ICCJ. Decizia nr. 523/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 523/2013
Dosar nr. 722/32/2012
Şedinţa publică din 13 mai 2013
Prin rezoluţia din 30 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1017/P/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), faţă de S.I. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că petiţionara D.E. a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală formulată împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I., prin care a sesizat faptul că acesta, „în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a săvârşit în mod premeditat infracţiunile de abuz în serviciu şi gravă neglijenţă de serviciu, fapte penale prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi 249 C. pen.".
Din conţinutul plângerii formulate, a rezultat că D.E. este nemulţumită de Rezoluţiile nr. 424/P/20I1 şi 529/11/2/2011, pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sub directa îndrumare şi supraveghere a procurorului general S.I. şi a solicitat „o anchetă şi o cercetare corectă şi reală pentru a se constata refuzul procurorului general S.I. de a-şi îndeplini corect sarcinile de serviciu, iar în acest caz, de a constata cât de abuziv şi incompetent a acţionat magistratul P.D. în Dosarul penal nr. 57/32/2011".
Autoarea sesizării a avut în vedere faptul că s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu o plângere penală formulată împotriva judecătorului P.D. din cadrul Curţii de Apel Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 alin. (1), art. 249 alin. (1), art. 264 alin. (1) şi art. 250 alin. (2) C. pen., cu ocazia judecării şi soluţionării Dosarului nr. 57/32/2011 al Curţii de Apel Bacău.
În Dosarul penal nr. 424/P/2011, care s-a format pe baza acestei plângeri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus, prin rezoluţia cu acelaşi număr din data de 17 august 2011, neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul reclamat întrucât nu s-a putut reţine în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunilor sesizate, constatându-se că ele nu există.
Petiţionara D.E. a formulat plângere împotriva soluţiei dispusă în cauză, care fost respinsă, ca nefondată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I., prin Rezoluţia nr. 529/II/2/2011 din 12 septembrie 2011.
Prin plângerea penală care face obiectul prezentului dosar D.E. a susţinut că aceste soluţii adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău demonstrează săvârşirea de către procurorul general S.I. a infracţiunilor sesizate în cauză.
În continuare, D.E. a formulat plângere la instanţă, conform art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată. La data de 29 decembrie 2011, plângerea formulată a fost respinsă, ca nefondată, prin hotărârea definitivă a instanţei (Sentinţa penală nr. 154), pronunţată Dosarul nr. 586/32/2011 al Curţii de Apel Bacău.
În raport cu aspectele prezentate, a rezultat că D.E. a asimilat criticile pe care le-a adus rezoluţiilor contestate cu argumente de natură a susţine săvârşirea unor fapte penale de către procurorul general S.I., în respectivele împrejurări urmărind, practic, ca pe această cale, a unei plângeri penale, să fie reevaluate, din perspectiva propusă, soluţii ce nu pot fi analizate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. S-a reţinut, însă, că acest demers, care nu se susţine decât printr-o percepţie subiectivă a autoarei sesizării în legătură cu aspectele pe care le-a pus în discuţie, nu poate constitui un temei solid şi serios pentru a contura existenţa unor aspecte penale în cauză, cu atât mai mult în condiţiile în care criticile formulate la instanţă, în calea legală de atac exercitată, au fost respinse ca nefondate şi, evident, nu se poate substitui exercitării căilor de atac în acord cu dispoziţiile legale aplicabile.
În acest context, s-a constatat că elementele care rezultă în legătură cu cele sesizate nu permit să se reţină existenţa în cauză a unor fapte penale săvârşite de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I.
Ulterior, la data de 31 august 2012, prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, nr. 3067/II2/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionara D.E. împotriva Rezoluţiei din 30 iulie 2012 emisă în Dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, constatându-se că aceasta este legală şi temeinică, având în vedere că faptele penale, cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat magistratul reclamat, nu există.
S-a reţinut că, în ceea ce-l priveşte pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acesta şi-a exercitat prerogativele cu care legea l-a învestit întrucât, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de .procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel".
Ca atare, s-a constatat, din analiza conţinutului actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, că magistratul reclamat nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, fără a manifesta părtinire în soluţia pronunţată, iar simpla împrejurare că soluţia este nefavorabilă petiţionarei, nu este de natură să declanşeze procesul penal, magistratul slujind actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale.
Nemulţumită de soluţia procurorului, petiţionara D.E. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, care prin Sentinţa penală nr. 7 din 22 ianuarie 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de petiţionară, prin procurator C.D. şi, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de împrejurarea că intimatul S.I. are grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, la data de 28 ianuarie 2013, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe plângerea formulată de petiţionara D.E. împotriva rezoluţiei din 30 iulie 2012 emisă în dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În esenţă, petiţionara a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulţumită de faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este învestită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 278 alin. 8 C. proc. pen.
În prezenta cauză, se constată că soluţia adoptată de parchet faţă de intimatul S.I. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că în mod corect s-a pronunţat soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistratul anterior menţionat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indicii ale săvârşirii acestor infracţiuni.
Într-adevăr, nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni de către magistratul anterior menţionat, împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţiile dispuse nefiind de natură a conduce la concluzia că acesta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiţionară se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), rezoluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara D.E. împotriva rezoluţiei din 30 iulie 2012 emisă în Dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 506/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 526/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
