ICCJ. Decizia nr. 810/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 810/2013
Dosar nr. 7534/303/2007**
Şedinţa publică din 19 septembrie 2013
Asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 855 din 5 decembrie 2012, Judecătoria sector 6 Bucureşti a dispus condamnarea inculpatului R.S. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare [1 an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.; 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.; 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.; 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. şi două pedepse de câte 10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 alin. (l) din Legea nr. 241/2005, art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.] sporită cu 6 luni, în total pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare (pedeapsă rezultantă), pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, deducând prevenţia de la 20 noiembrie 2004 la 2 aprilie 2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale, pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.; art. 290 C. pen.; două infracţiuni prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-au confiscat de la inculpatul R.S. sumele de 6.474.192.897 ROL, 82.110 euro, 10.4216 euro, 23.246 euro, 300 dolari SUA, 7.500 dolari SUA şi 59.117 DM.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a desfiinţat înscrisurile falsificate.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului R.S., până la concurenţa sumelor confiscate.
S-a luat act că SC T.A.A. SA, SC R.I.H. SA şi A.N.V.-D.R.A.O.V. Bucureşti nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, inculpatul R.S. şi partea vătămată SC T.A.A. SA.
Prin decizia penală nr. 1272 din 1 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a calificat căile de atac exercitate împotriva hotărârii date în fond ca fiind apeluri şi în temeiul art. 42 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competenţa de judecare a acestora în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând în esenţă că două dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, la data de 31 august 2007, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, infracţiuni care la momentul sesizării instanţei erau de competenţa materială a judecătoriei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 1083/R din 5 august 2013, în baza art. 42 alin. (1) raportat la art. 281 pct. 3 C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat judecarea recursurilor Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, inculpatului R.S. şi părţii vătămate SC T.A.A. SA declarate împotriva sentinţei penale nr. 855 din 5 noiembrie 2012 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi constatând conflictul negativ de competenţă, conform art. 43 alin. (3) C. proc. pen. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că legiuitorul pentru a nu perturba mersul normal al ciclului procesual început sub legea veche, a reglementat o derogare de la principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal, stabilind în art. XXIV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010 că dispoziţiile relative la competenţa, căi de atac, termene şi motive ultraactivează pentru hotărârile nedefinitive şi procesele în curs de derulare Ia momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
S-a constatat că pentru a ultraactiva dispoziţiile referitoare la competenţă şi căile de atac este obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instanţă, înainte de intrarea în vigoare a noii legi, în caz contrar fiind incident principiul aplicării imediate a normei de drept procesual penal.
Or, în cauză deşi inculpatul a fost trimis în judecată, la data de 31 august 2007, printre altele şi pentru infracţiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, fapte pentru care prin Legea nr. 202/2010 competenţa în primă instanţă a fost trecută la tribunal, s-a reţinut că această împrejurare nu are relevanţă sub aspectul căilor de atac, în condiţiile în care sentinţa a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ci doar în ceea ce priveşte competenţa în primă instanţă întrucât potrivit art. XXIV alin. (2) din legea nouă procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Cum momentul pronunţării hotărârii primei instanţe s-a situat în timp după intrarea în vigoare a legii „micii reforme” în raport de dispoziţiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen. şi art. 28 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, s-a apreciat că singura cale de atac ce poate fi exercitată este cea a recursului, care însă se judecă de către Curtea de Apel Bucureşti, chiar dacă infracţiunile de evaziune fiscală pe legea nouă au fost date în competenţa tribunalului ca instanţă de fond, fiind eronat raţionamentul potrivit căruia soluţiile date de judecătorie după intrarea în vigoare a noii reglementări, dar în procese începute anterior acestui moment, pot fi cenzurate în două grade de jurisdicţie, apel şi recurs, de către tribunal respectiv curte de apel, întrucât contravine voinţei legiuitorului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, constată că instanţa competentă a soluţiona căile de atac exercitate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, inculpatul R.S. şi partea vătămată SC T.A.A. SA este Tribunalului Bucureşti, ca instanţa de apel, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. XXIV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii „micii reforme” rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul penal, iar procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acestea, noile dispoziţii referitoare la competenţa aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare acest act normativ.
Chiar dacă hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la data de 5 decembrie 2010, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. XXIV alin. (2) ale acestui act normativ, întrucât sesizarea cu rechizitoriu a Judecătoriei sector 6 Bucureşti s-a făcut la 31 august 2007, procesul penal fiind astfel început la 25 noiembrie 2010, dată de la care au devenit aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă reglementate prin legea „micii reforme”.
De altfel, legea „micii reforme” a adus schimbări în legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 doar sub aspectul competenţei materiale a instanţei care le judecă în fond, acestea fiind trecute de la judecătorie la tribunal, fără însă a aduce vreo modificare numărului de căi de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor date în primă instanţă în cazul unor asemenea fapte, atât norma procesuală penală veche, cât şi cea nouă stabilind că sentinţele privind aceste infracţiuni sunt supuse apelului şi recursului, astfel că în mod eronat Tribunalul Bucureşti a reţinut că atare soluţii pot fi atacate doar cu recurs, constatând incidenţa art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, deşi în speţă nu se pronunţase încă o hotărâre la intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2010 rezultă că judecătoria ca instanţă legal învestită înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ continuă să judece infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, sentinţele pronunţate după 25 noiembrie 2010 fiind supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel, întrucât legiuitorul făcând referire la „procesele în curs de judecată” a avut în vedere toate gradele de jurisdicţie, inclusiv cele căile ordinare de atac, nu doar judecata în primă instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabilit competenţa de soluţionare a cauzei,în favoarea Tribunalului Bucureşti, calificând căile de atac promovate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, inculpatul R.S. şi partea vătămată SC T.A.A. SA ca fiind apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul R.S. în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării apelurilor declarate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum 25 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 901/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
