ICCJ. Decizia nr. 917/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 917/2013

Dosar nr. 5083/1/2013

Şedinţa publică din 24 octombrie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5083/1/2013, la data de 18 octombrie 2013, pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, petentul P.N. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6988/256/2013 al Judecătoriei Medgidia, motivând că la această instanţă nu va avea loc o judecată dreaptă şi imparţială.

Potrivit dispoziţiilor art. 28A1 C. proc. pen., cu referire la Competenţa Curţii de Apel, la pct. 6 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,Curtea de Apel soluţionează cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege.

Cum prin cererea formulată, petentul P.N. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6988/256/2013 al Judecătoriei Medgidia, aceasta fiind formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, publicată în MOF Partea I la data de 12 februarie 2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,cererea fiind înregistrată pe rolul Secţiei Penale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 octombrie 2013, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Constanţa.

Pentru aceste considerente cererea de strămutare va fi trimisă la Curtea de Apel Constanţa, spre competentă soluţionare.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Trimite cererea formulată de petentul P.N. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6988/256/200 al Judecătoriei Medgidia spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Constanta.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 917/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond