ICCJ. Decizia nr. 649/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 649/2013
Dosar nr. 1171/88/2013
Şedinţa publică din 14 iunie 2013
Deliberând asupra cauzei penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 238 din 14 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia II-a Penală a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi în baza art. 42 rap. la 461, teza finală C. proc. pen. a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Tulcea ca instanţă în circumscripţia căreia se află arondat penitenciarul unde contestatorul executa pedeapsa la momentul formulării cererii deduse judecăţii.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că pe rolul Secţiei a ll-a Penală a fost înregistrată la data de 22 ianuarie 2013 contestaţia la executare formulată de condamnatul B.F. împotriva sentinţei penale nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală.
În motivarea cererii petentul a arătat că a avut o bună conduită înainte de comiterea infracţiunii pentru care este condamnat şi faptul că a recunoscut fapta pe care a comis-o încă de la momentul arestării, solicitând reducerea limitelor de pedeapsa.
În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 14 alin. (1), art. 15 C. proc. pen., art. 458 C. proc. pen.
La dosar au fost ataşate dosarul nr. 22260/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penala în care s-a pronunţat sentinţa penala nr. 568 din 12 iulie 2010 şi dosarul nr. 22260/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală în care s-a pronunţat decizia penala nr. 225/A din 28 octombrie 2010.
La termenul de judecata din data de 11 martie 2013, instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenta teritorială a Tribunalului Bucureşti pe care, în urma analizării, a apreciat-o ca fiind vădit întemeiată.
Contestatorul B.F., deţinut la momentul formulării cererii fa Penitenciarul Tulcea, a formulat contestaţie la executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penala, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penala., neinvocând vreo nelămurire a acestei sentinţe.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul Bucureşti a constatat că potrivit art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. rap. la art. 461 lit. d) C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra admisibilităţii prezentei contestaţii la executare nu este instanţa care a pronunţat sentinţa cu privire la care s-a ivit pretinsa nelămurire, ci instanţa în circumscripţia căreia se află arondat penitenciarul unde contestatorul execută pedeapsa la momentul formulării cererii deduse judecăţii, respectiv Tribunalul Tulcea, fiind lipsit de relevanţă că acesta deserveşte mai multe instanţe pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de contestaţie la executare. Dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. nu instituie competenţa teritorială alternativa a instanţei de executare/instanţei în raza căreia se afla penitenciarul de a soluţiona vreo contestaţie la executare, ci disting in raport de situaţia juridică a petentului condamnat. Or, Tribunalul Bucureşti a apreciat că în speţa de faţă, se impune observaţia potrivit căreia Ia momentul formulării cererii deduse judecăţii, petentul executa pedeapsa în Penitenciarul Tulcea, aflat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Tulcea.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub numărul 1171/88/2013 din 1 aprilie 2013. Prin sentinţa penală nr. 56 din 21 mai 2013. În temeiul art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 461 alin. (2) C. proc. pen. Tribunalul Tulcea a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar în temeiul art. 43 C. proc. pen. a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Tulcea a reţinut următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 460 alin. (6) C. proc. pen., în cazurile când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării pedepsei, soluţionarea cererii este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa corespunzătoare în grad instanţei de executare. Conform acestui text de lege, cum la data formulării cererii (14 ianuarie 2013 - data poştei) petentul era deţinut în Penitenciarul Rahova, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti ca instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al petentului. În raport de toate acestea, instanţa urmează a admite excepţia de necompetenţă teritorială de soluţionare a cauzei şi a dispune declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Potrivit prevederilor art. 43 alin. (3) C. proc. pen., când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună. Cum în speţă instanţa comună este înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat această instanţă pentru soluţionarea conflictul negativ de competenţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a Penală a fost înregistrată la data de 22 ianuarie 2013 contestaţia la executare formulată de condamnatul B.F. împotriva sentinţei penale nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală.
În motivarea cererii petentul a arătat că a avut o bună conduită înainte de comiterea infracţiunii pentru care este condamnat şi faptul că a recunoscut fapta pe care a comis-o încă de la momentul arestării, solicitând reducerea limitelor de pedeapsa.
În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 14 alin. (1), art. 15 C. proc. pen., art. 458 C. proc. pen.
La dosar au fost ataşate dosarul nr. 22260/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penala în care s-a pronunţat sentinţa penala nr. 568 din 12 iulie 2010, dosarul nr. 22260/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II a Penală în care s-a pronunţat decizia penala nr. 225/A din 28 octombrie 2010.
Contestatorul B.F., deţinut la momentul formulării cererii la Penitenciarul Tulcea, a formulat contestaţie la executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 568 din 12 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penala, definitivă prin decizia penală nr. 1304 din 1 aprilie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penala., neinvocând vreo nelămurire a acestei sentinţe.
Înalta Curte constată că potrivit art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. rap. la art. 461 lit. d) C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra admisibilităţii prezentei contestaţii la executare nu este instanţa care a pronunţat sentinţa cu privire la care s-a ivit pretinsa nelămurire, ci instanţa în circumscripţia căreia se află arondat penitenciarul unde contestatorul execută pedeapsa la momentul formulării cererii deduse judecăţii, respectiv Tribunalul Tulcea. Dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. nu instituie o competenţa teritorială alternativă, a instanţei de executare cu instanţa în raza căreia se afla penitenciarul, de a soluţiona contestaţie la executare, ci disting in raport de situaţia juridică a petentului condamnat. Cum la momentul formulării cererii deduse judecăţii, petentul executa pedeapsa în Penitenciarul Tulcea, aflat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Tulcea, competenţa teritorială revine acestei instanţe.
Faţă de aceste considerente, potrivit art. 43 C. proc. pen., înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind contestaţia la executare formulată de condamnatul B.F. în favoarea Tribunalului Tulcea, motiv pentru care va dispune trimiterea cauzei la această instanţă.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul B.F. în favoarea Tribunalului Tulcea.
Trimite dosarul acestei instanţe.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 652/2013. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
