ICCJ. Decizia nr. 496/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 496/2013

Dosar nr. 1381/1/2013

Şedinţa publică din 2 mai 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27 februarie 2013, petentul N.I. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8359/196/2009 al Curţii de Apel Galaţi.

În motivarea cererii, petentul a susţinut că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită, invocând, în primul rând, faptul că familia P. (familia părţilor civile) se află în relaţii de prietenie cu magistraţii din Brăila, făcând referire la doamna I.M., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

A mai arătat că a formulat mai multe plângeri penale împotriva numitului P.I., toate soluţionate cu neînceperea urmării penale, iar litigiul dintre ei a fost amplu mediatizat în presa locală, ceea ce în opinia sa „pune presiune asupra instanţei".

Nu în ultimul rând a invocat faptul că numita G.N., care este angajată ca jurist-consult la o firmă a familiei P., ar fi nepoata vicepreşedintelui Curţii de Apel Galaţi.

În cuprinsul informaţiilor comunicate de Ministerul Justiţiei - Direcţia elaborare acte normative, studii şi documentare, Serviciul judiciar, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat şi motivele cererii de strămutare, arătându-se că din verificările efectuate nu au rezultat indicii că motivele invocate ar putea împiedica judecarea recursului şi că nu sunt de natură să pună la îndoială independenţa şi imparţialitatea judecătorilor investiţi cu soluţionarea cauzei.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu-motivele cererii de strămutare şi cu informaţiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:

Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţi judiciari sau grefierii instanţei.

În speţă, se constată că motivele invocate de petent nu se confirmă şi prin urmare, neexistând motive legale şi temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, cererea urmează a fi respinsă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul N.I. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8359/196/2009 al Curţii de Apel Galaţi.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 496/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond