ICCJ. Decizia nr. 759/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 759/2013
Dosar nr. 14840/99/2011
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 2 aprilie 2012, Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:
„În baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. p roc . p en . raportat la art. 10 lit. b1 ) C. p roc . p en . cu referire la art. 18 1 C. pen . achită pe inculpatul D.J. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „evaziune fiscală” prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
Î n baza art. 18 1 alin . ( 3 ) cu referire la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. aplică inculpatului amenda administrativa in cuantum de 500 lei.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ . obligă inculpatul D.J. să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Iaşi suma de 1.655,72 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 120 din O . G . nr. 92/2003.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului (delegaţia nr. 4304/2012) avansat iniţial către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.”
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut următoarele:
„În fapt, inculpatul D.J. nu are o ocupaţie stabilă şi nu primeşte de la Primăria comunei Voineşti nici un ajutor social lunar, neavând practic nici o sursă de venit. În aceste condiţii pentru a putea asigura existenţa familiei sale, inculpatul s-a deplasat în mai multe rânduri, cu căruţa, prin satele limitrofe oraşului Iaşi, achiziţionând de la diverse persoane, la preţuri mici, deşeuri metalice feroase şi neferoase, pe care le-a comercializat ulterior la SC R. SA Iaşi – Punctul de colectare Tomeşti. De la societatea achizitoare au fost ridicate un număr de 14 adeverinţe de primire şi plată, care au fost anexate în xerocopie la dosarul cauzei.
Din adresa nr. 48354 din 30 noiembrie 2010 a Direcţiei Generale a Finanţelor publice Iaşi rezultă faptul că inculpatul nu a depus nici o declaraţie de venit în anul fiscal 2009, iar din adresa nr. AIF/2592 din 09 februarie 2011, ANAF Iaşi – Administraţia Finanţelor Publice Comunale Iaşi a precizat că impozitul pe venitul realizat datorat de către inculpat este în sumă de 2.535,08 lei.
Din cuprinsul formularului de adeverinţă de primire şi plată rezultă că se face distincţie între materialele feroase predate din gospodăria proprie şi cele predate din „alte surse”, veniturile obţinute pentru cele din a doua categorie fiind reţinute la sursă din valoarea brută, motiv pentru care inculpatul le-a declarat ca fiind din prima categorie, „din gospodăria proprie”, semnând şi certificând astfel în dreptul rubricii respective un neadevăr, tocmai pentru a eluda impozitarea.
Agentul economic achizitor (SC R. SA Iaşi) a menţionat în cuprinsul adeverinţei provenienţa deşeului declarată de către deţinătorul deşeului, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor reciclabile, astfel încât inculpatul cunoştea obligaţia sa de a declara provenienţa reală a materialului predat, având în vedere şi activitatea sa de colectare/predare cu caracter de continuitate în anul 2009.
Prin adresa nr. 8133 din 18 ianuarie 2011 a ANAF Iaşi – Administraţia Finanţelor Publice Comunale Iaşi, a comunicat că în evidenţa sa, D.J. nu figurează cu venituri realizate în anul 2009.
Prin adresa nr. 570 din 19 ianuarie 2011 a Instituţiei prefectului judeţului Iaşi, s-a comunicat că D.J. nu figurează în evidenţele instituţiei ca persoana fizică autorizată să colecteze deşeuri industriale reciclabile.
Fiind audiat în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă, motivând săvârşirea ei prin necesitatea asigurării traiului zilnic al familiei sale.
Audierea inculpatului nu s-a putut realiza în faza cercetării judecătoreşti, acesta nerăspunzând la chemările instanţei.
Situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută de instanţă se probează cu ansamblul probator administrat în cauză: sesizarea penală din oficiu nr. 2660003 din 03 ianuarie 2011 făcută de Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Socola Iaşi; procesul verbal din 15 decembrie 2010 de verificare la sediul SC R. SA Iaşi a celor 17 adeverinţe de predare/plată a deşeurilor metalice în cursul anului 2009; dovada de ridicare a copiilor xerox ale celor 14 adeverinţe; copiile adeverinţelor de primire şi plată din care rezultă că societatea nu a reţinut şi virat în anul 2009 impozit pe venit de 16 % de la persoanele fizice care au declarat deşeurile ca fiind din gospodăria proprie; cazierul inculpatului; declaraţiile inculpatului date în faza urmăririi penale prin care acesta a recunoscut integral comiterea faptei.
Din coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că din activitatea de colectare a deşeurilor, inculpatul a obţinut venituri totale în valoare de 10.348,27 lei iar prin ascunderea provenienţei reale a deşeurilor metalice predate în mod repetat în cursul anului 2009 la SC R. SA Iaşi, acesta s-a sustras de la plata sumei de 1.655,72 lei cu titlu de impozit pe venit.
Examinând fapta inculpatului sub raportul încadrării sale juridice, Tribunalul a reţinut că infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, a fost săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penal.
Din considerentele ce preced, tribunalul a reţinut că ultimele două condiţii impuse de disp. art. 17 C. pen. sunt îndeplinite.
Pentru a verifica îndeplinirea primei condiţii, cea referitoare la pericolul social, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 18 C. pen., prezintă pericol social, în înţelesul legii penale orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
La polul opus, în conf. cu art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală „ dacă prin atingerea minimă adusă, uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Or, din dispoziţiile legale rezultă că la aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, instanţa este obligata să aibă în vedere în ansamblu circumstanţele reale ale faptei şi personale ale inculpatului şi nu doar să se limiteze la verificarea dispoziţiei incriminatorii.
Reţinând vinovăţia inculpatului se impune deci a se verifica dacă în funcţie de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, fapta pentru care este cercetat prezintă gradul de pericol social necesar pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală.
Raportat la aceste criterii, se reţine că inculpatul a săvârşit fapta în condiţiile în care colectarea de fier vechi a fost identificată ca unică sursă de venit pentru el şi familia sa, că acesta are un grad redus de instrucţie, având doar 4 clase, este la prima abatere de natură penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a avut o poziţie procesuală corespunzătoare, recunoscând fapta imputată, la care se adaugă valoarea relativ redusă a prejudiciului cauzat bugetului de stat, în sumă de 1655 lei, condiţii în care tribunalul a apreciat că fapta săvârşită de inculpatul D.J. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiunii şi pentru sancţionarea acestuia nu se impune aplicarea unei pedepse, procesul penal intentat împotriva sa, atingând finalitatea de exemplaritate a legii penale.
Legat de acesta aspect, raportat la ansamblul circumstanţelor reale şi personale, la conduita inculpatului atât anterior, cât şi ulterior săvârşirii infracţiunii, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse penale nu satisface finalitatea legii penale, o sancţiune cu caracter administrativ fiind suficientă pentru realizarea, în cazul concret dedus judecăţii, prevenţiei generale şi speciale.
În considerarea argumentaţiei mai sus-expuse, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului D.J., prin conţinutul său concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, în consecinţă, a dispus achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu referire la disp. art. 181 C. pen.
În baza disp. art. 181 alin. (3) cu referire la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că partea civilă ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.655,72 lei, reprezentând impozit pe venit. Având în vedere că pretenţiile formulate de aceasta sunt întemeiate, instanţa le-a admis, dispunând, în temeiul disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ., obligarea inculpatului la plata sumei de 1.665, 72 lei cu dobânda legală prev. de art. 120 din O.G. nr. 92/2003, până la achitarea integrală a debitului.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.”
În termenul prevăzut de lege, partea civilă A.N.A.F – D.G.F.P Iaşi şi procurorul au declarat apel împotriva acestei sentinţe penale.
În motivare procurorul arată, în esenţă, că sentinţa penală este netemeinică, considerând că poziţia procesuală corespunzătoare, lipsa antecedentelor penale şi faptul că singura sursă de venit a inculpatului era colectarea fierului vechi, nu duce la concluzia că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Partea civilă nu a motivat apelul declarat.
Prin decizia penală nr. 166 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori a respins, ca nefondate, apelurile declarate de procuror şi partea civilă ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 122 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că faptele comise de inculpat au adus atingere minimă valorilor apărate de lege şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, care a solicitat, prin motivele scrise depuse la dosar, luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 1655,72 lei, cu dobânda legală prev. de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de partea civilă nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond modul în care se impune sancţionarea inculpatului pentru fapta comisă.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului D.J. care, în perioada anului 2009, a realizat venituri suplimentare din comercializarea deşeurilor feroase, pe care nu le-a declarat la ANAF– Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, producând un prejudiciu statului român în valoare de 1655,72 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte constată că daunele solicitate de aceasta au fost acordate.
Cu privire la instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, în mod justificat nu a fost luată această măsură întrucât nu au fost identificate astfel de bunuri.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva deciziei penale nr. 166 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, privind pe intimatul inculpat D.J.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.J., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 752/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 760/2013. Penal → |
|---|
