ICCJ. Decizia nr. 1050/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1050/2013
Dosar nr. 3441/1/2013
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 iunie 2013, petenţii B.T. şi B.C.M. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1284/46/2013 al Curţii de Apel Piteşti, pe motiv că sunt nemulţumiţi de modul de soluţionare al acestei cauze.
Au arătat că în cauza menţionată, magistratul procuror C.A. a dispus o soluţie nelegală faţă de cei cercetaţi, dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de executorul N.G.A., expertul topo V.C. şi numiţi C.I. şi C.I.A., iar soluţia dispusă a fost menţinută de către procurorul ierarhic superior.
Împotriva acestei soluţii au formulat plângere petenţii, ce constituie obiectul Dosarului nr. 1284/46/2013 al Curţii de Apel, secţia penală.
Dosarul a fost repartizat aleatoriu la un complet de judecată al cărui preşedinte - judecătorul C.A.M., soţia procurorului ce a dispus soluţia atacată - a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea cauzei, cererea fiind admisă prin Încheierea din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Petenţii au susţinut că nu au încredere în organele de urmărire penală şi, ca atare, au solicitat strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă, apreciind că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită.
Potrivit art. 57 alin. (2) C. proc. pen., au fost solicitate informaţii de la Ministerul Justiţiei.
Din informarea transmisă de Ministerul Justiţiei având nr. 55944 din 11 septembrie 2013 a rezultat că prin Rezoluţia din 15 februarie 2013 emisă în Dosarul nr. 510/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.G.A., V.C., C.I. şi C.I.A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Pentru a emite această rezoluţie, procurorul a avut în vedere că prin plângerea formulată la data de 3 august 2012, persoanele vătămate B.T. şi B.C.M. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de N.G.A., V.C., C.I. şi C.I.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare de posesie a suprafeţelor de 300 mp plus 750 mp teren intravilan din str. P.M., proprietate a lui B.C.M., şi de distrugere a consolidării casei situată în str. P.M., precum şi a unui grajd din cărămidă învelit cu tablă, achiziţionate de petenţi în baza Contractului de vânzare-cumpărare din 20 august 1995.
În susţinerea plângerii, petenţii au arătat că executorul judecătoresc N.G.A. a efectuat executarea silită, demolând ilegal şi pe bază de primire de bunuri necuvenite de la C.I. şi C.I.A. şi grajdul ce făcea parte integrantă din casa pe care au achiziţionat-o petenţii, potrivit contractului sus-menţionat, fără ca acesta să fie prins în dispozitivul Sentinţei nr. 5139 din 10 octombrie 2007, distrugând cei trei stâlpi de rezistenţă din lemn masiv ai casei, slăbind astfel rezistenţa imobilului în partea de răsărit.
Astfel au subliniat că acoperişul casei a început să cedeze în interiorul casei, podeaua putrezind şi pereţii fiind, din această cauză, plini de igrasie.
Au mai arătat petenţii că, tot datorită celor mai sus expuse, copiii minori s-au îmbolnăvit, necesitând diferite tratamente medicale.
Au apreciat că numiţii C.I.A. şi C.I., ajutaţi fiind de N.G.A., au procedat în mod intenţionat la demolarea grajdului situat lângă imobil pentru a produce deprecierea acestuia din urmă şi pentru a putea vinde terenul pe care este situat imobilul.
În cuprinsul Rezoluţiei din 15 februarie 2013 s-a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 5193 din 10 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 3799/280/2005, modificată prin Decizia nr. 2111/R din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Argeş, aflată la Dosarul de urmărire penală nr. 510/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.I. şi C.I.A. împotriva pârâţilor B.T., B.C.M. şi D.S., primii doi pârâţi fiind obligaţi să respecte reclamanţilor posesia şi proprietatea unui teren situat în municipiul Piteşti, str. P.M., judeţul Argeş, în suprafaţă de 2.915 mp şi să ridice de pe această suprafaţă cele cinci barăci pe care Ie-au edificat, iar în caz de refuz, reclamanţii au fost autorizaţi să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâţilor. Creditorii C.I. şi C.I.A., în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate, s-au adresat executorului judecătoresc N.G.A. care, în numele lor, a formulat la Judecătoria Piteşti o cerere privind încuviinţarea executării silite a Sentinţei civile nr. 5193 din 10 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Piteşti. Această cerere a fost admisă prin Încheierea din 8 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 13578/280/2010.
Executorul judecătoresc N.G.A. a încheiat la data de 6 iulie 2011, după îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, Procesul-verbal de punere în posesie nr. 268/2010, în care a consemnat faptul că a procedat la identificarea, măsurarea şi marcarea terenului în suprafaţă de 2.915 mp, conform sentinţei civile mai sus amintite şi, de asemenea, la ridicarea celor cinci barăci, fiind depozitate materialele rezultate, în faţa proprietăţii pârâţilor.
Un alt aspect menţionat în Rezoluţia din 15 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti este cel privind faptul că împotriva actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc N.G.A. au formulat contestaţie la executare B.T. şi B.C.M., care a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 989 din 4 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. 19262/280/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia Tribunalului Argeş pronunţată la 7 octombrie 2011, în acelaşi dosar.
În cauză, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. şi art. 220 C. pen., sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia.
În referatul Ministerului Justiţiei se arată că împotriva Rezoluţiei nr. 510/P/2012 din 15 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti au formulat plângere petenţii la procurorul ierarhic superior, ce a fost respinsă în baza art. 272 C. proc. pen., prin Rezoluţia 285/11/2 din 1 aprilie 2013, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În continuare, se precizează că petenţii au formulat plângere, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., la Curtea de Apel Piteşti, plângere ce a fost înregistrată sub numărul 1284/46/2013 şi a fost repartizată aleatoriu la completul C3F. Preşedintele acestui complet - judecătorul C.A.M., soţia procurorului ce a dispus soluţia atacată - a formulat cerere de abţinere de la soluţionarea cauzei, cererea fiind admisă prin Încheierea din 14 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Referitor la cererea de strămutare, se menţionează că din verificările efectuate de Curtea de Apel Piteşti a rezultat că în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 1284/46/2013 au fost respectate garanţiile unui proces corect şi echitabil, asigurându-se transparenţa actului de justiţie.
S-a arătat că repartizarea cauzei spre soluţionare s-a făcut în mod aleatoriu şi obiectiv la instanţa de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004, iar bănuiala legitimă şi calitatea părţilor din cauză, invocate de petiţionarul B.T. în cererea de strămutare, nu au relevanţă în judecarea unei cauze, hotărârea judecătorească pronunţându-se în baza probelor din dosar, şi nu în temeiul altor raţiuni.
În concluzie, referatul Ministerului Justiţiei a precizat că nu există probe sau indicii temeinice că activitatea judiciară poate fi influenţată de organele de cercetare penală, inclusiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Cererea de strămutare este neîntemeiată.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În cauză, niciuna dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite, aspectele invocate de petenţi nefiind circumscrise situaţiilor care, potrivit textului de lege invocat, justifică strămutarea cauzei.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control de imparţialitate, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Analizând motivele invocate de către petenţi în cuprinsul cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea nu pot constitui temeiuri pentru strămutarea cauzei, apreciind că aspectele invocate de către petenţi şi neîncrederea acestora în organele de urmărire penală nu au capacitatea de a influenţa judecata în cauza indicată, instanţa fiind singura care, în funcţie de susţinerile probelor ambelor părţi, este chemată să decidă în ceea ce priveşte cauza.
De asemenea, se constată că în Cauza penală nr. 1284/46/2013 a Curţii de Apel Piteşti, în mod corect a formulat preşedintele completului cerere de abţinere de la soluţionarea cauzei, ce a fost admisă prin Încheierea din 14 mai 2013 pronunţată de instanţă, astfel că în cauză nu se prefigurează aspecte ce pot determina suspiciunea ştirbirii imparţialităţii magistraţilor chemaţi să judece cauza indicată, nefăcându-se vreo dovadă în sens contrar.
Nu s-a dovedit nici existenţa pericolului de tulburare a ordinii publice sau faptul că una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecătorii sau procurorii, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
În consecinţă, Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete examinate, văzând prevederile art. 55 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., apreciază că temerile petenţilor nu sunt justificate, membrii instanţei fiind magistraţi de profesie, prezumaţi a fi lipsiţi de orice prejudecată sau de parţialitate.
În consecinţă, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenţii B.T. şi B.C.M. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1284/46/2013 al Curţii de Apel Piteşti.
Obligă petenţii la plata sumei de câte 25 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1049/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1051/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
|---|
