ICCJ. Decizia nr. 852/2013. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 852/2013
Dosar nr. 48/753/2011
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial la data de 31 mai 2011, condamnatul S.I. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 19 din data de 18 februarie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că, în cauză s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, depunând în anexă la cererea de revizuire copii ale următoarelor documente: Adresa nr. 5367 din 23 aprilie 1998 a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian, Autorizaţia militară nr. 8964 şi 8925, Cargo manifest A.S., Cargo manifest K., Ordonanţa DIICOT de scoatere de sub urmărire penală a coinculpatului V.V., hotărârea Curţii Europene în cauza Popescu Dumitru contra României şi Decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Faţă de documentele anexate, condamnatul S.I. a susţinut faptul că, din Adresa nr. 5367 din 23 aprilie 1998 a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian rezultă că aeronava IL76 înmatriculată UR-UCA a primit aprobarea Autorităţii Aeronautice Civile Române cu nr. 0339 şi corespunzător, aprobarea autorităţilor militare nr. 8964 această ultimă aprobare fiind emisă de Statul Major General al Aviaţiei Militare şi Apărării Antiaeriene care era sub comanda gen. B.G.
S-a arătat că această împrejurare rezultă din înregistrările cdt. adj. V.V. cu turnul de control, iar contrar celor reţinute de parchet şi de instanţe, la pct. 2 al adresei se arată că zborul A.S., pe ruta Atena - Otopeni, sub indicativul 1652 era efectuat în condiţii de transport avion, fără marfă sau pasageri.
Astfel, în opinia sa, nu s-a dovedit cu certitudine că la bordul navei IL au existat 3000 de baxuri de ţigări, neexistând documente legale de transport în acest sens, iar faptul că au fost găsite baxuri de ţigări în diferite locaţii, nu constituie probă concludentă că acestea au fost transportate cu aeronava ucraineană IL-76.
A mai arătat că înscrisul Cargo Manifest emis de A.S. nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate ale unui document oficial de transport, acesta fiind complet olograf şi nu conţine date obligatorii precum ştampila şi semnătura persoanei abilitate. În dovedire, revizuentul a depus pentru comparare un înscris similar emis de compania aeriană K.
A mai arătat că, în planul de zbor depus pentru a putea decola, comandantul aeronavei IL-76 a declarat că avionul a fost încărcat cu marfă pe timpul staţionării pe platforma din Baza Militară, invocând în acest sens codificarea care apare în caseta corespunzătoare tipului de zbor, respectiv litera N care se referă la o cursă comercială ocazională, deci cu marfa la bord. A mai arătat că dacă avionul ar fi fost gol, indicativul ar fi trebuit să fie litera G, iar comandantul avionului nu ar fi avut niciun interes să declare că execută un zbor comercial în locul unuia cu aeronava goală, din considerentul că diferenţa de masă utilă transportă pe kilometru este taxată de către organele de dirijare a traficului Aerian R.
Faţă de aceste considerente, revizuentul a arătat că dată fiind aparenţa de legalitate şi având în vedere regulamentul militar, a respectat ordinul superiorului şi astfel nu i se poate atrage răspunderea pentru fapte pe care nu le-a cunoscut.
În acest sens a mai invocat şi menţiunile de la pagina 8 din Ordonanţa DIICOT din data de 20 august 2009 prin care unul dintre coinculpaţi, V.V. a fost scos de sub urmărire penală datorită actului pe care îl invocă şi al aprobării militare a zborului aeronavei IL-76.
Prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2012 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul S.I., reţinându-se în esenţă faptul că documentele anexate la cererea de revizuire nu constituie fapte şi probe noi, acestea existând în conţinutul rechizitoriului şi au fost avute în vedere de instanţă atunci când a condamnat pe inculpatul S.I.
În ceea ce priveşte Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în cauză, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu are relevanţă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel revizuentul condamnat S.I., care în motivele de apel invocate a făcut referire la interpretarea probelor deja administrate şi avute în vedere pe parcursul ciclului de judecată şi de prima instanţă în revizuire.
Prin Decizia penală nr. 9 din 13 iunie 2012, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul condamnat reţinând faptul că aspectele invocate de revizuentul condamnat S.I. nu pot fi apreciate ca fiind de natură a primi valoarea cazului de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 9 din 13 iunie 2012 a Curţii Militare de Apel Bucureşti a declarat recurs revizuentul S.I.
Recurentul a criticat pentru netemeinicie hotărârea, arătând în esenţă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au respins în mod greşit cererea de revizuire ca inadmisibilă, motivând că probele invocate în susţinerea cererii de revizuire sunt noi, nu au fost cunoscute instanţei de judecată şi sunt de natură să demonstreze nevinovăţia sa.
Faţă de criticile formulate în şedinţa publică şi motivate în scris, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3819 alin. (1) pct. 172 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile în care este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1), art. 4081 şi art. 4082 C. proc. pen.
Pentru a reţine incidenţa cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate să fi fost necunoscute de către instanţă la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată.
Pe calea revizuirii nu se poate ajunge la o reinterpretare a probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probatoriului pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau instanţele ce au judecat cauza.
Astfel, în procedura prealabilă a admisibilităţii în principiu, instanţa trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite precum şi probele propuse sunt un element de noutate în economia dosarului şi sunt apte a modifica radical soluţia pronunţată.
În cererea de revizuire formulată, revizuentul condamnat a invocat o serie de documente, care în opinia sa nu au fost avute în vedere de instanţele care au judecat în fond cauza şi sunt de natură a determina achitarea sa.
Înalta Curte constată că, faptele invocate de revizuent şi probele propuse a fi administrate în dovedirea acestora, astfel cum au fost menţionate în cererea de revizuire, nu se circumscriu noţiunii de fapte sau probe noi astfel încât să poată fi reţinută incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Adresa nr. 5367 din 23 aprilie 1998 a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian şi autorizaţia militară nr. 8964 şi 8925 au fost deja avute în vedere atât în dosarul de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, iar împrejurările care se doreşte a fi demonstrate prin aceste probe, nu prezintă niciun element de noutate în contextul în care se regăsesc ataşate dosarului cauzei şi au fost amplu analizate atât în rechizitoriu cât şi în hotărârile judecătoreşti pronunţate în cursul judecării cauzei (a se avea Sentinţa penală nr. 19 din 18 februarie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial pronunţată în dosarul penal nr. 519/1998). Astfel, în rechizitoriul nr. 70/P/1998 s-a reţinut faptul că "Aeronava IL 76, înmatriculată în Ucraina, având indicativul UR-UCA, a operat în spaţiul aerian al României şi a aterizat pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni pe baza autorizaţiei de survol nr. 0339, dată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în urma solicitării Companiei Aeriene A.S., transmisă prin fax în ziua de 16 aprilie 1998, la ora 12.00, cu menţiunea expresă "fără drepturi comerciale către/de la Bucureşti şi numai pentru escală tehnică şi servicii la sol". În continuare s-a mai arătat faptul că aeronava a fost descoperită de Brigada 46 Aerolocaţie la data de 16 aprilie 1998 ora 21.30 atribuindu-i-se nr. 0607, care a fost identificat cu cel al programării civile nr. 8964 şi a însoţit-o până la aterizarea pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni, la 16 aprilie 1998, ora 22,43. S-a mai reţinut că aeronava a decolat de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni în ziua de 17 aprilie 1998, la ora 6.36, având depus planul de zbor la ora 2.27, pentru destinaţia Burgas - Bulgaria, altă destinaţie decât cea solicitată iniţial la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, respectiv Orebro - Suedia.
În Sentinţa penală nr. 19 din 18 februarie 1999 Tribunalul Militar Teritorial de asemenea a reţinut printre altele faptul că, aeronava IL 76 a avut aprobarea civilă de survol 0339 şi a aterizat pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni pentru odihna echipajului şi fără drepturi comerciale şi a decolat la ora 3.00 UTC cu destinaţia Orebro - Suedia. S-a mai arătat că avionul a staţionat la marginea de nord a platformei militare având aprobarea Autorităţii Aeronautice Civile Române la solicitarea de survol şi aterizare precum şi aprobarea autorităţilor militare în acest sens.
Faţă de cele arătate, se constată, astfel cum corect au reţinut instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar în procedura de revizuire, faptul că probele invocate au existat ataşate la dosarul de urmărire penală şi au fost analizate de către parchet şi instanţă raportat la întreg materialul probator existent la dosar.
În ceea ce priveşte ordonanţa DIICOT nr. 26/D/P/2005 din data de 20 august 2009 prin care a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului V.V., Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi reţinută în contextul prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere faptul că soluţia pronunţată de parchet faţă de acest coinculpat a fost determinată de interpretarea conjugată a tuturor probelor administrate, urmare a casării hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin Decizia penală nr. 992 din data de 26 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
Faptul că, faţă de acest coinculpat s-a dispus o astfel de soluţie nu determină de plano aplicarea prin asemănare a aceleiaşi soluţii şi faţă de inculpatul S.I., în contextul în care situaţia celor doi este diferită astfel cum reiese din probatoriul administrat, iar soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă faţă de coinculpatul V.V. nu este consecinţa descoperirii unor fapte sau împrejurări noi care să conducă la o soluţie similară şi în prezenta cauză.
Pe de altă parte, dacă s-ar fi impus o readministrare sau o completare a probatoriului, s-ar fi dispus şi faţă de inculpatul S.I. aceeaşi soluţie dar, faţă de probele administrate, instanţele s-au declarat lămurite cu privire la starea de fapt în ceea ce îl priveşte pe acesta.
Documentul Cargo Manifest emis de compania aeriană K. depus pentru comparaţie, nu poate fi apreciat în contextul procedurii de revizuire având în vedere faptul că acesta nu are legătură cu cauza, iar în cadrul revizuirii nu se poate proceda la verificare de scripte, mai ales că împrejurările de fapt ce se doresc a fi demonstrate au fost deja avute în vedere şi apreciate în cursul procesului penal. Faţă de aceste aspecte, nu se poate reţine cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost invocat de apărare raportat la documentul Cargo Manifest A.S., având în vedere faptul că pe de o parte nu reiese din niciun document oficial depus la dosar faptul că acesta ar fi fost declarat fals iar pe de altă parte, acest document singur, nu este de natură să modifice soluţia instanţei în sensul achitării revizuentului condamnat.
Cu referire la Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Dumitru Popescu împotriva României, Înalta Curte nu o poate reţine ca temei de revizuire întrucât decizia invocată nu îl priveşte specific pe revizuentul condamnat şi nu are relevanţă cu privire la cauza pendinte.
Faţă de împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin probele propuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, susţinerile instanţei de fond şi a instanţei de prim control judiciar în sensul că probele propuse existau la data judecării cauzei sunt întemeiate.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul formulat de revizuentul condamnat S.I. ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.I. împotriva Deciziei nr. 9 din 13 iunie 2012 a Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 853/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
