ICCJ. Decizia nr. 752/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 752/2013
Dosar nr. 8237/3/2012
Şedinţa publică din 01 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 806/F din 21 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. 8237/3/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a) teza I şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 22 noiembrie 2011 la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 30.000 euro daune morale către partea civilă V.A.B., în echivalent în lei la data plăţii.
S-a luat act că partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului folosit la săvârşirea faptei ridicat prin procesul verbal din data de 19 noiembrie 2011.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 6.000 lei cheltuieli judiciare stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 19 noiembrie 2011, în cursul serii, aproximativ între orele 22,00 – 24,00, inculpatul D.M. a consumat băuturi alcoolice (bere) în barul – alimentară deţinut la momentul respectiv de martorul B.M. În acelaşi interval, la o altă masă în acelaşi bar, s-au aflat partea vătămată V.A.B., împreună cu prietenii săi, martorii M.M., M.M.C., A.V.L.
Între inculpat şi martorul M.M. a avut loc un schimb de replici, urmare căruia una dintre persoanele aflate în grupul părţii vătămate i-a cerut inculpatului să părăsească barul, ceea ce acesta a şi făcut.
Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile martorului B.M. date în cursul urmăririi penale, ale martorului M.M. date în cursul cercetării judecătoreşti, ale martorului A.L. date în cursul urmăririi penale. Din relatările acestor martori a rezultat că între inculpat şi martorul M.M. a existat, în perioada cât toate persoanele implicate s-au aflat în bar, cel puţin un schimb de replici apt să degenereze într-un conflict. Inculpatul a părăsit barul înaintea părţii vătămate şi a grupului său.
În jurul orelor 24,00, partea vătămată V.A. a părăsit barul împreună cu martorul A.L., în acelaşi timp cu martorul M.M.C., care s-a îndepărtat în altă direcţie decât cei doi, martorul M.M. rămânând în bar după plecarea acestora.
Această succesiune a rezultat din declaraţiile coroborate ale acestor persoane, cu remarca că relatările martorului M.M. nu au fost foarte exacte nici în această privinţă, însă aceste ezitări, referitoare la aspecte pe care le poate aprecia şi expune obiectiv, sunt explicabile având în vedere starea de ebrietate din momentul faptelor, pe care martorul însuşi o recunoaşte.
Martorul A.L.V. a mers înaintea părţii vătămate V.A., la o distanţă de aproximativ 30 de metri, conform relatărilor sale şi ale victimei, pe drum întâlnindu-se cu inculpatul D.M. care era în apropierea casei sale.
Martorul A.L. a strigat spre partea vătămată să îl ajute, pentru că cineva i-a pus cuţitul la gât. Acest fapt a determinat-o pe partea vătămată să alerge spre locul unde se afla martorul, l-a depăşit pe acesta şi a alergat în continuare spre inculpat.
În acest timp martorul A.L. a rămas pe loc şi a telefonat martorului M.M.C. pe care l-a chemat în ajutor, spunându-i că cineva i-a pus cuţitul la gât.
Aceste elemente de fapt au rezultat din declaraţiile coroborate ale părţii vătămate, martorului M.M. şi A.L.
La rândul său, martorul M.M. care a apreciat că se află la prea mare distanţă de locul conflictului şi nu poate ajunge în timp util l-a sunat pe martorul M.M., despre care ştia că este mai aproape şi l-a sunat cerându-i să îi ajute pe primii doi. Aceste aspecte au fost confirmate şi de relatările martorului M.M. care a arătat că în timp ce se mai afla în bar a fost sunat de martorul M.M.
În intervalul cât au avut loc aceste convorbiri telefonice partea vătămată a ajuns în locul unde era inculpatul şi conform propriilor relatări a început să se bată cu acesta, nu a văzut momentul în care inculpatul a scos cuţitul însă şi-a dat seama că este înjunghiat în momentul în care a simţit că oboseşte.
În acest moment lângă cei doi au ajuns martorii M.M. şi A.L., care au văzut că inculpatul o loveşte pe partea vătămată, au intervenit între aceştia, l-au dezarmat pe inculpat, martorul M.M. lovindu-l pe acesta cu pumnii şi picioarele în numeroase rânduri.
Atât victima cât şi inculpatul au fost transportaţi la spital de un echipaj S.M.U.R.D. chemat la faţa locului de martorul A.L.
Din declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate a mai rezultat că între inculpat şi martorul A.L. a existat un conflict, cel din urmă susţinând că inculpatul l-a ameninţat cu cuţitul. Motivul acestei acţiuni din partea inculpatului, în condiţiile în care nu cunoştea personal pe nici una din persoanele aflate în grupul părţii vătămate iar singura persoană cu care a avut un schimb de replici în bar a fost martorul M.M., poate fi explicat pe fondul stării de ebrietate în care se afla, pe acest fond inculpatul dorind să se răzbune pentru atitudinea martorilor, care au încurajat atitudinea ireverenţioasă faţă de el a martorului M.M., atitudine care fusese percepută de inculpat ca fiind umilitoare.
Versiunea inculpatului – în sensul că ar fi fost tâlhărit de partea vătămată şi de martori, care l-ar fi atacat în faţa casei sale, nu este susţinută de probe, în plus între relatările inculpatului date în cursul urmăririi penale şi cele date în faza cercetării judecătoreşti existând contradicţii evidente.
Inculpatul a susţinut că după ce în bar a avut un conflict cu una din persoanele ce o însoţea pe partea vătămată, a plecat din bar la sugestia barmanului, şi s-a dus în altă alimentară unde a consumat în continuare băuturi alcoolice, iar la ieşire s-a întâlnit încă o dată cu grupul părţii vătămate, unul dintre aceste persoane, pe care nu o poate identifica, strigându-i să se oprească, fapte ce l-a determinat să fugă spre casă.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că după ce a ajuns acasă a luat din bucătărie un cuţit şi a ieşit la poartă, unde se afla deja grupul părţii vătămate şi al martorilor, care au început să îl lovească, loviturile cu cuţitul aplicându-le pentru a se apăra de agresiunea acestora. A mai arătat inculpatul în această fază procesuală că înainte de a începe să îl lovească una dintre persoane a făcut o referire ireverenţioasă la originea sa de moldovean.
În cursul cercetării judecătoreşti, cu privire la momentul efectiv al conflictului, inculpatul a relatat că a fost ajuns de grupul victimei în momentul când încerca să ridice zăvorul de la poarta de acces în curte, şi a fost lovit de una dintre aceste persoane, cu un obiect, în zona cefei, a reuşit să intre în curte în timp ce grupul agresorilor a rămas în afara curţii, a luat de pe masa din curte un cuţit şi s-a reîntors la poartă, pentru a închide zăvorul, moment în care partea vătămată şi martorii au reînceput să îl lovească, iar loviturile de cuţit au fost date cu scopul de a se apăra de agresori. Prin aceste relatări inculpatul a susţinut teza că în realitate a fost victima unei tâlhării, partea vătămată şi martorii încercând să îl jefuiască de suma de bani de 300 de lei pe care o primise în ziua respectivă de la locul de muncă, arătând că în urma altercaţiei nu a mai găsit această sumă de bani.
Tribunalul a apreciat că versiunea inculpatului are câteva vădite carenţe de ordin logic, care reflectă lipsa de sinceritate a acestuia.
Astfel, s-a apreciat ca fiind inexplicabilă reacţia unei persoane care, în pericol de a fi agresată de un grup de 5 bărbaţi, s-ar înarma cu un cuţit de bucătărie şi s-ar reîntoarce la poarta curţii – al cărei zăvor poate fi deschis şi de o persoană aflată în afara curţii – pentru a o închide, deşi reacţia normală de apărare ar fi fost ca inculpatul să se refugieze în casă, unde se putea asigura din interior şi, eventual, să sune la organele de poliţie. Şi expunerea inculpatului este din acelaşi punct de vedere oarecum deficitară, fiind ilogic ca un grup de agresori, care a şi început acţiunea violentă şi care ar acţiona cu intenţia de a-l deposeda pe inculpat de o sumă de bani să se oprească în faţa porţii, care era deschisă conform susţinerilor inculpatului.
Testul comportamentului simulat a concluzionat că atât inculpatul cât şi partea vătămată au răspuns cu sinceritate la întrebările formulate de expert, dar aspectele în discuţie nu pot lămuri momentul critic al situaţiei de fapt, şi nici mobilul faptei.
Martorii D.G., G.M., G.C. – martori indirecţi – nu au asistat direct la momentul faptelor iar relatările acestora nu servesc lămuririi situaţiei de fapt.
A avut în vedere, de asemenea, probele cu caracter ştiinţific administrate, respectiv raportul de expertiză medico – legală efectuat cu privire la partea vătămată, ce atestă că aceasta a suferit o agresiune cu armă albă ce i-a provocat plăgi înjunghiate multiple, şi constatările efectuate cu ocazia examinării hainelor victimei (f.85 şi urm. vol. I d.u.p.) ce relevă că loviturile primite de partea vătămată s-au aflat la nivelul umerilor şi toracelui, condiţii în care puteau fi create de o persoană ce stătea la rândul său în picioare şi nu căzut la pământ – conform ultimei variante prezentate de inculpat.
Pentru motivele arătate mai sus instanţa a înlăturat apărările inculpatului şi declaraţiile acestuia date în cele două faze procesuale, urmând a reţine situaţia de fapt aşa cum a fost sintetizată mai sus, în baza declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor audiaţi.
Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că fapta inculpatului D.M. care în noaptea de 19/20 noiembrie 2011, în jurul orei 00.00, la intersecţia străzilor Fructelor şi Gherghiţei din sectorul 2, a lovit-o în mod repetat cu un cuţit pe partea vătămată V.A.B., în zone vitale ale corpului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap la art. 174 – 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere mobilul faptei, împrejurările concrete în care a avut loc fapta, poziţia procesuală a inculpatului, dar şi circumstanţele personale ale acestuia care anterior a avut un comportament adecvat în societate, astfel cum se reflectă în lipsa antecedentelor penale şi declaraţiile martorilor, condiţii în care s-a apreciat că atât scopul de exemplaritate, cât şi cel de reeducare pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse în cuantum orientat la minimul special rezultat ca urmare a reţinerii formei tentativei.
Partea vătămată V.A.B. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 euro, daune morale.
Văzând natura faptei, împrejurarea că viaţa părţii vătămate şi nu numai integritatea sa corporală a fost pusă în pericol, numărul de zile de îngrijiri medicale, instanţa a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 euro daune morale (pretium doloris), cuantum apreciat ca fiind suficient pentru a recompensa traumele cauzate victimei.
Spitalul Clinic de Urgenţă nu a formulat pretenţii civile.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul D.M. care a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie cu privire la latura penală a cauzei.
Cu ocazia dezbaterilor în faţa Curţii, inculpatul a reiterat apărările formulate în faţa primei instanţe arătând, în esenţă, că nu a intenţionat să omoare partea vătămată şi că doar a ripostat în legitimă apărare la atacul material, direct, imediat şi injust declanşat de partea vătămată împreună cu cei trei martori. Mai arată apelantul că fapta reţinută în sarcina sa reprezintă în fapt infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. deoarece obiectul şi modalitatea în care a acţionat nu sunt de natură a pune în pericol viaţa unei persoane, în acest sens fiind şi concluziile certificatului medico-legal din care rezultă că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
A solicitat, în principal, achitarea conform art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a acţionat în legitimă apărare, iar în subsidiar conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a urmărit şi nu a acceptat săvârşirea acestei fapte.
Într-un alt subsidiar, a solicitat a se avea în vedere dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. în sensul redozării pedepsei spre minimul special şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin decizia penală nr. 364/A din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apelantul inculpat D.M., ca neîntemeiată.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 806 din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 8237/3/2012.
În baza art. 381 C. proc. pen. a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 22 noiembrie 2011 la 27 noiembrie 2012.
A menţinut starea de arest a inculpatului.
A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen., că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege, în mod corect dispunând instanţa de fond condamnarea inculpatului pentru fapta reţinută în sarcina sa, pedeapsa aplicată fiind just individualizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul D.M., criticile formulate de acesta vizând greşita condamnare pentru fapta reţinută în sarcina sa şi netemeinicia pedepsei aplicate, ca şi cuantum şi modalitate de executare.
În susţinerea orală a recursului s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. sau art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Criticile aduse sunt fondate în parte.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat este fondat numai cu privire la cuantumul pedepsei, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta inculpatului D.M. zis „M.”, constând în aceea că, în noaptea de 19/20 noiembrie 2011, în jurul orelor 00.00, la intersecţia străzilor Fructelor şi Gherghiţei din sectorul 2, a lovit-o în mod repetat cu un cuţit pe partea vătămată V.A.B., cu intenţia de a-i suprima viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
În mod corect au fost respinse cererile inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 44 C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite cerinţele acestor texte de lege, în sensul că, în momentul în care a lovit partea vătămată, inculpatul nu se afla în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust şi care să fi pus în pericol grav persoana inculpatului, iar acţiunea părţii vătămate nu a fost de natură să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoţie care să îl determine să acţioneze asupra părţii vătămate prin lovirea acesteia cu cuţitul, în mod repetat, într-o zonă a corpului în care se află organe vitale.
De asemenea, în mod just s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât rezultă fără dubii că leziunile cauzate de inculpat şi pentru a căror vindecare au fost necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale dovedesc intenţia inculpatului de a ucide, chiar dacă în raportul de expertiză nu se prevede expres că viaţa victimei a fost pusă în pericol, având în vedere că în timpul agresiunii victima a reuşit să se apere, atenuând forţa loviturilor şi consecinţele acestora.
Prin urmare, solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. nu poate fi primită.
Înalta Curte constată că nici cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că lipseşte vinovăţia ca element al laturii subiective, nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, activitatea infracţională a inculpatului este dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, relevante în acest sens fiind declaraţiile părţii civile V.A. care se coroborează cu cele ale martorilor A.V.L., M.M., M.M.C., precum şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi, în parte, şi cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, precum şi instanţa de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, precum şi persoana inculpatului.
În argumentarea punctului de vedere adoptat, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este, totuşi, un proces arbitrar, subiectiv, ci, dimpotrivă, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acesteia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).
Înalta Curte apreciază că, în raport de împrejurările comiterii faptei, respectiv de faptul că, iniţial, conflictul s-a iscat ca urmare a injuriilor aduse inculpatului (cu privire la originea sa de moldovean), chiar dacă acest aspect nu impune nicidecum reţinerea dispoziţiilor art. 44 C. pen. sau 73 lit. b) C. pen., totuşi, trebuie avut în vedere la dozarea pedepsei aplicate.
De asemenea, nu s-au avut în vedere în suficientă măsură circumstanţele personale ale inculpatului care, chiar dacă a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, nu are antecedente penale, a avut un comportament anterior adecvat în societate, aspecte ce impun reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen.
În consecinţă, reţine Înalta Curte că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, în condiţiile aplicării art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., păstrându-se modalitatea de executare a acesteia în regim de detenţie, nefiind primită solicitarea inculpatului de suspendare sub supraveghere a executării acesteia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, va casa decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 806/F din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală şi, în rejudecare:
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare, iar pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dispusă pe o perioadă de 10 ani, la 3 ani, urmare reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Se va deduce din pedeapsă durata prevenţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală.
Casează decizia penală atacată ş i în parte sentin ţ a penală nr. 806 /F din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Bucure ş ti - Sec ţ ia I Penală ş i în rejudecare:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvâr ş irea infrac ţ iunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. de la 7 ani ş i 6 luni închisoare ş i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a ş i lit. b) C. pen. dispusă pe o perioadă de 10 ani, la 5 ani închisoare ş i 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a ş i lit. b) C. pen. , urmarea re ţ inerii dispozi ţ iilor art. 74 lit. a ) ş i art. 76 alin. ( 2 ) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenţiei de la 22 noiembrie 2011 la 01 martie 2013.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 693/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 759/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
