ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheiere nr. 905/2013

Dosar nr. 3207/2/2013

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Asupra conflictului de competenţă de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 342 din 18 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 42 C. pen. rap. la art. 389 alin. (1) C. proc. pen., a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Penală.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă sesizată a reţinut că, prin cererea sa, contestatorul D.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 1175/08 din 6 octombrie 1987 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, cu motivarea că a fost condamnat politic.

Având în vedere temeiul de drept al cererii formulate de către contestator, şi anume art. 386 C. proc. pen., privind contestaţia în anulare, prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 389 C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a)-c) şi e se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, astfel că, având în vedere temeiul de fapt indicat de contestator, în baza art. 39 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu de către instanţă şi, în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 389 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1088 din 11 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 42 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de către contestatorul D.G. împotriva sentinţei penale nr. 1175 din 08 octombrie 1987 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în favoarea acestei din urmă instanţe.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

În temeiul art. 43 alin. (3) C. proc. pen., a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Astfel investită cu cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul D.G., curtea de apel a constatat că aceasta vizează sentinţa penală nr. 1175 din data de 8 octombrie 1987, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 8377/1987.

Examinându-se actele dosarului, s-a constatat, din copia hotărârii penale a cărei anulare se cere, că menţiunea făcută pe ultima pagină a acesteia (fila 6 dosar nr. 11484/300/2013 al Judecătoriei Sector 2), atestă împrejurarea că a rămas definitivă prin neapelare/nerecurare.

În aceste condiţii, s-a apreciat că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iniţial investită, a declinat, în mod greşit, soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, întrucât, în condiţiile în care nu este recurată această sentinţă, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat sentinţa a cărei contestare în anulare se face.

În acelaşi sens, s-a avut în vedere şi rezolvarea dată unei atare pricini, prin încheierea nr. 132/2013 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit acelaşi lucru, într-un conflict negativ de competenţă.

Drept urmare, în speţă, s-a constatat necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa declinării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Intervenind conflictul negativ de competenţă, s-a reţinut că se impune sesizarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând conflictul negativ de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., constată următoarele:

Contestatorul D.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 1175 din data de 8 octombrie 1987, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 8377/1987, hotărâre care, însă, a rămas definitivă prin nerecurare la data de 19 octombrie 1987, context în care competenţa de soluţionare a căii extraordinare de atac aparţine instanţei în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea atacată pe calea contestaţiei, respectiv Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Aşa fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (7) C. proc. pen., înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.G., în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul D.G. în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 905/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond