ICCJ. Decizia nr. 425/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 425/2013
Dosar nr. 147/1/2013
Şedinţa publică din 18 aprilie 2013
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 octombrie 2009, M.C. a adresat înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezenta plângere, în conţinutul căreia a solicitat să fie efectuate cercetări faţă de C.A., preşedintele Partidului Naţional Liberal, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 221 C. pen. rap. la art. 50 - 60 din Legea nr. 35/2008", constând în „tăinuirea fraudării alegerilor europarlamentare din România, de la data de 7 iunie 2009".
Prin sentinţa nr. 8 din 12 ianuarie 2010, Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 222 alin. (7) C. proc. pen. trimiterea sesizării la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Prin rezoluţia nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala şi criminalistică, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 şi art. 221 C. pen. rap. la art. 50 - art. 60 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, constatându-se că plângerea, intitulată de petent „penală", nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., iar trimiterea la unele texte C. pen. respectiv art. 246 şi art. 221 şi Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (art. 50, art. 51, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 56, art. 58, art. 59 şi art. 60) este vădit neîntemeiată, întrucât nu sunt indicate elemente „in concreto" care să constituie indicii de natură penală, rea-credinţă, neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, intenţia, pentru a se efectua cercetări penale, aşa cum solicită petentul.
Împotriva soluţiei procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului şef Secţie urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 3987/II/2/2012 din 14 decembrie 2012, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca tardivă, a plângerii petiţionarului M.C. împotriva rezoluţiei nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011, dispusă de Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul cu acelaşi număr, deoarece a fost formulată şi adresată organelor judiciare peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., termen care curge de Ia data comunicării persoanei interesate a copiei rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., petentul M.C. a formulat plângere la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 9 ianuarie 2013 a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale, sub nr. 147/1/2013, plângerea formulată de acesta împotriva rezoluţiei nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala şi criminalistică.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că „infracţiunile incriminate şi sesizate de către el ca fiind făptuite nu au fost verificate cu atenţie", nefiind „făcute verificările cu privire la abuzul şi şantajul sesizate."
A mai arătat că „reiterează că obiectul şantajului îl constituie faptul că a făcut referire la Monarhie în dosarul nr. 21470 din 17 decembrie 2008 înregistrat la Guvernul României - SSPR", înţelegând „să facă susţinerile şi probatoriul la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu precizarea persoanelor în cauză".
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanţei, înalta Curte constată că acestea sunt aceleaşi cu cele pe care petentul le-a invocat în plângerea iniţială adresată parchetului.
Ca atare, acestea au fost analizate în prima rezoluţie dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala şi criminalistică, prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
În ceea ce priveşte rezoluţia procurorului ierarhic superior, înalta Curte constată că acesta a soluţionat plângerea petentului pe cale de excepţie, aceasta fiind tardivă, just reţinându-se că a fost formulată şi adresată organelor judiciare peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., termen care curge de la data comunicării persoanei interesate a copiei rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Astfel, s-a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011 a fost comunicată lui M.C. la 3 august 2011, aşa cum rezultă din cuprinsul dovezii de comunicare a soluţiei, aflată la dosarul penal.
La 14 noiembrie 2012, M.C., prin fax, a adresat Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângere, în cuprinsul căreia a criticat pentru nelegalitate rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011.
Aşa fiind, plângerea adresată procurorului ierarhic superior prin care s-a criticat rezoluţia procurorului ierarhic inferior, s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Şi cum excepţia primează în soluţionarea oricărei cauze, în mod corect procurorul sef al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de urmărire penala şi criminalistică nu a mai antamat fondul cauzei, în sensul că nu a mai supus criticii soluţia procurorului ierarhic inferior vizând susţinerile invocate în plângere de către petent.
Cum în faţa instanţei de fond petentul nu a invocat nici un motiv pentru care plângerea sa împotriva rezoluţiei nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala şi criminalistică să fi fost introdusă la procurorul ierarhic superior în termenul prevăzut de lege, înalta Curte urmează a o respinge ca nefondată, fără a putea analiza pe fondul cauzei motivele invocate de petent în plângerea sa.
Ca atare, faţă de cele arătate, se constată că cele două rezoluţii dispuse în cauză, respectiv rezoluţia nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011 şi rezoluţia nr. 3987/11/2/2012 din 14 decembrie 2012 ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de urmărire penala şi criminalistică sunt legale şi temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temei art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C. împotriva rezoluţiei nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala şi criminalistică, pe care o va menţine.
Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C. împotriva rezoluţiei nr. 152/P/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 368/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 452/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
