ICCJ. Decizia nr. 1001/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1001/2014

Dosar nr. 25753/3/2013

Şedinţa publică din 20 martie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 651 din 09 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de acordare de împrumuturi cu camătă.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele menţionate mai sus, urmând ca inculpatul S.F. să execute pedeapsa închisorii rezultantă de 6 ani.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante.

Totodată, s-a despus ca inculpatul să execute pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 31 mai 2013 la zi.

S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 120/D/P/2013 din 17 iulie 2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea totală de 707,13 grame cannabis, găsită şi ridicată cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator şi a reţinerii contraprobelor, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 iunie 2013, conform dovezii din 18 iulie 2013. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de cannabis ridicată în vederea confiscării, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b), c), e) C. pen. s-au confiscat bunurile găsite şi ridicate conform dovezii din 04 iulie 2013, precum şi cu privire la sumele de 1.661 RON, 6 dolari S.U.A., 27 leva şi 80 RON.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpat la plata sumei de 3.200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 05 aprilie 2013, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu privire la comiterea unor fapte de trafic ilicit de droguri de risc de către numitul S.F., constând în aceea că, la adresa din Bucureşti, sector 1, sus-numitul cultivă în ghivece cannabis, drog de risc, în vederea traficării sale.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 30 mai 2013, la adresa din Bucureşti, sector 1, unde inculpatul locuia, au fost găsite, în podul casei, un număr de 8 plante verzi (rădăcini, tulpini, frunze, inflorescenţe - verzi), respectiv cantitatea de 521,4 grame, după îndepărtarea rădăcinilor şi uscarea plantelor la temperatura camerei, 3 plante de cannabis verzi, într-un dulap aflat în camera în care locuia inculpatul, respectiv cantitatea de 53,87 grame, după îndepărtarea rădăcinilor şi uscarea plantelor la temperatura camerei şi cantitatea de 150,54 grame cannabis, plantă uscată, aflată în mai multe recipiente, unele dintre ele ambalate în folie din staniol.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 iunie 2013, al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, toate aceste cantităţi de plantă de cannabis conţineau tetrahidrocannabinol (THC).

S-a reţinut minuţioasa organizare a culturii de cannabis, care presupunea o bună izolare faţă de lumina naturală, sens în care o parte din plante au fost aşezate în interiorul unui dulap, iar celelalte în podul casei şi, de asemenea, măsurile luate în vederea asigurării şi controlării unor condiţii speciale de temperatură, ventilaţie şi umiditate, ce necesitau utilizarea unei instalaţii de aer condiţionat, a unor ventilatoare, lămpi speciale cu intensitate luminoasă mare, precum şi termometru şi hidrometru, toate aceste circumstanţe vădind un caracter specializat şi profesional a activităţii de traficare a drogurilor de risc în cauză.

Cunoaşterea tuturor detaliilor necesare obţinerii unei culturi de cannabis de bună calitate şi în cantitate mare, denotă obişnuinţa inculpatului în domeniul substanţelor aflate sub control naţional, potrivit Legii nr. 143/2000, respectiv cannabis.

Instanţa a constatat că la percheziţia domiciliară, efectuată la adresa la care locuia inculpatul, pe lângă plantele verzi de cannabis au fost găsite, ambalate în folie din aluminiu, un număr de 40 pacheţele de câte aproximativ 1 gram şi 4 pachete de câte aproximativ 25 grame inflorescenţe de cannabis uscat.

De asemenea, inculpatul deţinea şi utiliza două cântare electronice de mare precizie.

Inflorescenţele uscate proveneau dintr-o cultură anterioară, iar porţionarea efectuata implica desfăşurarea curenta a unor activităţi de furnizare de cannabis altor persoane.

Astfel, declaraţiile martorilor F.A. şi M.E. relevă implicarea inculpatului S.F. în activităţi de furnizare de cannabis altor persoane, încă din perioada 2009 - 2010, martorul prim menţionat arătând că, în perioada respectivă, atât el, cât şi M.E. au primit cannabis pentru consum de la inculpatul S.F.

Una dintre comunicările realizate pe messenger, la data de 21 august 2011, între inculpatul S.F. şi martorul M.E., confirmă declaraţiile celor doi martori, în sensul că inculpatul vindea cannabis în cantităţi mari.

Termenul „minut”, în limbajul traficanţilor de droguri, reprezintă „gram”, ceea ce este confirmat şi de către interlocutorul inculpatului, martorul M.E. În acest context, „jumătatea de oră” desemnează, în mod logic, de altfel, „jumătatea de kilogram”.

Logica dialogului mai sus redat, purtat de către inculpatul S.F. cu martorul M.E. arată că inculpatul, încă din perioada respectivă (2011) comercializa cannabis, însă, într-o modalitate prudentă, furnizând droguri doar unor persoane „recomandate”, pentru a căror „seriozitate” garanta o persoană cunoscută, în care inculpatul avea încredere.

De asemenea, inculpatul şi-a mai exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că o modalitate în care poate fi prins un traficant de cannabis cu o cantitate mare de drog implică într-o primă fază câştigarea încrederii traficantului care, iniţial, furnizează cantităţi mici, de 1-3 grame (dacă „nu depăşeşti 3 min. nu e panik”), pentru ca apoi „consumatorul” (în realitate investigator sau colaborator al organelor de urmărire penală) să solicite o cantitate importantă, în jurul unei jumătăţi de kilogram, circumstanţe în care consecinţele juridice sunt serioase („e panik”).

Toate aceste mijloace de probă au relevat un mod de operare prudent, specializat, şi semiclandestin („mi-am păstrat cercul ff închis”) în desfăşurarea activităţii de traficare a drogurilor de risc.

La data efectuării percheziţiei domiciliare (30 mai 2013), s-a prezentat la adresa la care locuia inculpatul S.F., trimis de către martorul U.F., martorul G.R.H., pentru a lua cu împrumut suma de 100 RON, pe durată de o lună, cu dobândă de 10%/lună, însă, întrucât se derula percheziţia domiciliară, martorul nu a mai putut beneficia de acest împrumut.

Inculpatul a cerut martorului şi remiterea unor garanţii, aceştia căzând de acord ca aceste garanţii să fie constituite dintr-un MP3 şi un mouse. Totodată, inculpatul i-a mai adus la cunoştinţă că valoarea garanţiei (10%/lună) va fi percepută chiar dacă împrumutul este restituit înainte de împlinirea termenului. În urma finalizării percheziţiei au mai fost găsite înscrisuri olografe pe care se făceau menţiuni cu privire la acordarea unor împrumuturi cu dobândă.

Ca urmare a verificărilor şi investigaţiilor efectuate au mai fost identificate şi alte persoane împrumutate de către inculpatul S.F. în aceleaşi condiţii de dobândă, respectiv R.D.A., P.C.I. şi M.G.

Martorul R.D.A. a luat în 2012 un împrumut în cuantum de 300 RON, pentru care i s-a cerut, încă de la acordarea împrumutului, 10% dobândă, motiv pentru care a restituit 330 RON.

P.C.I., în aprilie 2013, a luat cu împrumut de la inculpatul S.F. suma de 550 RON, cu o dobândă de 10%/lună, urmând să restituie suma de 600 RON, inculpatul făcându-i martorului un discount de 5 RON.

Cu titlu de garanţie inculpatul a cerut şi a primit un laptop, marca A., care fusese achiziţionat în cursul lunii martie 2013 de la SC V SA. Laptop-ul, aflat în locuinţa inculpatului, a fost predat organelor de urmărire penală de către martora S.E., SC V. SA confirmând, prin adresa din 19 iulie 2013 că sistemul informatic în cauză fusese achiziţionat de către martorul P.C.I.

Tot în aprilie 2013, martorul M.G. a împrumutat suma de 100 RON, cu dobândă de 10%/lună. Martorului i s-a cerut şi remiterea unei garanţii, respectiv un ceas marca L.P., care se afla în locuinţa inculpatului şi care a fost restituit martorului de către sora inculpatului, S.E., la data de 18 iulie 2012.

Faptul că şi această activitate ilicită a inculpatului S.F. reprezintă o îndeletnicire constantă o afirmă însuşi inculpatul în corespondenţa sa cu martorul P.G.H., din 28 mai 2013, când, în contextul solicitării împrumutului de către martor, inculpatul S.F. îi aduce la cunoştinţă condiţiile în care „de obicei” acordă împrumuturi, respectiv: „de obicei nu am treabă cu sume aşa mici. Dau pe minim o lună nu pe 6 zile. Că-i aduci tu după 6 zile e treaba ta”.

Probatoriul administrat a relevat faptul că inculpatul S.F. îşi stabilise un set de reguli în legătură cu acordarea împrumuturilor: dobândă de 10%/lună şi solicitarea unor garanţii în cazul persoanelor cu privire la care inculpatul nu are certitudinea că vor restitui banii în termenul convenit.

Depoziţiile martorilor în privinţa dobânzii percepute sunt confirmate şi prin însemnările inculpatului: „5 mil. + dobândă 500”, „1 milion + 1 sută”, suma ultim menţionată reprezentând exact 10% din suma prim precizată, precum şi prin corespondenţa pe care a purtat-o cu martorul P.G.H., acestea confirmând, totodată, şi natura acestor operaţiuni juridice (împrumut).

Declaraţiile de martori şi înscrisurile menţionate au dovedit o îndeletnicire constantă prin acordarea de împrumuturi în bani cu o dobândă excesivă, fără a avea o autorizare legală în acest sens.

Aspectele reţinute de instanţă în sensul arătat mai înainte în cuprinsul hotărârii se coroborează şi cu susţinerile din declaraţiile date de inculpat în cauză.

Astfel, instanţa a reţinut că, în faza de urmărire penală, inculpatul S.F. a afirmat că întreaga cantitate de cannabis ar fi fost destinată consumului propriu, rezervându-şi dreptul la tăcere în privinţa infracţiunii de acordare de împrumuturi cu camătă.

În faţa instanţei, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului.

În drept, faptele inculpatului S.F. constând în aceea că, în cursul anului 2013, a organizat la adresa din Bucureşti, sector 1, o cultură de cannabis, rezultând după îndepărtarea rădăcinilor şi uscarea plantelor la temperatura camerei, cantitatea totală de 725,81 grame cannabis (conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 iunie 2013, al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor), iar în perioada 2012 - 2013, a dat bani cu dobândă de 10%/lună mai multor persoane, inculpatul nefiind o persoană autorizată să acorde împrumuturi cu dobândă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi acordare de împrumuturi cu camătă, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 din Legea nr. 216/2011, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului s-a realizat prin cultivare şi punere în vânzare a drogului de risc - cannabis, fără drept, şi prin darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, fără a fi autorizat în acest sens, u rmarea imediată fiind reprezentată de atingerea adusă relaţiilor sociale ce protejează sănătatea publică, precum şi modalitatea legală de obţinere a veniturilor licite necesare existenţei.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a acţionat cu intenţie directă calificată prin scopul urmărit, aspect care rezultă din probele administrate privind modalitatea în care a acţionat inculpatul în atingerea scopului infracţional.

În cauză, faţă de împrejurarea că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost comise înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, se va reţine incidenţa dispoziţiilor prev. de art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul real de infracţiuni.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de încriminare reduse potrivit art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret ce reiese din modul organizat şi repetat în care a înţeles inculpatul să acţioneze, din urmarea produsă, precum şi din datele ce caracterizează persoana acestuia, reţinând în acest sens că acesta este o persoana cu un grad de educaţie superior, are o familie organizată, şi nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind în cauza de faţă la primul conflict cu legea penală.

Astfel, în considerarea aspectelor arătate mai înainte, fără a aprecia că în cauză se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante aşa cum a susţinut apărătorul, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul S.F. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen.), apreciind că în acest cuantum, pedeapsa va fi aptă a conduce la atingerea scopurilor prev. de art. 52 C. pen. şi la formarea unei atitudini de respectare a normelor legale de către inculpat.

Sub acest aspect, instanţa a luat în considerare cantitatea mare, de 725,81 grame cannabis găsită la percheziţie, modul de operare şi perioada mare de timp, recunoscută de inculpat, în care a desfăşurat astfel de activităţi infracţionale.

Drogurile reprezintă un fenomen complex, profund şi tragic al societăţii contemporane care, în ultima perioadă, a luat o amploare deosebită şi în ţara noastră. Numeroasele efecte nefaste pe care le pot produce depind, de regulă, de o serie de aspecte, acum ar fi: doza absorbită, modul de administrare, frecvenţa, durata întrebuinţării, persoana care consumă, experienţele anterioare, mediul în care se consumă drogul.

S-a reţinut că consumul de droguri are consecinţe nefaste în plan demografic, atât în ceea ce priveşte natalitatea, cât şi în ceea ce priveşte mortalitatea. Decesele datorate consumului abuziv de droguri reprezintă un indicator semnificativ al fenomenului de consum şi al conştientizării pericolului drogurilor.

Pe de altă parte s-a remarcat o altă consecinţă a consumului ilicit de droguri, şi anume recidiva. Astfel, s-a constatat că uneori măsurile terapeutice întreprinse nu au avut niciun impact asupra recidivei. Pericolul ei există după eliberarea din penitenciar, atunci când fostul consumator vine în contact cu realitatea.

Sub acest aspect, sancţionarea penală a traficului de droguri are o dimensiune esenţială în combaterea acestui flagel. Ori cantitatea traficată, modul clandestin şi organizat de săvârşire al infracţiunii, obţinerea facilă a unor venituri ilicite, precum şi contactul inculpatului cu persoane din orice mediu social, prin natura profesiei exercitate, determină instanţa să aplice un cuantum mediu al pedepsei în regim de detenţie.

De asemenea, modul facil prin care a înţeles să obţină venituri ilicite, îmbinând cele două activităţi infracţionale, a determinat instanţa de fond să-l condamne pe inculpatul S.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acordare de împrumuturi cu camătă (ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.), apreciind că în acest cuantum, pedeapsa va fi aptă a conduce la atingerea scopurilor prev. de art. 52 C. pen. şi la formarea unei atitudini de respectare a normelor legale de către inculpat.

În consecinţă, instanţa, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei, luand in considerare şi faptul ca inculpatul in ultimele trei luni şi-a desfasurat activitatea ca taximetrist.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Instanţa de fond a apreciat că, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 3 din Protocolul nr. 1 stabilite în cauzele Hirst c. Marii Britanii şi Calmanovici c. României nu se impune şi interzicerea dreptului de a participa la alegerile legislative.

În baza art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., la condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de acordare de împrumuturi cu camătă.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Instanţa de fond a apreciat că în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 3 din Protocolul nr. 1 stabilite în cauzele Hirst c. Marii Britanii şi Calmanovici c. României nu se impune şi interzicerea dreptului de a participa la alegerile legislative.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele menţionate mai sus, urmând ca inculpatul S.F. să execute pedeapsa închisorii rezultantă de 6 ani.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante. Inculpatul urmează să execute pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, apreciind că temeiurile care au impus arestarea preventiva se menţin în continuare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 31 mai 2013 la zi.

S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 120/D/P/2013 din 17 iulie 2013 până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat cantitatea totală de 707,13 grame cannabis, găsită şi ridicată cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator şi a reţinerii contraprobelor, potrivit raportului de constatare tehnico-stinţifică din 11 iunie 2013, conform dovezii din 18 iulie 2013.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea cantităţii de cannabis ridicată în vederea confiscării, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 3.200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.F., criticând-o pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate acestuia, precum şi cuantumul pedepsei şi a modalităţii de executare, iar al doilea motiv de apel vizează netemeinicia hotărârii cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 282 din data de 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.F. împotriva sentinţei penale nr. 651 din 09 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, în fond:

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de acordare de împrumuturi cu camătă.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. a contopit pedepsele menţionate mai sus, urmând ca inculpatul S.F. să execute pedeapsa închisorii rezultantă de 4 ani şi 6 luni.

A menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 31 mai 2013 la zi.

Pentru a decide astfel, s-au reţinut în esenţă următoarele:

Recursul a fost apreciat ca fiind fondat, sub aspectul individualizării pedepsei principale în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţiile de fapt şi de drept, judecata desfăşurându-se conform procedurii prev. art. 320¹ C. proc. pen., iar inculpatul nici nu a criticat acest aspect, în prezenta cale de atac.

Curtea a reţinut că, în cursul anului 2013, inculpatul S.F. a organizat la adresa din Bucureşti, sector 1, o cultură de cannabis, rezultând după îndepărtarea rădăcinilor şi uscarea plantelor la temperatura camerei, cantitatea totală de 725,81 grame cannabis (conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 iunie 2013, al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor), iar în perioada 2012 - 2013, a dat bani cu dobândă de 10%/lună mai multor persoane, inculpatul nefiind o persoană autorizată să acorde împrumuturi cu dobândă.

S-a mai reţinut că prima instanţă a făcut o analiză extrem de temeinică a consecinţelor traficului de stupefiante şi a conexiunilor pe care această infracţiune le are cu infracţiunile de violenţă.

Deşi, Curtea a constatat că pedeapsa de 6 ani închisoare nu este o pedeapsă total nejustificată, a apreciat că acesta este una prea mare raportat la practica Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţiei în domeniul traficului de droguri de risc mai ales când inculpaţii recunosc necondiţionat faptele.

În contextul arătat, instanţa de prim control judiciar a redus această pedeapsă de la 6 ani la 4 ani şi 6 luni închisoare păstrând modalitatea de executare aleasă de prima instanţă, apreciind că nu se impune sub nici o formă reducerea sub această limită sau aplicarea unei pedepse cu suspendare aşa cum a cerut apelantul, deoarece astfel de măsuri ar fi inapte a mai atinge scopul procesului penal.

S-a mai reţinut că cantitatea de droguri găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost de 521 grame (greutatea a opt plante verzi), 53,87 grame (cantitatea a trei plante verzi) şi 150,54 grame cannabis plante uscate, aflate în mai multe recipiente, că toate aceste cantităţi şi modul de ambalare a creat convingerea instanţei că inculpatul s-a profesionalizat, în mod clar, în cultivarea şi vinderea drogurilor şi nu este vorba de un singur act izolat.

Totodată s-a apreciat că pedeapsa pentru infracţiunea de cămătărie este corect individualizată, astfel de fapte înregistrând o puternică recrudescenţă în ultima perioadă şi necesită o reacţie fermă din partea organelor judiciare.

S-a mai reţinut că aplicarea pedepsei accesorii şi complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., se impunea cu prisosinţă, deoarece este inadmisibil ca traficanţii de droguri să se ocupe cu activităţi de taximetrie fiind nedemn a transporta în siguranţă cetăţenii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.F. formulând critici de nelegalitate circumscrise cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen.

În susţinerea recursului, a arătat că hotărârile sunt nelegale sub aspectul aplicării legii mai favorabile, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 216/2011 în infracţiunea prevăzută de art. 351 C. pen. şi reducerea pedepsei în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracţiunea de trafic de droguri. A mai solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen., arătând că inculpatul nu are antecedente penale, este angajat, integrat în societate şi are o familie închegată şi, având în vedere şi dispoziţiile art. 320¹C. proc. pen., se poate aplica acestuia o pedeapsă de maxim 3 ani închisoare, în condiţiile art. 91 C. pen., pe un termen maxim de încercare de 4 ani, inculpatul urmând să îşi de acordul de prestare a unei munci neremunerate.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, a mai adăugat că scopul acesteia poate fi atins fără executare în regim de detenţie, inculpatul având o reală posibilitate de integrare în societate, fiind îndeplinite şi condiţiile art. 91 alin. (3) C. pen.

A mai solicitat înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., motivând că nu s-a folosit de funcţia de taximetrist în săvârşirea ambelor infracţiuni.

Recursul este fondat doar pentru considerentele ce se vor arăta:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385³, art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, invocat de recurentul inculpat S.F. nu este incident în cauza de faţă.

Recurentul a criticat decizia penală atacată cu privire la individualizarea sancţiunii pe care a apreciat-o ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi aplicarea unei sancţiuni în limitele prevăzute de C. pen. în vigoare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate.

Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instan ţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la problema de drept.

În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Astfel, orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen. anterior.

De altfel, nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel către minim, mediu, sau maximul special, în raport de limitele prevăzute de legea nouă.

În aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa după cum nici situaţia inversă nu este posibilă.

În ceea ce prive şte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent, instanţa de recurs urmează să analizeze, influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat, situaţie în care instanţa verifică dacă fapta mai este încriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică, consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului, situaţie în care instanţa are în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei, precum şi instituţiile autonome în raport de încriminare şi de sancţiunea decurgând din încriminare, respectiv art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 320¹ C. proc. pen. anterior, în cauza dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul S.F. este acuzat instanţa de recurs relevă următoarele:

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire Ia sancţiune.

Este neîndoielnic faptul că pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta, iar unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Tot astfel, aceeaşi unitate împiedică combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.

Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 C. pen. anterior „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 aşa cum a fost modificat prin art. 81 din Legea nr. 187/2012 „ Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Comparând conţinutul reglementărilor menţionate instanţa de recurs constată că modificarea textelor de lege cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunilor nu a operat, de aceea stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de sancţiunea care are limite mai favorabile în legea nouă.

În ceea ce priveşte individualizarea acesteia în concret, instanţa de recurs constată diferenţa dintre minimul şi maximul special din legea nouă - de la 2 la 7 ani închisoare - şi de la 3 la 15 ani în cazul legii vechi.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, potrivit legii vechi, inculpatul a primit o sancţiune de 4 ani şi 6 luni pentru această infracţiune cu aplicarea dispoziţiilor art. 320¹alin. (7) din vechiul C. proc. pen. fără reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior. Este de precizat că reglementarea cuprinsă în art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) din Noul C. proc. pen. (art. 320¹ C. proc. pen. anterior) nu a fost modificată în conţinutul său, astfel că se va face aplicarea noii legi de procedură penală care este de imediată aplicare.

În aceste condiţii, făcând aplicarea acestor dispoziţii legale în raport de limitele minimă şi maximă de pedeapsă conform noi reglementări (2-7 ani) reduse cu 1/3 rezultă limite de pedeapsă între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni.

Luând în considerare diferenţa dintre minimul şi maximul sancţiunii conform legii noi respectiv conform legii vechi, ţinând seama şi de aplicarea disp.art. 374 alin. (4) din Noul C. proc. pen., instanţa de recurs va reduce proporţional sancţiunea stabilită pentru infracţiunea de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 din Legea nr. 187/2013 până la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de acordare de împrumuturi cu camătă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 pentru care inculpatul S.F. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, instanţa de recurs observă următoarele:

Potrivit vechii reglementări „darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

Potrivit art. 351 din Noul C. pen. „Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”

Comparând reglementările menţionate constată că textul de lege nu a suferit modificări de conţinut nici sub aspectul reglementării activităţii infracţionale şi nici sub aspectul limitelor sancţiunii penale.

În aceste condiţii, în raport cu această infracţiune, criticile formulate de recurentul inculpat S.F., privind neaplicarea dispoziţiilor art. 5 din Noul C. pen. de către instanţa de apel sunt neîntemeiate; pe cale de consecinţă, instanţa de recurs va respinge cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 în infracţiunea prev. de art. 351 din Noul C. pen.

Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară sau accesorie aplicată în baza C. pen. anterior, aceasta trebuie să aibă corespondent în legea nouă, urmând a se executa, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen., în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

Potrivit hotărârii de condamnare recurate, inculpatului S.F. i s-a interzis ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, respectiv:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c) dreptul de a desfăşura activităţi de taximetrie (considerându-se că este nedemn de a transporta în siguranţă cetăţenii) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepselor principale.

Ca urmare, în baza textelor legale menţionate, se va constata că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani are corespondent în dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., urmând a această pedeapsă să se execute în acest conţinut şi pe o perioadă de 2 ani redusă proporţional, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior are corespondent în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., urmând ca pedeapsa accesorie să se execute în acest conţinut în condiţiile şi pe durata prev. de art. 65 C. pen., însoţind pedeapsa principală aplicată inculpatului.

În ceea ce priveşte instituţiile autonome în raport de incriminare şi de sancţiunea decurgând din încriminare [în speţă art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.], instanţa de recurs relevă următoarele aspecte:

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia.

„Lex tertia” apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege.

„Lex tertia” presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite.

Prin „lex tertia” se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

În aplicarea principiului constituţional că legea penală mai favorabilă retroactivează, nu trebuie ca legea nouă să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că nu trebuie omis faptul că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală.

În cazul concursului de infracţiuni se consideră că principiul legii penale mai favorabile trebuie aplicat atât cu ocazia stabilirii pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte, cât şi cu prilejul aplicării pedepsei rezultante pentru concurs.

Astfel, mai întâi se va stabili pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă în baza principiului legii penale mai favorabile, iar apoi se va aplica pedeapsa pentru concurs pe temeiul aceluiaşi principiu, respectându-se în acest mod mecanismul de determinare a pedepsei rezultante pentru concursul de infracţiuni.

În cazul succesiunii de legi penale în timp, cu privire la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea penală mai favorabilă independent de legea determinată ca fiind mai favorabilă în raport de fiecare dintre infracţiunile concurente fără a se putea spune că astfel s-ar crea o ex-teria.

Determinarea legii penale mai favorabile cu privire la tratamentul sancţionator al concursului se va face în concret, contopind pedepsele stabilite mai întâi - potrivit legii vechi şi apoi potrivit legii noi.

Teoretic este posibil ca Noul C. pen. să fie legea penală mai favorabilă, dat fiind că algoritmul prevăzut de C. pen. anterior permite ca pedeapsa rezultantă să ajungă până la totalul aritmetic al pedepselor stabilite, în vreme ce Noul C. pen. limitează sporul aplicabil la 1/3 din suma celorlalte pedepse (în afara celei de bază).

Procedând astfel, fără a se aplica un spor de pedeapsă, instanţa de recurs constată că legea penală mai favorabilă este cea conţinută în reglementarea art. 33 lit. a) şi respectiv art. 35 C. pen. anterior, sens în care, urmând regulile concursului de infracţiuni urmează a contopi pedepsele principale de 3 ani, respectiv de 2 ani şi a dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) C. pen.

Pentru considerentele arătate, văzând disp.art. 385¹⁵ alin. (1) lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul formulat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 282 din data de 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a casa în parte decizia penală atacată şi rejudecând în aceste limite va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului S.F. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin art. 81 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Va menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Va face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, va dispune ca inculpatul S.F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 mai 2013 la 20 februarie 2014.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat S.F. împotriva deciziei penale nr. 282 din data de 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 651 din 09 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului S.F. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin art. 81 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

Face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, dispune ca inculpatul S.F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 mai 2013 la 20 februarie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1000/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1002/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1001/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1001/2014. Penal