ICCJ. Decizia nr. 441/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 441/2013
Dosar nr. 6010/1/2012
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7276/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor, motivele aflându-se la dosar.
Cererea de strămutare este nefondată.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că prin Sentinţa penală nr. 889 din 17 aprilie 2012 Judecătoria Sectorului 5 a respins plângerea formulată de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, iar prin Decizia penală nr. 581 din 24 iulie 2012 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a recursului declarat de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva Sentinţe penale nr. 889 din 17 aprilie 2012.
În informaţiile primite de la Tribunalul Bucureşti se arată că nu au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare a judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad.
Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petenta nu se regăsesc în cazurile menţionate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7276/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 23 aprilie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 414/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 442/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... → |
---|