ICCJ. Decizia nr. 1087/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1087/2013
Dosar nr. 3685/1/2013
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Deliberând asupra plângerii.de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
La 13 aprilie 2013, sub nr. 258/P/2013 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângerea penală formulată de numitul S.L. împotriva intimaţilor R.A.P., I.M., T.G., M.G. şi G.B., plângere prin care se solicita cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută de art. 248 C. pen.
În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că, prin decizia penală nr. 13 din 24 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul 286/1/2011, intimaţii „au hotărât în mod infracţional şi au legalizat furtul şi distrugerea făcute de Ministerul Apărării Naţionale”.
Prin rezoluţia nr. 258/P/2013 din 30 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii R.A.P., I.M., T.G., M.G. şi G.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută de art. 248 C. pen.
Pentru a adopta această soluţie, procurorul de caz a reţinut că împrejurarea că persoana vătămată nu este mulţumită de modul cum magistraţii au soluţionat cauza nu este de natură să conducă la concluzia că în cauză a fost săvârşită o faptă de natură penală. S-a mai arătat că fapta nu există în materialitatea ei cât timp nu se poate dovedi că a fost săvârşită cu intenţie şi că prin aceasta s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale persoanei.
Rezoluţia nr. 258/P/2013 din 30 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost comunicată petentului la 6 iunie 2013.
La 19 iunie 2013 (data poştei), petentul S.L. a formulat plângere împotriva rezolutei nr. 258/P/2013 din 30 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost îndreptată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, unde a fost înregistrată sub nr. 3685/1/2013.
Este adevărat că, potrivit, dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-art. 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Dar, prin art. 278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a instituit o procedură prealabilă, esenţial obligatorie, în lipsa căreia nu se poate face plângere la instanţă, şi anume „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror plângere care se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că petentul S.L. a omis procedura prealabilă prevăzută de art. 278 C. proc. pen., plângere la procurorul ierarhic superior, şi s-a adresat cu plângere direct instanţei de judecată.
În consecinţă în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., Înalta Curte va trimite plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare, adică procurorului „ierarhic superior” [în înţelesul alin. (1) al art. 278 C. proc. pen.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 278 alin. (13) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petentul S.L. împotriva rezoluţiei nr. 258/P/2013 din 30 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 1085/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 1090/2013. Penal → |
---|