembrie 2011 petiţionarul S.I.I. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că numitul V.G., în calitate de secretar al Primăriei Giuleşti, a întocmit în fals un număr de trei contracte de muncă pe numele făptuitoarei V.M., iar făptuitorul H.Ş. a falsificat semnăturile pe cinci chitanţe, pe care ulterior le-a depus la un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca. S-a apreciat că plângerea este nefondată pentru că cele trei contracte încheiate de făptuitoarea V.M. au la bază o situaţie reală, funcţionarii Primăriei Giuleşti confirmând că aceasta  s-a  ocupat  potrivit  atribuţiilor  şi  îndatoririlor  sale  ca  asistent personal,  de făptuitorul  H.P.  Se arată că,  privitor la chitanţele olografe la care se face referire, din cercetări nu a rezultat ca făptuitorul H.Ş. să fi efectuat manopere de falsificare a subscrierilor şi, în plus, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, calculat de la  data  săvârşirii  faptelor.  De  altfel,  s-a  arătat  că  Dosarul  civil nr. 719/211/2006 se află pe rolul instanţei şi are ca obiect partajul unui apartament ce a aparţinut defunctei S.A.

Având în vedere aspectele menţionate, dar şi motivele expuse în cererea de strămutare, s-a constatat că nu există temeiuri pentru a se dispune strămutarea cauzei.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este  imparţial,  dar  şi  din  perspectiva celui  interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speţă, înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionar nu se regăsesc în prevederile art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiţionarul S.I.I. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 250/307/2013 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 526/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond