ICCJ. Decizia nr. 916/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 916/2013
Dosar nr. 3574/1/2013
Şedinţa publică din 24 octombrie 2013
Asupra cererii de strămutare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18 iunie 2013, petentul D.N. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 245/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea cererii, petentul a susţinut că în soluţionarea cauzei judecătorii au înţeles să administreze doar probele menţionate în actul de inculpare, fiind respinse toate probele noi solicitate de apărare, inclusiv cele pe care procurorul participant la şedinţa de judecată le-a apreciat ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei. A mai arătat că atitudinea judecătorilor, este de natură a indica lipsa lor de imparţialitate şi obiectivitate în soluţionarea cauzei.
În cuprinsul informaţiilor comunicate de Ministerul Justiţiei se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat şi motivele cererii de strămutare, arătându-se că din verificările întreprinse de Curtea de Apel Iaşi se constată că în cauză au fost admise probele solicitate astfel cum au fost reţinute prin încheierile de şedinţă, fiind administrate probe inclusiv la cererea inculpaţilor, urmând ca Înalta Curte să aprecieze asupra existenţei motivelor de strămutare a cauzei la o altă instanţă egală în grad.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare şi cu informaţiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:
Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţi judiciari sau grefierii instanţei.
În speţă, se constată că motivele invocate de petent nu se confirmă şi prin urmare, neexistând motive legale şi temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, cererea urmează a fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul D.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 245/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 915/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 921/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
---|