ICCJ. Decizia nr. 561/2013. Penal. Pornografia infantilă (Legea 678/2001 art. 18). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 561/2013
Dosar nr. 7082/1/2012
Şedinţa publică din 15 februarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 3469 din 25 octombrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 13706/118/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 5/MP din 2 martie 2012 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie contestatorul N.V.
La termenul de judecată din 15 februarie 2013 se constată că numitul N.V. prin corespondenţă a depus la dosar un înscris prin care a solicitat instanţei să ia act de retragerea contestaţiei în anulare formulate de avocat M.M. în numele său anexând cererii originalul împuternicirii avocaţiale din data de 07 ianuarie 2013 emisă pe baza contractului de asistenţă juridică nr. 631815 întocmit la aceeaşi dată.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează a lua act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul N.V. Totodată va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul N . V . împotriva deciziei penale nr. 3469 din 25 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 13706/118/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 556/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 696/2013. Penal. îndreptare eroare materială... → |
---|