ICCJ. Decizia nr. 994/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 994/2014
Dosar nr. 14380/118/2011
Şedinţa publică din 20 martie 2014
Asupra recursurilor penale de faţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din data de 1 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 14380/118/2011, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În baza art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA) a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în contracte la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată SC P.C.B. SA) a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.R. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen. în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 17 octombrie 2011 la 1 iunie 2012.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile.
A fost obligat inculpatul (partea responsabilă civilmente a fost radiată) la plata:
- sumei de 16.692,34 RON către partea civilă SC T.L. IFN SA Bucureşti, sector 6;
- sumei de 50.515,44 RON şi dobânda aferentă celor trei credite, dobândă ce urmează a fi calculată la data achitării integrale către partea civilă SC P.C.B. SA, Bucureşti, sector 1.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare pretins autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public V.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 804/P/2008 din 11 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului O.R. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două infracţiuni), de art. 288 alin. (1) C. pen., de art. 291 C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. f), ambele din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut în sarcina acestuia că a indus în eroare, la încheierea contractului de leasing financiar din 11 octombrie 2007 pe partea civilă SC T.L. IFN SA şi pe parcursul derulării acestuia prin prezentarea a două bilete la ordin trase la Banca R., Sucursala Constanţa, deşi inculpatul a retras lichidităţile din contul bancar pe durata existenţei contului iar ulterior a închis acest cont fără să comunice măsura societăţii de leasing, în mod repetat, s-a folosit de contractul de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2006, deşi cunoştea că este contrafăcut, în scopul obţinerii unui număr de trei credite bancare prejudiciind banca cu suma de 50.515,44 RON şi a formulat declaraţii inexacte cu privire la sediul social al SC G.W.F. SRL Constanţa, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.
Inculpatul O.R. avea la data săvârşirii faptei calitatea de asociat unic şi administrator al SC G.W.F. SRL Constanţa cu sediul în Municipiul Constanţa.
Societatea comercială a fost autorizată să funcţioneze prin încheierea din 27 iulie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. Constanţa.
Prin hotărârea din 3 septembrie 2007 a asociatului unic O.R., s-a hotărât schimbarea sediului social al SC G.W.F. SRL Constanţa.
Hotărârea a fost înregistrată la registrul comerţului prin încheierea din 10 septembrie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. Constanţa.
Din documentele constitutive ale SC G.W.F. SRL rezultă că societatea comercială a avut ca principal domeniu de activitate comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului şi ca activitate principală, comerţul cu ridicata şi import-export cu produse alimentare, băuturi şi tutun.
SC G.W.F. SRL a avut conturi bancare deschise la Banca R., Sucursala Constanţa, iar conform fişei cu specimene de semnătură, persoanele împuternicite să efectueze operaţiuni bancare pe conturile acesteia au fost: inculpatul O.R., de la data de 1 august 2007 până la data de 12 octombrie 2007, iar de la această dată, împuterniciţi au fost inculpatul O.R. şi martorul N.D.
Din cuprinsul adresei din 11 iulie 2011 a băncii menţionate, rezulta că societatea SC G.W.F. SRL avea cont deschis la Banca R., Sucursala Constanţa din perioada 2 august 2007, perioada pentru care se prezintă un raport de activitate, ultima operaţiune menţionată fiind la 6 decembrie 2007, raportul fiind pana la data de 31 decembrie 2007.
În perioada 31 iulie 2007-9 decembrie 2009 SC G.W.F. SRL a derulat operaţiuni bancare prin contul deschis la Banca C.R.F., Sucursala Constanţa, cererea de deschidere de cont la Banca C.R.F., Sucursala Constanţa fiind formulată olograf de O.R. iar împuternicit să efectueze operaţiuni bancare pe acest cont a fost, de asemenea, inculpatul O.R.
La data de 19 decembrie 2008, R. Bank Constanţa a adresat sesizarea cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, s-a primit spre decontare un bilet la ordin emis în beneficiul SC T.L. IFN SA de către reprezentanţii SC G.W.F. SRL, pentru suma de 12.313,74 RON, instrumentul de plată nu a putut fi decontat întrucât contul bancar al trăgătorului fusese închis la data de 31 decembrie 2007, conform adresei eliberată de R. Bank Constanţa la data de 24 martie 2008 care va fi analizată ulterior.
Mai mult, prin adresa din 28 iunie 2011, Banca C.R.F. a arătat că societatea administrată de inculpat a figurat cu conturi operaţionale deschise în perioada 31 iulie 2007 şi 9 decembrie 2009.
La data de 24 martie 2008, R. Bank Constanţa a adresat sesizarea cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, s-a primit spre decontare un bilet la ordin emis în beneficiul SC T.L. IFN SA de către reprezentanţii SC G.W.F. SRL, pentru suma de 4.378,60 RON, ce nu a putut fi decontat întrucât contul bancar al trăgătorului fusese închis la data de 31 decembrie 2007.
Apărarea inculpatului că din penitenciar s-a adresat băncii care a arătat că acel cont nu era închis la data de 31 decembrie 2007 ci mult mai târziu, respectiv la data de 4 februarie 2008 nu schimbă situaţia inculpatului întrucât adresele băncii din 19 februarie 2008 şi din 24 martie 2008 sunt ulterioare închiderii contului, iar faptul că s-a menţionat 31 decembrie 2007 şi nu 4 februarie 2008 cum ar rezulta din înscrisul prezentat de inculpat nu creează o altă situaţie de fapt decât cea reţinută.
Ca urmare a verificărilor efectuate în cauză s-a stabilit că între partea civilă, SC T.L. IFN SA, în calitate de locator şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar din 11 octombrie 2007 având ca obiect utilizarea autoturismului marca Z1.
În baza prevederilor contractuale, la data încheierii contractului de leasing financiar, utilizatorul avea obligaţia să emită câte un bilet la ordin pentru fiecare rată, în favoarea sa, în cuantumul stabilit în graficul de eşalonare al plăţilor, fapt pentru care biletele la ordin au fost predate locatorului de către O.R. la momentul încheierii contractului de leasing.
Aceste bilete la ordin predate SC T.L. IFN SA de către inculpatul O.R. au fost emise pentru banca trasă R., Sucursala Constanţa.
Din examinarea extraselor de cont puse la dispoziţia organelor judiciare de către Banca R., Sucursala Constanţa s-a constatat că lichidităţile băneşti existente în contul bancar al SC G.W.F. SRL au fost ridicate de inculpatul O.R., atât anterior datei de 11 octombrie 2008 cât şi ulterior acestei date, până la închiderea contului bancar, astfel încât SC T.L. IFN SA nu ar fi avut nici o posibilitate reală de decontare a biletelor la ordin pe care le primise de la inculpat.
Ulterior datei de 31 decembrie 2007 deşi contractul de leasing financiar se afla în derulare, conform graficului de rambursare, inculpatul O.R. nu a comunicat locatorului său închiderea contului bancar şi inaptitudinea biletelor la ordin de a fi decontate şi nici nu a întreprins măsuri pentru ca SC T.L. IFN SA să intre în posesia unor instrumente de plată valabile şi valide care să permită achitarea ratelor de leasing.
În condiţiile în care inculpatul efectua tranzacţii bancare pe contul deschis la Banca C.R.F. ar fi existat posibilitatea reală să comunice SC T.L. IFN SA existenţa acestui cont bancar pentru ca locatorul să-şi poată recupera debitele utilizatorului prin intermediul acestui cont, situaţie confirmată de SC T.L. IFN SA prin adresa din 17 septembrie 2010.
Partea civilă a precizat că biletele la ordin au fost trimise la bancă ca urmare a încălcării repetate de către utilizator a obligaţiei de a achita ratele de leasing la termen.
Astfel, primul bilet la ordin a fost trimis la bancă ca urmare a neachitării de către utilizator a ratelor 2-4 aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008, februarie 2008, rate în valoare totală de 12.313,74 RON, iar cel de-al doilea bilet la ordin a fost introdus pentru rata de leasing aferentă lunii martie 2008, în valoare de 4.378,60 RON.
Prin intermediul executorului judecătoresc, la data de 19 mai 2008, autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de locator din comuna C., judeţul Constanţa.
Din conţinutul procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc D.V. a rezultat că în comunitatea locală din comuna C., autovehiculul trecea ca aparţinând martorului N.D., iar numai după contactarea telefonică a martorului N.D., s-a intrat în posesia cheii, a certificatului de înmatriculare şi a cărţii tehnice a autovehiculului, acestea fiind puse la dispoziţie de numitul S.I.
În urma examinării criminalistice a semnăturilor manuscrise depuse pe biletele la ordin, la rubrica trăgător s-a stabilit, conform raportului de constatare grafoscopică că aceste semnături aparţin inculpatului O.R.
Faptul că inculpatul a folosit pentru asigurarea plăţii ratelor de leasing instrumente de plată trase la o bancă de la care, în mod constant a retras lichidităţile, neasigurând posibilitatea părţii civile SC T.L. IFN SA să deconteze biletele la ordin, că a închis contul bancar la data de 31 decembrie 2007 fără să comunice această măsură partenerului contractual pe care l-a lipsit, în mod evident, de posibilitatea de a-şi recupera ratele de leasing şi a lăsat autovehiculul în posesia unei persoane care, din punct de vedere legal, nu avea nici un raport cu societatea de leasing îngreunând posibilitatea de recuperare a autovehiculului, demonstrează intenţia inculpatului de inducere în eroare la momentul dar şi pe parcursul derulării contractului de leasing cu SC T.L. IFN SA, în scopul obţinerii unui folos material injust constând în dobândirea ilicită a autovehiculului marca Z1.
La data de 19 martie 2008 Camera Notarilor Publici Constanţa a sesizat Poliţia Municipiului Constanţa cu privire la faptul că la SC P.C.B. SA, Sucursala Constanţa a fost depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public P.V., în care figurează în calitate de vânzători numiţii S.N. şi S.M., iar în calitate de cumpărător inculpatul O.R.
S-a arătat că notarul public a constatat că înscrisul autentic menţionat nu a fost întocmit în faţa sa, iar semnătura acestuia a fost contrafăcută.
Din verificările efectuate a rezultat că la data de 22 septembrie 2008 SC P.C.B. SA a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa precizând că a fost indusă în eroare de inculpatul O.R. care a prezentat băncii contractul de vânzare-cumpărare în susmenţionat în scopul obţinerii de credite bancare.
S-a constatat că la data de 26 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis Constanţa şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 3.000 RON.
La art. 7 din contractul de credit intitulat „garanţii” s-a stipulat că O.R. garantează, creditul acordat, în mod irevocabil şi necondiţionat, cu întreg patrimoniul prezent şi viitor, una din garanţii fiind contractul de vânzare-cumpărare contrafăcut.
La data de 31 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis şi SC G.W.F. SRL, în calitate de debitor şi O.R. precum şi P.A.A., în calitate de garanţi, s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 37.000 RON.
Prevederile acestui contract au avut în vedere aceleaşi menţiuni cu privire la garantarea împrumutului ca şi în situaţia creditului anterior.
Numita P.A.A. a fost reprezentată de inculpatul O.R. în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S., S.M., judeţul Maramureş.
La 31 octombrie 2007 între SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis şi SC G.W.F. SRL în calitate de debitor, reprezentată de inculpatul O.R., s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit sub forma descoperitului de credit, în valoare de 5.000 RON.
Prevederile contractuale au avut în vedere aceleaşi menţiuni cu privire la garantarea împrumutului ca şi în situaţia creditului anterior iar garantul P.A.A. a fost reprezentată de inculpatul O.R., în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S., S.M., judeţul Maramureş.
Conform procedurii de creditare a P.C.B., al cărui extras este ataşat la dosar şi a adresei din 17 august 2010 a băncii, pentru acordarea creditelor de către bancă se recomandă ca persoanele care semnează contractele de garanţie personală să deţină proprietăţi imobiliare.
La acel moment al acordării creditelor, respectiv anul 2007, în situaţia acestor garanţii personale, astfel cum s-a precizat de partea civilă şi, ulterior, şi de martori, în cuprinsul adresei menţionate anterior, creditorul nu avea obligaţia verificării documentaţiei aferente unui mobil sau imobil pentru dovedirea existenţei acelui bun în proprietatea sa şi, mai mult, prezentarea unui înscris în formă autentică, întocmit în prezenţa unui notar public oferea suficiente garanţii cu privire la realitatea dreptului de proprietate reflectat de un asemenea înscris.
Inculpatul O.R. a prezentat contractul care atesta faptul că ar fi deţinut în proprietate un teren în suprafaţă de 625,15 mp pe care l-ar fi achiziţionat de la martorii S.N. şi S.M.
Cu privire la depunerea la dosarele de creditare a contractului contrafăcut şi a persoanei care a reprezentat debitorul precum şi garanţi ca fiind inculpatul O.R., existau declaraţiile angajaţilor de la acea dată ai P.C.B. respectiv martorii: I.G., V.C., B.G. şi D.A.R.
În declaraţia sa, martora S.M. a infirmat orice legătură cu inculpatul O.R. şi cu posibilitatea înstrăinării către acesta a vreunei suprafeţe de teren, arătând că acel contract este fals, nu l-a văzut pe inculpat niciodată şi nu a avut teren în comuna C. pe care să-l vândă inculpatului, nu a încheiat un astfel de contract la notar şi nici nu s-a prezentat în faţa acestuia.
Cu privire la menţiunile realizate în acest contract, martora a arătat că marea majoritate sunt reale, dar conţin mici inadvertenţe, însă poate explica de unde inculpatul a făcut rost de datele părţilor, pentru că a avut un singur teren în comuna T., pe care l-a împărţit în 3 loturi şi le-a vântul în perioada 2002-2003 prin Biroul Notarial Public B., de unde bănuieşte că s-au scurs datele.
În cursul anului 2008, SC P.C.B. SA a constatat că debitorul său, respectiv SC G.W.F. SRL nu mai funcţionează la sediul social declarat iar inculpatul O.R. este plecat din ţară şi nu a achitat debitul restant în sumă de 50.515,44 RON, banca constituindu-se parte civilă în procesul penal cu această sumă.
Intenţia inculpatului O.R. de inducere în eroare a SC P.C.B. SA prin folosirea de manopere frauduloase este evidentă, prezentarea unui contract de vânzare-cumpărare contrafăcut fiind realizată în scopul obţinerii în interes personal a sumei de 50.515,44 RON.
La data de 14 martie 2008 Garda Financiară, secţia Constanţa, a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de inculpatul O.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
S-a stabilit că la data de 18 ianuarie 2008 inculpatul O.R. s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare, secţia Constanţa, iar cu acest prilej s-a încheiat nota de constatare solicitându-i-se inculpatului să pună la dispoziţia comisarilor Gărzii Financiare documente privind achiziţiile de cereale de la SC C.G. SRL Ialomiţa, SC C.C. SRL Ialomiţa, fiind stabilit termen de prezentare la 22 ianuarie 2008, iar nota de constatare a fost semnată de inculpatul O.R.
Conform raportului întocmit la data de 11 martie 2008 de către comisarii Gărzii Financiare, secţia Constanţa, inculpatul nu s-a mai prezentat cu documentele solicitate fiindu-i transmisă prin poştă o invitaţie la sediul social, invitaţie care a fost semnată de administratorul Pieţii A.A.
Din relaţiile furnizate Gărzii Financiare, secţia Constanţa de către I.P.J. Constanţa la data de 11.02.2008, s-a stabilit că inculpatul era plecat din ţară iar sediul social al persoanei juridice se afla la adresa din Constanţa, Piaţa A.A.
În absenţa inculpatului, s-a procedat la verificarea documentelor de achiziţie a cerealelor de la SC G.W.F. SRL, documente puse la dispoziţie de SC A.T.I. SRL Bucureşti.
Din verificarea acestor documente a rezultat că SC G.W.F. SRL a efectuat, în perioada august 2007-octombrie 2007, vânzări către societatea bucureşteană în valoare de 1.484.150,63 RON, din care TVA în valoare de 236.965,23 RON.
Întrucât nici ulterior nu au fost prezentate documente privind vânzările către societatea SC A.T.I. SRL s-a prezumat că livrările de cereale de către SC G.W.F. SRL Constanţa, nu sunt evidenţiate, din punct de vedere contabil, de către această persoană juridică, având drept consecinţă prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 436.514,89 RON din care: impozit pe profit în cuantum de 199.549,66 RON şi TVA în cuantum de 236.965,23 RON.
Concluziile raportului lucrătorilor Gărzii Financiare, secţia Constanţa au fost preluate de către inspectorii fiscali din cadrul A.N.A.F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Administraţia Finanţelor Publice Constanţa, Inspecţia Fiscală.
Astfel aceştia au procedat la efectuarea de verificări la data de 30 iunie 2008 şi în perioada 2-3 iulie 2008, în absenţa inculpatului O.R.
Pe parcursul cercetărilor penale, martora P.I., în calitate de contabil al SC G.W.F. SRL în perioada august-decembrie 2007, a pus la dispoziţia organelor de poliţie documentele de evidenţă contabilă (balanţele de verificare corespunzătoare lunilor iulie-decembrie 2007, precum şi declaraţiile de impunere depuse la organele fiscale) care atestă înregistrarea din punct de vedere a veniturilor obţinute din tranzacţiile cu cereale efectuate cu SC A.T.I. SRL Bucureşti.
În prezenţa evidenţei contabile a SC G.W.F. SRL Constanţa, prezumţiile cu privire la omisiunea înregistrării în contabilitate a veniturilor realizate de această societate comercială nu s-au confirmat, fapt pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală faţă de inculpatul O.R. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu există.
A rezultat însă că din luna ianuarie 2008, imediat după prezentarea inculpatului la sediul Gărzii Financiare, secţia Constanţa, SC G.W.F. SRL Constanţa nu a mai funcţionat la sediul social declarat, situaţie confirmată de martora C.H.
În declaraţia sa, martora a arătat că din luna ianuarie 2008 inculpatul O.R. a dispărut de la sediul social declarat al persoanei juridice, iar în absenţa inculpatului, la data de 8 aprilie 2008, martora a inventariat bunurile SC G.W.F. SRL întocmindu-se, în acest sens, un proces-verbal.
Deşi nu a mai desfăşurat nici un fel de activitate la sediul social declarat şi a avut cunoştinţă de solicitările Gărzii Financiare referitoare la necesitatea prezentării evidenţei contabile a SC G.W.F. SRL, inculpatul s-a sustras de la efectuarea acestor verificări continuând să susţină, în mod nereal, că sediul social al persoanei juridice se află în locaţia declarată la Registrul Comerţului.
În luna aprilie 2008, SC G.W.F. SRL Constanţa, care practic nu mai avea nici un sediul social unde să-şi desfăşoare activitatea (având în vedere măsurile luate de martora C.H. precum şi orice declaraţii ale inculpatului care să determine modificarea sediul social), figurează ca efectuând achiziţii intracomunitare din Italia, conform informaţiilor transmise prin sistemul VIES (raportul întocmit de Direcţia Generală Finanţelor Publice Constanţa).
Astfel, deşi nu avea sediu declarat, inculpatul s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale prin formularea de declaraţii inexacte cu privire la sediul social declarat al SC G.W.F. SRL, cu scopul vădit al sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale.
Pe parcursul urmăririi penale, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, susţinând că sediul societăţii a funcţionat în Mangalia, Piaţa A.A. până în ianuarie 2008 când nu a mai avut posibilitatea să achite chiria aferentă spaţiului.
Inculpatul a arătat că doar el avea posibilitatea efectuării de operaţiuni bancare pentru societate şi excepţie pentru perioada în care a fost plecat din ţară era desemnat N.D. şi doar pentru contul Băncii R.
S-a arătat că a mai avut în acelaşi timp un cont deschis la Banca C.R.F. şi la Banca U.C.T., conturi pe care nu a făcut tranzacţii, doar au fost deschise, în care nu existau bani decât cei 100 RON pentru deschidere.
Contul la Banca R. l-a deschis la începutul lunii iulie 2007, cât şi celelalte conturi.
Cu N.C. a încheiat un contract privind achiziţionarea unui autoturism Z1, pentru care a plătit prin ordin de plată echivalentul în RON a sumei de 9.000 euro, iar pentru diferenţă a depus la compartimentul juridic documentele necesare pentru finanţarea sumei de aproximativ 20.000 euro cu SC T.L. IFN SA.
A încheiat contractul de creditare cu SC T.L. IFN SA din octombrie 2007, având ca obiect utilizarea autoturismului cu obligaţia ca în momentul semnării contractului să emită 12 bilete la ordin semnate şi ştampilate, dar necompletate, bilete pe care le-a predat locatorului şi reprezentau garanţia pentru achitarea autoturismului, iar la data încheierii contractului de leasing în contul sau se aflau sume de bani consistente.
A arătat că a ridicat din cont şi anterior, cât şi ulterior, sume mici care nu ajungeau să acopere rata, bani care reprezentau contravaloarea unor cheltuieli curente ale firmei, întreţinere, curent, salarii, taxe pod.
A arătat că intenţia sa a fost să nu rămână fără bani în cont, în prima lună a plătit normal, a doua lună a plătit echivalentul a două luni, nu a plătit apoi două rate, după care a intrat în incapacitate de plată totală.
A mai arătat că în luna ianuarie 2008 pentru că nu mai avea posibilitate de plată, fiind chemat să achite rata, a fost contactat telefonic de SC T.L. IFN SA, a făcut cunoscut că situaţia financiară este precară şi nu poate achita ratele, dar a arătat că în momentul când urmează să încaseze sume de bani, urmează să achite ratele.
Nu a închis contul bancar pentru ca biletele la ordin să nu mai fie decontate, iar la 13 octombrie 2011 s-a adresat băncii pentru a i se comunica extrasul de cont şi dacă contul este închis, şi prin adresă i s-a comunicat că acel cont la Banca R. nu este închis.
Personal a redactat o adresă din penitenciar în care a solicitat ca aceste date să fie comunicate instanţei de judecată pe data de 5 ianuarie 2012, actele fiind ataşate.
A mai arătat că SC T.L. IFN SA a primit la încheierea contractului o adresă din partea inculpatului, în antet fiind specificate şi celelalte numere de cont ce erau deschise la alte bănci, iar la acel dosar deschis pentru obţinerea acelui contract de leasing a depus şi alte acte privind credibilitatea societăţii, acte ce conţineau şi conturile bancare la celelalte bănci.
A menţionat inculpatul că rulajul societăţii era pe contul Băncii R., iar celelalte conturi erau doar deschise, dar nu avea rulaje pe ele.
În luna ianuarie 2008 când reprezentanţii SC T.L. IFN SA l-au avertizat că biletele la ordin vor fi introduse la plată pentru recuperare rate, la acel moment le-a comunicat intrarea în incidenţă de plată dar şi faptul că intenţionează să plece în Italia pentru a pune firma pe picioare, pentru a face rost de bani în vederea achitării ratelor.
A mai arătat că pe data de 29 aprilie a emis un e-mail către un domn D., în care arăta unde este autoturismul şi posibilitatea contactării persoanei care o deţine şi le-am adus la cunoştinţă că nu are posibilitatea să redreseze situaţia financiară a societăţii şi că doreşte să ridice maşina, lucru ce s-a şi întâmplat.
Ulterior nu a avut nici o posibilitate să achite suma datorată de 160.000.000 RON, dar împreună cu familia va vinde un teren pentru acoperirea plăţii ce o datorează.
În legătură cu contractul de creditare nr. 51 încheiat cu partea civilă SC P.C.B. SA având ca obiect un contract în valoare de 3.000 RON, ca garanţii la acest contract a prezentat actele contabile, contracte în derulare, contracte finalizate, rulajele pe contul deschis la Banca R. cât şi susţinerile sale din interviu cu privire la dezvoltarea societăţii.
A arătat că din garanţiile prezentate băncii nu ar constitui-o contractul de vânzare-cumpărare contrafăcut, iar la toate cele 3 credite de la Agenţia Tomis Constanţa avea aceleaşi menţiuni cu privire la garantarea creditului.
Nu a dus acel contract la bancă, iar reprezentantul băncii care a pus conform cu originalul avea obligaţia să se documenteze.
Cele 3 contracte au fost obţinute în aceeaşi zi şi cu aceleaşi acte, întrucât solicitase o sumă de 500.000 RON şi aceasta fiind singura modalitate găsită de angajaţii părţii civile de obţinere a acestei sume de bani.
Cea mai mare parte a acestei sume, pe bază de ordin de plată s-a dus către SC C.G. SRL Ialomiţa, societate cu care se afla în relaţie comercială, societate care ulterior nu a mai livrat cereale, acesta fiind unul dintre motivele incapacităţii de plată.
A mai arătat inculpatul că nu îi cunoaşte pe S.N. şi S.M., iar creditele le-a obţinut pe baza activităţii societăţii sale, şi nu pe acel contract falsificat.
Inculpat a mai declarat că nu are cunoştinţă ca în anul 2008 Garda Financiară să fi venit în control la societate, dar în 2007 este adevărat că s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare şi a furnizat date privind situaţia SC C.G. SRL.
Activa la sediul societăţii în momentul când a luat legătura cu reprezentanţii Gărzii Comerciale şi nu avea cum să facă precizări inexacte cu privire la sediul social iar contractul cu privire la sediul social a fost reziliat în octombrie 2008, înscrisurile societăţii au rămas în posesia contabilei P.I., numai facturierul, chitanţierul şi ştampila erau la inculpat.
Actele firmei erau mereu la sediul firmei de contabilitate al contabilei, de unde puteau fi solicitate.
Aceste susţineri privind sediul sunt infirmate însă de materialul probator, din verificările efectuate rezultând cu certitudine că din luna ianuarie 2008, imediat după prezentarea inculpatului la sediul Gărzii Financiare, secţia Constanţa, SC G.W.F. SRL Constanţa nu a mai funcţionat la sediul social declarat, situaţie confirmată şi de martora C.H.
Martora a arătat că din luna ianuarie 2008 inculpatul O.R. a dispărut de la sediul social declarat al persoanei juridice, iar în absenţa acestuia la data de 8 aprilie 2008, martora a inventariat bunurile SC G.W.F. SRL Constanţa întocmindu-se, în acest sens un proces-verbal.
Inculpatul nu a mai desfăşurat nici un fel de activitate la sediul social declarat şi a avut cunoştinţă de solicitările Gărzii Financiare referitoare la necesitatea prezentării evidenţei contabile a SC G.W.F. SRL Constanţa, astfel că inculpatul s-a sustras de la efectuarea acestor verificări continuând să susţină, în mod nereal, că sediul social al persoanei juridice se află în locaţia declarată la Registrul Comerţului.
În raport de situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit că faptele inculpatului O.R. care, a indus în eroare SC T.L. IFN SA cu prilejul încheierii contractului de leasing financiar din 11 octombrie 2007 şi pe parcursul derulării acestuia prin prezentarea a două bilete la ordin trase la Banca R., Sucursala Constanţa, deşi inculpatul a retras lichidităţile din contul bancar pe durata existenţei contului, iar ulterior a închis acest cont fără să comunice măsura societăţii de leasing, în mod repetat, s-a folosit, în mod repetat de contractul de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2006, deşi cunoştea că este contrafăcut, în scopul obţinerii unui număr de trei credite bancare prejudiciind banca cu suma de 50.515,44 RON şi a formulat declaraţii inexacte cu privire la sediul social al SC G.W.F. SRL Constanţa, sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale, constituie infracţiunile de înşelăciune [două infracţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., în dauna SC T.L. IFN SA şi SC P.C.B. SA, uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.].
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de dispoziţiile art. 288 alin. (1) C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală faţă de inculpat întrucât nu s-a stabilit prin mijloace de probă certe faptul că acesta ar fi autorul infracţiunii.
Înscrisul autentic contrafăcut este datat 14 iulie 2006 dar întrucât data la care acesta a fost contrafăcut nu se cunoaşte, acest dubiu a profitat autorului infracţiunii, fapt pentru care s-a avut în vedere ca dată a contrafacerii data depusă în conţinutul său.
Cum de la data contrafacerii, respectiv 14 iulie 2006 şi până în prezent au trecut mai mult de cinci ani s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen., fapt pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 288 alin. (1) C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Cât priveşte persoana inculpatului s-a reţinut că are vârsta de 32 de ani, este căsătorit şi are doi copii minori iar potrivit fişei de cazier judiciar rezultă că în perioada 2001-2003, inculpatul a fost condamnat de patru ori pentru infracţiuni precum abuz de încredere, însuşirea bunului găsit, trafic de droguri şi de înşelăciune.
Ultima condamnare a inculpatului s-a dispus prin sentinţa penală nr. 692 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Cluj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 661 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
A fost arestat la data de 15 ianuarie 2002 şi a fost eliberat la data de 19 ianuarie 2002, la expirarea mandatului preventiv.
Ulterior a fost arestat la data de 27 iunie 2002 şi a fost eliberat condiţionat la data de 25 octombrie 2005 rămânând cu un rest neexecutat de 604 zile.
În raport de datele săvârşirii faptelor reţinute prezentele infracţiuni au fost săvârşite în stare de recidivă post-executorie prevăzută de dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
Deşi s-a trimis din eroare de procuror cu „art. 37 lit. a)”, consemnarea corectă a lit. b) de instanţă nu necesită o schimbare de încadrare juridică, starea de recidivă a inculpatului nefiind apreciată ca schimbare a încadrării juridice.
Nu s-au avut în vedere cele trei înscrisuri depuse la data de 4 februarie 2013 de către inculpat întrucât inculpatul este trimis în judecată pentru evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f), respectiv a formulat date inexistente cu privire la sediul social al societăţii sustrăgându-se astfel de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale şi nu cu privire la activitatea comercială prin nedeclarare sau omitere a înregistrărilor.
La penultimul termen de judecată parchetul s-a sesizat faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals prin prezentarea a trei înscrisuri depuse la instanţă la ultimul termen şi a solicitat arestarea preventivă a inculpatului.
Întrucât sesizarea a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa urmând a se efectua cercetări faţă de inculpat din prisma infracţiunilor susmenţionate despre care se afirmă că ar fi fost săvârşite tocmai pentru a înlătura răspunderea în cauza prezentă având în vedere stadiul cercetării judecătoreşti s-a apreciat că măsura arestării preventive nu este oportună, inculpatul prezentându-se la marea majoritate a termenelor de judecată deşi locuieşte în judeţul Timiş.
În baza textelor de lege indicate inculpatul a fost condamnat, la stabilirea pedepsei ţinându-se seama de dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen.
Totodată, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cât priveşte pe inculpatul O.R. s-au avut în vedere gradul concret de pericol social al faptelor comise, împrejurarea concreta în care inculpatul a acţionat, valorile sociale lezate şi ocrotite de normele penale referitoare la desfăşurarea activităţilor comerciale, forma de vinovăţie cu care s-a acţionat şi dispoziţiile din partea generală a C. pen.
S-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare cu executare este singura în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei.
S-a considerat că nu pot fi reţinute aspecte ce susţin integrarea socială rapidă şi facilă a inculpatului atâta timp cât acesta a perseverat în comiterea de infracţiuni, unele de acelaşi fel.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi lit. c) C. pen., cu menţiunea că se impune şi aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei pentru care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, în condiţiile în care inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 17 octombrie 2011 la 1 iunie 2012.
S-a constatat că potrivit adresei din 17 septembrie 2010, SC T.L. IFN SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 16.692,34 RON.
Conform plângerii penale, SC P.C.B. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 50.515,44 RON.
S-au constatat îndeplinite cerinţele răspunderii delictuale, fapt pentru care s-a admis acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 16.692,34 RON către partea civilă SC T.L. IFN SA, Bucureşti şi a sumei de 50.515,44 RON şi dobânda aferentă celor trei credite, dobândă ce va fi calculată la data achitării integrale.
Văzând şi art. 348 C. proc. pen. şi întrucât contractul prezentat este contrafăcut s-a dispus desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare pretins autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public V.P.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a formulat apel inculpatul O.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., parte vătămată SC T.L. IFN SA, de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., parte vătămată SC P.C.B. SA, de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., impunându-se achitarea inculpatului, pentru fiecare din cele patru infracţiuni în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În acest sens s-a arătat că, potrivit probatoriului administrat s-a constatat că s-a ţinut contabilitatea potrivit legii, s-au înregistrat documentele justificative şi s-au achitat taxele şi impozitele aferente.
Pentru neînregistrarea facturii din 15 noiembrie 2007, inculpatul a arătat că nu a înregistrat suma având în vedere că nu au fost virate aceste sume de către SC C.G. SRL Slobozia, societate care a intrat în incapacitate de plată.
În cadrul dosarului de insolvenţă s-au analizat cauzele care au determinat insolvenţă societăţii şi nu s-a dispus atragerea răspunderii administratorului societăţii.
Cu privire la închiderea contului, în cadrul procedurii insolvenţei lichidatorul judiciar închide toate conturile societăţii pentru că legea insolvenţei instituie obligaţia existenţei unui cont unic de avere al societăţii.
A solicitat a se avea în vedere facturile emise de SC C.G. SRL Slobozia, depuse la dosar au fost achitate prin ordin de plată.
Cu privire la societatea de leasing, este vorba de un contract comercial, s-a plătit în avans suma de 10.000 euro, maşina a fost returnată societăţii de leasing, prejudiciul nu există, maşina a fost recuperată, a fost valorificată, nu există o clauză pentru introducerea acelor bilete la ordin.
În ceea ce priveşte contractul de credit, s-a apreciat că latura subiectivă a acestei infracţiuni nu este întrunită, nu a existat intenţia de a înşela societatea creditoare, a fost încheiat un contract comercial, nu s-a urmărit prejudicierea unităţii bancare.
Referitor la declararea sediului, există depusă la dosar dovada că, potrivit Registrului Comerţului era sediul real, a avut activitate până la plecarea inculpatului în Italia.
Prin decizia penală nr. 96/P din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de inculpatul O.R. împotriva sentinţei penale nr. 149 din 1 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14380/118/2011.
În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. după executarea pedepsei principale în pedepsele componente de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.; 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. după executarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului O.R.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA) de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta decizie cu pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită de prima instanţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată SC P.C.B. SA) şi cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de prima instanţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în final inculpatul O.R. execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele:
În mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată SC T.L. IFN SA, întrucât materialul probator administrat în cauză face dovada că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective.
Astfel, s-a reţinut că la data de 11 octombrie 2007 între partea civilă, SC T.L. IFN SA, în calitate de locator şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de utilizator, s-a perfectat contractul de leasing financiar din 11 octombrie 2007 având ca obiect utilizarea autoturismului marca Z1. Clauzele contractuale obliga utilizatorul respectiv SC G.W.F. SRL prin reprezentantul său legal, inculpatul O.R., să emită către locator, în speţă SC T.L. IFN SA, câte un bilet la ordin pentru fiecare rată, în cuantumul stabilit în graficul de eşalonare al plăţilor, fapt pentru care biletele la ordin au fost predate locatorului de către O.R. la momentul încheierii contractului de leasing, bilete la ordin emise pentru banca trasă R., Sucursala Constanţa. Deşi avea obligaţia să asigure lichidităţile necesare, din contul bancar al SC G.W.F. SRL au fost ridicate de inculpatul O.R., atât anterior datei de 11 octombrie 2008, cât şi ulterior acestei date sume de bani, mai mult acest cont a fost închis, fără ca inculpatul, în prealabil, să anunţe SC T.L. IFN SA de închiderea contului, mai mult nu a comunicat deschiderea şi alimentarea altui cont din care societatea de leasing să îşi deconteze biletele la ordin.
S-a mai reţinut că acest din urmă fapt era posibil în condiţiile în care inculpatul efectua tranzacţii bancare pe contul deschis la Banca C.R.F., fiind cert că aceste operaţiuni s-au efectuat cu intenţie directă de către inculpat, deoarece reprezentau modalitatea concretă în care inculpatul a indus în eroare SC T.L. IFN SA în cursul executării contractului de leasing.
În concret, primul bilet la ordin a fost trimis la bancă ca urmare a neachitării de către utilizator a ratelor aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008 şi februarie 2008 în valoare totală de 12.313,74 RON, iar cel de-al doilea bilet la ordin a fost introdus pentru rata de leasing aferentă lunii martie 2008, în valoare de 4.378,60 RON.
La data de 19 mai 2008, autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de locator din comuna C., judeţul Constanţa prin intermediul executorului judecătoresc.
S-a menţionat faptul că, după plecarea inculpatului în Italia, autoturismul a fost folosit de martorul N.D., fiind parcat la adresa acestuia, loc de unde a şi fost ridicat, cu menţiunea că actele autoturismului şi cheile au fost restituite prin intermediul numitului S.I. În aceste condiţii, s-a considerat că intenţia inculpatului de a induce în eroare societatea de leasing rezultă inclusiv din aceste împrejurări, pe de o parte prin faptul că nu au fost aduse la cunoştinţa locatorului, iar pe de altă parte prin aceea că societatea de leasing a fost pusă în situaţia de a nu putea intra în posesia autovehiculului.
Din raportul de constatare grafoscopică efectuat în cauză, rezultă că semnăturile manuscrise de pe biletele la ordin, la rubrica trăgător aparţin inculpatului O.R.
Instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată SC P.C.B. SA materialul probator administrat în cauză conducând la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective.
La data de 26 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis Constanţa, în calitate de creditor şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de debitor s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 3.000 RON.
La data de 31 octombrie 2007, între SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis, în calitate de creditor şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de debitor şi P.A.A. reprezentată tot de inculpat, în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S., în calitate de garant, s-a încheiat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 37.000 RON.
La data de 31 octombrie 2007 între SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis, în calitate de creditor şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de debitor, s-a perfectat contractul de credit având ca obiect acordarea unui credit sub forma descoperitului de credit, în valoare de 5.000 RON.
Şi acest credit a fost garantat de numita P.A.A. ce a fost reprezentată de inculpatul O.R. în baza procurii speciale autentificate din 31 octombrie 2007 la Biroul Notarial Public B.S.
În scopul încheierii acestor contracte, inculpatul O.R. a prezentat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public P.V., în care figurează în calitate de vânzători numiţii S.N. şi S.M., iar în calitate de cumpărător inculpatul O.R., contract prin care inculpatul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 625,15 mp.
Faptul că inculpatul O.R., pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menţionat cu privire la care s-a instituit garanţie în dosarele de creditare, a fost cel care a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Pubic P.V., este probat cu declaraţiile martorilor I.G., V.C., B.G. şi D.A.R., persoane care aveau calitatea de funcţionari ai băncii creditoare.
Caracterul fals al contractului mai sus menţionat rezultă din sesizarea Camerei Notarilor Publici Constanţa privind caracterul fals al actului, notarul public P.V. susţinând că înscrisul autentic menţionat nu a fost întocmit în faţa sa, iar semnătura acestuia a fost contrafăcută.
Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile martorei S.M. care a arătat că acel contract prin care se atestă că ar fi înstrăinat inculpatului o suprafaţă de teren este fals întrucât nu a deţinut acel teren din comuna C., nu s-a prezentat în faţa notarului public P.V. nu îl cunoaşte pe inculpat şi nu a încheiat acel act.
Mai este de menţionat şi faptul că, potrivit art. 7 din contractul de credit intitulat „garanţii” s-a stipulat că O.R. garantează, creditul acordat, în mod irevocabil şi necondiţionat, cu întreg patrimoniul prezent şi viitor, una din garanţii fiind contractul de vânzare-cumpărare contrafăcut.
După perfectarea contractelor de credit menţionate, inculpatul nu a achitat ratele, societatea creditoare fiind pusă în situaţia de nu putea să execute garanţia instituită asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 iulie 2006 la Biroul Notarial Public P.V. urmare a caracterului fals al acestuia.
S-a reliefat faptul că, după obţinerea sumelor de bani menţionate, inculpatul a plecat în Italia.
Prin prezentarea unui înscris fals care atesta dobândirea de către inculpat a dreptului de proprietate asupra unui teren unităţii bancare, cu ocazia încheierii unor contracte de credite de către acesta, în vederea garantării împrumuturilor arătate, împrejurare esenţială în aprobarea şi acordarea sumei de bani în cuantumul precizat prin contractele de credit, acţiune realizată de inculpat cu intenţie directă, unitatea bancară a fost indusă în eroare, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Nu au fost invocate şi prezentate instanţei dovezi în baza cărora să se stabilească că inculpatul O.R. nu are nici o legătură cu contractul de vânzare cumpărare fals.
Este cert că acel contract a folosit inculpatului pentru obţinerea unei sume considerabile de bani de la unitatea bancară.
În aceste condiţii s-a apreciat că, în mod corect instanţa de fond a reţinut săvârşirea de către inculpat şi a infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut săvârşirea de către inculpatul O.R. a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, impunându-se achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin hotărârea din 3 septembrie 2007 a asociatului unic O.R., s-a hotărât schimbarea sediului social al SC G.W.F. SRL Constanţa, în Municipiul Constanţa, Piaţa A.A., locaţie unde societatea a funcţionat efectiv.
Hotărârea a fost înregistrată la Registrul Comerţului prin încheierea din 10 septembrie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C. Constanţa.
La data de 18 ianuarie 2008 inculpatul O.R. s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare, secţia Constanţa, încheindu-se nota de constatare, semnată de inculpat, dată la care s-a solicitat inculpatului să pună la dispoziţia comisarilor Gărzii Financiare documente privind achiziţiile de cereale de la SC C.G. SRL Ialomiţa, SC C.C. SRL Ialomiţa, fiind stabilit termen de prezentare la 22 ianuarie 2008.
Sediul societăţii a fost declarat de inculpat ca fiind cel din Municipiul Constanţa, Piaţa A.A.
Inculpatul nu s-a mai prezentat la sediul Gărzii Financiare cu documentele solicitate aspect constatat prin raportului întocmit la data de 11 martie 2008 de către comisarii Gărzii Financiare, secţia Constanţa.
Totodată i s-a transmis inculpatului o invitaţie la sediul social, invitaţie care a fost semnată de administratorul Pieţii A.A.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile la care am făcut referire dar şi declaraţiile martorilor P.I., în calitate de contabil al SC G.W.F. SRL şi C.H., în calitate de administrator al Pieţei A.A. rezultă că sediul SC G.W.F. SRL a fost stabilit în mod real la adresa indicată, societatea a funcţionat efectiv la acel sediu însă şi funcţiona şi la momentul la care inculpatul s-a prezentat la organele fiscale precum şi la data la care acestea au declanşat verificări.
Astfel, martora P.I. a confirmat că sediul social al societăţii era efectiv în Piaţa A.A. aspect susţinut şi de martora C.H. care a arătat că, până în luna ianuarie societatea inculpatului a funcţionat în acel spaţiu însă din acea lună nu l-a mai văzut pe inculpat şi întrucât nu s-a mai achitat chiria, în luna aprilie a luat măsuri de evacuare.
Din verificările efectuate de organele de poliţie a rezultat că inculpatul, în luna ianuarie a plecat în Italia, fapt confirmat şi de inculpat.
Faptul că inculpatul a părăsit ţara şi nu s-a mai dus pe la sediu ori faptul că, de abia în luna aprilie, urmare a neplăţii chiriei societatea a fost evacuată, în condiţiile în care controlul a avut loc în luna martie, nu poate conduce la concluzia că sediu a declarat fictiv sau că s-au declarat date inexacte cu privire la acest sediu.
Instanţa de apel a constatat însă că în mod greşit instanţa de fond, în raport de condamnările anterioare ale inculpatului, a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie, în cauză fiind îndeplinite condiţiile recidivei postexecutorii reglementată prin dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. şi aceasta în raport de toate infracţiunile comise de inculpat.
Astfel prin sentinţa penală nr. 692 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Cluj definitivă prin decizia penală nr. 661 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
A fost arestat la data de 15 ianuarie 2002 şi a fost eliberat la data de 19 ianuarie 2002, la expirarea mandatului preventiv.
Ulterior a fost arestat la data de 27 iunie 2002 şi a fost eliberat condiţionat la data de 25 octombrie 2005 rămânând cu un rest neexecutat de 604 zile.
În raport de data comiterii infracţiunilor ce au constituit obiectul prezentei cauze penale, dată ulterioară considerării ca executată a pedepsei mai sus menţionate, urmare a trecerii intervalului celor 604 zile, este cert că sunt îndeplinite condiţiile recidivei postexecutorii reglementată prin dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
Totodată, s-a apreciat că instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. în dauna SC T.L. IFN SA sub aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia.
În acest sens, s-a făcut trimitere la valoarea prejudiciului cauzat în dauna părţi civile SC T.L. IFN SA de 16.000 RON comparativ cu prejudiciul cauzat părţii civile SC P.C.B. SA, Agenţia Tomis de peste 50.000 RON şi pentru care instanţa de fond i-a stabilit aceeaşi pedeapsă, împrejurarea că autoturismul a fost restituit părţii civile şi s-au achitat câteva rate.
S-a apreciat că nu prezintă relevanţă sub aspectul prejudiciului cauzat faptul că autoturismul a fost restituit părţii civile întrucât fiind în prezenţa unui contract de leasing oricum autoturismul aparţinea SC T.L. IFN SA inculpatul plătind doar contravaloarea folosinţei, folosinţă pe care inculpatul trebuia să o exercite până la plata ultimei rate când autovehiculul devenea proprietatea sa.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, precum şi inculpatul O.R. formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., învederând faptul că s-a făcut o greşită aplicare a legii atunci când s-a dispus achitarea inculpatului O.R. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., instanţa de control judiciar omiţând să observe întregul material probator al cauzei.
Astfel, s-a învederat că nu a fost observat raportul A.N.A.F., Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, compartimentul de schimb internaţional de informaţii din 24 februarie 2010, din cuprinsul căruia rezultă că SC G.W.F. SRL a efectuat achiziţii intracomunitare din Italia în luna aprilie 2008. Această probă, deşi legal administrată în faza de urmărire penală, nu a fost avută în vedere de Curtea de Apel Constanţa la pronunţarea soluţiei. Mai mult, din motivarea instanţei nu rezultă că proba a fost analizată la soluţionarea laturii penale şi însuşită ori, dimpotrivă, înlăturată din ansamblul probator, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 365 lit. c) C. proc. pen.
Parchetul a mai susţinut că înlăturarea nelegală a probei a condus la conturarea unei stări de fapt eronate, respectiv faptul că inculpatul a părăsit ţara şi din acest motiv nu s-a mai dus la sediu şi că, abia în luna aprilie, urmare a neplăţii chiriei societatea a fost evacuată, în condiţiile în care controlul a avut loc în luna martie.
S-a mai susţinut că, deşi cunoştea că este subiectul unor verificări ale Gărzii Financiare, inculpatul s-a sustras de la efectuarea acestora prin părăsirea sediului social declarat şi efectuarea de acte de comerţ la un alt sediu, pe care nu l-a comunicat organelor de control ori înregistrat la oficiul registrului comerţului, după cum nu a indicat nici persoana la care sau locul în care se afla arhiva contabilă a societăţii.
Având în vedere toate probele administrate, Parchetul a apreciat că faptele inculpatului, aşa cum au fost redate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Suplimentar, Parchetul a considerat că instanţa de control judiciar a dat o valenţă prea mare prejudiciului produs de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna SC T.L. IFN SA, în detrimentul celorlalte criterii prevăzute la art. 72 C. pen. În acest sens s-a arătat că simpla comparare a prejudiciilor produse în cauză, fără a observa în concret modul de săvârşire a faptelor, conduita procesuală şi, în special, datele privind persoana inculpatului, aşa cum reies din cazierul judiciar al acestuia, a condus la o reindividualizare greşită a pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta reţinută a fi săvârşită în dauna SC T.L. IFN SA.
Chiar şi sub aspectul prejudiciului cauzat, dacă societatea SC T.L. IFN SA s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 16.692,34 RON, această sumă reprezintă doar contravaloarea facturilor emise pentru lunile decembrie 2007-martie 2008. Faţă de recuperarea bunului în luna mai 2008, întinderea pagubei este semnificativ mai mare, aşa cum reiese şi din înscrisul înaintat instanţei pe 30 ianuarie 2012 ca răspuns la solicitările inculpatului. Se pot remarca, pe lângă dobânzi, comisioane şi penalităţi, că valoarea facturilor emise şi neachitate este de 26.896,22 RON, iar costurile de recuperare au fost în valoare de 2.927,30 RON.
Pe de altă parte, restituirea autoturismului şi astfel, diminuarea prejudiciului, s-a făcut prin grija exclusivă a părţii vătămate, inculpatul neavând nicio contribuţie în acest sens.
În consecinţă, s-a apreciat că pedeapsa stabilită de instanţa de fond, de 5 ani închisoare, este cea care reflectă corespunzător criteriile de individualizare a pedepsei.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei penale atacate şi rejudecănd, să se înlăture dispoziţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi cea de reducere a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna SC T.L. IFN SA.
Recurentul inculpat O.R. a formulat critici de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen.
A arătat recurentul-inculpat că a fost obligat să emită două bilete la ordin cu titlu de garanţie la momentul încheierii contractului de leasing, asupra unui cont în care se efectuau tranzacţii şi a susţinut că nu au fost retrase sumele de bani din acest cont în scopul de a înşela partea vătămată, ci pentru a se efectua plăţi aferente activităţii desfăşurate (salarii, buget, etc); în mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că inculpatul a închis contul bancar în scopul de a se sustrage de la plata ratelor către partea vătămată SC T.L. IFN SA.
A mai arătat că la momentul intrării în insolvenţă, respectiv la data de 4 februarie 2008, s-a făcut preluarea de către lichidator a contului bancar deschis la Banca R.
A solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive al infracţiunii de înşelăciune întrucât, pe de o parte, nu a existat intenţia sa de a înşela partea vătămată SC T.L. IFN SA, iar pe de altă parte, faptul că firma reprezentată de el a intrat în incapacitate de plată nu echivalează cu intenţia de a frauda.
A susţinut că trebuia administrată proba cu expertiza contabilă care să analizeze situaţiile financiare ale societăţilor, cât şi a extraselor de bancă pentru a se putea dovedi dacă societăţile aveau posibilităţi financiare de a plăti ratele de leasing şi dacă lichidităţile acestora au fost retrase în folosul administratului.
Pentru acest motiv a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza contabilă.
În subsidiar, a solicitat să se dispună achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat.
În cazul în care instanţa de recurs va aprecia că se impune o soluţie de condamnare recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă.
A solicitat proporţionalizarea pedepsei aplicate având în vedere faptul că instanţa de apel a dispus aplicarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în condiţiile în care în vechea reglementare se prevedea pentru această infracţiune o pedeapsă de la 3 ani la 15 ani închisoare, iar în noua reglementare este prevăzută o pedeapsă de la 1 an la 5 ani închisoare şi să se dispună aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de noua reglementare.
Cu privire la cea de a doua faptă de înşelăciune în dauna SC P.C.B. SA, mijlocul fraudulos fiind uzul de fals prevăzut de art. 291 C. pen. anterior, a arătat că instanţa de apel a menţinut pedeapsa de 5 ani închisoare deşi nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece nu a existat intenţia inculpatului de a o înşela pe partea vătămată.
A susţinut şi faptul că nu a cunoscut procedura internă de acordare a creditelor de către bancă, întrucât este o procedură nepublică care nu se aduce la cunoştinţa părţilor şi care prevede că se recomandă ca fidejusorul, împrumutatul, să deţină proprietăţi. A precizat că în realitate a fost vorba de un credit negarantat, fiind încheiat un contract de fidejusiune prin care a garantat cu patrimoniul său prezent şi viitor.
A învederat că la momentul încheierii contractului de credit nu s-a cerut ca şi condiţie dovedirea existenţei unei proprietăţi anume în patrimoniul său, astfel încât nu se poate reţine că a existat intenţia de a înşela partea vătămată, deoarece nu a avut cunoştinţă de împrejurarea care ar fi determinat hotărârea părţii vătămate în încheierea contractului.
În principal, a solicitat achitarea sa pentru această infracţiune în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, respectiv art. 5 C. pen. să se proporţionalizeze cuantumul pedepsei aplicată (de 5 ani închisoare pentru cea de a doua infracţiune de înşelăciune) în sensul reducerii acesteia.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu susţine criticile formulate în motivele de recurs cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, dar că sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile formulează concluzii de admitere a recursurilor declarate în cauză, apreciind că noul C. pen. este legea penală mai favorabilă pentru inculpat sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de acesta.
Recursurile sunt fondate doar pentru considerentele ce se vor arăta:
În ceea ce priveşte motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., formulat de recurentul inculpat O.R. referitor la condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA), instanţa de recurs constată că acesta este neîntemeiat.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă, contrar susţinerilor formulate de inculpat, că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Probatoriul administrat şi judicios coroborat în cauză, relevă faptul că la data de 11 octombrie 2007 între partea civilă, SC T.L. IFN SA, în calitate de locator şi SC G.W.F. SRL reprezentată de inculpatul O.R., în calitate de utilizator, s-a perfectat contractul de leasing financiar din 11 octombrie 2007 având ca obiect utilizarea autoturismului marca Z1.
Clauzele contractuale obligau utilizatorul respectiv, SC G.W.F. SRL prin reprezentantul său legal, inculpatul O.R., să emită către locator, în speţă SC T.L. IFN SA, câte un bilet la ordin pentru fiecare rată, în cuantumul stabilit în graficul de eşalonare al plăţilor.
În considerarea acestui fapt, biletele la ordin au fost predate locatorului de către inculpatul O.R. la momentul încheierii contractului de leasing, bilete la ordin emise pentru banca trasă R., Sucursala Constanţa.
Deşi avea obligaţia să asigure lichidităţile necesare, din contul bancar al SC G.W.F. SRL au fost ridicate de inculpatul O.R., atât anterior datei de 11 octombrie 2008, cât şi ulterior acestei date, sume de bani.
Acest cont a fost închis, fără ca inculpatul, în prealabil, să anunţe SC T.L. IFN SA de închiderea contului şi fără a comunica deschiderea şi alimentarea altui cont din care societatea de leasing să îşi deconteze biletele la ordin. Acest din urmă fapt era posibil în condiţiile în care inculpatul efectua tranzacţii bancare pe contul deschis la Banca C.R.F.
Este dovedit faptul că aceste operaţiuni s-au efectuat cu intenţie directă de către inculpat, deoarece reprezentau modalitatea concretă în care inculpatul a indus în eroare SC T.L. IFN SA în cursul executării contractului de leasing.
Este de precizat că primul bilet la ordin a fost trimis la bancă ca urmare a neachitării de către utilizator a ratelor aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008 şi februarie 2008 în valoare totală de 12.313,74 RON, iar cel de-al doilea bilet la ordin a fost introdus pentru rata de leasing aferentă lunii martie 2008, în valoare de 4.378,60 RON.
Este relevant faptul că la data de 19 mai 2008, autoturismul care a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de locator din comuna C., judeţul Constanţa prin intermediul executorului judecătoresc.
După plecarea inculpatului în Italia, autoturismul a fost folosit de martorul N.D., fiind parcat la adresa acestuia, loc de unde a şi fost ridicat, actele autoturismului şi cheile fiind restituite prin intermediul numitului S.I.
În aceste condiţii, intenţia inculpatului de a induce în eroare societatea de leasing rezultă inclusiv din aceste împrejurări, prin faptul că nu au fost aduse la cunoştinţa locatorului şi prin aceea că societatea de leasing a fost pusă în situaţia de a nu putea intra în posesia autovehiculului.
Toate aceste aspecte trebuie corelate cu faptul că din raportul de constatare grafoscopică efectuat în cauză, rezultă că semnăturile de pe biletele la ordin, la rubrica trăgător, aparţin inculpatului O.R.
Faţă de cele arătate, cererea inculpatului de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC T.L. IFN SA) este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. vizând incidenţa în cauză a legii penale mai favorabile, instanţa de recurs constată că acesta este întemeiat.
În acelaşi context, vor fi examinate şi susţinerile reprezentantului Parchetului relativ la incidenţa legii penale mai favorabile.
Astfel, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
În speţă, de la data pronunţării deciziei în apel, 10 iulie 2013, şi până la data soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent, instanţa de recurs urmează a analiza: influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat, consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiuni la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului, precum şi instituţiile autonome în raport cu incriminarea şi sancţiunea.
Raportat la acest din urmă aspect urmează a fi analizate dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
În ceea ce priveşte influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul este acuzat, instanţa de recurs face următoarele precizări:
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Cum pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.
Aceiaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante sau atenuante, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.
Pentru a compara cele două legi, instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
În examinarea acestui aspect instanţa de recurs constată următoarele:
Potrivit art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.”
Potrivit art. 244 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din noul C. pen. „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Comparând cele două reglementări cu referire la elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, instanţa constată că latura obiectivă îmbracă acelaşi conţinut în varianta simplă şi că forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa acestei infracţiuni este aceeaşi ca în reglementarea anterioară.
„Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi” nu mai face obiectul incriminării în noua reglementare.
Ceea ce diferă în mod substanţial sunt limitele de pedeapsă prevăzute de lege, indiscutabil mai favorabile, în aplicarea noului C. pen. (1-5 ani faţă de 3-15 ani).
Astfel, comparând elementele acuzaţiei din legea veche [art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen.] şi efectele acuzaţiei în legea nouă [art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.] se observă că legea veche prevede o sancţiune de la 3 la 15 ani cu posibilitatea măririi maximului special cu 5 ani.
Sancţiunea individualizată de instanţa de fond şi reindividualizată de instanţa de apel a fost de 3 ani şi 6 luni, respectiv 5 ani.
Legea nouă care prevede un minim de 1 an este mai favorabilă faţă de legea veche care prevede un minim de 3 ani condiţie în care legea nouă va retroactiva.
Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracţiunile comise.
Aşa fiind, în considerarea textului legal menţionat, instanţa de recurs urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. şi art. 65 C. pen.
Referitor la instituţiile autonome în raport cu incriminarea şi sancţiunea decurgând din incriminare, respectiv art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., instanţa de recurs relevă următoarele aspecte:
Referitor la existenţa recidivei, instanţa constată că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancţiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen., ar fi dispărut starea de recidivă.
Având în vedere că anterior inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, respectiv 5 ani, dispoziţiile legii noi nu sunt mai favorabile şi nu pot retroactiva.
În cazul recidivei postexecutorii, se alege mai întâi legea penală mai favorabilă sub aspectul pedepsei prevăzute pentru infracţiunea care constituie al doilea termen, apoi se procedează în mod similar în raport de condiţiile de existenţă şi tratamentul sancţionator al recidivei postexecutorii (în măsura în care infracţiunea de la cel de-al doilea termen al recidivei a fost comisă şi ea înainte de intrarea în vigoare a legii noi). Este de precizat că tratamentul sancţionator prevăzut de noul cod presupune o majorare obligatorie cu ½ a limitelor pedepsei legale pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie.
În consecinţă, dacă potrivit ambelor legi sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a recidivei vom compara tratamentul prevăzut pentru aceasta de cele două coduri.
Determinarea legii penale mai favorabile se va face şi în acest caz in concreto individualizând mai întâi pedeapsa prin aplicarea sporului prevăzut de C. pen. în vechea reglementare, iar apoi individualizând pedeapsa între limitele majorate potrivit noului C. pen.
Este de precizat faptul că teoretic este posibil ca noul C. pen. să fie uneori legea penală mai favorabilă dat fiind sporul de pedeapsă foarte mare aplicabil potrivit reglementării anterioare.
În realitate însă, în raport de algoritmul de calcul şi de faptul că aplicarea sporului este o facultate a instanţei, este mai favorabil sub aspectul analizat C. pen. anterior.
Procedând astfel, cu privire la cele două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu limitele de pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare, având corespondent în noua lege în art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. actual cu aplicarea art. 35 C. pen. actual, cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, apare ca fiind mai favorabilă legea nouă.
Raportat la faptul că inculpatul este condamnat pentru două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, una comisă în dauna părţii vătămate SC T.L. IFN SA şi alta în dauna părţii vătămate SC P.C.B. SA, ambele în concurs, apreciază ca fiind mai favorabilă legea nouă pentru că dispoziţiile art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., care fac trimitere la dispoziţiile art. 33-34 C. pen. anterior, permit aplicarea unui spor de până la 5 ani, în timp ce dispoziţiilor art. 35 C. pen. actual permit aplicarea unui spor de până la 2 ani.
Cu privire la limitele speciale ale pedepsei, este evident mai favorabilă prevederea din noul C. pen., astfel că pedeapsa va fi individualizată în raport de limitele din legea nouă.
În a doua etapă, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de sustrageri comise, vom compara tratamentul prevăzut de C. pen. în vigoare pentru infracţiunea continuată, cu tratamentul prevăzut de noul C. pen. pentru concursul de infracţiuni.
Este de precizat că nu ne vom raporta la tratamentul prevăzut de noul cod pentru infracţiunea continuată, deşi este mai favorabil, întrucât, în raport de condiţiile de existenţă stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acţiuni de sustragere nu poate fi calificată ca infracţiune continuată.
În privinţa infracţiunii continuate, intrarea în vigoare a noului C. pen. a adus modificări referitoare la: limitele legale de pedeapsă pentru infracţiunea comisă; condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, tratamentul sancţionator prevăzut pentru infracţiunea continuată, (noua reglementare reduce sporul aplicabil la 3 ani, în condiţiile menţinerii caracterului facultativ al acestuia).
Astfel, art. 35 alin. (1) noul C. pen. menţine condiţiile de existenţă din reglementarea anterioară, la care adaugă una suplimentară, unitatea de subiect pasiv.
La fel ca în ipoteza recidivei şi în această situaţie aplicarea legii penale mai favorabile se va face în mod distinct cu privire la două instituţii, mai întâi cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea comisă şi apoi în privinţa condiţiilor de existenţă şi tratamentul sancţionator.
Condiţiile de existenţă şi tratamentul sancţionator prevăzute pentru infracţiunea continuată formează o singură instituţie, nefiind posibilă disocierea lor în vederea aplicării separate a legii penale mai favorabile.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursurile formulate în cauză, a casa în parte hotărârea recurată şi rejudecând, a descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, menţinând dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. anterior în sarcina inculpatului O.R.
Proporţionalizând cuantumul pedepselor aplicate inculpatului în raport de criteriile susmenţionate va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 3 ani şi 6 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare.
De asemenea, va reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În aceleaşi condiţii, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. anterior inculpatul O.R. urmează a executa pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, va dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Urmează a menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul O.R. împotriva deciziei penale nr. 96/P din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, menţinând dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. anterior în sarcina inculpatului O.R.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute, de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 3 ani şi 6 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului O.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. anterior inculpatul O.R. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.
Dispune aplicarea art. 65-art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1004/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 97/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul... → |
|---|
