ICCJ. Decizia nr. 97/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 97/2014
Dosar nr. 41517/3/2012
Ședinţa publică din 13 ianuarie 2014
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penala nr. 382 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsa ca inadmisibilă cererea revizuentului F.B.P. de revizuire a sentinţei penale nr. 801/F din 12 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2186 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reţinut ca prin sentinţa penală nr. 801/ F din 12 octombrie 2011 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 56889/3/2011, definitivă prin Decizia penala nr. 2186 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului F.B.P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar în baza art. 864 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 849 din 27 octombrie 2010 a judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 09 octombrie 2010 şi a fost cumulată aritmetic pedeapsa de 4 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a apreciat ca motivul pentru care se solicită revizuirea hotărârii de condamnare ii constituie faptul că nu s-a încuviinţat proba testimonială solicitată de revizuent, respectiv audierea în calitate de martor a coinculpatului F.G., care a recunoscut comiterea faptei imputate amândurora fără a face însă declaraţii incriminatoare la adresa revizuentului.
S-a reţinut că reaprecierea materialului probator nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a revizuirii, aceasta având ca finalitate anularea unei hotărâri definitive ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, deci inexistente în materialul probator aflat la dosarul cauzei şi nu se poate obţine o prelungire a probaţiunii pentru fapte cunoscute de instanţe în momentul judecării cauzei.
Revizuirea poate fi cerută numai în măsura în care ar fi invocate fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, inexistente în materialul probator aflat la dosar, fapte probatorii de natură a conduce potrivit disp. art. 394 alin. (20 C. proc. pen. la netemeinicia hotărârii de condamnare a petentului.
S-a constatat că solicitarea petentului cu privire la reaprecierea materialului probator pe motiv de greşită administrare a probelor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, ţine de fondul cauzei care a fost deja avut în vedere atât de instanţa de fond, cât şi de instanţele superioare la soluţionarea căilor de atac.
Totodată, s-a observat că motivul avut în vedere la promovarea căii extraordinare de atac a fost invocat atât în faţa primei instanţe cât şi în faţa instanţelor de control judiciar, fiind respins avându-se în vedere calitatea procesuală de coinculpat a numitului F.G.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, a invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv şi se impunea audierea lui F.G. în calitate de martor.
Prin Decizia penală nr. 190/ A din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, a respins apelul declarat de revizuentul F.B.P. împotriva sentinţei penale nr. 382 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, în Dosarul nr. 41517/3/2012, ca nefondat.
S-a reţinut că, prin audierea martorului propus, revizuentul -condamnat nu tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probaţiunii referitoare la fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a dispus condamnarea acestuia, coinculpatul F.G. fiind audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii finalizate cu condamnarea revizuentului.
S-a constatat că solicitarea condamnatului de a se dispune suplimentarea probatoriului pentru a se verifica o împrejurare avuta in vedere de prima instanţa, cât şi de instanţa de control judiciar, nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 iunie 2013, a declarat recurs inculpatul F.B.P., fără să depună în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată din 13 ianuarie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859pct. 172 C. proc. pen. si a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi admiterea cererii de revizuire arătând că se impune audierea coinculparului F.G., pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, la data de 21 iunie 2013, deci ulterior intrării îh vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul revizuient, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că revizuientul F.B.P. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-se, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., care prevede - „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată"
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea criticilor revizuientului F.B.P., nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse şi constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul F.B.P. şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul F.B.P. împotriva Deciziei penale nr. 190/ A din 21 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 41517/3/2012.
Obligă recurentul revizuent la- plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 96/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
