ICCJ. Decizia nr. 652/2013. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere nr. 652/2013
Dosar nr. 1303/2/2013
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Asupra cauzei penale de faţă, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea din 15 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 1303/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a Penală, în baza art. 155, 156 raportat la art. 151 şi art. 159 C. proc. pen. a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului N.T.I., cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pe o perioadă de 30 de zile, de la 22 februarie 2013 până la data de 23 martie 2013 inclusiv,
Pentru a hotărî astfel a reţinut că la data de 15 februarie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a penală, referatul întocmit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, conţinând propunerea de prelungire cu 30 de zile a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.l., de la 22 februarie 2013 la 23 martie 2013 inclusiv.
În motivarea referatului s-a arătat, în esenţă, că există date şi indicii temeinice că în perioada 2009-2010, inculpatul N.T.l., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea altor persoane cercetate în aceeaşi cauză – S.O., N.O., Z.A.R., a pretins şi primit de la denunţătorul M.A., primar al comunei Jilava, judeţul Ilfov, cu titlu de mită, diferite bunuri, în scopul de a fi soluţionate favorabil acestuia din urmă, dosarele aflate în instrumentarea Parchetului pe care îl conducea. În aceste cauze denunţătorul M.A. era fie cercetat în calitatea sa de primar, fie parte vătămată în plângeri penale pe care le formulase împotriva altor persoane.
Prin rezoluţia din 15 ianuarie 2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus, între altele, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul N.T.l. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale).
Prin ordonanţa din 17 ianuarie 2013 a aceluiaşi Parchet s-a dispus faţă de învinuitul N.T.l., ca şi faţă de învinuiţii S.O., N.O. şi Z. A.R., în privinţa comiterii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
La data de 31 ianuarie 2013, prin ordonanţă s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de inculpat şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni: participaţie improprie la in fracţiunea de fals intelectual (art. 31 alin. (2) C. pen. raportai la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), spălare de bani (art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000) şi fals în declaraţii (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000).
În referatul Parchetului s-a arătat că din cercetările efectuate în cauză rezultă dovezi relevante cu privire la comiterea faptelor de către inculpat şi la vinovăţia acestuia. Astfel, se menţionează că la data de 09 aprilie 2009 denunţătorul M.A. ar fi remis suma de 170.000 euro, cu titlu de mită, pentru achiziţionarea de către inculpatul N.T.l. - la acel moment prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a unui teren intravilan în suprafaţă de 2000 mp situat în comina Jilava, judeţul Ilfov, de la numiţii A.C. şi M.V.
Terenul în cauză a fost pretins de la M.A., primarul comunei Jilava, cu titlu de mită, de inculpatul T.N.l., pentru a fi soluţionat favorabil un dosar înregistrat la Parchetul respectiv, referitor la o plângere penală pe care M.A. o formulase împotriva numitului B.N.
S-a mai arătat în cuprinsul referatului că atât pretinderea mitei, cât şi remiterea acesteia s-au realizat cu complicitatea lui S.O., care a şi intermediat vânzarea terenului în calitate de mandatar.
Pentru a disimula mita. terenul a fost vândut prin intermediul lui S.O., către două familii de cumpărători, respectiv soţilor N.T.l. şi O. şi Z.A.R. şi Z.C.C.
S-a mai stabilit că în perioada ianuarie-februarie 2010, denunţătorul M.A. a achitat, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare, cheltuieli personale) de aproximativ 10,000 dolari S.U.A., ocazionate de sejurul petrecut de inculpat şi soţia acestuia în SUA, la Beverly Hills şi Las Vegas,
Acceptarea mitei s-ar fi produs în contextul în care la Parchetul condus de inculpat se aflau în instrumentare mai multe dosare referitoare la plângeri penale formulate împotriva primarului M.A., iar N.T.l. i-ar fi promis acestuia că „va avea grijă" ca respectivele cauze să fie soluţionate într-un mod favorabil primarului.
De asemenea, din cercetări a mai rezultat că în cursul lunii februarie 2010, M.A. i-ar fi remis cu titlu de mită, în acelaşi scop, inculpatului şi un televizor „led fulI HD 102", marca „S.", în valoare de 8299 lei.
În cuprinsul referatului au fost prezentate pe larg probatoriile pe care se bazează învinuirile (înscrisuri, denunţul şi declaraţiile numitului M.A., ale celorlalţi învinuiţi, ale martorilor A.C., V. (R.) N., B.N. şi M.V., documente bancare, procese-verbale de constatare), susţinându-se că ele confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului,
Având în vedere calitatea de procuror a acestuia, prin referatul din 16 ianuarie 2013 s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, încuviinţarea percheziţiei, a reţinerii şi a arestării sale.
Prin Hotărârile cu nr. 10, 11 şi 12 din 17 ianuarie 2013, Consiliul Superior ai Magistraturii - Secţia pentru procurori a încuviinţat percheziţia, reţinerea şi arestarea inculpatului.
Acesta a fost reţinut, în baza ordonanţei DNA din 18 ianuarie 2013, de la ora 1605 a aceleiaşi zile, la 19 ianuarie 2013 ora 1605.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată iniţial, pentru o durată de 29 de zile, cu începere de la 23 ianuarie 2013, prin decizia de la acea dată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în dosarul nr. 418/1/2013, emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 3/UP din 23 ianuarie 2013.
Investită cu soluţionarea propunerii de prelungire a duratei arestării prevenţie a inculpatului, Curtea a procedat, în şedinţa de la 15 februarie 2013, la audierea acestuia.
Inculpatul a declarat, în esenţă, că îşi menţine declaraţiile anterioare, data la Parchet, dintre care una - cea olografă, conţine toate detaliile cu privire la poziţia sa privind acuzaţiile aduse. A mas arătat că nu recunoaşte învinuirile şi că nu îşi poate explica de ce avocatul Z., pe care îl considera prieten, dar şi M.A. şi S.O. fac declaraţii incriminatoare la adresa sa.
Inculpatul şi-a detaliat punctele de vedere cu privire la fiecare din cele trei acte materiale de luare de mită de care este acuzat, precizând şi că documentele bancare existente la dosar atestă doar retragerea unor sume de bani, care nu îl privesc.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în contextul propunerii formulate de Parchet conform art. 155 şi 156 C. proc. pen. raportat la art. 151 şi art. 159 din acelaşi Cod, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că în cauză există, în sensul dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit fapte penale de natura celor menţionate de către Parchet.
Aceste indicii temeinice nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie, aşa cum s-a statuat în mod unanim în doctrină şi în jurisprudenţă, inclusiv cea a Curţii de la Strasbourg, şi nici nu este necesar să aibă tăria unor probatorii care să justifice condamnarea. Este suficient ca unui observator independent şi imparţial să i se creeze presupunerea rezonabilă că acuzaţiile sunt pertinente şi au un grad de relevanţă ce trebuie luat în considerare.
Instanţa de fond a constatat că această condiţie legală esenţială este îndeplinită în cauză.
Pe de altă parte, fără a infama fondul cauzei şi a pune în discuţie prezumţia de nevinovăţie, pe deplin incident? în continuare, Curtea a avut în vedere că prelungirea duratei arestării preventive, ca măsură excepţională, este justificată, inclusiv prin prisma prevederilor art. 5 par. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Există un anumit grad de pericol social concret pentru ordinea publică, în sensul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., care justifică o asemenea măsură, nu numai sub aspectul limitelor ridicate de pedeapsă pentru infracţiunile presupus săvârşite, ci şi al particularităţilor cauzei, referitoare la natura faptelor, urmările produse şi statutul inculpatului.
S-a constatat de asemenea că măsura prelungirii duratei arestării preventive se justifică şi sub aspectul normalei desfăşurări în continuare a urmăririi penale, în referatul întocmit de Parchet menţionându-se pe larg ce acte şi activităţi de urmărire penală se vor desfăşura în perioada imediat următoare, inclusiv în privinţa posibilităţii extinderii urmăririi penale şi pentru alte fapte presupus săvârşite de către inculpat.
Sub un alt aspect, Curtea a considerat că, în acest moment şi stadiu procesual, circumstanţele personale favorabile ale inculpatului nu pot prevala asupra acelor împrejurări, anterior menţionate, care atestă că privarea sa în continuare de libertate este în continuare justificată şi necesară.
S-a reţinut de asemenea, că durata de până acum a măsurii arestării preventive nu a depăşit, în raport de complexitatea cauzei, volumul dovezilor de administrat şi numărul inculpaţilor, o durată rezonabilă, în sensul pe care jurisprudenţă constantă a Curţii de la Strasbourg îl dă acestei noţiuni.
Împotriva încheierii din 15 februarie 2013 pronunţată în dosarul nr. 1303/2/2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia ll-a Penală, a declarat recurs inculpatul N.T.I . criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii care nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente.
Pe fondul recursului, înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen., „arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii penale recurate instanţa de recurs apreciază că în mod judicios s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 159 C. proc. pen. precum şi art. 5 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar, având în vedre şi declaraţiile martorilor şi învinuiţilor/inculpaţilor S.O., Z.A.R., V.D.C., B.N., R. (V.) N., A.C., M.V. toţi confirmând situaţia infracţională aşa cum a fost reţinută în actele de punere sub urmărire penală.
Pe de altă parte, instanţa de recurs reţine şi că potrivit dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen. măsurile preventive necesită existenţa presupunerii rezonabile privind săvârşirea faptelor imputate inculpatului, iar faţă de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-şi găsească incidenţa dispoziţiile art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracţiuni ce sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani).
În ce priveşte teza a ll-a a art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o analiză amănunţită indicând probele din care ar rezulta existenta unui pericol real pentru ordinea publica continuarea cercetărilor cu inculpatul în libertate, respectiv, extinderea acţiunii penale cu privire la alte fapte penale, în baza art. 238 C. proc. pen., săvârşite de inculpaţi/învinuiţi, reaudierea inculpaţi/învinuiţi cu privire ia întreaga activitate infracţională, audierea altor persoane relevate în demersurile formulate de către învinuiţi, obţinerea tuturor datelor şi documentelor solicitate de la mai multe instituţii publice precum şi analiza şi valorificarea acestora sub aspect probatoriu.
În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpatului comparativ cu ceilalţi inculpaţi care sunt cercetaţi în stare de libertate, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea de normalitate - şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adus atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
Prin urmare, instanţa este obligată să aprecieze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpatului şi din consecinţele acestora.
Împrejurarea că ceilalţi inculpaţi din cauză sunt cercetaţi în stare de libertate nu are relevanţă întrucât instanţa a avut în vedere dispunerea şi prelungirea măsurii arestării preventive şi în raport cu indiciile săvârşirii faptelor de căite inculpat, numărul acestora, gravitatea lor dar şi calitatea de prim procuror a inculpatului pe care acesta o avea, care la acest moment procesual poate influenţa desfăşurarea actelor de urmărire penală ce se vor efectua în continuare.
În cauza Jiga contra România, din martie 2010, Curtea a constatat ca anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulara si prin reacţia publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive cel puţin pentru o anumita durata de timp.
În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen. , privarea de, libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate.
Pe de altă parte, intervalul de timp de 1 lună de zile de la data de 23 ianuarie 2013 când a fost dispusă luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, nu are caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligentele sporite cu care au acţionat organele judiciare.
Ţinându-se seama de scopul măsurilor preventive, de gradul de pericol social al infracţiunilor, calitatea inculpatului de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Înalta Curte consideră justificată dispoziţia instanţei de fond de prelungire a arestării preventive pentru inculpatul N.T.l., astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.l. împotriva încheierii din 15 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 1303/2/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 860/2013. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
