ICCJ. Decizia nr. 762/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 762/2013
Dosar nr. 215/320/2012
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 septembrie 2013, în dosarul nr. 215/320/2012 Tribunalul Mureş a pronunţat decizia penală nr. 210/R prin care a respins, ca inadmisibil, recursul promovat de revizuienta P.M. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş şi a obligat-o pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a adopta această soluţie instanţa de control judiciar a reţinut următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul nr. 215/320/2012, s-a dispus în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi nr. 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Târgu-Mureş, formulată de revizuenta P.M. şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată aceasta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim-grad a reţinut în esenţă că:
În fapt, revizuenta a formulat plângere penală împotriva SCC F.C.M., M.R. şi S.M. pentru comiterea unei părţi din faptele reclamate, care s-a finalizat cu o soluţie de netrimitere în judecată, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 1943/II/2/2010.
Atacând soluţia de netrimitere în judecată pe calea procedurii prevăzute art. 2781 lit. a) C. proc. pen., aceasta a fost respinsă definitiv prin sentinţa penală nr. 1408 din 16 decembrie 2010.
Împotriva acestei soluţii, revizuenta a promovat recurs, respins de Tribunalul Mureş, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 61/R din 14 februarie 2011, motivat de faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, hotărârile judecătoreşti, pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 lit. a) C. proc. pen., au fost definitive.
Împotriva acestei soluţii, revizuenta a promovat recurs, respins de Curtea de Apel Târgu-Mureş, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 346/R din 25 mai 2011, motivat de faptul că a fost promovat împotriva unei hotărâri care nu este atacabilă cu recurs.
Împotriva acestei soluţii, revizuenta a promovat contestaţie în anulare, respins de Curtea de Apel Târgu-Mureş, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 501/R din 07 septembrie 2011, motivat de faptul că nu s-a încadrat în cazurile prevăzute de lege, fără a se soluţiona fondul contestaţiei.
În drept, s-a reţinut că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., „. revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.”.
În concret, instanţa de fond a apreciat că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care se pot corecta erorile judiciare, rezultate dintr-o greşită reţinere a stării de fapt, din hotărârea definitivă solicitată a fi revizuită.
În acest sens, în principiu revizuirea tinde la o reexaminare, în fapt, a cauzei soluţionate definitiv, cu titlul de excepţie, în cazurile limitativ prevăzute de lege la art. 394 C. proc. pen. şi este admisibilă în ipoteza dovedirii unei stări de fapt diferită de cea reţinută în hotărârea solicitată a fi revizuită, dacă noua stare de fapt este aptă să conducă la o soluţie judiciară diferită.
În cea mai bună interpretare a cererii revizuentei, sub aspectul conţinutului acesteia, s-a putut aprecia că revizuenta a solicitat revizuirea hotărârii judecătoreşti, prin care s-a cercetat starea de fapt, reclamată de aceasta, sub aspectul legalităţii soluţiei de netrimitere în judecată a SCC F.C.M., M.R. şi S.M., respectiv a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 Judecătoriei Târgu-Mureş.
În această situaţie, prima instanţă a apreciat că hotărârile judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 2781 lit. a) C. proc. pen., aşa cum era şi sentinţa penală nr. 1408/2010 a instanţei, nu reprezenta hotărâri care rezolvau fondul cauzei, respectiv nu se pronunţa asupra unor raporturi juridice de drept penal, substanţial şi procesual şi nu stabileşte existenţa/nonexistenţa unor infracţiuni, a persoanelor care le-au comis sau dacă acestea răspund penal, ci reprezintă o procedură specială, ca având natura unui control judecătoresc, de legalitate, a actelor şi măsurilor de urmărire penală.
În concluzie, întrucât prin hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 lit. a) C. proc. pen., nu s-au stabilit, judiciar, stări de fapt, revizuirea acestora, care au vizat stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a condus la hotărârea afirmat nelegală, s-a reţinut a fiind inadmisibilă.
În acest sens a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii cu privire la admisibilitatea căii de atac a revizuirii, stabilind că revizuirea, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Din altă perspectivă, niciuna dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate în căile de atac promovate de revizuenta nu au rezolvat fondul pretenţiilor acesteia.
Pentru aceste motive instanţa de fond, în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, în principiu cererea de revizuire a deciziei penale nr. 61/R din 14 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 14243/320/2010 (nr. în format vechi 137/2011), prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei penale nr. 1408 din 16 decembrie 2010 a Judecătoriei Târgu-Mureş, formulată de revizuenta P.M. şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuenta la plata sumei de 30 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, a declarat recurs revizuenta P.M., împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 27 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, în dosarul nr. 215/320/2012, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei penale atacate prin pronunţarea unei noi hotărâri şi soluţionarea acţiunii penale şi civile de la judecata de fond şi de recurs.
Recursul a fost motivat în scris de către revizuenta prin memoriile aflate la filele 2-4, 18-20, 23-26.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului nr. 215/320/2012 al Judecătoriei Târgu-Mureş, a susţinerilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, dar şi din oficiu, în limitele stabilite de lege, instanţa de control judiciar l-a găsit inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de petentă a fost inadmisibil, prin prisma prevederilor art. 407 C. proc. pen. potrivit cărora „sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1), sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea”.
În speţă, hotărârea supusă revizuirii era dată în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., respectiv, a fost atacată, cu această cale extraordinară de atac, o hotărâre pronunţată în urma plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 2781 alin. (101) C. proc. pen.
În consecinţă, şi hotărârea dată în revizuire împotriva unei astfel de hotărâri era definitivă.
În lumina celor mai sus arătate, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta-recurentă P.M. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 27 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 215/320/2012.
Pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei căi de atac inadmisibile, potrivit art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurenta a fost obligată să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului.
Nemulţumită de soluţia Tribunalului Mureş, petenta P.M. a promovat un recurs, amplu motivat, ce a fost înaintat spre competentă soluţionare acestei instanţe.
Curtea de Apel Târgu-Mureş investită, în acest mod, cu soluţionarea acestei căi de atac, respectând pe deplin dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., a invocat inadmisibilitatea recursului, din oficiu.
Prin decizia penală nr. 737/R din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibil recursul promovat de către petenta P.M. împotriva deciziei penale nr. 210/R din 17 septembrie 2012, a Tribunalului Mureş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că hotărârea pronunţată de Tribunalul Mureş are prin ea însăşi un caracter definitiv, neputând fi, în nici un caz, supusă criticii prin exercitarea vreunei căi de atac.
Împotriva acestei decizii recurenta P.M. a formulat o nouă cerere de recurs.
Recursul este inadmisibil şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţi acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
În cauză se constată că recurenta a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerinţele textului de lege menţionat, încălcând principiu! unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nefiind admisibil.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui recurs, fiind incidente prevederile art. 241 din Legea nr. 304/2004, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta P.M. împotriva deciziei penale nr. 737/R din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 764/2013. Penal → |
|---|
