ICCJ. Decizia nr. 889/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 889/2013
Dosar nr. 3045/98/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Prin Sentinţa penală nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomiţa a fost condamnat inculpatul R.V. la :
- 400 RON amendă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 lit. f) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen.;
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. d) C. pen. s-a dispus ca inculpatul R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 81-82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, precum şi a pedepsei accesorii, pe aceeaşi perioadă, în conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 359 C. proc. pen., în sensul că a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74-76 lit. f) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 400 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (reţinerea şi nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă) în formă continuată.
În baza art. 81-82 alin. (2) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 C. pen.
În baza art. 115 C. pen., cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, a interzis inculpaţilor exercitarea profesiei de fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale, respectiv dispune decăderea din aceste drepturi, dacă au fost aleşi.
A admis în parte acţiunea civilă promovată de Statul Român, prin ANAF, prin D.G.F.P. Ialomiţa (sediu).
A luat act că prejudiciul cauzat părţii civile pentru art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (5.253 RON) a fost recuperat, conform chitanţei nr. 2317848/1 din 27 octombrie 2011 şi recipisei de consemnare nr. 425814/1 din aceeaşi dată, respectiv parţial a chitanţei nr. 2351896/1 şi recipisei de consemnare nr. 428479/1 din 24 noiembrie 2011.
Au fost obligaţi inculpaţii R.V. şi A.N., în solidar, la plata sumei de 59449 RON, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la 31 iulie 2009, până la achitarea debitului, către partea civilă Statul Român - DGFP Ialomiţa, pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit art. 353 C. proc. pen., coroborat cu art. 11 din Legea nr. 241/2005, a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra imobilelor aparţinând inculpaţilor R.V. şi A.N.
A dispus comunicarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive.
A fost obligat inculpatul R.V. la 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, 150 lei, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul A.N. la 350 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
SC „A.C.” SRL Slobozia a fost înfiinţată în anul 2008, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J 21/193/2008.
Societatea avea ca obiect principal de activitate fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice.
Deşi asociat unic şi administrator al acestei societăţi a figurat încă de la bun început inculpatul A.N., ancheta penală a relevat că, în fapt, cei doi inculpaţi au convenit ca de administrarea efectivă a societăţii să se ocupe în special inculpatul R.V., cel care a avut de altfel şi iniţiativa înfiinţării societăţii comerciale.
Între cei doi exista, de altfel, o relaţie mult mai apropiată, R.V. fiind finul de cununie al lui A.N.
Deşi R.V. a avut calitatea de inginer salariat în cadrul SC A.C. SRL, atribuţiunile pe care efectiv le îndeplinea acesta erau mult mai largi, excezând pe cele specifice postului şi funcţiei, calitatea concretă şi efectivă a inculpatului în societate fiind de cea de administrator în fapt a acesteia, alături de celălalt inculpat, A.N.
Mai precis, inculpatul R.V. s-a ocupat de conducerea activităţii comerciale şi fiscale atât în plan scriptic cât şi faptic (ex: contractare clienţi şi furnizori, urmărire derulare relaţii comerciale, reprezentarea societăţii în relaţiile comerciale, emiterea de facturi şi chitanţe, decizii asupra condiţiilor contractuale şi a prestaţiilor/bunurilor oferite/contractate, etc.) de selectarea personalului, de toate aspectele de funcţionalitate efectivă a societăţii, pe când inculpatul A.N. a procedat la reprezentarea societăţii în relaţiile de muncă, cu instituţiile bancare şi cu autorităţile de stat, efectuând şi operaţiuni în banca unde societatea avea deschise conturi.
O dovadă în susţinerea tezei administrării în fapt a societăţii şi de către inculpatul R.V., o constituie facturile fiscale emise de acesta şi existente la dosar, precum şi decizii semnate de R.V. la rubrica „reprezentant legal”, toate înscrisurile menţionate coroborându-se cu declaraţia constantă a inculpatului în sensul conducerii activităţii comerciale şi financiare a SC A.C..
Altfel spus, prin prisma probatoriului administrat în cauză, care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor, administrarea SC A.C. SRL Slobozia era asigurată în comun de către cei doi inculpaţi.
În perioada 15 martie 2008 - 31 mai 2009, în cadrul SC A.C. SRL Slobozia s-au reţinut, conform statelor de salarii existente la dosarul cauzei, contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă, de la salariaţii societăţii, după cum urmează:
- CAS asiguraţi în cuantum total de 28.543 RON;
- CASS asiguraţi, în cuantum total de 16.869 RON;
- contribuţie de asigurări pentru şomaj asiguraţi, în cuantum total de 1467 RON;
- impozit pe venit din salarii, în cuantum total de 29.817 RON.
Cu ocazia inspecţiei fiscale generale conduse asupra activităţii societăţii de către inspectori din cadrul DGFP Ialomiţa - AIF, s-a constatat activitatea infracţională descrisă, detaliată în Raportul de inspecţie fiscală generală 403858 din 31 iulie 2009.
Inspectorii fiscali au relevat că, pentru perioada de referinţă, s-au reţinut şi nevirat la buget contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă menţionate anterior, constatând şi depăşirea termenului de 30 de zile de la scadenţă, situaţie faţă de care s-a procedat la investirea organelor judiciare penale, prin procesul verbal din 31 iulie 2009.
Din procesul-verbal de inspecţie fiscală, coroborat cu statele de salarii pentru perioada supusă inspecţiei fiscale astfel cum sunt depuse la dosarul cauzei, rezultă că impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă menţionate au fost efectiv reţinute de la personalul salariat din cadrul societăţii, în perioada de referinţă.
Aceste sume nu au fost virate la bugetul consolidat, în termen de 30 de zile de la scadenţă, prevăzut de lege, astfel cum rezultă din declaraţiile ambilor inculpaţi din faza urmăririi penale, coroborate cu concluziile procesului-verbal de inspecţie fiscală.
Aşa fiind, susţinerile inculpatului, R.V., din faza judecăţii, în sensul că datorită situaţiei financiare, în perioada respectivă nu numai că nu s-au virat contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă, dar nici măcar nu s-au reţinut pentru că nu ar fi existat posibilităţi băneşti, nu au putut fi primite, fiind în totală contradicţie cu restul materialului probator.
Această apărare este, fără îndoială, intenţionat formulată, având în vedere că latura obiectivă a infracţiunii constând din omisiunea depunerii sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, presupune ca respectiva inacţiune să fie precedată de o reţinere efectivă a sumelor prevăzute de lege.
Probatoriul administrat în cauză relevă cu certitudine sustragerea cu rea credinţă, de către ambii inculpaţi, de la îndeplinirea obligaţiilor de virare la bugetul de stat a contribuţiilor şi impozitelor astfel reţinute, societatea înregistrând, în perioada de referinţă, disponibilităţi financiare care au fost folosite în alte scopuri decât pentru plata obligaţiilor bugetare.
Astfel, din extrasele de cont bancar ale societăţii rezultă că au existat rulaje creditoare importante, şi au fost ridicate în numerar sume mari de bani în perioada de referinţă, peste 100.000 RON, sume ce au fost folosite în totalitate pentru plata altor obligaţii decât cele bugetare (raportul de inspecţie fiscală reţinând că de la înfiinţare şi până în prezent obligaţiile bugetare declarate sunt nevirate în totalitate).
Un alt aspect important ce se impune a fi subliniat este că sumele erau ridicate din bancă motivându-se destinaţia „salarii”, însă în realitate cuantumul sumelor ridicate depăşea cu mult plafonul salarial aferent.
Exemplificând, în luna decembrie 2008 a fost ridicată numerar, pretins pentru plata salariilor (conform cererilor de retragere numerar întocmite), suma de 36750 RON, în condiţiile în care salariile nete totale de acordat pe luna noiembrie 2008 era de 15535, iar pentru luna decembrie 2008 era de 14452 RON.
Aceeaşi situaţie de fapt se evidenţiază şi pentru luna mai 2008, octombrie 2008, februarie 2009, etc.
Aceste sume importante de bani au fost ridicate în numerar pentru plata furnizorilor, aceasta în condiţiile în care la data extragerilor, societatea înregistra obligaţii bugetare cu reţinere la sursă, neachitate de mai mult de 30 de zile.
A rezultat, deci, contrar celor susţinute şi invocate în apărare, că la nivelul societăţii A.C. au existat importante disponibilităţi financiare, ce au fost folosite, în deplină cunoştinţă de cauză, de către cei doi inculpaţi, pentru alte scopuri decât pentru achitarea obligaţiilor bugetare, datoriile SC E. SRL Căzăneşti neachitate în termen către SC A.C. SRL Slobozia nefiind nici pe departe cauza directă şi principală a situaţiei din prezentul dosar.
Mai mult decât atât, conform concluziilor inspectorilor fiscali, anul 2008 a fost finalizat cu profit, însă nici în aceste condiţii nu au fost virate sume de bani pentru acoperirea creanţelor fiscale cu reţinere la sursă, ceea ce denotă, indubitabil şi independent de relaţiile contractuale cu partenerul de afaceri SC E. SRL şi neonorate de către aceasta din urmă, intenţia celor doi inculpaţi de a se sustrage de la plata obligaţiilor bugetare cu reţinere la sursă.
A rezultat, totodată, în mod indubitabil, din actele şi lucrările dosarului, că activitatea infracţională a celor doi inculpaţi s-a întins pe mai multe luni, actele de executare succesive fiind săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, urmând a se reţine caracterul continuat al infracţiunii de evaziune fiscală, încadrată juridic în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cu ocazia aceleiaşi inspecţii fiscale generale, s-au descoperit trei facturi emise de inculpatul R.V. în numele SC A.C. SRL şi neînregistrate în evidenţele contabile ale societăţii.
În concret, inculpatul R.V., administrator de fapt al societăţii, a emis şi semnat facturile fiscale 97/12 februarie 2009, 98/12 februarie 2009, 99/12 februarie 2009, către beneficiari, pentru prestaţii efectuate, în valoare totală de 15010 lei.
Aceste facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, fiind descoperite în cadrul inspecţiei fiscale, condusă la mai bine de 5 luni de la emiterea facturilor.
Prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate din operaţiunile comerciale în cadrul cărora s-au emis cele trei facturi fiscale, rezultatul financiar al societăţii a fost denaturat, individualizându-se prejudicierea bugetului de stat cu 2401 RON, reprezentând diferenţă impozit pe profit şi 2852 RON TVA aferent tranzacţiilor.
Fapta a fost comisă exclusiv de R.V., în considerarea şi executarea atribuţiilor sale efective, de administrator de fapt al societăţii, ce includeau conducerea şi controlul operaţiunilor de comerţ şi a reflectării lor contabile, acesta recunoscând de altfel fapta în materialitatea sa, însă caracterizând-o, în mod vădit eronat, drept o simplă neglijenţă din partea sa.
În drept, fapta astfel descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepselor poate fi atins chiar şi fără executare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
Împotriva sentinţei au declarat apel Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa şi inculpaţii R.V. şi A.N..
Inculpaţii au criticat sentinţa pentru nelegalitate, susţinând că există o cauză de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a achitat prejudiciul cauzat.
Au solicitat inculpaţii admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei şi încetarea procesului penal, precum şi aplicarea unor amenzi.
Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa a criticat sentinţa pentru nelegalitate, întrucât, greşit a reţinut instanţa de fond că cei doi inculpaţi au achitat sumele datorate.
Prin decizia penală nr. 139 din 9 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva Sentinţei penale nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomiţa, pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând:
A fost obligat inculpatul R.V. la plata sumei de 5253 RON (în prezent consemnată la dispoziţia Tribunalului Ialomiţa) către partea civilă.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii R.V. şi A.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt stabilită în cauză este corectă, realizându-se şi o încadrare juridică corespunzătoare.
Astfel, fapta săvârşită de inculpaţii R.V. şi A.N., constând în aceea că în calitate de administrator de fapt (R.V.) şi respectiv administrator de drept (A.N.) al SC A.C. SRL Slobozia în perioada 15 martie 2008 - mai 2009, prin mai multe acte de executare săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au reţinut, dar nu virat contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă (CAS asiguraţi, contribuţie de asigurări pentru şomaj asiguraţi, impozit pe venit din salarii) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală (reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor rezultând impozite sau contribuţii cu reţinerea la sursă) în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta săvârşită de inculpatul R.V., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC A.C. SRL Slobozia, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii veniturile pe care le realiza conform facturilor nr. 97, 98 şi 99 toate din data de 12 februarie 2009, facturi pe care le-a emis personal, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat ca impozit pe profit şi TVA în cuantum de 5253 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală (neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi veniturilor realizate) prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Aşa cum s-a consemnat în practicaua deciziei, la termenul din 11 aprilie 2012, inculpaţii nu au contestat valoarea prejudiciului, arătând că acesta corespunde realităţii.
Apărarea lor a vizat doar împrejurarea că operează în favoarea lor o cauză de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, deoarece au achitat sumele cu care Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă.
Însă, pentru a opera cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2009, era necesar ca plata să se facă până la data de 5 august 2011, când a fost primul termen de judecată, iar faptul că au plătit sumele respective mai târziu şi într-un alt cont decât cel în care trebuia nu echivalează cu achitarea prejudiciului în termenul prevăzut de lege.
Astfel, la fila 45 dosar instanţă se află chitanţa nr. 2317848 din 1 din 27 octombrie 2011, din care rezultă că inculpatul R.V. a consemnat suma de 5000 RON, la fila 46 se află chitanţa nr. 425814/1 din 27 octombrie 2011, din care rezultă că inculpatul R.V. a consemnat suma de 42.5814 RON la dispoziţia Tribunalului Ialomiţa, iar la fila 77 se află chitanţa nr. 2377938/1 din 19 decembrie 2011, din care rezultă că R.V. a consemnat suma de 7500 RON.
Împotriva deciziei penale nr. 139 din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal au declarat recurs inculpaţii R.V., A.N. şi partea civilă Statul român prin D.G.F.P. Ialomiţa.
Inculpaţii au criticat decizia recurată pentru nelegalitate invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 171 C. proc. pen.
Un prim motiv de recurs vizează împrejurarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii inculpaţilor de aplicare a dispoziţiilor art. 181 C. pen., situaţie faţă de care se solicită casarea deciziei penale recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
În al doilea rând, inculpaţii critică hotărârile sub aspectul greşitei condamnări întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, prejudiciul în sumă de 81.949 RON fiind achitat integral, situaţie în care se impunea încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen.
În fine, inculpaţii solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa a solicitat obligarea în solidar a inculpaţilor şi părţii responsabile S.C. A.C. S.R.L. Slobozia la plata sumei de 81.949 RON, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la 31 iulie 2009 până la achitarea debitului, prejudiciul cauzat prin faptele inculpaţilor ridicându-se la această sumă, iar prin hotărârile recurate inculpaţii au fost obligaţi doar la achitarea parţială a prejudiciului.
Recursurile sunt întemeiate.
Inculpaţii au declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 433 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomiţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. La termenul din 11 aprilie 2012, când s-au dezbătut apelurile, inculpaţii au solicitat, între altele, aplicarea unei amenzi administrative pentru faptele ce li s-au reţinut în sarcină, apreciindu-se că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv lipsa antecedentelor penale, dar şi faptul că nu au realizat foloase materiale.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea apelurilor formulate de către inculpaţii, apreciind că acest motiv de apel nu este întemeiat, în raport cu natura şi gravitatea faptelor comise de inculpaţi, faţă de concursul de infracţiuni reţinut în sarcina inculpatului R.V. şi forma continuată a infracţiunii în cazul inculpatului A.N..
Instanţa de apel, examinând criticile formulate de inculpaţi şi partea civilă a omis să analizeze şi acest motiv de apel invocat de inculpaţi prin care se solicita achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)1 C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală.
Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Solicitarea inculpaţilor de a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. constituie o cerere esenţială de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Instanţa de apel avea obligaţia să analizeze şi să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen.
În speţă, instanţa de prim control judiciar a omis să se pronunţe asupra unui motiv de apel invocat de inculpaţi şi anume netemeinicia hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni astfel că decizia recurată este supusă casării în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţi şi partea civilă, va casa în totalitate decizia penală recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să aibă în vedere toate motivele de apel invocate de inculpaţi, dar şi critica formulată de către partea civilă cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii R.V. şi A.N. şi de partea civilă Statul român prin DGFP Ialomiţa împotriva Deciziei penale nr. 139 din 9 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 754/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 903/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
