ICCJ. Decizia nr. 556/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 556/2013

Dosar nr. 29522/3/2012

Şedinţa publică din 15 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 638 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 59261/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de petentul-revizuient G.G., ca tardiv formulată.

A fost obligat petentul-revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată de revizuentul G.G. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că a formulat cererea de revizuire ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţional art. 320¹ C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

În drept, revizuientul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 408² C. proc. pen.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., zis „G.F.”, la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 39 alin. (1) şi (2) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa ce a mai rămas de executat din cea aplicată prin sentinţa penală nr. 508/F din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin nerecurare la 9 iunie 2008, de 4 ani, 9 luni şi 23 de zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) şi (2) raportat la art. 35 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale şi a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale şi pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, fără drept.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

A constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul G.G. prin prezenta sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. – Secţia Penală.

A repus în individualitatea lor pedepsele principale şi complementare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. – Secţia Penală (rezultate în urma contopirii cu restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 508 din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, conform art. 39 alin. (2) C. pen.), după cum urmează:

- 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- 19 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele pronunţate prin prezenta cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. – Secţia Penală (rezultate şi în urma contopirii cu restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 508/F din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, conform art. 39 alin. (2) C. pen.), în sensul că a aplicat inculpatului G.G. pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, urmând ca în final să execute 23 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale şi a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale şi pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 şi art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din durata pedepsei pronunţate timpul reţinerii şi arestării preventive, precum şi perioada executată, de la 27 iunie 2009 la zi.

A dispus anularea M.E.P.I. nr. 662 din 9 iunie 2008, emis în baza sentinţei penale nr. 508/F din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin nerecurare la 9 iunie 2008 şi a M.E.P.I. nr. 71 din 3 decembrie 2010, emis în baza sentinţei penale nr. 45 din 20 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Î.C.C.J. – Secţia Penală, şi emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri.

A luat act că inculpatul G.G. este arestat în altă cauză.

Sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 59261/3/2010 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost emis MEPI nr. 569 din 26 ianuarie 2012 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 59261/3/2010.

Conform art. 320¹ C. proc. pen., aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic ca recunoaşte săvârşirea faptei reţinute in actul de sesizare si solicita ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in faza de urmărire penală. In acest caz inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a pedepsei prevăzute de lege în cazul închisorii si de ¼ reducere in cazul pedepsei amenzii penale.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011, Curtea constata ca dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi si care continua sa fie judecate sub legea noua, până la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare. Prin aceeaşi hotărâre se arata ca in dosarele in care s-au pronunţat hotărâri de condamnare definitiva, prin revizuire nu se poate aplica dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., deoarece acestea vizează numai judecata fondului şi nu este susceptibila de aplicare conform principiului legii penale mai favorabile, aducând atingere siguranţei raporturilor juridice (cauza Stanca Popescu versus Romania si Ryabykh contra Rusiei). Decizia Curţii Constituţionale este obligatorie de la data publicării acesteia in M. Of., respectiv februarie 2011.

Tribunalul a constatat că în cauza prin care petentul G.G. a solicitat pe calea revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 408² C. proc. pen., aplicarea dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 cu privire la neconstituţionalitatea art. 320¹ C. proc. pen., ca dispoziţiile menţionate mai sus nu au aplicabilitate în cazul de revizuire prevăzut de art. 408² C. proc. pen.

Legiuitorul a prevăzut acest caz de revizuire în cazul în care instanţele de judecata în faţa cărora a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale conform Legii nr. 147/2002 şi nu au suspendat judecata cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, trecând între timp la soluţionarea cauzei, rămasă definitivă, conferă persoanelor prevăzute în art. 408² alin. (2) C. proc. pen., posibilitatea de a cere revizuirea cauzei în cazul în care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în acel dosar şi a constatat că anumite dispoziţii din lege sunt neconstituţionale. Acest caz este admisibil numai în măsura în care hotărârea pronunţata s-a întemeiat pe dispoziţia declarata neconstituţionala sau pe alte dispoziţii din actul atacat şi care în mod necesar şi evident nu pot fi disociate de dispoziţia declarata neconstituţionala.

Totodată, Tribunalul a apreciat că cererea de revizuire a petentului este tardiv introdusă cu depăşirea termenului de 3 luni de la publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la data de 2 decembrie 2011 iar revizuientul a formulat cererea prin care solicită revizuirea sentinţei penale de condamnare la data de 16 mai 2012, deci, după expirarea termenului de 3 luni prev. de art. 408² alin. (4) C. proc. pen.

Faţă de această împrejurare, instanţa de fond a apreciat că cererea formulată de revizuientul G.G. este tardiv formulată, motiv pentru care a fost respinsă ca atare.

Împotriva sentinţei penale a declarat apel revizuentul G.G. care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., apreciind că cererea de revizuire a fost introdusă în termen.

Prin decizia penală nr. 312/A din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul revizuient G.G. împotriva sentinţei penale nr. 638 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală.

A obligat apelantul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut în esenţă că instanţa de fond care a pronunţat sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 a reţinut în sarcina revizuientului dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Cu privire la aceeaşi solicitare dar vizând pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală care au fost contopite ulterior cu pedepsele din sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală s-a apreciat că solicitarea revizuientului este tardivă.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul G.G. solicitând reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză revizuientul G.G. prin cererea formulată a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că a formulat cererea de revizuire ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţional art. 320¹ C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.

În drept, revizuientul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 408² C. proc. pen.

Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că revizuientul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni privind traficul de droguri incriminate prin Legea nr. 143/2000. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4292 din 30 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, s-a dispus condamnarea revizuientului tot pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 la o pedeapsă rezultantă de 23 ani închisoare. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus, în baza art. 36 C. pen. contopirea pedepselor aplicate în cauză cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, iar sentinţa penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond care a pronunţat sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 a reţinut în sarcina revizuientului dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat, aşa încât solicitarea revizuientului pe acest motiv strict legată de infracţiunile ce au făcut obiectul cercetării în dosarul nr. 59261/3/2010 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 este lipsită de temeinicie.

Cu privire la aceeaşi solicitare dar vizând pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 45 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală, care au fost ulterior contopite cu cele din sentinţa penală nr. 342 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în mod corect s-a apreciat că solicitarea revizuientului este tardivă, fiind depăşit termenul prevăzut de art. 408² alin. (4) C. proc. pen.

Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.

Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-e) şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Cum în speţă motivul de revizuire invocat de recurentul revizuient referitor la individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare şi aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G.G. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 555/2013. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 561/2013. Penal. Pornografia infantilă (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 556/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 556/2013. Penal