ICCJ. Decizia nr. 784/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 784/2013
Dosar nr. 955/83/2012
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 63 din 2 aprilie 2012, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului G.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de achiziţionare de alcool etilic şi de distilate, în vrac, de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, prev. de art. 296x lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată de O.U.G. nr. 54/2010 şi de O.U.G. nr. 117/2010.
În baza art. 296* lit. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată de O.U.G. nr. 54/2010 şi de O.U.G. nr. 117/2010 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului G.L. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 litri băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool peste 300 litri, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 118 lit. b) şi f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţii de 646 litri alcool etilic indisponibilizată prin ordonanţa procurorului prin instituirea unui sechestru asigurător aflată în custodia STPF Satu Mare.
S-a respins constituirea de parte civilă formulată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, cu sediul în Oradea.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 883/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată de O.U.G. nr. 54/2010 şi de O.U.G. nr. 117/2010, de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 litri băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool peste 300 litri, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată şi completată de O.U.G. nr. 54/2010 şi de O.U.G. nr. 117/2010 şi evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că la data de 13 octombrie 2011, orele 14:30, autoturismul, de culoare roşie, condus de inculpatul G.L., a fost oprit de un echipaj al poliţiei de frontieră, pentru control, pe comunicaţia Satu Mare - Baia Mare (D.N. 19), în localitatea Botiz, judeţul Satu Mare. În urma controlului sumar, efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că în compartimentul marfă al acestuia se aflau 17 recipiente din plastic, care conţineau un lichid incolor cu miros de alcool, fără a fi marcate.
În urma controlului amănunţit efectuat împreună cu inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare, în interiorul autovehiculului a fost descoperită cantitatea de 646 litri alcool etilic cu concentraţia de 96,1 % alcool, măsurat la temperatura de 20 grade Celsius, pentru care inculpatul G. nu a putut prezenta documente de provenienţă, rezultând că alcoolul a fost achiziţionat de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi şi deţinut în afara antrepozitului fiscal, creând astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului.
Inculpatul G.L. a refuzat să facă declaraţii în faţa organelor de cercetare penală cu privire la provenienţa sau destinaţia alcoolului transportat. Prejudiciul creat la bugetul de stat prin neplata accizei şi TVA aferent cantităţii de 646 litri alcool etilic cu concentraţia de 96,1% alcool a fost estimat de Direcţia Judeţeană pentru Accize si Operaţiuni Vamale Satu Mare la suma de 19.869 lei (procesul verbal de constatare din 13 octombrie 2011).
În şedinţa publică din 26 martie 2012 inculpatul, în prezenţa apărătorului ales, a înţeles să se prevaleze de prevederile articolului 3201 C. proc. pen., recunoscând faptele de care este acuzat cu precizarea că alcoolul care a fost descoperit în autoturismul pe care-l conducea în momentul în care a fost surprins de echipajul poliţiei de frontieră nu a fost achiziţionat de acesta, ci doar trebuia să asigure transportul pentru suma de 30 de lei, la momentul respectiv nici măcar nu a ştiut ce transportă.
În ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpatului în actul de sesizare al instanţei, prima instanţă a apreciat că două din aceste infracţiuni nu au fost dovedite de către acuzare, în sensul că aceasta nu a dovedit în niciun fel achiziţionarea de către inculpatul G.L. a cantităţii de alcool găsite cu ocazia oprii sale în trafic (nefiind descoperit nici furnizorul), iar în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, de asemenea, aceasta nu se poate reţine în sarcina inculpatului G.L., fapt care justifică, în opinia instanţei, pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului, întrucât nu este autorul acestor două fapte.
S-a apreciat că singura faptă dovedită este aceea de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, în limita prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la modalitatea concretă în care inculpatul, fiind oprit în trafic, deţinea în autoutilitara pe care o conducea, cantitatea de 646 litri alcool etilic cu o concentraţie de 96,1 % alcool.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003 şi a modalităţii de executare, prima instanţă a avut în vedere faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, a fost cooperant cu organele judiciare, este căsătorit, tată a doi copii minori, împrejurări care justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege, în condiţiile reducerii cu o treime prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a constatat că pentru a putea fi obligat inculpatul la plata unor despăgubiri civile, prejudiciul cauzat trebuie să fie cert, lichid şi exigibil, partea civilă calculând încă din timpul urmăririi penale un prejudiciu „estimat" şi care ar fi fost produs în măsura în care această cantitate de alcool ar fi ajuns în circuitul comercial. Obligaţia de plată a accizelor se naşte în momentul eliberării pentru consum însă, odată cu confiscarea, în temeiul art. 118 lit. b) şi f) C. pen. a întregii cantităţi de alcool etilic pentru această marfă purtătoare de accize nu se mai pot calcula niciun fel de taxe.
Sub acest aspect este esenţial a nu se crea confuzia între prejudiciul în înţelesul legii civile care se aplică şi în cazul soluţionării laturii civile alăturate acţiunii penale într-un proces penal, şi bunuri provenite dintr-o infracţiune sau a căror deţinere este interzisă de lege, confiscate în temeiul textului de lege amintit mai sus.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins cererea de constituirea de partea civilă formulată de ANAF prin D.R.A.O.V. Cluj.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru cele două infracţiuni pentru care s-a dispus achitarea de către instanţa de fond, întrucât în cadrul procedurii simplificate nu se poate dispune o soluţie de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către stat în cuantum de 19.860 lei, plus accesorii şi confiscarea specială a autoturismului, folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunilor.
Partea civilă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. a solicitat admiterea constituirii de parte civilă formulată în cauză, arătând în esenţă că potrivit art. 2062 lit. a), art. 2066 lit. b), art. 2067 lit. b) şi art. 20621 lit. b) din Legea nr. 571/2003, accizele sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului de alcool şi băuturi alcoolice care devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, prin eliberare pentru consum înţelegându-se şi deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal, nefiind relevant caracterul ilicit al activităţii desfăşurate de deţinătorul produselor.
Prin decizia nr. 105 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi ANAF - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj împotriva sentinţei penale nr. 63 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu pentru apelantul inculpat s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Curtea a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a stabilit starea de fapt dedusă judecăţii şi vinovăţia inculpatului G.L. în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, numai cu privire la infracţiunea prev. de art. 2961 lit. 1 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Analizând conţinutul dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că declaraţia de recunoaştere a inculpatului vizează starea de fapt reţinută în rechizitoriu, fără ca prin aceasta să se creeze o obligaţie de a recunoaşte şi încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare al instanţei.
În speţă, nu s-a făcut dovada că inculpatul a fost cel care a achiziţionat cantitatea de alcool ce a fost descoperită cu ocazia opririi sale în trafic, nefiind identificat nici furnizorul de la care acesta ar fi putut cumpăra alcoolul respectiv, prin urmare, nu se poate aprecia că inculpatul este autorul acestei fapte.
Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, a reţinut că potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005, este contribuabil orice persoană fizică sau juridică, orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat. însă textul enunţat trebuie coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal care defineşte persoana impozabilă ca fiind orice persoană fizică sau juridică, grupuri de persoane sau instituţii publice care desfăşoară activităţi economice în condiţiile stabilite de art. 127 alin. (1) din Codul fiscal oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 127 din Codul fiscal persoana impozabilă este persoana care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2) - activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. Din economia dispoziţiilor legale arătate mai sus rezultă că pentru a putea fi supusă impozitării persoana fizică trebuie să desfăşoare activităţile mai sus arătate, în mod autorizat, adică să aibă calitatea de persoane fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială, conform dispoziţiilor Legii nr. 300/2004 şi a O.U.G. nr. 44/2008.
În ceea ce priveşte confiscarea specială a autovehiculului a reţinut că, întrucât inculpatul nu a modificat sau adaptat autoturismul în niciun fel pentru a-l utiliza la comiterea infracţiunii, ci pur şi simplu cantitatea de alcool a fost descoperită în interiorul acestuia nu se impune luarea măsurii confiscării.
Referitor la apelul părţii civile Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj a constatat că prejudiciul invocat de aceasta are caracterul unui prejudiciu estimat şi care ar fi fost produs în măsura în care cantitatea de alcool ar fi ajuns în circuitul comercial, nefiind cert, lichid şi exigibil, prin urmare, în mod corect a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă. A mai reţinut că, prin confiscarea cantităţii de alcool etilic, pentru această marfă purtătoare de accize nu se mai pot calcula niciun fel de taxe.
Soluţia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe Curtea de Apel Oradea şi partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 172 şi pct. 18 C. proc. pen.
În susţinerea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., reprezentantul Parchetului a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond motivat de faptul că în cadrul procedurii simplificate nu se poate dispune o soluţie de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru o parte din faptelor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului G.L. şi care nu au fost recunoscute de acesta.
Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunile prev. de art. prev. de art. 296 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată completată prin O.U.G. nr. 54/2010 şi O.U.G. nr. 117/2010 şi prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, după efectuarea cercetării judecătoreşti.
Sub aspectul laturii civile a solicitat obligarea inculpatului G.L. la plata despăgubirilor civile având în vederea că luare măsurii de siguranţă a confiscării alcoolului are o natură juridică diferită de obligaţia la plată a accizelor datorate bugetului statului.
O altă critică a vizat omisiunea instanţei de fond de a dispune asupra sechestrului asigurător instituit de organele de cercetare asupra autoturismului, la data de 10 ianuarie 2012, folosit la săvârşirea faptelor.
În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj a criticat hotărârile sub aspectul greşitei aplicări a legii în soluţionarea laturii civile, susţinând, în esenţă, că prin confiscarea cantităţii de alcool etilic nu s-a stins obligaţia de plată a accizelor şi a taxelor datorate la bugetul statului ca urmare a deţinerii cantităţii de alcool în afara antrepozitului fiscal şi care sunt exigibile la momentul deţinerii mărfurilor accizabile.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 3859 pct. 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, înalta Curte, apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, recursurile declarate de Parchetul de pe Curtea de Apel Oradea şi de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, ca fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analiza criticilor formulate de parchet privind aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., se va realiza din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în cadrul căruia instanţa de recurs are posibilitatea de a verifica dacă prima instanţă a admis în mod corect cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, caz de casare incident şi în raport de criticile formulate de către Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că în faţa primei instanţe, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., inclusiv a imposibilităţi administrării altor probe decât a înscrisurilor în circumstanţiere şi a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime în caz de recunoaştere a învinuirii aduse prin rechizitoriu, inculpatul G.L. a precizat, în mod explicit, că recunoaşte numai comiterea infracţiunii de deţinere de alcool etilic găsit în autoturismul condus de acesta la data depistării sale în trafic, faptă prev. de art. 2961 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată completată prin O.U.G. nr. 54/2010 şi O.U.G. nr. 117/2010, însă nu cunoaşte de unde a fost achiziţionat acest alcool şi scopul pentru care era transportat, fiind rugat de o persoană să conducă un autoturism din loc. Livada în loc. Satu Mare, fără a cunoaşte alte amănunte, activitate pentru care urma să primească suma de 300 lei (fila 20 dosar fond).
Faţă de poziţia procesuală a inculpatului G.L., Tribunalul Satu Mare a apreciat, în mod eronat, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 3201 alin. (4) C. proc. pen. şi a considerat că judecarea cauzei se poate face în cadrul procedurii simplificate, dispunând condamnarea inculpatului numai pentru infracţiunea prev. de art. 2961 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi achitarea acestuia pentru celelalte două fapte, respectiv, cea prev. de art. 296 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, motivat de faptul că nu au fost comise de inculpat.
Contrar celor reţinute de către cele două instanţe, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011, inculpatul pentru a putea beneficia de procedura simplificată trebuie să recunoască faptele săvârşite, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare al instanţei nu şi încadrarea juridică dată acestora de către procuror. Ca atare, instanţa învestită cu soluţionare cauzei trebuie să verifice, în prealabil, dacă faptele recunoscute prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi au fost comise de către inculpat.
Dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care se referă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul procedurii simplificate, nu exclud aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., deoarece, astfel cum s-a apreciat în practica instanţei supreme, condamnarea se poate dispune dacă fapta comisă şi recunoscută de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, toate celelalte temeiuri de achitare dintre cele prev. de art. 10 C. proc. pen., impun efectuarea unei cercetări judecătoreşti care să stabilească existenţa faptei, dacă constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.
Or, în cauză prima instanţă fără a efectua o cercetare judecătorească, numai în baza probelor administrate exclusiv în faza de urmărire penală, a dispus achitarea inculpatului pentru două dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fapt ce constituie o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen.
Raportat la prevederile art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., înalta Curte reţine că instanţa de fond poate respinge cererea inculpatului de judecarea cauzei în cadrul procedurii simplificate atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi a fost comisă de către inculpat, situaţie în care dispune continuare judecăţii cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Continuarea cercetării judecătoreşti după regulile stabilite pentru procedura de drept comun se poate realiza, la începutul procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., ipoteză care s-ar fi impus şi în prezenta cauză având în vedere poziţia procesuală a inculpatului relevată de aspectele menţionate în declaraţie sau prin repunere cauzei pe rol, în ipoteza în care după admiterea cererii inculpatului, cu ocazia deliberării, instanţa ar fi constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a dovedi fapta a fost săvârşită de către inculpat.
Pentru considerentele ce preced, înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica Parchetului sub acest aspect şi, pe cale de consecinţă, şi a părţii civile, astfel că, va admite recursurile şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în vederea continuării judecăţii cauzei potrivit procedurii de drept comun.
Având în vedere soluţia care se impune în cauză, înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici formulate de parchet referitoare la eroarea gravă de fapt a celor două instanţe privind pronunţarea unei soluţii de achitare faţă de inculpatul G.L. pentru două din faptele pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată, aplicarea sechestrului asigurător asupra autoturismului folosit de inculpat la comiterea faptelor, după cum nu va mai analiza nici criticile părţii civile privind soluţionarea laturii civile, aspecte care urmează însă a fi avute în vedere de către instanţa de fond la soluţionarea cauzei în cadrul procedurii de drept comun.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) şi alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că înalta Curte nu rejudecă după casare când este necesară administrarea de probe, se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj împotriva deciziei penale nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi Pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul G.L., se vor casa cele două hotărâri şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Satu Mare.
Se vor menţine actele îndeplinite până la data de 26 martie 2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.L., în cuantum de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de partea civilă Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj împotriva deciziei penale nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi Pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul G.L.
Casează decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 63 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Satu Mare şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Satu Mare.
Menţine actele îndeplinite până la data de 26 martie 2012.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.L., în cuantum de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 785/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de... | ICCJ. Decizia nr. 771/2013. Penal → |
|---|
