ICCJ. Decizia nr. 765/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 765/2013
Dosar nr. 671/32/2012
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sub nr. 671/32/2012, s-a înregistrat la Curtea de Apel Bacău, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Z.A. privind sentinţa penală nr. 96 din 9 august 2011, pronunţată în dosarul nr. 429/32/2012 de către Curtea de Apel Bacău.
În motivarea contestaţiei s-a arătat în dosarul sus amintit că petenta s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei la termenul care s-a judecat cauza şi de a încunoştinţa-o despre această împiedicare.
În susţinerea motivelor de contestaţie s-a depus un bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice.
La termenul din 9 octombrie 2012, instanţa a analizat, fără citarea părţilor, în baza art. 391 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Referitor la acest aspect, instanţa a constatat că în cauză, contestaţia în anulare formulată de contestatoare a fost inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeaşi instanţă, aşa încât, contestaţia în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.
Astfel în primul rând cazurile de la art. 386 lit. a), b), c) şi e) C. proc. pen. fac referire la judecarea cauzei de către instanţa de recurs, iar în cauza pendinte avem de a face cu o hotărâre pronunţată la fond.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Curtea a constatat că, deşi contestaţia în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., în speţă contestatorul nu a făcut dovada existenţei vreunuia din cazurile prev. de art. 386 C. proc. pen.
Împrejurarea invocată referitoare la imposibilitatea petentei de a se prezenta în faţa instanţei la termenul care s-a judecat cauza şi de a încunoştinţa-o despre această împiedicare datorită unor cauze de natură medicală, nu constituie o cauză reală de împiedicare în concordanţă cu accepţiunea art. 386 lit. b) C. proc. pen. Înscrisul depus la dosarul cauzei (Biletul de trimitere de servicii medicale clinice prin care se recomandă efectuarea unui consultaţii de specialitate) nu face dovada imposibilităţii prezentării petentei în instanţă sau împiedicării de a o încunoştinţa despre existenţa vreunei împiedicări.
Mai mult, cazul de contestaţia invocat, chiar şi în situaţia în care ar fi fost fondat, este inaplicabil în speţa de faţă, dat fiind faptul că prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen. se referă la hotărâri definitive judecate în recurs, iar în cauza pendinte avem de a face cu o hotărâre pronunţată în fond.
Prin sentinţa penală nr. 139 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău – Secţia penală cauze minori şi familie a respins, ca inadmisibilă, în principiu contestaţia în anulare formulată de petenta Z.A. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 9 august 2012 a Curţii de Apel Bacău.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea Z.A.
Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de disp. art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Întrucât sentinţa penală nr. 139 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală, caue minori şi familie este definitivă, recursul contestatoarei Z.A., împotriva acestei hotărâri, urmează să fie respins, ca inadmisibil, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea Z.A. împotriva sentinţei penale nr. 139 din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău – Secţia Penală, Cauze Minori şi Familie.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 852/2013. Penal. Asocierea pentru... → |
|---|
