ICCJ. Decizia nr. 942/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 942/2013

Dosar nr. 33678/215/2012

Şedinţa publică din 1 noiembrie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentin ţa penală nr. 1680 din 22 mai 2013 Judecătoria Craiova, secţia penală, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul T.I.P. în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Prin decizia penal ă nr. 1566 din 11 iulie 2013 Curtea de Apel Craiova a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare în favoarea Judecătoriei Craiova.

A constatat intervenit conflict negativ de competen ţă.

A sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, în vederea soluţionării conflictului de competen ţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

Prin sentin ţa penală nr. 1680 din data de 22 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 33678/215/2012 s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul T.I.P., în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Pentru a pronun ţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 13 decembrie 2012, sub nr. 33678/215/2012, pe rolul Judecătoriei Craiova a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I.P. împotriva sentinţei penale cu nr. 3758/2012 pronunţată de Judecătoria Craiova.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin sentinţa penală cu nr. 3758/2012 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost admisă plângerea petentului G.C. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova 382/P/2012 din data de 11 iunie 2012 şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchet începerii urmăririi penale faţă de contestatorul T.I.P.

S-a apreciat c ă în cauză este incident cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât contestatorul T.I.P. nu a fost citat la instanţă şi nici la parchet.

În şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013, instanţa a pus în discuţie recalificarea cererii ca fiind plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

În şedinţa publică din data de 17 mai 2013 instanţa a dispus calificarea cererii ca fiind contestaţie în anulare.

La acela şi termen s-a pus în discuţie declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Întrucât Judecătoria Craiova a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei materiale, pe rolul Curţii de Apel Craiova, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.I.P. a fost înregistrată la data de 7 iunie 2013.

La termenul de judecat ă din 11 iulie 2013 Curtea de Apel Craiova a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova apreciindu-se că sentinţa penală nr. 3758 din 4 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Craiova este, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., o hotărâre definitivă iar exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare aparţine instanţei care a emis hotărârea definitivă, în speţă Judecătoria Craiova.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a format Dosarul nr. 33678/25/2012 având ca obiect soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Craiova şi Judecătoria Craiova, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei penale la data de 18 iulie 2013.

Înalta Curte examin ând actele şi lucrările dosarului constată că într-adevăr sentinţa penală nr. 3758 pronunţată la data de 4 decembrie 2012 de Judecătoria Craiova, prin care s-a dispus, în privinţa contestatorului T.I.P. admiterea plângerii formulată de petentul G.C. împotriva rezoluţiei cu nr. 382/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale este, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., definitivă, neputând fi atacată cu recurs, iar în acest context exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, aparţine instanţei care a emis hotărârea definitivă, în speţă Judecătoriei Craiova.

Fa ţă de aceste considerente Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul T.I.P. în favoarea Judecătoriei Craiova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul T.I.P. în favoarea Judecătoriei Craiova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 942/2013. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond