ICCJ. Decizia nr. 785/2013. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 785/2013
Dosar nr. 40974/3/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 890/F din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia I penală, în dosarul nr. 40974/3/2008 s-a dispus, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, stabilindu-se ca în final inculpatul B.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
II. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 248, 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a mai fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. au fost cele două pedepse, stabilindu-se ca în final inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului P.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
III. În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul C.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza Ii-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
IV. În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul F.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Conform art. 264 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F.D. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate, stabilindu-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului F.D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 14 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii în solidar şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL prin lichidator C. insolvenţă IPURL la plata către partea civilă C.N. C.F.R. a sumei de 12.756.757, 52 lei (RON).
Conform art. 353 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 12.756.575,52 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul B.M., administrator la mai multe societăţi comerciale, avea strânse relaţii comerciale cu C.N. C.F.R. Acesta s-a folosit de SC S. SRL, administrată la acea vreme de martora S.F. şi, sub pretextul că vrea să o ajute, întrucât firma nu avea nici un fel de activitate, i-a cerut acesteia să efectueze operaţiuni în contul firmei, ulterior permiţându-i să-şi creeze şi un specimen de semnătură la bancă.
SC S. SRL era o firmă cu sediu fictiv, care nu desfăşura activitate, nu avea nici capital, nici angajaţi şi nici autorizaţie AFER (Autoritatea Feroviară Română), obligatorie pentru bunuri, produse şi servicii destinate CN CFR.
Bursa Română de Mărfuri a procedat la organizarea unei licitaţii cu participarea şi a altor „firme fantomă" pe post de ofertanţi, având ca obiect achiziţionarea de către CN CFR a unei soluţii ignifuge, context în care inculpatul B.M. i-a cerut inculpatului P.G. să participe la licitaţie şi să semneze documentele necesare.
Licitaţia a fost câştigată, la datele de 09 iulie 2003 şi 31 iulie 2003, de către SC S. SRL.
CN CFR a emis comenzi către această societate, fără să specifice nici calitatea, nici stas-ul produsului respectiv, nu se cerea furnizorului să prezinte pentru soluţia de ignifugare certificat de garanţie, de origine, calitate sau conformitate.
Inculpatul B.M. a livrat către CN CFR un produs de origine necunoscută, fără elemente de identificare, iar pentru a crea o aparenţă de legalitate a furnizării produsului, l-a contactat pe inculpatul C.T. care, la rândul său, l-a pus în legătură cu inculpatul F.D., administrator la SC S.I. SA.
Cei trei s-au întâlnit în biroul inculpatului B.M., ocazie cu care au convenit să factureze formal cele 100 tone soluţie ignifugare pe următorul circuit; SC M. SRL - vânzare la SC S.I. SA - vânzare la SC D.J.I. SA - vânzare la SC S. SRL - vânzare la CN CFR.
Între SC D. SRL şi SC S. SRL nu existau facturi de livrare, iar operaţiunile nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale acestora, fapt ce a fost confirmat de raportul de expertiză contabilă.
După încasarea sumelor de bani de la CN CFR, SC S. SRL a fost cesionată în mod fictiv.
Cele 100 tone soluţie de ignifugare au fost facturate către CN CFR, facturile fiind întocmite de către inculpatul P.G. la indicaţiile inculpatului B.M., pe acestea fiind înscrise, în mod fals, numerele de înmatriculare ale unor autovehicule. Suma totală facturată a fost de 181 miliarde lei - ROL.
Cei doi inculpaţi au susţinut că au supus analizei de laborator un eşantion din soluţia respectivă, însă buletinul de analiză LAREX, aflat la dosar, nu certifică nici calitatea şi nici provenienţa produsului. Din adresa comandamentului pompierilor a mai rezultat că soluţia nu este proprie pentru ignifugare, iar din adresa AFER reiese că nici produsul şi nici furnizorul nu sunt autorizate.
S-a mai stabilit că suma de 181 miliarde ROL este cu 30 miliarde ROL mai mare decât valoarea mărfii şi rezultă din preţul de 41 euro/kg în echivalent în lei la acea vreme.
Partea civilă CN CFR a plătit prin ordine de compensare doar suma rezultată din comenzi.
Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică financiară întocmit în cauză a rezultat că prin contul curent al SC S. SRL s-au efectuat încasări de 149.461.548.291 ROL.
Inculpatul P.G., la indicaţiile inculpatului B.M., a virat către SC D. SA doar suma de 121.234.000.000 rol, restul de 28.227.548.291 rol fiind viraţi către 57 societăţi comerciale.
Instanţa a apreciat că aceste viramente nu au nicio justificare economică, nu au folosit la achiziţia soluţiei de ignifugare şi nu au la bază vreo relaţie comercială între SC S. SRL şi respectivele firme, multe dintre ele fiind societăţi „fantomă".
Banii proveniţi de la SC S. SRL au fost ridicaţi în numerar de către inculpatul C.T., care doar în două cazuri a virat mai departe anumite sume de bani; 315 milioane rol către P. leasing şi 9,4 miliarde rol către E.I.G. SRL, administrată de către inculpatul F.D., dar nici cu privire la aceste operaţiuni nu au putut fi prezentate documente justificative.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B.M., P.G. şi C.T.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor B.M., P.G. şi C.T., omisiunii încetării procesului penal cu privire la inculpatul F.D., respectiv greşita individualizare a pedepselor.
Inculpaţii au solicitat desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare achitarea pentru toate infracţiunile reţinute în actul de sesizare a instanţei.
Prin decizia penală nr. 200/A din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a penală, în opinie majoritară, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de procuror şi inculpaţi, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Instanţa de apel, în opinie majoritară, a reţinut că instanţa de fond - dat fiind faptul că după încheierea dezbaterilor şi pronunţarea hotărârii a intervenit decesul inculpatului F.D., trebuia să repună cauza pe rol conform art. 344 C. proc. pen.
După repunerea cauzei pe rol, instanţa de fond trebuia să introducă în cauză moştenitorii inculpatului pentru soluţionarea acţiunii civile.
În opinie minoritară s-a susţinut că nu se impunea repunerea cauzei pe rol câtă vreme nu s-a înregistrat succesiunea defunctului F.D. iar încetarea procesului penal putea fi dispusă de instanţa de apel investită cu judecarea apelurilor declarate de parchet şi inculpaţi.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivele scrise de recurs şi în susţinerile orale, procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Trimiterea cauzei la instanţa de fond este nejustificată, pe de o parte întrucât situaţia din speţă nu se circumscrie ipotezelor prev. de art. 379 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte, nefiind înregistrată succesiunea în urma decesului inculpatului F.D., instanţa de fond nu avea cum să modifice cadrul procesual.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Din actele cauzei rezultă că la data de 25 octombrie 2011 (filla voi. II dosar fond) au avut Ioc dezbaterile pe fond, fiind prezent şi inculpatul F.D.
Pronunţarea a fost amânată succesiv până la data de 9 noiembrie 2011, interval de timp în care a intervenit decesul inculpatului, aspect consemnat în notele de concluzii scrise depuse de apărătorul acestuia la data de 3 noiembrie 2011.
Instanţa de fond a omis a dispune încetarea procesului penal ca urmare a decesului făptuitorului, pronunţând o hotărâre de condamnare a inculpatului F.D. şi obligarea acestuia, alături de ceilalţi inculpaţi, la despăgubiri.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de procuror şi inculpaţi, criticile invocate vizând atât aspecte de nelegalitate cât şi aspecte de netemeinicie.
În cursul judecării cauzei în apel Camera Notarilor Publici Galaţi a emis un certificat din care rezultă că în perioada 26 octombrie 2011-16 mai 2012 nu s-a înregistrat succesiunea defunctului F.D.
În timpul judecării cauzelor penale există posibilitatea de a se greşi în aplicarea legii.
Pentru înlăturarea acestor erori, legiuitorul a reglementat sistemul căilor de atac care reprezintă mijloacele procesuale ce îngăduie reexaminarea modului în care s-a soluţionat, într-unui din gradele de jurisdicţie, acţiunea penală şi eventual acţiunea civilă în cazul în care aceasta a fost exercitată alăturat celei penale, şi după caz, înlăturarea erorilor de fapt şi drept săvârşite. Căile de atac reprezintă, aşadar, remediile procedurale în contra greşelilor care se pot ivi datorită părţilor sau a omisiunii instanţelor de fond, care determină trecerea procesului penal prin mai multe grade de jurisdicţie pentru stabilirea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.
Spre deosebire de recurs care devoluează, în esenţă, numai în drept, apelul, ca şi cale ordinară de atac, este devolutiv în fapt şi în drept.
Prin efect devolutiv se înţelege trecerea sau transmiterea, în întregime (ex integro) sau în parte (in partibus) a cauzei de la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, la instanţa competentă să soluţioneze acea cale de atac.
Prin devoluţiune - în sensul legii de procedură - cauza este repusă în discuţie, în măsura în care a fost atacată hotărârea pentru o nouă judecată, dar cu particularităţi proprii. În apel, efectul devolutiv constă în trecerea cauzei de la prima instanţă la instanţa de apel cu toate chestiunile de fapt şi de drept pe care le comportă în vederea unui nou examen, fără desfiinţarea hotărârii atacate.
Oricare sunt motivele invocate, instanţa de apel este obligată, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., să examineze cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept. Prin urmare, indiferent de titularii care au exercitat calea de atac, instanţa de apel este datoare să verifice, din oficiu, întreaga cauză atât sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt, cât şi sub aspectul aplicării legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., instanţa, judecând apelul, desfiinţează sentinţa primei instanţei şi dispune rejudecarea, de către instanţa a cărei hotărâri nu a fost desfiinţată, printre altele şi pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc m lipsa unei părţi nelegal citată.
Textul invocat trebuie corelat cu dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care dispoziţiile relativ la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, Ia compunerea acesteia şi publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea celorlalte dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Din analiza textelor de lege invocate anterior, rezultă că desfiinţarea unei hotărâri cu trimitere spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată se dispune ori de câte ori se constată o nulitate absoluta sau o nulitate relativă dacă este dovedită vătămarea şi dacă aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului cu respectarea condiţiilor prevăzute în art. 197 alin. (4) C. proc. pen.
Nelegala citare a unei părţi, care a lipsit la judecată, constituie o cauza de desfiinţare a hotărârii atacate numai dacă este invocată, ca motiv de apel, de însăşi partea faţă de care procedura de citare nu a fost regulat îndeplinită nu şi de o altă parte din proces. Nulitatea decurgând din nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citarea părţilor este o nulitate relativă care, se acoperă în condiţiile prev. de art. 197 alin. (4) C. proc. pen.
În speţă, înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute, ci o nulitate relativă, astfel că nefiind dovedită existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanţe, în mod nelegal s-a dispus desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Ia instanţa de fond.
Instanţa de apel în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac trebuie să se pronunţe asupra criticilor atât sub aspectul laturii penale cat şi al laturii civile a cauzei, cu luarea în considerare a comunicării primite de la Camera Notarilor Publici Galaţi din care rezultă că nu a fost deschisa succesiunea după defunctul F.D. Nefiind identificaţi moştenitori ai acestuia, în cauză nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 21 C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte in temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. va dispune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 200/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală.
Va casa decizia şi va dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 182-192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 200/A din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, privind pe inculpaţii B.M., P.G., C.T. şi F.D.
Casează decizia penală recurată şi dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.M., P.G. şi C.T., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 75 lei, se suportă din fondul Ministerului justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul decedat F.D., în cuantum de 300 lei, se suportă din fondul Ministerul Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 857/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 784/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
