ICCJ. Decizia nr. 96/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 96/2014
Dosar nr. 3584/109/2013
Ședinţa publică din 13 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată de revizuientul A.S. s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 264 din 20 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 3253 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind invocate dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinându-se în esenţă că încadrarea juridică dată faptei este greşită, instanţele neaplicând Decizia nr. 9 din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii. S-a mai susţinut că nu a fost audiat martorul T.R., care ar fi putut lămuri împrejurări esenţiale relative la speţa dedusă judecăţii.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispoziţiile expres prevăzute de lege în materia revizuirii.
Prin sentinţa penală nr. 495 din 27 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în baza disp. art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 264 din 20 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 3253 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de revizuientul A.S.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 264 din 20 mai 2011 a Tribunalului Argeş revizuientul a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în cond. art. 861 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplic, disp.art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 131/ A din 23 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a dispus admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 264 din 20 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş, înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 741C. pen. şi în consecinţă majorarea pedepsei principale de la 3 ani la 7 ani, cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 861 C. pen. cu toate consecinţele şi executarea pedepsei în cond. art. 57 şi 71 C. pen., limitele prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., fiind respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.S.
Prin Decizia penală nr. 3253 din 11 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea recursului declarat de inculpatul A.S. împotriva Deciziei penale nr. 131/ A din 23 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, casarea în parte a decizie susmenţionate şi reducerea pedepsei principale aplicate inculpatului A.S., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. c) C. pen. la 5 ani închisoare, cu executare în cond. art. 57 şi 71 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) c) C. pen. şi s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, împotriva aceleiaşi decizii.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul A.S., asociat şi administrator la SC A.D.F. SRL Piteşti, a emis, pentru executarea contractului comercial din 10 mai 2007 încheiat de firma acestuia cu SC M. SA Bucureşti, 2 file C.E.C., iar mai apoi alte 13 file C.E.C., în condiţiile în care nu exisă disponibilul bancar, cu scopul inducerii şi menţinerii în eroare a furnizorului şi al obţinerii unui folos material injust, cauzând un prejudiciu SC M. SA Bucureşti in sumă de 1.064.320,94 lei.
S-a constatat că revizuientul a invocat disp.art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. respectiv fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei şi în opinia sa astfel de împrejurări sunt reţinerea eronată a situaţiei de fapt şi greşita calificare juridică dată faptei în primul ciclu procesual, invocând ca împrejurare nouă Decizia nr. 9 din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, pe care magistraţii nu au cunoscut-o şi nu au aplicat-o, rezultând o încadrare juridică greşită.
Instanţa a apreciat că susţinerea este inexactă, întrucât instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, soluţie menţinută şi în căile de atac.
S-a reţinut că susţinerea referitoare la împrejurarea că instanţele nu au făcut în mod explicit vorbire despre decizia invocată, nu are nicio relevanţă, din moment ce din motivările făcute în primă instanţă, apel şi recurs, rezultă că au ayut-o în vedere şi prin urmare, acest aspect nu poate fi calificat drept împrejurare nouă necunoscută de instanţă.
În ce priveşte martorul care se susţine că nu a fost audiat, s-a constatat că instanţa de apel a revenit asupra audierii acestuia, motiv pentru care, de asemenea, nu se poate susţine că este vorba despre o faptă sau o împrejurare nouă.
În consecinţă, s-a apreciat că motivele pe care se întemeiază cererea de revizuire nu se circumscriu cazului prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici altui caz prevăzut de acest text de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 394 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., deoarece există „fapte şi împrejurări noi" de natură a schimba soluţia pronunţată în această cauză.
În acest sens, s-a făcut referire la doi martori care nu au fost audiaţi de prima instanţă, însă declaraţiile acestora pot fi relevante sub aspectul încadrării juridice corecte a faptei săvârşită de revizuient.
Prin Decizia penală nr. 96/ A din 19 iulie 2013 Curtea de Apel Piteşti a respins,ca nefondat, apelul declarat de revizuientul A.S., împotriva sentinţei penale nr. 495 din data de 27 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, constatând că susţinerile revizuientului nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece, atât instanţa de fond, cât şi instanţele de control judiciare care au soluţionat cauza, au examinat pe larg probatoriul administrat, precum şi apărările formulate de revizuient în legătură cu încadrarea juridică a faptei săvârşite.
S-a reţinut că martorii la care revizuientul face referire nu relevă împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de către instanţele care au soluţionat cauza în privinţa corectei stabiliri a situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat.
Împotriva acestei decizii, la data 23 iulie 2013 revizuientul A.S. în termen legal, a declarat recurs, (fila 3).
S-a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei atacate si pe fond admiterea cererii de revizuire, invocându-se cazul de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi motivul prevăzut de dispoziţiile de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de revizuientul A.S., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispoziţiilor arf. 393 C. proc. pen. sunt supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive prin care se soluţionează conflictul de drept substanţial penal, neprezentând relevanţă dacă hotărârile au rămas definitive la prima instanţă sau după exercitarea căilor de atac, ambele hotărâri pronunţate în cauză conţinând o rezolvare a fondului cauzei privindu-l pe revizuient.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în cauză; nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Astfel, împrejurările invocate de revizuientul A.S.,nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte, aspectele învederate au fost avute în vedere de instanţe în fazele anterioare ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, solicitare care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Astfel, legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanţei de fond, şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.
Or, în această cale extraordinară de atac revizuientul A.S. solicită prelungirea probatoriului şi nu invocă fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţe.
Faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă, respectiv declaraţiile extrajudiciare a celor doi martori, respectiv T.R., la a cărui audiere apărătorul revizuientului la termenul din 20 decembrie 2011 a precizat că renunţă şi R.M., a cărui audiere nu s-a solicitat, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza.
Critica revizuientului referitoare la faptul că nu s-a ţinut seama de decizia în interesul Legii nr. 7/2005, nu poate fi primită întrucât prin sentinţa penală nr. 264 din 20 mai 2011 Tribunalul Argeş a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice formulată din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Înalta Curte, constată că probatoriul administrat în cauză este concludent în stabilirea existenţei faptelor şi a vinovăţiei revizuientului, astfel încât cerea condamnatului nu poate transforma revizuirea într-un alt apel sau recurs, chiar dacă martorii ce se solicită a fi audiaţi au dat declaraţii extrajudiciare, acestea nu pot constitui dovada existenţei unor împrejurări noi, legea referindu-se la situaţii de fapt noi, în sensul că au rămas necunoscute instanţei şi nu la mijloace de probă ca mod de completare a probelor avute deja în vedere.
Înalta Curte constată că susţinerile revizuienului A.S. nu cad sub incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta, soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515pct. 1 lit b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul A.S. împotriva Deciziei penale nr. 96/ A din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A.S. împotriva Deciziei penale.nr. 96/ A din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul... | ICCJ. Decizia nr. 93/2014. Penal → |
|---|
