ICCJ. Decizia nr. 628/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 628/2013
Dosar nr. 245/2/2013
Şedinţa publică din 10 iunie 2013
Asupra plângerii penale de faţă;
Examinând actele si lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11 ianuarie 2013, petiţionarul R.Ş. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală si criminalistică şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii B.C. şi A.C.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că plângerea sa a fost soluţionată fără a se efectua cercetări şi fără a se fi administrat probe.
Prin sentinţa penală nr. 53 din 8 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a I a penala s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petiţionarul R.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică în contradictoriu cu intimaţii B.C. şi A.C. în favoarea înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat ca unul dintre intimaţi, respectiv A.C. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, aşa încât, competenţa judecării cauzei în primă instanţă aparţine înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie in raport de dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia penală constată că prin plângerea formulată de petiţionarul R.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia de urmărire penală si criminalistică, acesta a solicitat admiterea plângerii si trimiterea cauzei la procuror in vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii B.C. si A.C. A arătat că plângerea sa a fost soluţionată fără a se efectua cercetări şi fără a se fi administrat probe.
Se constată că la data de 17 mai 2012, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie a fost înregistrată plângerea formulată de petiţionarul R.Ş. împotriva magistraţilor B.C., judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II a penală şi A.C., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen., faptele fiind comise cu prilejul soluţionării dosarului nr. 30275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
Petiţionarul a susţinut că judecătorul B.C. a respins in mod abuziv cererile formulate de apărătorul său, privind studierea volumelor 63 şi 73 ale dosarului de urmărire penală precum şi de amânare a cauzei, a dispus amendarea acestuia, din cererea de scutire de amendă rezultă că din dosar lipsesc mijloace de probă la care se face referire în rechizitoriu, parchetul înaintând instanţei documentele fără legătură cu cauza in scopul acoperirii lipsei actelor procedurale originale şi netemeiniciei probatoriului pe care s-a fundamentat acuzarea sa.
Petiţionarul a mai susţinut că dezbaterile din şedinţele de judecată, în special cea din data de 6 februarie 2012 nu au fost consemnate în mod corespunzător în încheierea de şedinţă, conţin aspecte care nu au fost discutate, iar judecătorul B.C. a refuzat rectificarea acesteia conform înregistrărilor audio.
Prin rezoluţia nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii B.C. si A.C., cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) si art. 289 C. pen., constatându-se ca faptele nu exista.
Soluţia a fost contestată de petiţionar, susţinând că rezoluţia de neurmărire nu este întemeiată pe o cercetare reală a faptelor săvârşite de cei doi magistraţi.
Prin rezoluţia nr. 4251/11/2/2012 din 20 decembrie 2012 a Procurorului şef al Secţiei de urmărire penală si criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionarul R.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 385/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala si criminalistica.
În motivarea acestei soluţii s-a arătat că hotărârea prin care petiţionarul a fost condamnat este amplu motivată de judecătorul B.C. şi fundamentată pe un probatoriu administrat prin raportarea la prevederile legale naţionale şi europene, incidente în respectiva cauză. De asemenea, instanţa a dispus motivat şi cu privire la cererile şi excepţiile pe care inculpatul Ie-a formulat sau invocat în dosar.
S-a mai arătat că hotărârea pronunţată de judecătorul B.C. este supusă apelului, petentul având astfel posibilitatea de a invoca în faţa instanţei de control judiciar, argumentele prezentate, aceasta având atributul de a cenzura în limitele şi cadrul conferit de lege, dispoziţiile aferente judecăţii în fond a cauzei.
Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că plângerea formulată este nefondată.
Se constată că la data de 17 mai 2012, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie a fost înregistrată plângerea formulată de petiţionarul R.Ş. împotriva magistraţilor B.C., judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală şi A.C., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen., faptele fiind comise cu prilejul soluţionării dosarului nr. 30275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia alia penală.
Din examinarea actelor premergătoare a rezultat că aspectele invocate de petiţionar nu constituie indicii temeinice pentru a determina cercetarea penală a magistraţilor pentru comiterea vreuneia din infracţiunile enumerate de petiţionar.
Potrivit dispoziţiilor codului de procedură penală, pentru a se dispune cercetarea penală a unei persoane pentru săvârşirea vreunei infracţiuni este necesar să existe elemente de fapt concrete pe baza cărora se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă de natură penală. Trebuie ca magistratul să fi acţionat cu intenţie directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale unei persoane fie prin neîndeplinirea, neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competenţa acestuia, fie prin îndeplinirea lor abuzivă cu ocazia soluţionării cauzei, ceea ce nu s-a stabilit în cauză.
În cauza de faţă, din actele premergătoare efectuate, nu rezultă că magistraţii au acţionat cu intenţie directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau prin îndeplinirea lor abuzivă cu ocazia soluţionării cauzei, ci şi-au format convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Cu ocazia soluţionării plângerii, procurorul anchetator a constatat în mod corect că simplele afirmaţii, nesusţinute de probe nu pot conduce la concluzia că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte penale, instanţa de judecată, exercitându-şi atribuţiile în mod activ în vederea aflării adevărului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 287 C. proc. pen., iar simpla nemulţumire a petiţionarului nu poate conduce la tragerea la răspundere penală a magistraţilor.
În plus, se constată că instanţa a dispus motivat şi cu privire la cererile şi excepţiile pe care inculpatul Ie-a formulat sau invocat în dosar, iar hotărârea pronunţată de judecătorul B.C. este supusă apelului, petiţionarul având astfel posibilitatea de a invoca în faţa instanţei de control judiciar, argumentele prezentate.
Întrucât în cauză nu s-a constatat existenţa vreunui indiciu cu privire la săvârşirea de către magistraţi a faptelor reclamate de petiţionar, în mod corect s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi.
Aşa fiind, înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică este nefondată şi urmează a fi respinsă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul R.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 629/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
