ICCJ. Decizia nr. 853/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 853/2013
Dosar nr. 4023/30/2012
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT Timişoara la data de 19 aprilie 2012, condamnatul Z.V.D. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 84/PI din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiş.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat ca în cauză s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, solicitând audierea martorilor Z.R., N.C., C.A. şi C.C. La cerere s-au ataşat declaraţiile olografe ale primilor doi martori şi înscrisuri din care rezultă înregistrarea condamnatului la organele fiscale irlandeze.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin Adresa nr. 55/III/6/2012 a DIICOT Timişoara din data de 19 aprilie 2012, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 4023/30/2012 la data de 23 mai 2012.
În probaţiune, a fost ataşat la dosarul cauzei dosarul de fond nr. 1302.5/30/2010 al Tribunalului Timiş.
Prin Sentinţa penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012, pronunţată în Dosar nr. 4023/30/2012, Tribunalul Timiş, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 84/PI din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiş, dată în Dosarul nr. 1302.5/30/2010, formulată de condamnatul Z.V.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat condamnatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că în speţă condamnatul nu a invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.
Tribunalul a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă. În cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a solicitat audierea martorilor Z.R., N.C., C.A. şi C.C., însă este de observat faptul că această probă putea fi solicitată încă din momentul soluţionării fondului, întrucât existenţa acestor persoane era cunoscută la acel moment. Pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tinde condamnatul.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire, în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, instanţa a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situaţii astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
Împotriva Sentinţei penale nr. 237/CC din 11 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 4023/30/2012 a declarat apel revizuentul Z.V.D.
În motivarea apelului, revizuentul Z.V.D. a solicitat să se constate cazul de revizuire prevăzut la art. 392 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă să se desfiinţeze sentinţa Tribunalului Bucureşti şi să se admită în principiu cererea de revizuire în baza art. 403 alin. (3), 407 şi 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. A arătat că, în cauză, este incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, astfel că hotărârile pronunţate în cauză sunt rezultatul unei grave erori de fapt a primei instanţe, determinată de o necunoaştere corespunzătoare a datelor şi împrejurărilor cauzei, soluţia ce se impunea în cauză fiind achitarea, iar nu condamnarea.
A precizat că declaraţiile martorilor Z.R., N.C., C.A. şi C.C., precum şi înscrisurile depuse la dosar constituie probe noi, necunoscute instanţei la momentul hotărârii definitive de condamnare, certificând o situaţie de fapt contrară celei reţinute de instanţă: faptul că banii transferaţi de condamnatul Z.V.D. proveneau din activităţi licite şi nu erau destinaţi desfăşurării de activităţi infracţionale.
Cu privire la critica Tribunalului, referitoare la reinterpretarea probelor administrate, revizuentul a precizat că este adevărat că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru faptele deja cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza, precum şi o reinterpretare a probelor administrate. Reinterpretarea probelor administrate se referă nu la situaţia de fapt descrisă anterior, situaţie necunoscută instanţei în lipsa probelor care să o susţină, ci la o reinterpretare pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţă, aspecte care au fost invocate de către condamnat în cererea de revizuire, dar nu pentru fundamentarea acesteia, ci pentru a arăta faptul ca a fost acuzat iniţial prin prisma confuziei sale cu alt inculpat, iar condamnarea ulterioară a survenit în virtutea inerţiei acuzaţiei iniţiale, care nu se sprijină pe niciun mijloc de probă. Fundamentarea cererii de revizuire se bazează pe faptele noi referitoare la originea licită a activităţii condamnatului şi exclusiv pe aceste fapte, iar celelalte împrejurări vin doar să întărească această situaţie de fapt prezentată instanţei.
Prin Decizia penală nr. 176/A din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul Z.V.D. arătând în esenţă că, în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire întrucât, în ceea ce priveşte martorii solicitaţi a fi audiaţi, această probă putea fi solicitată în timpul soluţionării cauzei, întrucât existenţa acestor persoane şi faptele probatorii erau cunoscute.
S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte sumele de bani expediate, în cauză, natura şi provenienţa acestora a fost stabilită de instanţă potrivit probatoriului administrat, astfel încât, în revizuire, nu este posibilă prelungirea probatoriului ori reinterpretarea probatoriului administrat.
Totodată instanţa de prim control judiciar a mai apreciat că aspectele invocate nu pot fi reanalizate în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii întrucât nu reprezintă fapte probatorii noi, care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Împotriva Deciziei penale nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs revizuentul Z.V.D.
Recurentul a criticat pentru netemeinicie hotărârea, arătând în esenţă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au respins în mod greşit cererea de revizuire ca inadmisibilă, motivând că probele invocate în susţinerea cererii de revizuire sunt noi, nu au fost cunoscute instanţei de judecată şi sunt de natură să demonstreze nevinovăţia condamnatului.
Faţă de criticile formulate în şedinţa publică şi motivate în scris, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate pentru următoarele motive:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile în care este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1), art. 4081 şi art. 4082 C. proc. pen.
Pentru a reţine incidenţa cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate să fi fost necunoscute de către instanţă la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată.
În hotărârea de condamnare se menţionează în mod expres faptul că "implicarea infracţională a inculpatului Z.V.D. sub forma asocierii este evidentă şi ea rezultă atât din verificarea transferurilor efectuate între el şi inculpatul G.V. căruia îi trimite bani în timp ce acesta din urmă se afla în Olanda şi nu în România pentru montarea dispozitivelor contrafăcute pe bancomate, cât şi din expedierile unor sume mari de bani către numita Z.R., bani rezultaţi din extrageri frauduloase de bani din bancomate prin folosirea de card-uri clonate obţinute de la inculpatul G.V. "
În cererea de revizuire formulată, revizuentul condamnat a solicitat administrarea probei cu martori, nominalizând patru persoane care au cunoscut provenienţa sumelor transferate de acesta din Irlanda în România şi din România în Olanda, şi acte în circumstanţiere prin care să îşi demonstreze nevinovăţia, în raport de faptele reţinute în sarcina sa prin hotărârea de condamnare pronunţată în cauză. Înalta Curte constată că, faptele invocate de revizuent şi probele propus a fi administrate în dovedirea acestora, astfel cum au fost menţionate în cererea de revizuire, sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că pe baza acestora se poate ajunge la o soluţie de achitare.
În procedura prealabilă a admisibilităţii în principiu, instanţa trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite precum şi probele propuse sunt un element de noutate în economia dosarului şi sunt apte a modifica radical soluţia pronunţată.
Faptul că probele respective ar fi putut fi invocate în cursul urmăririi penale sau a cercetării judecătoreşti nu are relevanţă, în contextul în care acestea nu au fost invocate sau administrate în cursul procesului penal şi nu au fost cunoscute de instanţă la acea dată.
Eventuala neglijenţă a părţilor, instanţei de judecată sau parchetului în administrarea probatoriului, nu este de natură a înlătura de plano, posibilitatea condamnatului de a formula cerere de revizuire, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât probele invocate sunt noi şi tind la pronunţarea unei soluţii de achitare, dacă, coroborate cu restul materialului probator demonstrează netemeinicia acuzaţiilor formulate.
Faţă de împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin probele propuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, susţinerea instanţei de fond şi a instanţei de prim control judiciar în sensul că probele propuse existau la data judecării cauzei şi ar fi putut fi propuse la acea dată, nu poate fi primită din considerentele expuse mai sus.
În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) alin. (2) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa Sentinţa penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012 a Tribunalului Timiş şi Decizia penală nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, şi rejudecând va admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.V.D.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de revizuentul Z.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012 a Tribunalului Timiş şi rejudecând:
Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.V.D.
Trimite cauza pentru soluţionarea cererii de revizuire la Tribunalul Timiş.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 852/2013. Penal. Asocierea pentru... | ICCJ. Decizia nr. 860/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
