ICCJ. Decizia nr. 906/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 906/2013

Dosar nr. 3406/1/2013

Şedinţa publică din 21 octombrie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 iunie 2013, petiţionara Societatea Agricolă M.R. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 261/64/2013 al Curţii de Apel Braşov, susţinând că imparţialitatea judecătorilor de la instanţa anterior menţionată ar putea fi ştirbită din pricina faptului că 4 dintre cei 12 făptuitori sunt judecători ai acestei instanţe, iar colegii lor, fiind puşi în situaţia ingrată de a-i judeca, ar putea da dovadă de subiectivitate.

Verificând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că pe rolul Curţii de Apel Braşov a fost înregistrat dosarul nr. 261/64/2013, având ca obiect plângerea formulată de petiţionara Societatea Agricolă M.R. împotriva ordonanţei nr. 81/P/2012 din data de 06 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

În informaţiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. şi comunicate de către Ministerul Justiţiei - Serviciul Judiciar, Documentare, Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale - Direcţia Eliberare Acte Normative, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că în cauză au fost acordate trei termene de judecată, la termenul din 20 septembrie 2013 instanţa rămânând în pronunţare şi, din lipsă de timp pentru deliberare, amânând pronunţarea la data de 27 septembrie 2013.

Se reţine în informaţii că, la nivelul Curţii de Apel Braşov, sunt asigurate condiţiile necesare pentru normala şi corecta soluţionare a cauzei, subliniindu-se, totodată, că nu au fost evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită, că există duşmănii locale sau vreun pericol de tulburare a liniştii publice ori că una dintre părţi ar avea vreo rudă până la gradul patru inclusiv printre judecători, procurori sau grefierii instanţei.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speţă, înalta Curte constată că motivele invocate de petiţionară nu se regăsesc în prevederile art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiţionara Societatea Agricolă M.R. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 261/64/2013 al Curţii de Apel Braşov.

Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 906/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond