ICCJ. Decizia nr. 1004/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 1004/2014

Dosar nr. 2344/3/2012

Şedinţa publică din 20 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 53 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.N. la 4 pedepse de cate 3 ani închisoare fiecare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71 C. pen. - art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. şi s-a dispus arestarea inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 137/P/2010 din 24 ianuarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.N. pentru săvârşirea a patru infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 17 mai 2010 a fost înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie denunţul formulat de numitul S.I.A., în care acesta a relatat că, în cursul lunii martie 2010, numitul I.M. (identificat ulterior ca fiind I.N.), a afirmat că deţine funcţia de consilier la Prefectura Judeţului Ilfov şi că poate intermedia pentru firma denunţătorului, SC M.G.G.C. SRL, atribuirea directă de lucrări edilitare de la Primăria comunei G. I.N. a menţionat explicit că este o persoană cu influenţă asupra consilierilor şi că orice se poate rezolva dacă denunţătorul „va onora”.

În acest sens, I.N. a organizat o întâlnire între denunţător şi Primarul comunei G., pe parcursul căreia s-a discutat despre un program cuprinzând mai multe proiecte. Denunţătorul a fost prezentat de I.N. ca fiind persoana reprezentantă a firmei care urma să preia lucrările prin atribuire directă.

Ulterior acestei întrevederi, într-o întâlnire ulterioară pe care cei doi au avut-o, la iniţiativa lui I.N., la Restaurantul H., acesta i-a solicitat denunţătorului suma de 30.000 euro, pentru a face să fie „în regulă toate actele de atribuire” şi pentru „a-i onora” pe anumiţi consilieri.

Aceste solicitări au fost reiterate ulterior şi telefonic, precum şi în cadrul altor întâlniri.

În săptămâna 07-11 iunie 2010, denunţătorul a mai fost contactat telefonic de două ori de numitul I.N., motivul fiind acela de a evalua disponibilitatea acestuia de a da suma de bani solicitată. Astfel, I.N. l-a întrebat dacă a reuşit să obţină sumele respective, folosind expresia „te-ai dezgheţat?”, iar denunţătorul i-a răspuns că urmează să recupereze sumele aferente unor lucrări, făptuitorul arătându-se mulţumit şi stabilind să se întâlnească în perioada imediat următoare.

La data de 15 iunie 2010, numitul S.I.A. s-a întâlnit la Restaurantul H. cu numitul I.N.

După formulele de salut, numitul S.I.A. i-a relatat numitul I.N. câteva detalii privind anumite lucrări de construcţii efectuate prin firma sa iar apoi cei doi au discutat despre chestiuni familiale.

În continuare, cel în cauză a abordat subiectul întâlnirii şi a descris câteva tipuri de contracte în baza cărora urmează să se deruleze lucrări de construcţii industriale şi civile, de infrastructură feroviară şi rutieră, în ţări aparţinând Orientului apropiat - Irak, Quatar, Libia, Iordania.

În acest context, numitul I.N. a enumerat tipurile de proceduri privind licitaţiile care au ca obiect atribuirea de contracte în domeniile menţionate mai sus din ţările menţionate, cu deosebire în Irak, în funcţie de valoarea acestora - tipuri de garanţii, valori minime şi maxime ale contractelor în funcţie de care variază şi procedura de atribuire a acestora (zece milioane de dolari, o sută milioane de dolari). Drept răspuns, denunţătorul a făcut precizarea că ar avea nevoie de o evaluare a situaţiei financiară a firmei sale pentru a putea avea în vedere o eventuală participare la licitaţiile enumerate de numitul I.N.

În sprijinul celor afirmate mai sus, cel în cauză a subliniat faptul că ar avea conexiuni în Irak la nivel de prim-ministru şi de ministru al lucrărilor publice, iar intermediarul ar fi „nepotu... aşa... care el facilitează totu acolo!”.

De asemenea, numitul I.N. a făcut o descriere a tipurilor de „comisioane” percepute în cazul finalizării procedurii de atribuire a unui potenţial contract în Irak. Astfel, numitul I.N. a precizat faptul că partea română ar putea încasa printr-un intermediar cu titlul de consultant juridic un comision în cuantum de 3-3,5% din valoarea contractului, iar comisionul partenerului irakian ar putea ajunge până la 5-5,5% din valoarea primei tranşe plătite de beneficiar, în virtutea facilitării obţinerii acestui contract.

În continuare, numitul I.N. a făcut o serie de precizări privitoare la portofoliul de prezentare al firmei contractoare-capital social, istoric cu lucrări efectuate, calitatea de contractant/subcontractant, studii de fezabilitate, număr de muncitori - portofoliu care ar fi necesar să se circumscrie cerinţelor din caietul de sarcini al licitaţiei şi care ar facilita obţinerea contractului. Pe parcursul acestor precizări denunţătorul a intervenit cu completări privind chestiunile în discuţie (procedura de selecţie, detalii privind întocmirea şi semnarea contractului, plata sumelor stipulate în contract) şi a oferit exemple de firme şi persoane, cunoştinţe ale sale, însă fără să le fi nominalizat, care au obţinut contracte în domeniul amintit mai sus şi a descris, sumar, modul în care acestea au acţionat. în acelaşi context, cel în cauză a reluat chestiunea „comisioanelor” pentru părţile implicate şi a estimat valoarea totală a acestora la 8-10% din valoarea totală a contractului.

Numitul S.I.A. a adus din nou în discuţie o firmă din domeniul construcţiilor de drumuri, T., ce ar putea intra ca şi contractant într-un potenţial contract cu Irak şi cu care ar mai fi lucrat anterior în parte.

În continuare, numitul I.N. a menţionat faptul că pe teritoriul irakian, în eventualitatea obţinerii unui contract ar fi nevoie de o persoană împuternicită să reprezinte interesele firmei din România şi care ar urma să fie numită printr-un mandat de reprezentare autentificat de către ambasadă. I.N. a sugerat faptul că această persoană ar putea fi chiar „nepotu” la care s-a făcut referire mai sus.

În acest punct al discuţiei, cel în cauză a subliniat foarte clar faptul că, în cazul atribuirii contractului firmei aparţinând denunţătorului, acesta ar trebui să plătească în România o sumă de o sută de mii de euro în două tranşe (prima la atribuirea contractului după procedura de selecţie, iar a doua la semnarea contractului) şi a motivat această cerinţă prin replica „pentru că avem conexiunea acolo!”, detaliu asupra căruia cel în cauză a revenit cu insistenţă şi mai târziu în cadrul aceleiaşi discuţii.

Discuţiile purtate au urmat o altă direcţie, respectiv contractele care presupun lucrări de efectuat pe teritoriul României, chestiune în care numitul I.N. şi-a exprimat întreaga „disponibilitate” privind mijlocirea obţinerii unor contracte pentru „orice licitaţie doriţi, pe SEAP, bineînţeles, dacă mergeţi unde trebuie, comisionul este... 10%!” (SEAP este site-ul oficial al licitaţiilor din România - n.n). Astfel, cel în cauză i-a prezentat denunţătorului două propuneri - o licitaţie în valoare de cinci milioane de euro privind lucrările de reabilitate şi extindere la o staţie de tratare a apei potabile şi a adăugat faptul că în acest caz, valoarea „comisionului” este de 10%, respectiv 50.000 euro, şi o altă licitaţie în valoare de doisprezece milioane de euro privind lucrările de construcţii, amenajarea terenului şi instalarea de utilităţi la obiectivul de investiţii „X” pentru care numitul I.N. a enumerat condiţiile de participare, garanţia de participare şi de bună execuţie. Numitul S.I.A. şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la procedura de selecţie pentru licitaţia în valoare de cinci milioane de euro şi a precizat că ar avea douăzeci şi cinci de mii de euro pentru prima tranşă din „comision” moment în care numitul I.N. a explicat şi modul în care banii vor fi plasaţi „cei douăzeci şi cinci o să-i puneţi într-un cont cu liberare la data licitaţie, după ce să dă documentul acela că aţi câştigat licitaţia.”

În continuare, cel în cauză i-a prezentat denunţătorului o altă propunere privind o licitaţie a Societăţii Naţionale de gaze Naturale R. context în care a precizat că „mă duc la cine trebuie, directorul R.!”, şi a explicat din ce cauză alte firme participante la această procedură nu au obţinut contractul privind licitaţia în discuţie. Numitul I.N. a reluat propunerea privind licitaţia de cinci milioane de euro („dacă vreţi s-o rezolvaţi, să fiţi sigur că câştigaţi, că băgaţi mâna la... mergeţi cu mine la cine vreţi, nu contează pentru ce!), moment în care S.I.A. a amânat răspunsul pentru ziua următoare, după ce îşi va fi analizat situaţia financiară, după care I.N. şi-a reiterat disponibilitatea mijlocirii obţinerii contractelor pentru oricare dintre licitaţiile de pe site-ul SEAP.

În timpul acestei întâlniri, I.N. a discutat la telefon cu o persoană neidentificată şi a afirmat la un moment dat că „Lasă că vorbesc eu cu ăla mare şi vedem!”, iar după încheierea convorbirii telefonice a reluat discuţia cu S.I.A. privind contractele din străinătate, reluând enumerarea etapelor pe care acesta le-ar avea de parcurs în cazul câştigării unui asemenea contract.

La data de 26 august 2010, a fost înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie denunţul formulat de numitul M.P., patron al SC G.M.I. SRL. Acesta a arătat că la sfârşitul lunii iulie 2010 a fost contactat telefonic de o persoană pe care o cunoaşte din vedere de la unele discuţii purtate la societatea de distribuţie a gazelor, sub numele de „R.”, acesta propunându-i să se întâlnească undeva în zona centrală, pentru a discuta despre o lucrare de anvergură, pe care acesta nu o putea angaja singur. Cei doi s-au întâlnit în jurul orei 10.30 într-o parcare din apropiere, prilej cu care numitul „R.” i-a comunicat denunţătorului că urmează să se întâlnească cu o persoană care le va spune în mod concret despre ce lucrare este vorba. Numitul „R.” a contactat telefonic o persoană care Ie-a propus o întâlnire la o terasă la ora 11.30. La întâlnire au venit încă trei persoane, respectiv o persoană de sex feminin şi două persoane de sex masculin, dintre care ulterior s-a constatat că unul era numitul I.N. (care se recomandă cu prenumele M.). Din relatările acestora a rezultat că era vorba de o lucrare de amenajări parcuri - alei asfaltate cu pavele -, în capitală, că valoarea investiţiei se ridica la suma de 500 miliarde ROL, pentru care cele trei persoane au solicitat un „comision” de 100.000 euro înainte de semnarea contractului, asigurându-l pe denunţător de câştigarea licitaţiei, întrucât aceştia ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindeau că lucrează. În timpul discuţiilor, persoanele respective au înfăţişat nişte documente, din care au citit valoarea lucrărilor şi condiţiile de participare la licitaţie.

Denunţătorul nu Ie-a dat un răspuns pe loc, urmând să îi contacteze prin intermediul domnului „R.” peste câteva ore, pentru a le comunica hotărârea sa.

Întrucât răspunsul comunicat a fost negativ, în după-amiaza aceleiaşi zile, denunţătorul a fost contactat telefonic de numitul I.N., care i-a propus să se întâlnească în jurul orei 19.00. Cu ocazia respectivei întâlniri, I.N. şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la faptul că denunţătorul nu este de acord cu afacerea propusă, precum şi cu privire la colegii săi, cu care stabilise ca acel „comision” să fie de 60.000 euro, iar nu de 100.000 euro, aşa cum prezentase celălalt bărbat prezent la întâlnire.

I.N. a precizat că îl va contacta pe denunţător dacă vor mai fi alte asemenea lucrări şi că, pe viitor, acesta va trebui să discute numai cu el.

La data de 24 noiembrie 2010, a fost înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie denunţul formulat de C.P., în care acesta a arătat, în esenţă, că, în cadrul unei discuţii purtate la 21 octombrie 2010 cu făptuitorul I.N. referitor la posibilitatea obţinerii unor fonduri nerambursabile pentru realizarea unor investiţii în energie verde - instalaţii eoliene -, acesta a menţionat că „îi poate da o persoană importantă, (...) care este mâna dreaptă a premierului şi are toate porţile deschise”, spunând şi că îl va prezenta pe cel interesat „unde trebuie”, urmând a fi plătit un „comision” de 3% din valoarea lucrării.

Ce doi s-au reîntâlnit la 17 noiembrie 2010, când I.N. i-a propus denunţătorului încheierea unei afaceri, având ca obiect cumpărarea unui pachet de 11 apartamente în zona centrală, la preţul total de 880.000 euro + TVA. Conform susţinerilor făptuitorului, acest pachet s-ar fi aflat la lichidator, în cadrul unei proceduri judiciare de lichidare, solicitarea sa fiind de 50.000 euro pentru sine şi pentru o altă persoană, care făcea legătura cu lichidatorul, făptuitorul afirmând că, în momentul primirii acestei sume, „se urcă în maşină cu denunţătorul şi merg direct la lichidator”. Explicaţia dată de făptuitor pentru posibilitatea cumpărării acestui pachet de la lichidator a fost aceea că „astea au fost deja adjudecate, iar anunţul de licitaţie s-a dat la Paris” (locul de domiciliu al proprietarului - n.n.), denunţătorului i s-au mai comunicat şi alte variante, referitoare la alte imobile, în situaţii şi condiţii similare.

Întrucât până la data următorului contact cu denunţătorul, pachetele respective fuseseră „câştigate” de alte persoane, conform susţinerilor făptuitorului, în cadrul unei alte întrevederi, avută la 30 noiembrie 2010, făptuitorul I.N. i-a comunicat denunţătorului C.P. posibilitatea încheierii unei alte afaceri avantajoase, acesta din urmă anunţându-l pe făptuitor că deja intrase în posesia sumei de 50.000 euro, solicitată pentru afacerea iniţială privind apartamentele. Afacerea propusă privea achiziţionarea unei clădiri de 3.063 m.p., aflată, de asemenea, la lichidator, preţul la care putea fi cumpărată fiind de 2,2 milioane euro +TVA. Pentru intermedierea legăturii cu lichidatorul şi încheierea acestei afaceri, I.N. a pretins suma totală de 250.000 euro, precizând că 50.000 euro sunt pentru lichidator, iar restul de 200.000 euro sunt „comisionul” său. Cu această ocazie, făptuitorul I.N. a afirmat către denunţător că merg la lichidator şi la judecătorul sindic, având oamenii lor.

Din actele efectuate în cauză în legătură cu faptele prezentate la acest punct al expunerii nu au rezultat indicii temeinice privind comiterea unei fapte penale de către avocatul M.C. din cadrul Baroului Bucureşti.

La data de 07 decembrie 2010 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către I.N. a unei noi infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta constând în aceea că, la data de 07 decembrie 2010, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o la Hotel Marriot cu un om de afaceri din Turcia, numitul K.L., i-a prezentat acestuia oportunitatea încheierii unor contracte de execuţie lucrări în ţări arabe, cu precădere Libia, menţionând că are cele mai bune conexiuni la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia.

Situaţia de fapt de la acest punct a fost discutată de inculpat şi telefonic cu numita „L.”, la 06 decembrie 2010, I.N. afirmând că îi va da cetăţeanului turc un dosar de prezentare, iar proiectul va fi accesat în Libia, fapt ce a determinat o îngrijorare din partea interlocutoarei, care a spus: „să dea omul atâţia bani? O sută de mii de euro unde se dau?”.

I.N. a mai precizat în cadrul întâlnirii din 07 decembrie 2010, că proiectele sunt în valoare de cel puţin 100 milioane dolari S.U.A. şi a subliniat că din avansul de 25-30% din valoarea lucrării omul de afaceri turc va trebui să achite „obligaţiile” (faţă de persoanele din România - n.n.), aceste „obligaţii” fiindu-i aduse la cunoştinţă anterior cetăţeanului turc de numita „L.”, cunoştinţă comună a celor doi, respectiv 3% comision de consultanţă (reprezentând, în fapt, parte din preţul traficării influenţei) şi suma de 100.000 euro cash. I.N. a menţionat că jumătate din cei 3% trebuie daţi când se pleacă din România, pentru firma de consultanţă, iar jumătate după începerea lucrărilor şi primirea avansului de la beneficiarul lucrării.

Omul de afaceri turc a susţinut că va trebui întâi să vadă proiectul, I.N. asigurându-l că i se vor da informaţii cu privire la acesta. La această întrevedere a participat, în parte, şi martorul P.R.A., care a declarat că a fost prezentat cetăţeanului turc ca fiind o persoană cu posibilităţi relaţionale de afaceri pe spaţiul ţărilor arabe.

Modalităţile prin care inculpatul I.N. a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari pentru a-i determina să facă anumite acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu au fost următoarele:

- organizarea unei întâlniri între martorul-denunţător S.I.A. şi Primarul comunei G., pe parcursul căreia s-a discutat despre un program cuprinzând mai multe proiecte,

- sublinierea în prezenţa martorului-denunţător S.I.A. a faptului că ar avea conexiuni în Irak la nivel de prim-ministru şi de ministru al lucrărilor publice, iar intermediarul ar fi „nepotu’... aşa... care el facilitează totu acolo!”,

- purtarea de către I.N., în prezenţa martorului-denuntător S.I.A., a unor discuţii telefonice cu o persoană neidentificată, afirmând la un moment dat: „Lasă că vorbesc eu cu ăla mare şi vedem!”,

- înfăţişarea unor documente, în timpul întâlnirii avute cu martorul-denunţător M.P., acte din care a citit valoarea lucrărilor şi condiţiile de participare la licitaţie,

- creând acestuia convingerea existenţei unor piste relaţionale importante pentru afacerea ce urma a se derula.

În cadrul unei discuţii purtate la 21 octombrie 2010 cu martorul-denunţător C.P., învinuitul I.N. a menţionat, referitor la posibilitatea obţinerii unor fonduri nerambursabile pentru realizarea unor investiţii în energie verde - instalaţii eoliene - că „îi poate da o persoană importantă..., care este mâna dreaptă a premierului şi are toate porţile deschise”, spunând şi că îl va prezenta pe cel interesat „unde trebuie”;

- cu ocazia solicitării de la martorul-denunţător C.P. a sumei de 50.000 euro pentru sine şi pentru o altă persoană, care făcea legătura cu lichidatorul, I.N. a afirmat că, în momentul primirii acestei sume, „se urcă în maşină cu denunţătorul şi merg direct la lichidator”, explicând posibilitatea cumpărării acestui pachet de la lichidator prin aceea că „astea au fost deja adjudecate, iar anunţul de licitaţie s-a dat la Paris”, creând impresia unei informări având ca sursă directă funcţionarul;

- la data de 07 decembrie 2010, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o la Hotel M. cu un om de afaceri din Turcia, numitul K.L., învinuitul i-a prezentat acestuia oportunitatea încheierii unor contracte de execuţie lucrări în ţări arabe, cu precădere Libia, menţionând că are cele mai bune conexiuni la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, şi folosind aceeaşi manieră convingătoare de prezentare a unor informaţii, ca şi cum ar fi provenit direct din sfera de activitate a funcţionarilor pe lângă care ar fi urmat să-şi folosească influenţa.

Fiind audiat, inculpatul I.N. a declarat că recunoaşte faptele ce au fost reţinute în sarcina sa, arătând că sumele de bani pretinse erau numite „comisioane” şi că a afirmat faţă de denunţători fie că „ştie pe acela mare de la SEAP”, fie că „deţine conexiuni la nivel de ministru al lucrărilor publice”, fie că „îl cunoaşte pe fratele lui M.H., care are o firmă de consultanţă şi care ar fi mâna dreaptă a premierului, având toate porţile deschise”.

Tribunalul a reţinut ca situaţia de fapt expusa în actul de sesizare al instanţei are la bază următoarele mijloace de probă şi anume:

- denunţul şi declaraţiile martorului denunţător S.I.A.;

- denunţul şi declaraţia martorului denunţător C.P.;

- denunţul şi declaraţia martorului denunţător M.P.;

- declaraţia martorului R.M.;

- declaraţia martorului P.R.A.;

- declaraţiile învinuitului I.N.;

- proces-verbal de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. şi S.I.A. din 15 iunie 2010;

- proces-verbal de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental între I.N. şi S.I.A. la 15 iunie 2010;

- proces-verbal de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental între I.N. şi S.I.A. la 13 iulie 2010;

- proces-verbal de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. şi S.I.A. din 28 iulie 2010;

- proces-verbal de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. şi M.P. din 30 iulie 2010;

- proces-verbal de redare a două convorbiri telefonice dintre I.N. şi R.M. din 01 octombrie 2010;

- proces-verbal de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. şi R.M. din 04 octombrie 2010;

- proces-verbal de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. şi R.M. din 06 octombrie 2010;

- proces-verbal de redare a trei convorbiri telefonice dintre I.N. şi C.P. din 29 noiembrie 2010;

- proces-verbal de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental între I.N. şi C.P. la 21 octombrie 2010;

- proces-verbal de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental între I.N. şi C.P. la 17 noiembrie 2010;

- proces-verbal de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental între I.N. şi C.P. la 30 noiembrie 2010;

- proces-verbal de redare a şase convorbiri telefonice dintre I.N. şi C.P. din 01 decembrie 2010 - 02 decembrie 2010;

- proces-verbal de redare a cinci convorbiri telefonice dintre I.N. şi „L.” din 06 decembrie 2010;

- proces-verbal de redare a discuţiei purtate în mediul ambiental între I.N. şi cetăţeanul turc K.L. la 07 decembrie 2010;

- listingul convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în perioada 15 iunie 2010 - 10 decembrie 2010 - 11 suporţi optici inscripţionaţi, conţinând convorbirile telefonice şi cele purtate în mediul ambiental, relevante pentru cauză, conform art. 91³ C. proc. pen.

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut in fapt şi în drept următoarele:

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, conform art. 322 C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 323 C. proc. pen., cât şi a martorilor din acte, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 C. proc. pen., declaraţiile acestora fiind consemnate in scris şi ataşate la dosarul cauzei.

Astfel s-a procedat la termenul din 25 aprilie 2012 la audierea inculpatului I.N., care a arătat că ştie pentru ce este trimis în judecata penală, dar că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului, instanţa reţinând că deşi nu a contestat faptul că îi cunoaşte pe denunţători sau pe martorii implicaţi în această cauză şi de asemenea nu a negat nici intâlnirile cu aceştia, a încercat în faţa instanţei să prezinte o altă latură a situaţiei de fapt, în sensul că nu Ie-a solicitat nici un fel de comision acestora pretinzând că are influenţă asupra altor persoane, ci doar au purtat discuţii pe diverse teme de afaceri în care puteau lucra împreună, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din 17 mai 2012 s-a procedat la audierea denunţătorului M.P., declaraţie consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, în care acesta arată că menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, dar a arătat că nu îl cunoaşte pe inculpat, deşi este posibil ca acesta să fi participat la unele întâlniri avute cu alte două persoane, un domn pe nume R. şi o femeie al cărei nume nu îl cunoaşte, întâlniri avute cu scopul propunerii de către acesta a unor lucrări de ordinul miliardelor, lucrări ce urmau a-i fi facilitate de persoanele respective care ar fi lucrat în Ministerul Agriculturii şi cărora ar fi trebuit să le dea un comision de 100.000 euro.

Deşi martorul a revenit parţial asupra declaraţiei date în faza urmăririi penale, acesta nu a putut oferi explicaţii plauzibile pentru neconcordanţele cu declaraţiile din faza urmăririi penale, astfel încât instanţa a avut în vedere declaraţia iniţială şi denunţul formulat de acesta, care se coroborează cu materialul probatoriu administrat în cauză.

Instanţa a avut în vedere că împotriva acestuia s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă tocmai ca urmare a declaraţiilor date de acesta în faţa instanţei de judecată, în contradictoriu cu cele declarate în faza de urmărire penală.

S-a procedat la audierea martorului denunţător S.I.A. la termenul din 11 septembrie 2012, a cărui declaraţie se află consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, declaraţie în care acesta îşi menţine afirmaţiile din faza de cercetare penală, arătând că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitei L., care i-a propus facilitarea obţinerii unor lucrări pentru construcţia unui termosistem, în schimbul plăţii unui comision.

Martorul a mai arătat că îşi aminteşte că a purtat mai multe discuţii cu inculpatul pentru lucrări în străinătate, dar care nu s-au concretizat şi că cele declarate în faza de urmărire penală corespund întocmai adevărului, amintindu-şi că inculpatul i-a precizat că are relaţii în Irak la nivel de ministru, lucru întărit şi de numita L. cu prilejul întâlnirilor cu aceasta.

De asemenea, martorul a precizat că inculpatul i-a dat de înţeles că facilitarea obţinerii lucrărilor trebuie rezolvată în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită, fapt ce l-a condus la concluzia că trebuie plătit un comision, fapt întărit apoi de L. care i-a comunicat suma de 30.000 euro, suma ce îi fusese transmisă acesteia de inculpat.

La acelaşi termen de judecată a fost audiat şi martorul P.R.A., a cărui declaraţie se afla ataşată la dosar fond, în care acesta arată că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală, că îl cunoaşte pe inculpat şi că a participat la o întâlnire cu acesta şi cu un cetăţean turc şi încă 2 femei, în anul 2010 la Hotel M., ocazie cu care s-a discutat posibilitatea unei colaborări de afaceri pentru exploatarea unei oportunităţi în realizarea de lucrări de infrastructură în Irak, acesta fiind prezentat de inculpat cetăţeanului turc ca o persoană care a mai facilitat asemenea lucrări şi care cunoaşte procedurile. Martorul a mai arătat că este adevărată afirmaţia sa din faza de urmărire penală că inculpatul s-a prezentat ca fiind o persoană cu o funcţie înaltă în Ministerul Agriculturii.

La termenul de judecată din 10 ianuarie 2013, instanţa a procedat la audierea martorilor R.M. şi C.P., ale căror declaraţii se află consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, din acestea instanţa reţinând că îşi menţin cele susţinute în faza de urmărire penală.

La propunerea inculpatului a fost audiată şi martora A.L., fostă U., care însă nu a oferit nici un fel de relaţii despre persoanele implicate în această cauză.

Instanţa a reţinut astfel că susţinerile inculpatului în sensul că nu a solicitat comisioane şi nici nu a discutat de sume de bani cu martorii audiaţi sunt astfel infirmate de declaraţiile martorilor denunţători aşa cum au arătat aceştia în declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul necontestând de altfel nicio întâlnire cu aceştia sau obiectul întâlnirilor.

Mai mult, instanţa a reţinut că inculpatul a avut o cu totul altă poziţie în faza urmăririi penale, fapt ce a indus în eroare organele de cercetare penală care au solicitat prin actul de sesizare ca instanţa să ia act de poziţia acestuia de recunoaştere totală şi colaborarea cu acestea, şi în consecinţă să-i aplice inculpatului o reducere substanţială a pedepselor aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Din analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Tribunalul a reţinut că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare al instanţei este corectă şi că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, din toate declaraţiile martorilor audiaţi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, în special cu procesele-verbale de redare a interceptărilor şi despre care s-a făcut vorbire în actul de sesizare al instanţei reieşind vinovăţia inculpatului.

Astfel, faptele inculpatului I.N., care, în cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunţător S.I.A. suma de 50.000 euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari din aparatul administrativ, câştigarea unor licitaţii în valoare de 5 milioane euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului I.N., care, în cursul lunii, iulie 2010, a pretins de la martorul-denunţător M.P. suma de 100.000 euro, înainte de semnarea unui contract, asigurându-l pe denunţător de câştigarea licitaţiei privind atribuirea unor lucrări în valoare de 50 milioane RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influenţe din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindea că lucrează, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului I.N., care, la data de 30 noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunţător C.P. suma de 50.000 euro, său pentru intervenţia pe lângă un lichidator judiciar în scopul câştigării de către denunţător a unei licitaţii având ca obiect imobile aflate în raza municipiului Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului I.N., care, la data de 07 decembrie 2010, a pretins numitului K.L. 3% din valoarea unei lucrări de circa 100 milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanţă (reprezentând, în fapt, parte din preţul traficării influenţei) şi suma de 100.000 euro cash, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, pentru a determina încredinţarea lucrărilor către firma cetăţeanului turc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată penală, instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracţiune săvârşită.

La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere, în raport de încadrările juridice date faptelor reţinute inculpatului, criteriile generale de individualizare prev. în art. 72 C. pen., adică de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele speciale al pedepselor prevăzute pentru fiecare din infracţiunile săvârşite, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite care este unul mare - dat de amploarea acestui fenomen - de activitatea infracţională îndelungată a inculpatului, desfăşurată pe parcursul a mai multe luni, de consecinţele nefaste pe care le are proliferarea corupţiei în societatea românească, infracţiunile săvârşite fiind de natură să afecteze grav încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. Pe de altă parte, s-a arătat că pericolul social ridicat rezultă din modul de operare, repetabilitatea actelor materiale de aceeaşi natură, folosirea prerogativelor conferite prin declinarea unor calităţi mincinoase, în scopul obţinerii de avantaje materiale necuvenite, precum şi din limitele minime şi maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru acest tip de infracţiuni.

Instanţa a ţinut seama şi de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, în trecut fiind condamnat pentru fapte de aceeaşi natură, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională, de poziţia lui procesuală, respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoaşterea totală a faptelor în timpul urmăririi penale până la atitudini de zădărnicire a aflării adevărului şi nerecunoaştere totală în faţa instanţei judecătoreşti.

Astfel, instanţa a avut în vedere la individualizarea pedepselor şi conduita acestuia în societate, loc de muncă stabil, dar şi numărul de fapte săvârşite de inculpat. Aceasta nu înseamnă însă, în opinia instanţei de fond, că inculpatul nu trebuie tras la răspundere pentru faptele săvârşite, pentru a fi atins şi scopul represiv avut în vedere la aplicarea unei sancţiuni penale.

Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că aceste elemente reprezintă un criteriu important în stabilirea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum orientat spre minimul pedepselor prevăzute de lege, dar că nu se impune şi acordarea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., aşa cum a solicitat Parchetul prin actul de sesizare.

De asemenea, instanţa, având în vedere că inculpatul I.N. a săvârşit mai multe fapte înainte de a fi fost condamnat pentru vreuna dintre ele, a dispus în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor aplicate, astfel încât acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, pentru inculpat, s-a apreciat că singura modalitate de executare optimă, în opinia instanţei, este aceea cu privare de libertate, astfel încât instanţa a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen.

Totodată, s-a făcut aplic. art. 350 C. proc. pen. şi s-a dispus arestarea inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul-inculpat I.N.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei pe fond de către instanţa de apel, arătând că înţelege să critice sentinţa apelată sub trei aspecte, respectiv greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, neaplicarea unui spor de pedeapsă, greşita reţinere a disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi neaplicarea pedepsei complementare.

Apelantul-inculpat I.N. a solicitat în principal admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecând pe fond, achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a învederat aceleaşi critici, vizând redozarea pedepselor aplicate de prima instanţă, în lumina circumstanţelor sale personale, în sensul de a se reţine disp. art. 74 coroborat cu art. 76 C. pen., o altă critică vizând modalitatea de executare a pedepsei, solicitând suspendarea sub supraveghere sau suspendarea condiţionată a executării.

Prin decizia penală nr. 166/A din data de 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva sentinţei penale nr. 53 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, a desfiinţat în parte, sentinţa apelată şi rejudecând pe fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului de către prima instanţă, în cele patru pedepse componente, de câte 3 ani închisoare fiecare, pe care Ie-a repus în individualitatea lor şi a majorat cuantumul fiecăreia din aceste patru pedepse, de la 3 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 Iit. b) C. pen. s-au contopit cele patru pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, aplicate prin prezenta decizie, în final, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.N.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Examinând sentinţa atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel, conform art. 379 şi urm. C. proc. pen., a constatat următoarele:

Referitor la cele susţinute în apelul declarat de Parchet, s-a constatat că primul motiv de apel, vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului este fondat.

Astfel, deşi judecătorul fondului a reţinut întocmai toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., nu Ie-a dat eficienţa legală corectă, în sensul că pedepsele aplicate, de câte 3 ani închisoare fiecare, nu sunt de natură să determine atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Curtea de Apel a opinat în sensul celor de mai sus, întrucât, deşi prima instanţă a reţinut că în procesul de individualizare ca elemente de stabilire a cuantumului acestor pedepse, gradul de pericol social al faptelor săvârşite considerat în mod just ca fiind unul mare - dat de amploarea acestui fenomen - de activitatea infracţională îndelungată a inculpatului, desfăşurată pe parcursul a mai multe luni, de consecinţele nefaste pe care le are proliferarea corupţiei în societatea românească, infracţiunile săvârşite fiind de natură să afecteze grav încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, modul de operare, repetabilitatea actelor materiale de aceeaşi natură, folosirea prerogativelor conferite prin declinarea unor calităţi mincinoase, în scopul obţinerii de avantaje materiale necuvenite, care denotă acelaşi grad ridicat de pericol social, prin stabilirea unor pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, a diminuat rolul celorlalte criterii de individualizare, deloc lipsite de importanţă.

Astfel, deşi prima instanţa a ţinut seama şi de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se in stare de recidiva postexecutorie, in trecut fiind condamnat pentru fapte de aceeaşi natură, reţinând perseverenţa infracţională a acestuia, de poziţia lui procesuală, respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoaşterea totală a faptelor în timpul urmăririi penale până la atitudini de zădărnicire a aflării adevărului şi nerecunoaştere totală în faţa instanţei judecătoreşti, nu a apreciat corect cuantumul pedepselor aplicate, care în mod surprinzător este unul mai mic decât pedeapsa anterioară de 3 ani şi 6 luni închisoare, care reprezintă primul termen al recidivei post executorii.

Astfel, instanţa de fond reţinând la individualizarea pedepselor şi conduita inculpatului in societate, locul de muncă stabil, dar şi numărul de fapte săvârşite de inculpat, a diminuat efectul juridic al cauzelor de agravare facultativă a pedepselor aplicate, respectiv recidiva post executorie şi concursul de infracţiuni, acordând o mai mare importanţă elementelor de individualizare favorabile inculpatului, deşi acestea reprezintă o mică pondere în totalul criteriilor de individualizare menţionate anterior, care în marea lor majoritate sunt în detrimentul inculpatului.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, acestea fiind înlăturate, la o primă analiză de cauzele de agravare facultativă a pedepselor precizate anterior, ceea ce nu înseamnă că în procesul de individualizare, circumstanţele personale ale inculpatului au fost total eludate, aspect subliniat în cele de mai sus, însă acestor circumstanţe li s-a dat o altă valenţă juridică decât cea dorită de inculpat.

În ceea ce priveşte necesitatea aplicării unui spor de pedeapsă, aspect învederat de Parchet în motivele de apel formulate, instanţa de apel a reţinut că în condiţiile în care se va proceda la o majorare a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, cu 1 an închisoare, astfel încât în final acesta să aibă de executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, nu se mai impune aplicarea unui asemenea spor, al cărui efect este anihilat tocmai de această majorare a cuantumul pedepselor.

Referitor la motivul de apel al Parchetului vizând greşita aplicare a disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că este nefondat, fiind lipsită de relevanţă menţionarea acestui text de lege în minuta şi respectiv dispozitivul sentinţei apelate, fiind evident că emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii se va produce la momentul rămânerii definitive a sentinţei apelate, iar o eventuală arestare preventivă a inculpatului, pe parcursul soluţionării cauzei în oricare stadiu procesual, poate interveni numai în condiţiile prev. de art. 160^a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei complementare, Curtea a apreciat că atâta timp cât o asemenea pedeapsă nu este obligatorie, ea poate fi aplicată numai cu respectarea cerinţelor prev. de art. 65 alin. (1) C. pen., printre care se enumeră necesitatea unei asemenea pedepse.

În speţă, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, Curtea a considerat că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse complementare, faţă de modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante, în regim privativ de libertate, care a atras automat aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., care se execută pe parcursul executării pedepsei principale, în timp ce pedeapsa complementară ar căpăta eficienţă numai după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.

În consecinţă, şi acest motiv de apel a fost apreciat ca nefondat.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, s-a reţinut că, având în vedere cuantumul acestei pedepse, dar mai ales reţinerea disp. art. 37 lit. b) C. pen., este evident că în cauză nu pot fi aplicate disp. art. 81 C. pen. sau disp. art. 86¹ C. pen., chiar presupunând că instanţa ar fi opinat în acest sens, ceea ce nu este cazul.

Faţă de cele de mai sus şi pentru motivele precizate apelul Parchetului a fost admis.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din coroborarea următoarelor probe: denunţul şi declaraţiile martorului denunţător S.I.A., denunţul şi declaraţia martorului denunţător C.P., denunţul şi declaraţia martorului denunţător M.P., declaraţia martorului R.M., declaraţia martorului P.R.A. declaraţiile inculpatului I.N., procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice şi a discuţiilor purtate în mediul ambiental, declaraţiile martorului C.P., şi ale martorei A.L., Curtea de Apel a reţinut că susţinerile inculpatului in sensul ca nu a solicitat comisioane şi nici nu a discutat de sume de bani cu martorii audiaţi sunt infirmate de declaraţiile martorilor denunţători aşa cum au arătat aceştia în declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul necontestând de altfel nicio întâlnire cu aceştia sau obiectul întâlnirilor, ci numai împrejurarea că ar fi solicitat anumite comisioane drept răsplată pentru intervenţiile pe care se angajase să le facă în favoarea martorilor denunţători la diferite persoane şi instituţii, în vedere facilitărea încheierii de către aceşti martori denunţători a unor contracte de prestări servicii foarte avantajoase material pentru aceştia.

Din analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în mod just Tribunalul a reţinut că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare al instanţei este corectă şi că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, din toate declaraţiile martorilor audiaţi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, în special cu procesele-verbale de redare a interceptărilor şi despre care s-a făcut vorbire în actul de sesizare al instanţei reieşind vinovăţia inculpatului.

Împrejurarea că martorul denunţător M.P. a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, ceea ce a determinat cercetarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă nu este de natură să determine o altă concluzie în ceea ce priveşte situaţia de fapt însuşită de către Curte.

Astfel, în mod corect s-a apreciat că faptele inculpatului I.N., care, în cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunţător S.I.A. suma de 50.000 euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari din aparatul administrativ, câştigarea unor licitaţii în valoare de 5 milioane euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În acelaşi sens, legal s-a stabilit că fapta inculpatului I.N., care, în cursul lunii iulie 2010, a pretins de la martorul-denunţător M.P. suma de 100.000 euro, înainte de semnarea unui contract, asigurându-l pe denunţător de câştigarea licitaţiei privind atribuirea unor lucrări în valoare de 50 milioane RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindea că lucrează, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, în mod întemeiat s-a concluzionat că fapta inculpatului I.N., care, la data de 30 noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunţător C.P. suma de 50.000 euro, său pentru intervenţia pe lângă un lichidator judiciar în scopul câştigării de către denunţător a unei licitaţii având ca obiect imobile aflate în raza municipiului Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Nu în ultimul rând s-a apreciat just că fapta inculpatului I.N., care, la data de 07 decembrie 2010, a pretins numitului K.L. 3% din valoarea unei lucrări de circa 100 milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanţă (reprezentând, în fapt, parte din preţul traficării influenţei) şi suma de 100.000 euro cash, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, pentru a determina încredinţarea lucrărilor către firma cetăţeanului turc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că în cauză au fost administrate suficiente mijloace de probă care să conducă la condamnarea fără dubiu a inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii, sens în care apelul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.N., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 385¹⁰ C. proc. pen.

Prin recursul declarat, s-a solicitat casarea hotărârilor atacate, în baza art. 385⁹pct. 13 şi 14 C. proc. pen.

În susţinerea primului motiv de recurs, a solicitat achitarea inculpatului, întrucât a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Dacă instanţa va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, a invocat greşita aplicare a limitelor de pedeapsă, raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o bună conduită anterior, în prezent a intrat în mediul de afaceri şi este apreciat la locul de muncă.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, a solicitat aplicarea acesteia pe instituţii autonome, arătând că este mai favorabil noul C. pen., art. 291 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi dispoziţiile art. 33-34 din vechiul C. pen.. Sub aspectul circumstanţelor atenuante, a solicitat reţinerea art. 74 lit. c)-76 C. pen., cu efectele legale, ca lege penală mai favorabilă.

A mai solicitat să fie avută în vedere hotărârea judecătorească de reabilitare a inculpatului, de care prima instanţă nu a avut cunoştinţă, termenul fiind împlinit la 21 iunie 2013, în circumstanţiere şi pentru înlăturarea stării de recidivă.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este fondat.

Cu privire la cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 13 şi 14 C. proc. pen., invocate de apărare, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, criticile invocate de apărare, deşi au fost subsumate cazului de casare reglementate de art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., nu se circumscriu acestui temei de casare, care a fost modificat în mod expres prin Legea nr. 2/2013.

În motivele depuse în scris şi susţinute oral, apărarea a susţinut că fapta de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, cu privire la cele patru acte materiale.

Din perspectiva legalităţii hotărârii, instanţa de recurs constată că, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţe, pe baza materialului probator, fapta inculpatului care, în cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunţător S.I.A. suma de 50.000 euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari din aparatul administrativ, câştigarea unor licitaţii în valoare de 5 milioane euro, iar de la martorul-denunţător M.P. suma de 100.000 euro, înainte de semnarea unui contract, asigurându-l pe denunţător de câştigarea licitaţiei privind atribuirea unor lucrări în valoare de 50 milioane RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindea că lucrează; în data de 30 noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunţător C.P. suma de 50.000 euro, pentru intervenţia pe lângă un lichidator judiciar în scopul câştigării de către denunţător a unei licitaţii având ca obiect imobile aflate în raza municipiului Bucureşti; la data de 07 decembrie 2010, a pretins numitului K.L. 3% din valoarea unei lucrări de circa 100 milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanţă (reprezentând, în fapt, parte din preţul traficării influenţei) şi suma de 100.000 euro cash, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, pentru a determina încredinţarea lucrărilor către firma cetăţeanului turc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influentă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Înalta Curte constată că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat.

Pentru ca o faptă să fie infracţiune este necesar să se constate cele trei trăsături esenţiale prevăzute de art. 17 C. pen.: să prezinte pericol social, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală.

Existenţa acestor trei caracteristici esenţiale se constată prin verificarea, prioritar, a corespondenţei dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de încriminare, adică dacă se suprapune acestui model legal creat de legiuitor.

Traficul de influenţă este fapta persoanei care, având influenţă sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau alt salariat, primeşte ori pretinde bani ori alte foloase, sau acceptă promisiuni ori daruri, direct sau indirect, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În cauză, activitatea infracţională a inculpatului, care a constat în pretinderea unor sume de bani, pretinzând că are influenţă la diverse instituţii caracterizează conţinutul legal al faptei de trafic de influenţă.

Existenţa faptelor de trafic de influenţă în modalitatea reţinută de primele instanţe a rezultat din coroborarea materialului probator, astfel cum a fost amplu analizat în considerentele hotărârilor atacate.

De altfel, în realitate, se constată că apărările inculpatului au vizat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective şi subiective, care, susţine apărarea, nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.

Raportat la conţinutul temeiului de casare invocat - art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că aceste apărări nu pot fi analizate în limitele acestui caz de casare, dat fiind că în realitate se critică lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, acestea încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., privitor la care, pentru considerentele de mai sus, solicitarea este tardivă şi nu poate fi supusă controlului judiciar în recurs.

Verificând actele şi probele dosarului pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, instanţa de recurs constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat şi just apreciat, care a confirmat întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunilor de trafic de influenţă.

Cât priveşte solicitarea apărării, de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) - art. 76 C. pen. anterior, se constată că nu mai poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, întrucât ar presupune o evaluare a situaţiei de fapt şi o reapreciere a cauzei pe fondul acesteia, ceea ce ar fi imposibil în limitele cazurilor actuale de casare, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

Pentru aceleaşi considerente, solicitarea apărării de a fi avută în vedere în circumstanţiere şi pentru înlăturarea stării de recidivă, hotărârea judecătorească prin care inculpatul a fost reabilitat - de care prima instanţă nu a avut cunoştinţă, întrucât termenul s-a împlinit la 21 iunie 2013 - nu mai poate fi analizată în cadrul procesual actual.

Examinând cauza şi din perspectiva intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 01 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din noul C. pen., în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, astfel cum este reglementată în noua lege.

Dispoziţiile art. 291 C. pen. actual prevăd limite de pedeapsă mai reduse (de la 2 la 7 ani închisoare) faţă de dispoziţiile art. 257 C. pen. anterior (de la 2 la 10 ani închisoare), însă, în raport cu pedepsele aplicate de instanţe pentru cele patru infracţiuni, care au fost orientate către minimul special prevăzut de lege (similar în ambele reglementări), în condiţiile reţinerii art. 37 lit. b) C. pen., nu se justifică aplicarea legii noi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1049/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 994/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 93/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 96/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 97/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 994/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1049/2014. Penal