ICCJ. Decizia nr. 244/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 244/2013
Dosar nr. 7789/1/2012
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1588 din 03 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5337/1/2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, plângerea formulată de contestator împotriva Rezoluţiei nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe judecătorii M.T., A.I.Ţ., V.C. şi pe magistratul-asistent A.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a obligat contestatorul A.G. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 de RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că soluţia adoptată de parchet faţă de intimatele M.T., A.I.Ţ., V.C. şi A.S., este legală şi temeinică, în mod just pronunţându-se, în baza art. 10 lit. a) C. pen., soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.
S-a reţinut că, nemulţumirea petiţionarului faţă de soluţia pronunţată nu este de natură a conduce la concluzia că magistraţii anterior menţionaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispuse de aceştia se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, nu prin repunerea sa în discuţie, prin intermediul unui proces penal îndreptat împotriva magistraţilor ce au pronunţat-o.
În concluzie, având în vedere că din probele administrate, a rezultat că intimatele şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea, văzând şi dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea formulată de contestatorul din prezenta cauză şi, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 de RON.
Contra executării Sentinţei penale nr. 1588 din 03 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5337/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia penală, a formulat contestaţie petiţionarul A.G.
Prin cererea înregistrată la 6 decembrie 2012, contestatorul a menţionat că solicită înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat stabilite prin Sentinţa penală nr. 1588 din 03 decembrie 2013, invocând faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, plângerea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5337/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este scutită de plata taxei de timbru. Contestatorul a solicitat, de asemenea, instanţei amendarea primarului municipiului Craiova, A.S. cu suma de 2,3 milioane de RON şi sancţionarea acestuia pentru reţinerea ilegală, în perioada 2002 - 2007, a Notificării nr. 1443/N/2001, soluţionată prin Dispoziţia nr. 2115/2002 de către Primăria Craiova.
Analizând contestaţia la executare formulată de contestatorul A.G., prin raportare la dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În înţelesul textului art. 461 lit. c), nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se execută şi nu valabilitatea ei. Nelămuririle ce pot să se ivească cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale se pot datora, în cele mai multe situaţii, redactării greşite a dispozitivului hotărârii, din acesta lipsind de obicei precizări care duc la imposibilitatea executării sale.
Există împiedicare la executarea unei hotărâri penale atunci când, deşi executarea hotărârii a fost suspendată într-o cale de atac extraordinară sau în alt caz de suspendare legală, persoana condamnată este privată de libertate în executarea unei pedepse legal suspendată, caz în care formele de executare se pot anula prin introducerea unei contestaţii la executare.
În cazurile prevăzute de art. 461 lit. c) C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare, dacă există vreo nelămurire privind dispozitivul hotărârii, aceasta este lămurită, executarea urmând a continua conform lămuririi obţinute, iar dacă există vreo împiedicare la executarea unei hotărâri penale, instanţa va anula formele de executare.
În speţă, Înalta Curte constată că solicitarea contestatorului nu se circumscrie niciuneia dintre cele două ipoteze ale textului art. 461 lit. c) C. proc. pen., ci constituie o veritabilă critică de nelegalitate a Sentinţei penale nr. 1588 din 03 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală în Dosarul nr. 5337/1/2012.
În acest sens, contestatorul, departe de a învedera nelămuriri în dispozitivul hotărârii a cărei executare o contestă sau de a arăta incidenţa unor cazuri de împiedicare a executării acesteia, solicită înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărâre.
Datorită naturii juridice a contestaţiei la executare, legea exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârii ce se execută.
Ca atare, în cadrul contestaţiei la executare nu este posibilă invocarea unor aspecte ce ţin de judecarea pe fond a cauzei, acestea putând fi puse în discuţie doar în căile de atac, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea acestora.
Oricum, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, invocate de contestator în susţinerea prezentei contestaţii la executare, nu sunt incidente în speţă, fiind vorba de o cauză penală, guvernată în materia cheltuielilor judiciare de dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., care dispun că „în cazul în declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea".
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petiţionarul A. G.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul A.G. contra executării Sentinţei penale nr. 1588 din 03 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5337/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 10 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 413/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
