ICCJ. Decizia nr. 771/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 771/2013
Dosar nr. 675/46/2012
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Înalta Curte deliberând,
Asupra recursurilor penale de față constată și reține următoarele:
Prin încheierea nr. 25/ F din 22 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus:
În baza dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiate a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.G., fiul lui M. şi M., şi C.S., fiul lui G. şi M., în prezent aflaţi în Penitenciarul Colibaşi.
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul B.M., fiul lui D. şi al lui N., în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi şi, în temeiul art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., a dispus ridicarea garanţiei materiale instituită pe numele acestui inculpat la dispoziţia instanţei privind imobilul proprietatea soţiei sale, situat în Buzău, judeţul Buzău, constituind cauţiunea.
A obligat pe inculpaţi la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarea situație de fapt:
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în situaţia în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Analizând cererile formulate de inculpaţii C.G., C.S. şi B.M., sub aspectul legalităţii, curtea a constatat că aceştia sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, privind grupul organizat de corupţie şi spălare de bani.
Observând limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre aceste infracţiuni în parte, a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar cea prevăzută în art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu închisoare de la 3 ani la 15 ani, iar infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu închisoare de la 5 ani la 20 ani, la care face trimitere alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, însă cu referire la această ultimă infracţiune, la alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, se menţionează că pedeapsa pentru faptele prevăzute la aliniatul (1) – iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul infracţiunii grupului organizat.
Ca urmare, curtea a arătat că sub aspectul legalităţii, respectiv al admiterii în principiu a cererilor de liberare provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1608 alin. (1) cu trimitere la dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Fără a pune în discuţie situaţia de fapt rezultată din materialul probator şi criticată de către inculpaţii în cauză, curtea a constatat ca fiind întrunite cerinţele art. 143 C. proc. pen. referitoare la indiciile temeinice, privind săvârşirea infracţiunilor reclamate de acuzare şi descrise în rechizitoriu.
În etapa procesuală în care se află dosarul ceea ce trebuie analizat este îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 148 lit. (f) C. proc. pen. în sensul cuantumului pedepselor şi a pericolului concret pentru ordinea publică, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate. (Decizia în interesul Legii nr. 17/2011 pronunţată de I.C.C.J.).
Dacă sub aspectul cuantumului prevăzut de lege pentru infracţiunile imputate acestuia nu se pun probleme juridice, aşa cum s-a arătat mai sus, pericolul social pentru ordinea publică comportă unele discuţii în ceea ce priveşte substanţa sa.
Aşa cum se poate observa, legiuitorul, în formularea celei de a doua condiţii de la art. 148 lit. (f) C. proc. pen., a avut în vedere pericolul concret şi nu pericolul social abstract, ca trăsătură a infracţiunii, care a fost luat în calcul atunci când s-au stabilit limitele de pedeapsă pentru faptele respective.
Curtea a reţinut ca indiscutabil, din perspectiva arătată, faptul existenţei unor indicii convingătoare că inculpaţii B.M., C.G. şi C.S. au fost implicaţi în săvârşirea faptelor pentru care acum sunt cercetaţi, aspecte ce rezultă din declaraţiile martorilor (vol. 2, 11, 25), precum şi din volumele 3, 4, 5, 6, 7, unde se evidenţiază convorbirile telefonice în legătură cu încheierea contractelor de reprezentare şi încasarea unor bani de la martorii revoluţionari în baza acestor contracte, însă, în condiţiile în care a constatat ilegalitatea întocmirii acestora sau că acesta a acţionat cu vinovăţie, instanţa a aplicat, în ceea ce îi priveşte, dispoziţiile legale cu prilejul judecării pe fond a cauzei, esenţial în această procedură fiind faptul existenţei sau nu a pericolului social concret în cazul punerii lor în libertate.
Este adevărat că această procedură a avansat în privinţa administrării probelor, fiind audiaţi toţi inculpaţii şi o mare parte a martorilor, însă având în vedere şi prevederile de ansamblu ale scopului procesului penal, prevăzut de art. 1 alin. (2) C. proc. pen., ce subsumează scopul măsurilor preventive, inclusiv al liberării provizorii, scop ce vizează şi prevenirea infracţiunilor dar şi educarea cetăţenilor în sprijinul legii, Curtea a constatat că tocmai având în vedere această ultimă abordare ce vizează prevenirea infracţiunilor de corupţie, se impune ca inculpaţii să fie în continuare privaţi de libertate.
Din materialul probator administrat au rezultat indicii că persoanele care erau îndreptăţite să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004 au fost constrânse să încheie contracte de reprezentare, prin care s-au obligat ca, după obţinerea drepturilor în baza acestei legi să plătească asociaţiei reprezentate de inculpatul C.G. – ce avea calitatea de secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor – diverse sume de bani obţinându-se în acest fel suma de 9.453.390 lei din care 2.470.000 lei au fost viraţi în conturile personale ale inculpatului C.G., iar ulterior transferaţi în conturile fiului său C.G.Ş.
S-a arătat că probele administrate constituie indicii temeinice, din cele la care se referă art. 681 C. proc. pen., că actele de reprezentare încheiate de către Asociaţia Decembrie 1989 Metrou România – reprezentată de inculpatul C.G. – cu membrii revoluţionari au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani, în realitate existând bănuiala legitimă că aceşti bani erau încasaţi de acest inculpat, precum şi de inculpaţii B.M. şi C.S. prin folosirea influenţei şi autorităţii asupra membrilor revoluţionari.
De asemenea, s-a apreciat că sunt indicii, că pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 de contracte de împrumut, semnate de inculpatul G.C., ca reprezentant al asociaţiei prin care ar fi fost dată spre împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membrii revoluţionari, clauzele contractuale fiind încălcate întrucât majoritatea împrumutaţilor îşi primiseră drepturile ce derivau din Legea nr. 341/2004.
S-a arătat că există în dosar probe că printre beneficiarii acestor contracte se evidenţiază şi inculpatul B.M. care a împrumutat suma de 300.000 lei, însă trebuie analizate condiţiile de încheiere a acestui contract de împrumut.
Prin încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012 a Tribunalului Argeş s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C.G., C.S. şi B.M., temeiul acestei măsuri privative de libertate fiind cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., (pentru inculpatul C.G. şi temeiul prev.de art. 148 lit. b) C. proc. pen.), iar până în prezent timpul scurs de detenţie preventivă este de circa un an.
Deşi curtea, anterior, a admis cererile inculpaţilor şi a dispus punerea în libertate a acestora, ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat asupra temeiniciei şi oportunităţii acestor cereri şi a considerat că o astfel de măsură, prin seria de obligaţii ce au fost stabilite în sarcină, nu asigură pe deplin buna desfăşurare a procesului penal şi realizarea finalităţii avută în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 1602 şi următoarele C. proc. pen.
În acest context s-a arătat că pericolul concret care afectează ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor se deduce din probele dosarului, din care rezultă indiciile unei implicări în comiterea unor infracţiuni grave (de corupţie, de spălare de bani şi de constituire a unui grup organizat dintre cele mai grave), prevalându-se de autoritatea şi de influenţa funcţiilor deţinute.
Astfel, s-a constatat că faptele de genul celor care fac obiectul cercetărilor sunt de natură a produce indignare profundă printre cetăţenii români, apreciindu-se din această perspectivă că singura măsură menită să protejeze ordinea publică şi să asigure buna desfăşurare a procesului penal este detenţia preventivă a inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească este în plină desfăşurare, fiind necesară audierea unui număr mare de martori.
Curtea, având în vedere, că scopul nu poate fi realizat decât prin menţinerea în continuare a inculpaţilor în stare de arest, a constatat că şi în privinţa acestor inculpaţi, nu pot fi luate în considerare alte aspecte invocate, vizând persoana inculpaţilor, familia, astfel de situaţii sau împrejurări nefiind circumscrise obiectului dedus judecăţii şi anume, instituţia liberării provizorii pe cauţiune.
De asemenea, inoportunitatea acordării liberării provizorii pe cauţiune rezultă implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul că în calitate de preşedinte al Filialei Buzău şi vicepreşedinte al Asociaţiei decembrie 1989 Metrou România, inculpatul B.M. şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Instanţa care a dispus arestarea preventivă a constatat că sunt suficiente indicii din care să rezulte că inculpatul a săvârşit fapte care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani şi că există probe că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică în înţelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., având în vedere modalitatea şi calitatea inculpatului în săvârşirea faptelor, respectiv în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Decembrie 1989 Metrou România şi preşedinte al Filialei Buzău.
S-a arătat că nu se poate acorda liberarea provizorie pe cauţiune atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanţiile de ordin personal, iar garanţia reală constând în plata unei sume de bani, indiferent de cuantumul acesteia, nu este de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului arestat.
Aşadar, s-a apreciat că există indicii suficiente că prin atitudinea inculpaţilor aflaţi în libertate, se poate zădărnici aflarea adevărului, existând posibilitatea influenţării unor martori.
Constatându-se că de la momentul pronunţării deciziei de către I.C.C.J. şi până în prezent nu au intervenit elemente de noutate, curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.G. şi C.S., în prezent aflaţi în Penitenciarul Colibaşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul B.M., iar în temeiul art. 1605 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., a dispus ridicarea garanţiei materiale instituită pe numele acestui inculpat la dispoziţia instanţei privind imobilul proprietatea soţiei sale, situat în Buzău, judeţul Buzău, constituind cauţiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații C.G., C.S. și B.M. care au criticat încheierea recurată invocând pe de o parte lipsa de motivare a acesteia iar pe de altă parte netemeinicia soluției de respingere a cererilor formulate, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile pentru a fi liberați provizoriu sub control judiciar și respectiv pe cauțiune.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, constată că acestea sunt fondate, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 pentru următoarele considerente:
Pentru a convinge că o hotărâre este conformă cu realitatea şi corespunde probelor din dosar şi soluţiei adoptate aceasta trebuie să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivării, pentru că, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrarului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale parților si să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac sa fie conformă legii și, pe de alta parte, ea permite o înțelegere a funcționarii justiției.
Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestații referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalității acestuia si trebuie sa examineze de asemenea valoarea probanta a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluționarea litigiului. Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept național, european si internațional și trebuie neapărat să facă referire la prevederile constituționale relevante și la dreptul național sau european și internațional aplicabil.
Analizând toate aceste reguli cu referire expresă la încheierea recurată, Înalta Curte constată că,instanța de fond a încălcat toate aceste reguli iar prin modul în care și-a motivat hotărârea a creat un serios echivoc în ceea ce privește legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.
Astfel, deși obiectul cererii cu care a fost investită îl reprezintă liberare provizorie, Curtea, după ce s-a pronunțat asupra admiterii în principiu a cererilor formulate de inculpați, în momentul în care a trecut la analiza pe fond a acestor cereri a motivat pe subzistența motivelor de la 143 C. proc. pen., care reglementează condițiile reținerii și a celor prevăzute la art. 148 C. proc. pen. referitoare la condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.
În mod superficial și fără a face nici o referire la faptele cu privire la care inculpații sunt trimiși în judecată și cercetați,instanța fondului a analizat într-un mod generic și confuz că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca inculpații să fie puși în libertate ca urmare a cererilor formulate, însă nu arată în nici un mod cum ar încerca aceștia să zădărnicească aflarea adevărului sau care sunt datele că aceștia vor încerca să comită alte infracțiuni, toată motivarea sa bazându-se exclusiv pe menținerea temeiurilor care au stat la baza arestării inculpaților.
Înalta Curte, apreciază că după etapa admisibilității în principiu este necesară examinarea cererilor sub aspectul temeiniciei sau al oportunității lor, conform textelor de lege care reglementează această instituție și care obligau Curtea să se pronunțe asupra oportunității acestea în baza textelor de lege care o reglementează.
Analiza încheierii recurate, relevă mai curând că instanța a motivat cererile de liberare provizorie a inculpaților ca și când ar fi fost investiți cu o propunere de arestare preventivă și nu a analizat și examinat nici un moment cererile părților așa cum au fost ele formulate.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Bucur și Toma contra României - arată că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează dreptul părților din proces de a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente pentru cauza lor,iar acest drept nu este efectiv decât dacă aceste observații sunt examinate efectiv de către instanța sesizată.
Articolul 6 din Convenție, implică în sarcina instanței obligația de a face un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și cererilor părților fără a aduce prejudicii aprecierii corespunzătoare asupra acestora,iar aceste aspecte nu pot fi verificate decât pe baza motivării hotărârii recurate,aceasta constituind elementul de transparență a justiției.
Înalta Curte apreciază raportat și la aceste aspecte, că hotărârea curții este nemotivată,nu îndeplinește cerințele de legalitate și care să permită recurenților să aprecieze că li s-a respectat dreptul la un proces echitabil astfel încât criticile acestora sunt întemeiate.
Hotărârea ce a stat la baza adoptării soluției pronunțată în cauză nu are la bază normele care reglementează motivarea unei hotărâri, nu este clară, convingătoare, neechivocă și nu cuprinde nici elementele determinante care au stat la baza pronunțării soluției și nici elemente de detaliu apte să formeze convingerea unui observator independent că în cauza s-au analizat toate elementele de fapt si drept invocate de părți și să permită Înaltei Curți să aprecieze că s-a respectat dreptul la apărare al inculpaților și că nu le-au fost vătămate interesele lor legitime.
Raportat la toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt fondate, sens în care în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen urmează a le admite și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță – Curtea de Apel Pitești.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii C.G., B.M. şi C.S. împotriva încheierii nr. 25/ F din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Piteşti.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C.G. şi B.M., în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.S., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 766/2013. Penal → |
|---|
