ICCJ. Decizia nr. 945/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

Prin sentința penală nr. 186 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.G., domiciliat în O., județul Bihor, împotriva rezoluției nr. 69/P/2007 din 1 august 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a rezoluției nr. 775/II/2/2012 din 23 august 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Au fost menținute rezoluțiile atacate,

A fost obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 710/42/2012, petiționarul G.G. a solicitat ca, în baza art. 2781din C. proc. pen., să se dispună admiterea acesteia, desființarea rezoluțiilor atacate și, pe cale de consecință, începerea urmăririi penale împotriva numiților D.M. inspector principal de poliție, B.B. agent sef adjunct de poliție, A.M. agent șef adjunct de poliție, V.L. agent șef adjunct de poliție, P.S. agent șef adjunct de poliție, B.C. agent de poliție, toți din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, P.V.L. agent principal de poliție, M.C.D. agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapida al Inspectoratului de Politie Județean Cluj, M.R.R. agent șef de poliție și D.M.S. agent șef de poliție, ambii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Cluj Napoca, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestare nelegală și cercetare abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente și purtarea abuzivă prevăzute și pedepsite de art. 246,art. 266 alin. (1), art. 189 alin. (2), art. 267 și art. 250 alin. (3) din C. pen.

în motivarea scrisă a plângerii, petiționarul a susținut, în esență, că soluția de scoatere de sub urmărire penală este nelegală și netemeinică.

în dovedirea plângerii formulate, petiționarul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Din oficiu, a fost atașat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în care au fost date rezoluțiile atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarea stare de fapt:

Prin rezoluția nr. 69/P/2007 din 1 august 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), art. 246,art. 250 alin. (3), art. 266 alin. (1) și art. 267 din C. pen. a învinuiților D.M., B.B.C., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.S.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut de procuror că, prin plângerea formulată, partea vătămată G.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a lucrătorilor de poliție D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C. (toți din cadrul I.P.J. Bihor), P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.S. (toți din cadrul I.P.J. Cluj) pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestare nelegală și cercetare abuzivă, lipsire de libertate în mod ilegal, supunere la rele tratamente și purtare abuzivă, fapte prevăzute de art. 246,art. 266 alin. (1), art. 189 alin. (2), art. 267 și art. 250 alin. (3), reclamând faptul că, în data de 27 noiembrie 2006, lucrătorii de poliție l-ar fi reținut nelegal, lipsindu-l de libertate, prin transportarea acestuia din localitatea B., județul Bihor, la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca și l-ar fi agresat fizic, provocându-i leziuni corporale, care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Prin rezoluția din data de 12 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de toți lucrătorii de poliție reclamați, pentru infracțiunile menționate în plângere, iar prin rezoluția nr. 613/II/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a respins, ca tardivă, plângerea formulată de G.G. împotriva soluției.

Prin sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus, de asemenea, respingerea ca tardivă a plângerii formulate de G.G. împotriva soluției, însă ca urmare a admiterii de către înalta Curte de Casație și Justiție a uneia dintre cererile de strămutare formulate de partea vătămată, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Ploiești. Această instanță a dispus, prin sentința penală nr. 3 din 19 ianuarie 2010, admiterea plângerii formulate de G.G. împotriva soluției, desființarea rezoluțiilor procurorului și procurorului general și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de lucrătorii de poliție reclamați pentru săvârșirea infracțiunilor menționate în plângere, considerându-se că cercetarea a fost superficială.

După completarea cererilor, s-a dispus din nou, prin rezoluția din data de 25 august 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva celor zece lucrători de poliție pentru comiterea infracțiunilor reclamate, iar plângerea formulată de către G.G. împotriva soluției a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin rezoluția nr. 837/II/2 din 21 septembrie 2011.

Prin sentința penală nr. 247 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea numitului G.G. împotriva soluției procurorului și a dispus din nou trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea începerii urmăririi penale față de cei zece lucrători de poliție pentru toate infracțiunile imputate de către G.G., pentru simplul motiv că procurorul nu a respectat dispozițiile hotărârii judecătorești anterioare, respectiv nu a început urmărirea penală împotriva lucrătorilor de poliție și a dispus tot neînceperea urmăririi penale.

în ambele sentințe penale ale Curții de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale în mod generic, față de toți lucrătorii de poliție și pentru toate infracțiunile reclamate, fără un minim de analiză a modalității de participare a fiecăruia dintre lucrătorii de poliție la evenimentul din data de 27 noiembrie 2006.

S-a mai reținut în rezoluție că, deși potrivit instanței supreme, dispozițiile instanței nu sunt obligatorii pentru procuror în sensul că acesta ar fi obligat să înceapă urmărirea penală (înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 206 din 22 ianuarie 2008), exclusiv în baza sentinței penale nr. 247/2011 a Curții de Apel Ploiești și pentru a evita o nouă restituire a dosarului la parchet, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lucrătorilor de poliție D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.S. pentru săvârșirea, de către fiecare dintre ei, a infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), art. 246,art. 250 alin. (3), art. 266 alin. (1) și art. 267 din C. pen.

în fapt, în data de 27 noiembrie 2006, în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (2) din C. proc. pen., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a emis pe numele numitului G.G. (domiciliat în Oradea, cercetat la acea dată în dosar, pentru comiterea infracțiunii de amenințare), un mandat de aducere pentru a fi executat deîndată. Copia mandatului de aducere a fost înaintată la I.P.J. Bihor, iar mandatul de aducere a fost pus în executare de către șase lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Bihor, Detașamentul de Poliție pentru Intervenție Rapidă, și anume: inspectorul principal D.M. și agenții B.B., A.M., V.L., P.S. și B.C. Așa cum reiese din procesul-verbal întocmit cu ocazia executării mandatului, numitului G.G. i s-a adus la cunoștință că pe numele său fusese emis un mandat de aducere și că va trebui să-i însoțească pe lucrătorii de poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, D.M. i-a prezentat mandatul de aducere, iar G.G. nu s-a opus executării mandatului și de bunăvoie a urcat în autospeciala poliției. Pentru transportul lui G.G. către Cluj-Napoca au fost desemnați agenții de poliție P.S., B.C. și A.M.

G.G. a susținut că în autospeciala poliției ar fi fost agresat de către agenți, că le-a adus acestora la cunoștință că îi este rău, iar în jurul orelor 20,30 s-a trezit la spitalul din Huedin, unde ar fi fost agresat din nou și încătușat, de data aceasta de către trei polițiști din Cluj-Napoca (P.V.L., M.C.D. și M.R.R.), după care a fost transportat cu o ambulanță la U.P.U.I. Cluj-Napoca unde a fost supus unor analize, iar în jurul orelor 23,45 a fost dus la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, unde a fost audiat în calitate de învinuit de către agentul D.M.S.

S-a reținut că, deși după cea de-a doua restituire a dosarului de către Curtea de Apel Ploiești G.G. a fost citat de patru ori, acesta nu s-a prezentat pentru a fi audiat.

Lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Bihor, care l-au transportat pe G.G. spre Cluj-Napoca, au declarat că în localitatea Piatra Craiului, G.G. a simulat o criză de epilepsie, dând cu mâinile și cu picioarele în ușa și geamul autospecialei cu care era transportat, fapt pentru care agenților li s-a ordonat telefonic să-l transporte la spitalul din Huedin (cea mai apropiată unitate medicală).

După o examinare medicală, G.G. a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, unde a fost supus altor analize medicale, iar apoi, constatându-se că nu este necesară internarea sa, a fost dus la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca unde a fost audiat în prezența apărătorului ales. Cu ocazia audierilor, nici G.G. și nici avocatul său ales nu au invocat, nu au reclamat faptul că ar fi fost agresat în vreun fel de către lucrătorii de poliție.

Deși în certificatul medico-legal este consemnat, pe baza susținerilor lui G.G., faptul că ar fi fost victima agresiunii a două persoane, cu rea credință, G.G. a reclamat ulterior faptul că ar fi fost agresat și supus la rele tratamente de zece lucrători de poliție. în aceste condiții, credibilitatea susținerilor din plângerea sa penală a fost serios pusă sub semnul îndoielii, la dosarul cauzei neexistând nicio dovadă concretă privitoare la faptul că G.G. a fost agresat fizic de către lucrătorii de poliție. Declarația numitei B.S. avocatul lui G.G., a fost privită cu rezervă, având în vedere relațiile de natură profesională și personală dintre cei doi. B.S. a afirmat că la telefonul mobil, în cadrul convorbirii purtate cu G.G. în timp ce acesta era transportat spre Cluj-Napoca de către agenții de poliție din Bihor, ar fi auzit "urlete, strigăte, lovituri și gemete înfundate". Această afirmație nu a constituit însă o dovadă a faptului că G.G. a fost agresat fizic de către polițiști; agenții de poliție din cadrul I.P.J. Bihor au precizat că G.G. a simulat sau a avut o criză, context în care a lovit cu mâinile și picioarele interiorul autospecialei.

Din declarațiile lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Cluj a reieșit că, la un moment dat, aflându-se la Huedin pe patul de spital, cu perfuzii și conectat la aparate, G.G. a devenit agresiv, violent, scuipa, înjura, se lovea cu capul și cu picioarele de pat, ba chiar a vrut să-l muște de mână pe unui dintre polițiști. Agenții P.V.L. și M.C.D. l-au imobilizat prin prindere de mâini, iar după ce asistenta medicală l-a deconectat de la aparate, G.G. s-a liniștit, nefiind agresat în vreun fel de lucrătorii de poliție.

în biletul de trimitere întocmit de medicul Anton Negreanu din cadrul Spitalului Orășenesc Huedin, în urma examinării lui G.G., a fost consemnat diagnosticul "stare de agitație psihomotorie de etiologie neprecizată (atac de panică)".

Martorii B.A. și B.M. medic și, respectiv, asistent medical la Spitalul Orășenesc Huedin, au declarat că, ajuns la spital, G.G. a fost examinat clinic (parametrii hemodinamici, EKG, puls, tensiune, etc) și toți parametrii erau în limite normale, pacientul fiind într-o stare bună de sănătate. Totodată, medicul N.A. l-a examinat corporal și nu a constatat pe corpul pacientului nici un fel de leziune traumatică. Ambii martori au precizat că G.G. își controla foarte bine stare psihică, nu s-a plâns că în autospeciala poliției ar fi fost agresat de polițiști și că niciunul dintre lucrătorii de poliție nu l-a agresat fizic în vreun fel pe G.G. cât timp acesta s-a aflat în spital (aproximativ o oră - o oră și jumătate).

Audierea în calitate de martor a numitului N.A. cel de-al doilea medic care l-a examinat pe G.G. la Spitalul Orășenesc Huedin, nu a fost posibilă deoarece N.A. a decedat în cursul anului 2011.

Ca atare, având în vedere actele aflate la dosar, procurorul a apreciat faptul că leziunile superficiale (4-5 zile de îngrijiri medicale) prezentate de G.G., s-au putut produce în momentele în care acesta a simulat sau a avut o criză din autospeciala poliției. S-a constatat că leziuni de natura celor menționate în certificatul medico-legal nu au putut fi produse prin loviri cu o intensitate și repetabilitate sporită, așa cum susține partea vătămată. Prin urmare, față de lucrătorii de poliție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de purtare abuzivă, precum și pentru cea de supunere la rele tratamente, deoarece aspectele reclamate nu s-au confirmat în urma probatoriului administrat.

în ceea ce privește infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, în modalitatea prevăzută la alin. (1) al art. 266 din C. pen., precum și cea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 189 alin. (2) din C. pen.), acestea nu au fost reținute în sarcina lucrătorilor de poliție. S-a constatat că "reținerea" părții vătămate, mai exact conducerea acestuia la sediul poliției Cluj-Napoca, s-a realizat în mod legal, în baza mandatului de aducere emis de către procuror, fiind respectate dispozițiile legale în materie; prin urmare, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor menționate sub aspectul laturii obiective.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu a fost reținută deoarece lucrătorii de poliție nu și-au încălcat în vreun fel atribuțiile de serviciu și nu au cauzat vreo vătămare intereselor legale ale părții vătămate. S-a constatat că mandatul de aducere a fost emis și executat în conformitate cu dispozițiile legale, fiindu-i prezentat lui G.G. atât de către D.M. la Oradea, cât și de către M.R.R, în ambulanța cu care a fost transportat la Cluj-Napoca. Prin urmare, s-a apreciat de procuror că nici în privința acestei infracțiuni nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective.

împotriva acestei rezoluții, persoana vătămată G.G. a formulat plângere, iar prin rezoluția nr. 775/II/2/2012 din 23 august 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus respingerea acesteia.

Pentru a dispune astfel, procurorul general a constatat că, la data de 7 decembrie 2006, petiționarul a formulat o sesizare penală la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație, în care menționa că în data de 27 noiembrie 2006, în jurul orelor 16,00, două echipaje de la trupele speciale l-au luat din localitatea B., județul Bihor și l-au urcat cu forța într-o mașină a poliției, iar la ieșirea din Oradea i-au spus că îl duc la Cluj; pe drum, polițiștii l-au imobilizat, după care l-au lovit cu pumnii și picioarele până și-a pierdut cunoștința, revenindu-și în jurul orelor 20,30, când se afla în spitalul din H., județul Cluj. La spitalul din Huedin i-au fost administrate sedative și după revenirea la starea de conștiință, cu toate că era conectat la aparate medicale, trei polițiști de la Cluj s-au urcat cu picioarele pe el, l-au lovit cu pumnii și picioarele, punându-i cătușele. De la Huedin a fost transporta cu o ambulanță la un spital din Cluj-Napoca, unde i-au fost efectuate mai multe analize. De la spitalul din Cluj-Napoca, la miezul nopții a fost transportat la Poliția Cluj, unde a fost audiat aproximativ 30 de minute, într-un dosar penal.

La data de 28 noiembrie 2006, persoanei vătămate G.G. i-a fost eliberat un certificat medico-legal în care se atesta că acesta prezintă leziuni posttraumatice care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Sesizarea depusă de persoana vătămată G.G. la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Aceeași sesizare a fost trimisă și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde s-a înregistrat dosarul penal, care a fost declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, formându-se dosarul penal.

Numita B.S., avocatul persoanei vătămate G.G., la data de 18 decembrie 2006, a formulat un denunț, reclamând aceleași fapte ca și clientul său.

De altfel, persoana vătămată G.G. a trimis sesizarea sa mai multor instituții ale statului, toate acestea fiind trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și cuprinse în dosar.

La data când persoana vătămată a susținut că a fost victima agresiunii polițiștilor de la I.P.J. Bihor și I.P.J. Cluj, aceasta era cunoscută organelor de poliție ca persoană cu antecedente penale, fiind trimisă în judecată în două dosare penale, unul pentru evaziune fiscală și altul pentru ultraj.

Persoana vătămată G.G. avea calitatea de învinuit în dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, fiind cercetat pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 din C. pen. Dosarul penal a fost înregistrat ca urmare a plângerii părții vătămate prof. univ. dr. M.N.C. din Cluj-Napoca, care reclama faptul că a primit mai multe apeluri telefonice, fiind insultat și amenințat.

în urma cercetărilor, s-a stabilit că autorul amenințărilor este G.G., patron al firmei "T." din Oradea, ca urmare a faptului că partea vătămată M.N.C., în calitate de avocat, a reprezentat o societate comercială cu care firma lui G.G. avea litigii.

întrucât învinuitul G.G. nu dădea curs citațiilor în dosarul în care era cercetat pentru infracțiunea de amenințare s-a emis de către procuror mandatul de aducere pentru data de 27 noiembrie 2006.

S-a reținut că mandatul de aducere a fost pus în executare de către lucrători din cadrul I.P.J. Oradea, învinuitul fiind transportat până în localitatea H. județul Cluj, de unde a fost preluat de lucrători din cadrul I.P.J. Cluj. Organele de poliție au menționat că, în apropiere de localitatea Huedin, învinuitul a simulat o criză de epilepsie, dând din mâini și picioare, motiv pentru care s-au deplasat la spitalul din Huedin, unde medicii au constatat că acesta simulează leșinul și criza de epilepsie.

Din actul medical întocmit la spitalul din Huedin a rezultat că pacientul G.G. prezenta o stare de agitație psihomotorie de patologie neprecizată (atac de panică).

Din actul medical eliberat de Unitatea de Primire Urgență Cluj a rezultat că pacientul G.G. prezenta excoriații perete abdominal anterior, afirmativ agresiune. Toate celelalte investigații efectuate nu au evidențiat probleme medicale, pacientul fiind îndrumat spre medicul de familie.

De la spital, învinuitul a fost condus la Poliția Municipiului Cluj-Napoca unde, în prezența apărătorului ales, avocat S.B., a fost audiat între orele 0,30 - 1,52.

în data de 28 noiembrie 2006, persoana vătămată G.G. s-a prezentat la medicul legist, care a consemnat că acesta a afirmat că în 27 noiembrie 2006 a fost victima unei agresiuni din partea a două persoane. Medicul legist a consemnat existența unor excoriații, echimoze, persoana acuzând subiectiv durere, recomandând consult de specialitate, iar la revenirea din 29 noiembrie 2006 s-a reținut că prezenta contuzie șold drept și contuzie abdominală afirmativ prin agresiune, fiindu-i eliberat certificat medico-legal, concluzionând că acesta a prezentat leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Prin rezoluția din 12 februarie 2008, dată în dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza față de polițiștii reclamați de către persoana vătămată G.G. Prin rezoluția nr. 613/II/2/2008 din 1 august 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a respins plângerea persoanei vătămate împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Prin sentința penală nr. 4/2009 din 15 ianuarie 2009, dată în dosar, Curtea de Apel Cluj a respins plângerea persoanei vătămate împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, timp în care, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, se afla cererea petiționarului G.G. de strămutare a cauzei.

înalta Curte, prin încheierea nr. 1798 din 2 noiembrie 2009, a admis cererea petiționarului G.G. privind strămutarea dosarului, de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești, prin sentința penală nr. 3 din 19 ianuarie 2010, a admis plângerea petentului G.G. și reluarea cercetărilor în dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1417 din 14 aprilie 2010, a menținut hotărârea Curții de Apel Ploiești.

După efectuarea actelor dispuse de către instanță, la data de 25 august 2011, prin rezoluția dată în dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

împotriva soluției a formulat plângere numitul G.G., aceasta fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în data de 13 septembrie 2011, sub nr. 837/II/2/2011, iar prin rezoluția din 21 septembrie 2011 procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a respins plângerea.

Prin sentința penală nr. 247 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea petiționarului G.G., desființând rezoluția din 25 august 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Procurorul de caz a început urmărirea penală în cauză și a efectuat toate actele dispuse de instanța de judecată.

Prin rezoluția din 1 august 2012 dată în dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1), art. 246,art. 250 alin. (3), art. 266 alin. (1) și art. 267 din C. pen., soluția fiind comunicată persoanelor interesate.

împotriva soluției a formulat plângere numitul G.G., plângerea fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în data de 17 august 2012 sub nr. 775/II/2/2012.

Analizând soluția din 1 august 2012, dată în dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, raportat la materialul de urmărire penală administrat în cauză, s-a constatat că soluția este legală și temeinică.

Cu excepția afirmațiilor persoanei vătămate G.G., s-a reținut că nu există nicio dovadă că acesta ar fi fost agresat de către polițiștii de la I.P.J. Bihor și I.P.J. Cluj, aceștia respingând categoric acuzațiile, făcând mențiunea că pe traseul de la Oradea la Cluj, G.G. a simulat o criză de epilepsie, motiv pentru care l-au transportat la spitalul din Huedin, unde s-a constatat că acesta a simulat un atac de panică, iar la spitalul din Cluj s-au constatat doar excoriații minore la nivel abdominal, acesta fiind și motivul pentru care a fost îndrumat la mediul de familie.

Nu lipsit de relevanță a fost și faptul că, la prezentarea la medicul legist din Oradea, G.G. a declarat că a fost victima unei agresiuni din partea a două persoane.

S-a reținut că, dacă asupra persoanei vătămate G.G. s-ar fi exercitat agresiunile descrise în actul de sesizare, respectiv lovituri du pumnii și picioarele, urcare cu picioarele pe el, ș.a. din partea celor două echipaje de poliție (10 persoane), este evident că acesta ar fi suferit cu adevărat leziuni traumatice care ar fi necesitat multe zile de îngrijiri medicale.

Toți polițiștii au respins categoric acuzațiile lui G.G. Așa cum afirmă polițiștii, în timp ce era transportat de la Oradea la Cluj, învinuitul G.G. a simulat o criză de epilepsie, trântindu-se pe jos, motiv pentru care a fost dus la spitalul din Huedin, iar pe patul de spital se manifesta agitat, fiind nevoie, la solicitarea personalului medical, să-l imobilizeze, ținându-l de mâini și de picioare.

De altfel, susținerile polițiștilor cu privire la simularea crizei medicale de către persoana vătămată G.G. a fost confirmată de către personalul medical de la spitalul din Huedin, respectiv martorii B.A. și B.M.

S-a considerat că asupra persoanei vătămate G.G. nu au fost exercitate acte de violență din partea organelor de poliție, leziunile descrise în certificatul medico-legal (excoriații, echimoze) putând proveni de la starea de agitație psihomotorie, când a simulat o criză de epilepsie. De altfel, s-a constatat că atunci când s-a prezentat la medicul legist, a afirmat că a fost agresat de către două persoane, iar în sesizarea făcută la parchet a spus că a fost agresat de polițiștii din cele două echipaje, de la I.P.J. Bihor și I.P.J. Cluj.

S-a considerat de procurorul general că sesizarea persoanei vătămate G.G. (persoană cu antecedente penale) este un exemplu tipic de exercitare abuzivă a dreptului la petiție prin hărțuirea organelor de cercetare penală cu tot felul de plângeri neîntemeiate făcute cu scop șicanator. S-a reținut că, dacă persoana vătămată G.G. ar fi fost cu adevărat agresată de către organele de poliție, atunci cu siguranță că cei trei procurori care au instrumentat acest dosar ar fi luat măsurile legale împotriva polițiștilor, așa cum s-a întâmplat și în alte cauze aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

S-a concluzionat de procurorul general că, în acest dosar, pur și simplu nu există probe din care să rezulte că organele de poliție au exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate G.G.

Analizând rezoluțiile menționate prin prisma susținerilor petiționarului, în raport de prevederile art. 2781din C. proc. pen. și a actelor și lucrărilor dosarului, curtea de apel a considerat ca legală și temeinică soluția adoptată, iar plângerea formulată, ca nefondată.

în primul rând, cu privire la nelegalitatea mandatului de aducere nr. 3 din 27 noiembrie 2006 emis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, invocată de către petiționar, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) din C. proc. pen., în forma în vigoare la data emiterii acestuia, "o persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozițiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară.". De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (4) din C. proc. pen., "dacă învinuitul sau inculpatul refuză să se supună mandatului sau încearcă să fugă, va fi constrâns la aceasta".

Aplicându-se aceste texte legale la cauza de față, s-a reținut că petiționarul a avut calitatea de învinuit în cauza penală în care a fost emis mandatul de aducere, față de acesta prin rezoluția nr. 5908/P/2006 din 27 noiembrie 2006 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dispunându-se începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. De asemenea, din analiza procesului verbal întocmit de către lucrători din cadrul Poliției mun. Cluj Napoca la 13 septembrie 2007 a rezultat faptul că petiționarul G.G. a fost anterior citat pentru a se prezenta în vederea audierii, însă acesta nu a răspuns pozitiv solicitărilor organelor judiciare.

în aceste condiții, curtea de apel nu a putut identifica nici un element care să conducă la concluzia că acest mandat de aducere a fost emis în mod nelegal la 27 noiembrie 2006, fiind întrunite toate condițiile legale pentru emiterea sa, petiționarul având calitatea de învinuit în respectiva cauză și fiind citat anterior fără rezultat.

S-a reținut că emiterea acestui mandat de aducere în cadrul procedurii penale desfășurate împotriva petiționarului a fost elementul care a determinat întreg lanțul cauzal ce a condus la apariția prezentei cauze și, în situația în care mandatul de aducere a fost emis cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, analizarea oportunității emiterii acestui act nu este în căderea organelor judiciare investite prin plângerea petiționarului G.G., în condițiile în care aceasta vizează excesele comise în modul concret de executare, singurul în măsură a aprecia asupra acestui element fiind organul judiciar care investiga cauza. în care acesta figura ca învinuit.

De asemenea, s-a reținut că modalitățile concrete în care organele de poliție au decis să pună în executare efectivă mandatul de aducere, respectiv mobilizarea unor efective importante de lucrători pentru conducerea la organul judiciar a unei singure persoane, nu sunt cenzurabile în această procedură, particularitățile locale, precum și renumele pe plan local al petiționarului fiind probabil elemente care au determinat o asemenea mobilizare de forte. S-a mai avut în vedere că legea nu stabilește condițiile concrete de executare a mandatului de aducere emis de către organele judiciare, fiind la latitudinea conducerii poliției stabilirea condițiilor concrete.

Pe de altă parte, susținerile petiționarului vizând faptul că respectivul mandat de aducere nu a existat în realitate, intimații acționând ca urmare a unor dușmănii pe plan local, nu au putut fi primite în condițiile în care dosarul de urmărire penală se află o copie a acestui act.

în fine, legat de acest mandat de aducere, de modul de executare de către intimați, Curtea de Apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care învinuitul refuză să se conformeze mandatului sau încearcă să fugă, poate fi constrâns la executarea acestuia. Totodată, s-a reținut că faptul că prin această dispoziție legală se realizează o restrângere a libertății persoanei este indubitabil, însă această restrângere este în mod evident rezultatul conduitei culpabile a persoanei vizate de mandatul de aducere, în condițiile în care constrângerea pe care legea o permite organelor însărcinate cu executarea mandatului intervine subsecvent refuzului persoanei vizate de a se supune acestuia. A fost avut în vedere că emiterea unui asemenea mandat are la bază, pe de o parte, necesitatea de prezentare în fața organului judiciar a unei persoane care are calitatea de învinuit sau inculpat, iar pe de altă parte, tot conduita persoanei cercetate care, deși legal citată, nu s-a prezentat de bună voie la chemarea autorității, toate aceste condiții fiind realizate în cauză, iar încălcarea C.E.D.O. invocată nu a putut fi reținută.

Cu privire la modul concret în care intimații au executat mandatul de aducere emis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, curtea de apel a reținut că organele de urmărire penală au administrat toate probele necesare pentru justa soluționare a cauzei, după pronunțarea a celor două sentințe ale Curții de Apel Ploiești, parchetul realizând toate măsurile procesuale dispuse prin acestea.

Astfel, în ceea ce îi privește pe intimații lucrători de poliție, prin rezoluția nr. 69/P/2007 din data de 11 iulie 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile care au făcut obiectul plângerii penale, respectiv cele prevăzute de art. 189 alin. (1), art. 246,art. 250 alin. (3), art. 266 alin. (1) și art. 267 din C. pen.

De asemenea, procurorul a procedat la audierea tuturor intimaților învinuiți, declarațiile acestora în calitatea menționată aflându-se la dosarul cauzei.

Cu privire la criticile formulate de către petiționar la adresa modului de audiere a intimaților, Curtea de Apel a reținut că, din analiza declarațiilor pe care intimații le-au dat în cadrul prezentului dosar, rezultă faptul că aceștia au fost întrebați cu privire la toate aspectele esențiale pentru soluționarea cauzei, vizând modul concret în care au procedat la punerea în executare a mandatului de aducere emis de către parchet. Faptul că intimații nu au dorit să facă noi declarații în calitate de învinuiți, menținându-și declarațiile anterioare date în cauză nu a fost imputabil organului de urmărire penală, legea consacrând expres în art. 70 alin. (2) din C. proc. pen. dreptul învinuitului de a nu da nici o declarație.

De asemenea, procurorul a procedat la audierea persoanelor care au intrat în contact direct cu petiționarul la Spitalul din Huedin, instituție sanitară unde acesta a fost condus de către lucrătorii de poliție după momentul preluării sale din localitatea unde a fost identificat, B., jud. Bihor. Declarațiile acestor doi martori, B.A. și B.M., personal medical la spitalul menționat, au descris starea fizică în care petiționarul a fost prezentat la unitatea sanitară în seara zilei de 27 noiembrie 2006 de către lucrătorii de poliție, precum și modul în care s-au desfășurat evenimentele.

Față de conținutul plângerii inițiale formulate de către petiționar, dosar urmărire penală, plângere formulată la scurt timp după momentul producerii pretinselor fapte, Curtea de Apel a reținut că, în esență, petiționarul a susținut că a fost agresat după momentul la care a fost ridicat de către lucrătorii de poliție din localitatea B., respectiv în localitatea C., precum și în timp ce se afla în Spitalul din Huedin. A fost avui în vedere că nu rezultă din conținutul acestui act faptul că ar fi fost supus la agresiuni atât anterior acestor momente, cât și ulterior, după preluarea sa cu o autospecială a Serviciului de Ambulanță Cluj și prezentarea la spitalul din Cluj-Napoca.

în condițiile în care din plângerea penală formulată de petiționar, așa cum aceasta a fost precizată, rezultă că pretinsele agresiuni la care a fost supus de către lucrătorii de poliție s-au petrecut între momentul la care a fost identificat și preluat în vederea prezentării în fața organului judiciar și momentul la care a fost adus la Spitalul Orășenesc Huedin, respectiv în localitatea C., Curtea de Apel a apreciat că audierea unor persoane care au asistat la momentul la care a fost urcat în mijlocul de transport sau care l-au vizitat pe petiționar la Spitalul de Urgență din Cluj-Napoca, așa cum acesta a solicitat, nu prezintă nici o utilitate în cauză. Mai mult, s-a reținut că leziunile pe care petiționarul pretinde că le-a suferit în urma agresiunii la care ar fi fost supus de către intimați sunt în mod cert dovedite prin intermediul certificatului medico-legal depus la dosarul cauzei.

Prima instanța a mai reținut că, în cauză, a fost audiată în repetate rânduri și martora B.S., persoană care a fost alături de petiționar în Spitalul Orășenesc Huedin, cât și ulterior, la Spitalul de Urgență din Cluj-Napoca.

Sub aspect probator, analizându-se actele și lucrările dosarului, s-a reținut, în esență, faptul că organul de urmărire penală a administrat toate probele necesare pentru stabilirea exactă a stării de fapt. împrejurarea că nu a fost audiat petiționarul în cursul urmăririi penale nu a fost un element care să invalideze această apreciere, în condițiile în care, în mod evident, plângerile formulate cuprindeau toate elementele faptice necesare pentru cercetarea cauzei. Pe de altă parte, s-a constatat că legea nu impune audierea părții vătămate, nefiind instituită nici o obligație legală din acest punct de vedere, care să conducă la sancțiunea nulității.

Din coroborarea probelor administrate, curtea de apel a constatat că prin rezoluțiile atacate s-a reținut în corect starea de fapt.

Astfel, s-a reținut că, în executarea mandatului de aducere emis de către procuror, petiționarul a fost ridicat de către intimații D.M., P.S., B.B., A.M., V.L. și B.C., toți lucrători de pe poliție la I.P.J. Bihor, de pe raza localității Borșa, introdus în autospeciala din dotare și condus către punctul de întâlnire cu intimații lucrători în cadrul I.P.J. Cluj, situat în localitatea Huedin.

S-a constatat că, din coroborarea declarațiilor acestor intimați, organul de urmărire a reținut în mod just faptul că petiționarul, în cursul transportului, a suferit sau simulat o criză de epilepsie, în cadrul acesteia lovind cu mâinile și picioarele ușa și geamurile autospecialei cu care era transportat.

A fost apreciat ca fiind cert faptul că, în urma comportamentului petiționarului, lucrătorii de poliție l-au condus la Spitalul Orășenesc Huedin, unde acesta a fost consultat de personal de specialitate, constatându-se că a suferit un traumatism minor și o escoriație a peretelui abdominal.

Din analiza biletului de trimitere emis de către medicul A.N., de la Spitalul Huedin, a rezultat că petiționarul prezenta o stare de agitație psihomotorie de etiologie neprecizată, atac de panică, concluziile acestui înscris medical confirmând susținerile intimaților referitoare la comportamentul petiționarului, iar declarațiile martorilor audiați cu privire la același aspect au fost în același sens, configurând portretul unei persoane care în mod vădit a simulat o anumită afecțiune medicală. în acest sens, s-a reținut că martorul B.A., medicul care l-a consultat pe petiționar, a declarat că, după examinarea acestuia, a constatat că era într-o stare bună, controlându-și foarte bine starea psihică, fără a se plânge că a fost agresat,de către lucrătorii de poliție. Mai mult, petiționarul și-a revenit din starea de letargie în care se afla în momentul în care una din procedurile medicale a fost prea invazivă, a devenit cooperant și a început să discute cu martora S.B., avocata sa, care între timp s-a prezentat la fața locului. în același sens au fost și declarațiile martorei B.M., cei doi prezentând aceeași stare de fapt care exclude exercitarea de violențe din partea intimaților.

Declarația martorei S.B., care confirmă acuzațiile formulate de către petiționar, a fost una singulară în ansamblul probator, iar sinceritatea ei a fost pusă sub semnul întrebării, în condițiile în care, pe de o parte, aceasta prezintă elemente puțin plauzibile și chiar în contradicție cu cele susținute de petiționar, cum ar fi momentul convorbirii telefonice pe care ar fi purtat-o în timp ce acesta era transportat către spitalul din Huedin, iar pe de altă parte, este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.

Așa cum a rezultat din plângerea formulată de către petiționar, după plecarea din Spitalul Huedin cu o salvare, în timpul transportului, precum și ulterior, nu fost agresat de către lucrătorii de poliție.

S-a constatat că susținerile petiționarului referitoare la modul în care a fost agresat de către lucrătorii de poliție atât în timpul transportului până la Spitalul Huedin, cât și în această unitate sanitară, au fost în mod just înlăturate de către procuror.

Cu privire la concluziile certificatului medico-legal nr. 4107/Ia/1853 emis la 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel a reținut că prin acesta se constată împrejurarea că petiționarul prezintă anumite leziuni care necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, posibil a fi produse în data de 27 noiembrie 2006.

S-a reținut că, deși atunci când a fost consultat la Spitalul Huedin s-au constatat anumite leziuni care vizau anumite zone ale corpului, surprinzător, în certificatul medico-legal se constată leziuni situate în alte zone ale corpului. Mai mult, anumite consemnări din acest act medico-legal sunt cel puțin contradictorii, menționându-se că actul a fost emis la 28 noiembrie 2006, iar în cuprinsul acestuia se precizează că au fost avute în vedere și acte medicale care ar fî fost emise și prezentate la o dată ulterioară, 29 noiembrie 2006.

în aceste condiții, prima instanță a apreciat că există un dubiu major cu privire la leziunile consemnate în acest act medico-legal, iar leziunile constatate la internarea în Spitalul Huedin este plauzibil a se considera ca fiind produse prin autovătămare în cadrul crizei suferite sau simulate în autospeciala de poliție.

Suplimentarea probatoriului solicitată de către petiționar, prin apărătorul ales, a fost apreciată ca fiind inutilă în cauză, în condițiile în care elementele esențiale ale acesteia au fost reținute în mod corespunzător pe baza probelor edificatoare administrate.

în aceste condiții, în care starea de fapt a fost reținută corespunzător prin rezoluțiile atacate, curtea de apel a constatat că soluția adoptată prin acestea este una legală, acțiunile intimaților D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.S. neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunilor ce fac obiectul cauzei, prevăzute de art. 189 alin. (1), art. 246,art. 250 alin. (3), art. 266 alin. (1) și art. 267 din C. pen., acțiunile intimaților încadrându-se în limitele prevederilor legale care reglementează executarea unui mandat de aducere emis legal de către organele judiciare.

S-a mai reținut că lipsirea de libertate și arestarea nelegală invocate nu pot fi reținute în condițiile în care acțiunile intimaților au avut în mod cert un temei legal, iar abuzul în serviciu invocat nu poate fî constatat, exercitarea atribuțiilor de serviciu în limitele legale neconducând la nici o vătămare a intereselor legale ale petiționarului. A fost avut în vedere și faptul că prezentarea petiționarului în fața organelor judiciare, la solicitarea lor, în măsura în care acest lucru este necesar pentru clarificarea unor aspecte penale, este o obligație, iar în măsura în care aceasta nu este îndeplinită de bună voie, organele statului au posibilitatea legală de a impune respectarea acesteia.

Pentru considerentele mai sus expuse, curtea de apel, în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată, menținând soluțiile dispuse prin rezoluțiile atacate.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul G.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din data de 18 martie 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 186 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul G.G. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

în conformitate cu prevederile art. 2781pct. 10 din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 186 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 din C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză s-a respins, ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

← ICCJ. Decizia nr. 947/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 944/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 945/2013. Penal