ICCJ. Decizia nr. 933/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 933/2014

Dosar nr. 1590/93/2012

Şedinţa publică din 14 martie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 292 din 16 octombrie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1590/93/2012, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 21 din data de 04 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 1590/93/2012 în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie de către avocatul din oficiu al inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

În temeiul art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A.C. la pedeapsa principală a închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, în stare de minoritate.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 110¹ alin. (2) C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an de închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (definitivă la 11 iunie 2008 ), şi s-a dispus cumularea aritmetică a celor două pedepse mai sus-amintite, în final inculpatul P.A.C. urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 4 (patru) ani de închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 4 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reţinerii acestuia în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, respectiv durata reţinerii acestuia din ziua de 27 februarie 2008.

În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat, la data eliberării din penitenciar, a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 şi 1000 alin. (2) C. civ. (în redactarea anterioară Legii 287/2009 şi a legii 71/2011):

a) s-a admis acţiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ("Floreasca") şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul P.A.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ("Floreasca") suma de 18.619,50 RON cu titlu de daune materiale, sumă la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la momentul plăţii efective a daunelor materiale mai sus arătate.

b) s-a admis în parte acţiunea civilă cu caracter alăturat, astfel cum a fost aceasta precizată, promovată de către partea civilă B.A.V. şi în consecinţă a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., să plătească părţii civile B.A.V. suma de 1.568. de RON cu titlu de daune materiale şi suma de 70.000 de RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile formulate de către partea civilă B.A.V.

În temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 - 166 C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.A.C. precum şi ale părţilor responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., până la concurenţa sumei de 71.568 de RON.

În temeiul art. 193 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G. la plata către partea civilă B.A.V. a sumei de 2.170,12 RON cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă în cauză.

S-a respins ca neîntemeiată cererea privind plata de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă B.A.V.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din data de 11 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 158/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i), C. pen. cu aplicare art. 99 şi următoarele C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 14 - 15 mai 2009, în zona staţiei de autobuz situată pe şoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat şi victima B.A.V. (conflict generat de refuzul inculpatului de a restitui un telefon mobil aparţinând martorului F.E.R., la acea vreme prietenă intimă cu inculpatul), cei doi s-au lovit reciproc, iar la un moment dat inculpatul a scos din buzunar un cuţit cu care a lovit în mod repetat victima în zona muşchilor fesieri. În acest context martorul F.E.R. a apelat de pe telefonul mobil la nr. 112, în scurt timp victima fiind transportată cu maşina salvării la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ("Floreasca"), unde asupra sa s-a intervenit chirurgical în regim de urgenţă, situaţia medicală a victimei stabilizându-se ulterior.

Din certificatul medico-legal a rezultat că victima B.A.V. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit. Leziunile pot data din 15 mai 2009 şi au pus în primejdie viaţa victimei.

În faza de urmărire penală, pentru conturarea situaţiei de fapt mai sus-menţionate, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor F.E.R., T.M., T.V. şi T.G., certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate.

În faza de cercetare judecătorească, având în vedere că inculpatul a refuzat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. în speţă, s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor F.E.R., G.S., înscrisuri (precizatoare pe latură civilă, în circumstanţiere, dar şi în probaţiune), referatul de evaluare în ceea ce îl priveşte pe inculpat, caracterizări privindu-l pe inculpat, expertiza medico-legală a victimei.

Pe de altă parte, văzând şi punctele de vedere ale participanţilor la proces, instanţa a citat cu mandat de aducere (conform art. 183 - 184 C. proc. pen.) pe martorii T.G. şi T.V. pentru patru termene de judecată consecutive, dar, de fiecare dată, organele de poliţie au înaintat la dosar procese-verbale privind imposibilitatea obiectivă de executare a acestor mandate. În aceste condiţii, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la termenul de judecată din 4 ianuarie 2013 Tribunalul a constatat imposibilitatea obiectivă de reaudiere a acestor martori şi a dispus să se dea citire, în şedinţa nepublică de judecată, a declaraţiilor date de către aceşti martori în faza de urmărire penală.

Tribunalul, având în vedere ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză atât în faza de urmărire cât şi în faza de cercetare judecătorească, a constatat că situaţia reală de fapt în speţă este următoarea:

La data de 14 mai 2009, în jurul orelor 22:00, inculpatul şi cu partea vătămată B.A.V. (zis G.) au plecat împreună (la acea vreme cei doi erau prieteni buni) cu microbuzul din Bucureşti spre B., cu intenţia de a se întâlni cu martora F.E.R. (la acea vreme aceasta era prietenă intimă cu inculpatul), pentru ca inculpatul să încerce "să se împace" cu martora F.E.R., cu care în prealabil, în aceeaşi zi, se certase.

Cei doi au ajuns în B. în jurul orelor 12 noaptea şi, după ce inculpatul a vorbit la telefon cu numita T.R. (prietenă bună cu martora F.E.R.), cei patru s-au întâlnit în staţia de autobuz de pe strada Unirii şi au început să discute .

La un moment dat, în jurul orelor 1:30, F.E.R. şi-a scos telefonul mobil cu intenţia de a suna un prieten din B. care să îi ducă cu maşina înapoi în Bucureşti pe inculpat şi pe partea vătămată B.A.V. Dar inculpatul, probabil dintr-un orgoliu exacerbat, nu a fost de acord să accepte acest gen de gest prietenesc, aşa că i-a smuls numitei F.E.R. telefonul din mână. B.A.V. a intervenit la rândul său, încercând să smulgă telefonul F.E.R. (din mâna inculpatului) şi să-l restituie acesteia. În acest moment inculpatul s-a enervat, l-a înjurat pe B.A.V. şi l-a lovit cu piciorul. Atunci B.A.V. s-a enervat şi el şi l-a lovit pe inculpat cu pumnii în faţă, cei doi lovindu-se reciproc. În acest context a intervenit şi martora T.V.R., aceasta din urmă reuşind să aplaneze conflictul dintre cei doi. Supărat, B.A.V. a făcut câţiva paşi spre casă (în direcţia Bucureştiului) însă inculpatul (considerând că el trebuie să aibă ultimul cuvânt în ceea ce priveşte loviturile pe care cei doi şi le-au aplicat reciproc) a scos din buzunar un cuţit (inculpatul adesea purta la el cuţit) l-a ajuns din urmă pe B.A.V. şi pe la spate l-a apucat pe B.A.V. cu mâna dreaptă de după gât (pentru a-l imobiliza), iar cu mâna stângă l-a înjunghiat cu cuţitul de 3 ori succesiv, în ambii muşchi fesieri. Apoi B.A.V. s-a întors cu faţa către inculpat, a văzut cuţitul înroşit de sânge, şi-a dus mâna la spate, a simţit că-i curge sânge abundent, a apucat să ceară celor două fete să cheme Salvarea, apoi a leşinat.

Martora F.E.R. a sunat la serviciul 112, în scurt timp a apărut o maşină a Salvării care l-a transportat de urgenţă pe B.A.V. la Spitalul "Floreasca" unde acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale (inclusiv cu caracter chirurgical), a fost stabilizat hemodinamic, viaţa i-a fost salvată.

Între timp la locul faptei au sosit încă trei autoturisme (de la poliţie, de la serviciul privat de securitate B. şi de la jandarmerie), inculpatul a fost dus la audieri, la fel şi cele două martore.

Pentru conturarea situaţiei de fapt mai sus-menţionate, instanţa de fond a avut în vedere totalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească.

Astfel cu privire la incidentul dintre părţi din data de 14 - 15 mai 2009, persoanele audiate în cauză (părţi şi martori) au conturat, în linii mari, două versiuni. Versiunea inculpatului (susţinută doar de către acesta) a acreditat ideea că inculpatul nu a lovit cu cuţitul. Versiunea părţii vătămate (susţinută de către acesta, de către cele două martore directe, de un martor indirect dar şi de către înscrisurile cu caracter medical de la dosar) este cea prezentată de aceştia.

Astfel, analizând actele cu caracter medical existente la dosar, Tribunalul a constatat că victima B.A.V. a fost internat de urgenţă la Spitalul "Floreasca" la data de 15 mai 2009 întrucât prezenta "la nivelul fesei drepte două plăgi înjunghiate, dintre care cea mai mare cu diametrul de circa 3 cm şi o plagă înjunghiată la nivelul fesei stângi". Cele trei lovituri "de înjunghiere" sunt relativ adânci, mai ales una dintre ele (cea din fesa stângă), care a determinat "sângerare importantă activă în retroperitoneu pe traiectul vaselor iliace stângi", Din cauza gravităţii leziunii înjunghiate din muşchiul fesier stâng, peste 4 zile, la data de 19 mai 2009, manevra chirurgicală prezentată mai sus trebuie să fie repetată: "se reintervine chirurgical pe data de 19 mai 2009 şi se practică reloparatomie mediană" (...), etc.

Concluziile certificatului medico-legal eliberat victimei sunt clare: "prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit sau similar. Leziunile pot data din data de 15 mai 2009, necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei". Expertiza medico-legală încuviinţată de către instanţa de fond a fost depusă la dosar la data de 22 martie 2013. Aceasta a confirmat în totalitate "istoricul leziunilor" şi "concluziile" certificatului medico-legal mai sus prezentat şi, pe baza unor consultări specifice şi actualizate, a suplimentat respectivele concluzii în sensul că, deşi victima B.A.V. "nu prezintă invaliditate, având capacitatea de muncă păstrată", totuşi prezintă o sechelă cu caracter neurologic, în sensul că are "incapacitate adaptativă de 45%".

Pe de altă parte, versiunea părţii vătămate (faptul că inculpatul a înjunghiat-o pe la spate cu un cuţit) a fost confirmată şi de către 3 dintre cele 4 persoane care au fost implicate în eveniment. Astfel, audiată atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond, victima B.A.V. a descris pe larg cum, după ce conflictul părea aplanat, a simţit cum este înjunghiat de către inculpat, de 3 ori, apoi "inculpatul se uita la mine, nu a zis nimic, nu m-a mai lovit, eu i-am văzut cuţitul în mână stângă, am văzut că avea sânge pe cuţit şi pe mâna stângă".

Audiată atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond, martora F.E.R. a precizat în toate declaraţiile că nu a văzut vreun cuţit în mâna inculpatului şi nici momentul în care inculpatul l-ar fi înjunghiat pe B.A.V. Martora nu şi-a amintit acest aspect esenţial al conflictului (deşi a fost de faţă) probabil dat fiind faptul că la momentul conflictului încă mai era prietenă cu inculpatul. Dar în faza de urmărire penală martora F.E.R. a relatat că "la aproximativ o săptămână de la incident a vorbit pe internet cu P.A.C., care i-a spus că a avut un cuţit la el, cu care l-a înjunghiat pe B.A.V.", idee susţinută şi într-o altă declaraţie dată în faza de urmărire penală. Aceste aspecte ale declaraţiei au fost menţinute de către martor şi în faţa instanţei.

Audiată din motive obiective doar în faza de urmărire penală, martora T.V.R. relatează de asemenea că nu a văzut cuţitul în mâna inculpatului, dar că prietena sa F.E.R. i-a povestit ulterior "că P.A.C. ar fi avut într-adevăr un cuţit asupra lui în noaptea producerii evenimentului", cuţit pe care, de altfel "fratele meu (T.G.) mi-a spus că l-a găsit în apropierea acelui loc, într-o curte părăsită".

Deşi nu a văzut incidentul, numitul T.G. a apărut la locul altercaţiei imediat după ce B.A.V. a fost înjunghiat, şi "am observat că (B.A.V.) este înjunghiat în zona fesieră, prezentând înţepături de cuţit, fapt ce m-a determinat să-l întreb pe P.A.C. dacă el l-a tăiat cu cuţitul, acesta răspunzându-mi "da, mă eu l-am tăiat, ce te bagi tu", însă nu avea niciun cuţit în mână, dar avea sânge pe mâini (...) când s-a luminat am mers din nou să caut cuţitul, pe care l-am găsit după un gard de plasă situat la aproximativ 30 de metri de locul unde a avut loc agresiunea (...)".

Faţă de toate aceste declaraţii, care s-au coroborat între ele, instanţa de fond a constatat preocuparea inculpatului ca, după ce a înjunghiat victima, să scape de arma crimei, aruncând respectivul cuţit (tip briceag) într-un loc ferit, însă martorul T.G. a găsit a doua zi acel cuţit şi l-a predat organelor de poliţie.

Audiat în mod repetat în faza de urmărire penală, reaudiat şi în faţa instanţei de fond, inculpatul în mod constant nu a recunoscut că l-ar fi înjunghiat pe B.A.V., nu a recunoscut nici măcar că ar fi avut vreun cuţit la el. În versiunea inculpatului, victima B.A.V. "e posibil ca în timpul încăierării să se fi tăiat în vreun ciob sau în vreo tablă de pe jos". Instanţa de fond a constatat că această versiune nu s-a coroborat cu nicio altă probă administrată în cauză, toţi martorii susţinând, explicit sau implicit, versiunea victimei B.A.V. De asemenea instanţa a mai constatat că versiunea inculpatului este neverosimilă şi prin raportare la conţinutul actelor medico-legale de la dosar.

Faţă de toate aceste argumente de fapt şi în conformitate cu art. 356 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 69 C. proc. pen., instanţa de fond a înlăturat din ansamblul materialului probatoriu reţinut în vederea stabilirii situaţiei reale de fapt acele aspecte din declaraţie inculpatului în care acesta a susţinut că nu a avut asupra sa vreun cuţit şi nu a înjunghiat victima, întrucât acele aspecte din declaraţiile inculpatului sunt mincinoase, fiind făcute "pro causa".

Cu privire la încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat, instanţa a constatat că prin rechizitoriu s-a dat următoarea încadrare juridică: art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

Pe de altă parte, la termenul de judecată din 1 martie 2013 avocatul inculpatului a cerut, oral, dar şi în scris, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., argumentele participanţilor procesuali relativ la această cerere fiind consemnate în încheierea de şedinţă din 1 martie 2013. Motivele prezentate oral, dar şi în scris de către avocatul inculpatului sunt, în esenţă, două: faptul că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul l-ar fi înjunghiat cu un cuţit pe B.A.V. (1) şi faptul că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, dat fiind şi faptul că la momentul incidentului cei doi erau prieteni buni (2).

Deliberând sub acest aspect, instanţa a constatat că nu se impune schimbarea încadrării juridice astfel cum a solicitat avocatul inculpatului, pentru următoarele motive. Astfel, faţă de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constat faptul că expertiza medico-legală nu este singura probă care poate conduce într-un dosar penal la concluzia că victima a fost agresată cu violentă, punându-i-se în primejdie viaţa (şi ajungându-se astfel la încadrarea juridică de tentativă de omor). Aşa cum în mod temeinic a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie recentă de speţă, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale şi de eventualele menţiuni privind "punerea în primejdie a vieţii victimei" într-o eventuală expertiza medico-legală, ceea ce deosebeşte infracţiunile prev. de art. 180 - 182 C. pen. de tentativă la infracţiunea de omor este poziţia subiectiva a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectiva a infracţiunii (Decizia nr. 1.597 din 13 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). Or, din aceasta perspectivă, având în vedere faptul că, în fapt, în speţă inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată B.A.V. cu intenţie, de trei ori, este evident că şi dacă nu a urmărit, cel puţin a acceptat posibilitatea că partea vătămata ar fi putut sa sufere leziuni traumatice foarte grave, cu sângerare abundentă şi, pe cale de consecinţa, să moară prin "exangvinare" (pierderea unei cantităţi foarte mari de sânge). Repetarea elementului material al infracţiunii (inculpatul l-a înjunghiat pe partea vătămată de trei ori) a întărit convingerea instanţei că din punct de vedere juridic, în prezenta unei tentative de omor, şi nu în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen., şi aceasta independent de cele 30 de zile de îngrijiri medicale şi de menţiunea "leziunile au pus în primejdie viaţa victimei", aspecte clar evidenţiate în concluziile certificatului medico-legal.

Relativ la cele două argumente prezentate de către avocatul inculpatului sub acest aspect, pe de o parte instanţa a constatat că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit pe B.A.V., iar pe de altă parte au fost prezentate mai sus argumente care au condus la concluzia că inculpatul P.A.C. a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, faptul că la momentul incidentului cei doi erau prieteni buni determinând "exacerbarea" orgoliului inculpatului, în sensul că deşi martora T.V.R. reuşise iniţial să aplaneze conflictul dintre cei doi, inculpatul a scos din buzunar un cuţit, l-a ajuns din urmă pe B.A.V. şi pe la spate l-a apucat pe B.A.V. cu mâna dreaptă de după gât (pentru a-l imobiliza), iar cu mâna stângă l-a înjunghiat cu cuţitul de 3 ori succesiv, în ambii muşchi fesieri.

În consecinţă, faţă de toate aceste considerente vizând încadrarea juridică a infracţiunii comise de către inculpat, instanţa, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie de către avocatul inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen.

Tot cu privire la încadrarea juridică a faptei comise de către inculpat, instanţa a mai constatat că elementul material a constat în acţiunea repetată a inculpatului de lovire cu un cuţit, în zona muşchilor fesieri ai victimei.

Faţă de art. 19 C. pen., instanţa a reiterat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte deoarece, chiar dacă nu a urmărit să ucidă victima, prin folosirea unui obiect vulnerant de fier, cu muchii ascuţite (cuţitul), cu care a lovit într-o zonă puternic vascularizată, vitală, pe partea vătămată, trei lovituri aplicate cu forţă sporită, inculpatul a acceptat că e posibil ca victima să moară ca urmare a sângerărilor abundente generate de către aceste trei lovituri.

În speţa de faţă, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 175 C. pen. trebuie să fie reduse la jumătate, dat fiind faptul că inculpatul a săvârşit o tentativă de omor calificat. Mai apoi, instanţa a constatat că este ţinut de aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen, dată fiind minoritatea inculpatului la momentul comiterii faptelor. Prin urmare, instanţa a redus încă o dată, cu jumătate, limitele de pedeapsă mai sus-menţionate. Aceste două reduceri succesive trebuie să fie făcute, având în vedere că fiecare reducere are o cauză juridică distinctă, prin voinţa legiuitorului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere şi incidenţa unor circumstanţe atenuante, faţă de dispoziţiile art. 73 - 74 C. pen. (prezenţa inculpatului la toate termenele de judecată cu excepţia ultimului termen, disponibilitatea sa teoretică în a recupera prejudiciul creat spitalului şi o parte din prejudiciul creat victimei, perspectivele de reinserţie socială a inculpatului - astfel cum a rezultat din referatul de evaluare, faptul că a recunoscut implicarea sa în incidentul cu victima B.A.V., dar şi incidenţa unor circumstanţe agravante, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen. (lipsa de căinţă activă efectivă, în sensul că până în prezent nu a despăgubit cu niciun RON pe niciuna dintre cele două părţi civile, repetabilitatea elementului material - trei acţiuni de lovire, antecedentele sale penale din minoritate precum şi poziţia procesuală a inculpatului - de nerecunoaştere a tentativei de omor comise, în sensul că nu a recunoscut că ar fi înjunghiat victima cu un cuţit). În consecinţă, instanţa a aplicat art. 80 alin. (2) C. pen., compensând circumstanţele agravante cu cele atenuante şi, văzând că art. 80 alin. (2) C. pen. permite coborârea pedepsei sub minimul special (care este în speţă de 3 ani şi 9 luni de închisoare) instanţa a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special apreciind că se impune să dea greutate sporită stării de minoritate în care inculpatul a comis infracţiunea. În concluzie, instanţa a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 3 ani de închisoare.

Având în vedere prevederile art. 109 alin. (3) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., instanţa nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, legea fiind expresă în acest sens în cazul condamnaţilor minori.

Pe de altă parte instanţa, în temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., legea fiind expresă în acest sens .

În continuare, dat fiind faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea în speţă (astfel cum a fost aceasta arătată în fapt şi în drept mai sus), în termenul de încercare al pedepsei de 1 an de închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (definitivă la 11 iunie 2008), instanţa, în temeiul art. 110¹ alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (defin. la 11 iunie 2008 ), şi a dispus cumularea aritmetică a celor două pedepse mai sus-amintite, în final inculpatul P.A.C. executând o pedeapsă principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. Această pedeapsă principală rezultantă se va da spre executare în regim de detenţie, faţă de prevederile art. 110¹l alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 alin. (1) C. pen., văzând şi Decizia de recurs în interesul legii nr. 1/2011 (M.Of. nr. 495/2011).

În consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. instanţa a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., instanţa a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 4 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reţinerii acestuia în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, respectiv durata reţinerii acestuia din ziua de 27 februarie 2008.

De asemenea, în temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 instanţa a dispus prelevarea de la inculpat, la data eliberării din penitenciar, a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a constatat următoarele: în noaptea de 14 -15 mai 2009, în zona staţiei de autobuz situată pe şoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat şi victima B.A.V. (conflict generat de refuzul inculpatului de a restitui un telefon mobil aparţinând martorului F.E.R.), cei doi s-au lovit reciproc, iar la un moment dat inculpatul a scos din buzunar un cuţit cu care a lovit în mod repetat victima în zona muşchilor fesieri. în acest context martorul F.E.R. a apelat de pe telefonul mobil la nr. 112, în scurt timp victima fiind transportată cu maşina salvării la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ("Floreasca"), unde asupra sa s-a intervenit chirurgical în regim de urgenţă, situaţia medicală a victimei stabilizându-se ulterior. Această faptă întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 şi 999 C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011) Această "versiune" a C. civ. a fost avută în vedere în speţă, prin raportare la data săvârşirii faptei imputate inculpatului.

De asemenea, dat fiind faptul că la data comiterii faptei (ce antrenează răspunderea civilă delictuală) inculpatul era minor, s-a constatat că în speţă trebuie antrenată şi răspunderea solidară a părinţilor minorului, ca părţi responsabile civilmente, în baza art. 1000 alin. (2) C. civ. (de asemenea în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011).

Prin urmare, instanţa, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 şi 1000 alin. (2) C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011), a admis acţiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ("Floreasca") şi, în consecinţă, a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ("Floreasca") suma de 18.619,50 RON cu titlu de daune materiale, sumă la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la momentul plăţii efective a daunelor materiale mai sus arătate. Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere că sunt întrunite în speţă condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracţiunea săvârşită, prejudiciul suferit - daune materiale, dar şi cu poziţia inculpatului sub acest aspect, prejudiciul este cert şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directa dintre faptele ilicite şi prejudiciul produs, vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei indirecte, prin raportare la art. 19 C. pen.

În faza de urmărire penală, partea vătămată B.A.V. a arătat că se constituie ca parte civilă, în faţa instanţei menţionând că doreşte să îi fie acordate daune materiale în cuantum de 35.000 de RON şi daune morale în cuantum de 265.000 de RON. Cu privire la acest aspect, văzând şi expertiza medico-legală încuviinţată de către instanţa de fond sub acest aspect, instanţa a constatat că sunt întrunite şi în acest caz condiţiile răspunderii civile delictuale mai sus-arătate.

Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de către partea vătămata B.A.V. prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate şi inviolabilitate fizică), acesta este de natura morală. Existenţa acestui prejudiciu moral a fost dovedită cu înscrisurile cu caracter medical de la dosarul instanţei precum şi cu cele de la dosarul de urmărire penală precum şi cu expertiza medico-legală încuviinţată de către instanţa de fond sub acest aspect Cu privire la cuantumul acestui prejudiciu moral, instanţa a constatat că acesta nu se poate dovedi, astfel încât despăgubirile civile pe care instanţa le-a acordat părţii vătămate nu reprezintă o modalitate de repunere în situaţia anterioară săvârşirii faptei, tentativa de omor, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că practica judiciară în materie este constantă în a aprecia cuantumul daunelor morale ce se acordă trebuie apreciat în echitate, văzând şi art. 41, teza finală, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa a admis sub acest aspect în parte acţiunea civilă cu caracter alăturat, astfel cum a fost aceasta precizată, promovată de către partea civilă B.A.V. şi în consecinţă a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., să plătească părţii civile B.A.V. suma de 70.000 de RON cu titlu de daune morale.

Instanţă de fond a considerat că suma cerută de către partea civilă B.A.V. ca daune morale - 265.000 de RON - este totuşi exagerată ca şi cuantum, având în vedere şi faptul că admiterea în totalitate a daunelor morale cerute de către partea civilă B.A.V. ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia, ceea ce este contrar art. 1, 14, 15, 16¹, şi 346 C. proc. pen., dar şi art. 41, teza finală, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, victima a solicitat şi plata de daune materiale în cuantum de 1.568 RON. În acest sens în cauză s-au administrat probe prin care să se tindă la dovedirea existenţei şi a cuantumului acestora, văzând şi principiul disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile cu caracter alăturat.

Prin urmare, văzând declaraţia martorei G.S. care s-au coroborat cu înscrisurile (chitanţele) instanţa a admis în totalitate acţiunea civilă cu caracter alăturat promovată de către partea civilă B.A.V. relativ la daunele materiale solicitate, şi în consecinţă l-a obligat pe inculpatul P.A.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., să plătească părţii civile B.A.V. suma de 1.568 de RON cu titlu de daune materiale, această sumă rezultând din "adunarea" tuturor cheltuielilor cu medicaţia victimei, astfel cum au rezultat acestea din chitanţele depuse la dosar.

Văzând şi expertiza medico-legală încuviinţată de către instanţa de fond sub acest aspect, instanţa a constatat că nu se impune ca daune materiale să acorde şi vreo prestaţie periodică victimei, întrucât victima are "capacitate de muncă păstrată" şi "nu se încadrează în grad de invaliditate". În acelaşi sens, instanţa a constatat că nu se impune repunerea cauzei pe rol conform art. 344 C. proc. pen., pentru a se pune în discuţia participanţilor obiecţiunile scrise ale părţii civile la expertiză, deoarece faţă de art. 67 C. proc. pen., instanţa a apreciat proba ca fiind inutilă în acest stadiu procesual, întrucât prin raportare la art. 125 C. proc. pen. instanţei nu i-au fost induse suficiente îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, prin raportare la considerentele acestei expertize. Faţă de toate aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile formulate de către partea civilă B.A.V. (restul pretenţiilor cu caracter moral, cele cu caracter material fiind în totalitate dovedite şi acordate, astfel cum s-a arătat mai sus).

Faţă de prevederile exprese ale legii, instanţa, în temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 - 166 C. proc. pen., a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.A.C. precum şi ale părţilor responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G., până la concurenţa sumei de 71.568 de RON, această din urmă sumă fiind rezultatul adunării daunelor materiale şi a celor morale acordate de către instanţa de fond, pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus-arătate. S-a impus instituirea sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile şi ale părţilor responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G. deoarece aceştia, ca părinţi ai inculpatului, răspund în solidar cu acesta faţă de art. 1000 alin. (2) C. civ. (în redactarea anterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011).

Faţă de prevederile exprese ale legii, instanţa, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului tip briceag ce a fost folosit la comiterea infracţiunii, cuţit indisponibilizat la Casa de valori din cadrul Tribunalului Ilfov, potrivit procesului-verbal din 9 octombrie 2012.

În cele din urmă instanţa, în temeiul art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., reţinând culpa procesuală a inculpatului, l-a obligat pe acesta în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G. la plata sumei de 2.200 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză. La cuantificarea acestei sume instanţa a avut în vedere cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală, dar şi cheltuielile judiciare efectuate în faza de cercetare judecătorească pe parcursul a nouă termene de judecată, incluzând şi efectuarea unui referat de evaluare, ţinând cont şi de faptul că inculpatul nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., ceea ce a dus la o cercetare judecătorească laborioasă şi, prin urmare, la majorarea cheltuielilor judiciare efectuate în faza de cercetare judecătorească în acest dosar. În cauză onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 200 de RON, s-a avansat din fondul Ministerul Justiţiei.

De asemenea, în temeiul art. 193 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. instanţa a obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente P.M. şi Ţ.D.G. la plata către partea civilă B.A.V. a sumei de 2.170,12 RON cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă în cauză, văzând înscrisurile doveditoare în acest sens, respingând ca neîntemeiată restul cererii privind plata de cheltuieli judiciare făcute de către partea civilă B.A.V., astfel cum a fost aceasta precizată la dosarul instanţei.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi inculpatul P.A.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a criticat hotărârea instanţei de fond, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, faţă de faptul că instanţa de judecată a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, prin reţinerea prevederilor art. 80 alin. (2) C. pen., însă fără a reţine şi circumstanţe atenuante, dar şi netemeinicia acesteia, reţinând:

a) lipsa de căinţă activă a inculpatului - în sensul că nu a despăgubit părţile civile şi nu şi-a manifestat regretul faţă de cele întâmplate;

b) antecedenţa penală în minoritate a inculpatului, acesta fiind anterior sancţionat administrativ pentru port ilegal de cuţit, conf. art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep., iar prin Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (definitivă la 11 iunie 2008) a fost condamnat la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 şi 110 C. pen.

c) poziţia procesuală de nerecunoaştere a săvârşirii faptei în raport de evidenţa materialului probator administrat în cauză.

De asemenea, este criticată şi reţinerea, în motivarea hotărârii, a următoarelor circumstanţe atenuante judiciare :

a) prezenţa inculpatului la toate termenele de judecată, cu excepţia ultimului;

b) disponibilitatea teoretică a inculpatului de a recupera prejudiciul creat Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca şi o parte din cel cauzat victimei B.A.V., disponibilitate care nu este una practică, concretă, integrală ci doar una declarativă;

c) perspectivele de reinserţie socială potrivit referatului de evaluare efectuat în cauză, în opinia parchetului din referat nerezultând această perspectivă;

d) faptul că inculpatul a recunoscut implicarea sa în incident, negarea acesteia fiind imposibilă văzând că de faţă la comiterea faptei au fost mai mulţi martori, organele de poliţie l-au ridicat pe inculpat la o mică distanţă de locul comiterii faptei, plin de sângele victimei.

În motivele sale de apel, inculpatul P.A.C. a adus următoarele critici:

1. Inculpatul a invocat cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 171 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu declaraţia dată de către inculpat (minor la data respectivă) la data de 15 mai 2009, declaraţie dată fără a fi asistat de către un avocat, astfel cum era obligatoriu, nefiind prezentă nici măcar mama inculpatului. Ca o consecinţă a acestei nulităţi, toate actele de procedură subsecvente acestei declaraţii sunt lovite de nulitate, inclusiv rechizitoriul emis în cauză, instanţa de fond nefiind legal sesizată.

2. Se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art 10 lit c) C. proc. pen. - fapta nu a fost săvârşită de inculpat. Niciunul dintre martorii direcţi, prezenţi la locul faptei, audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi de către instanţa de fond nu au declarat să fi văzut că inculpatul a lovit cu un cuţit sau cu alt obiect tăietor-înţepător pe parte vătămată. Toţi au declarat că între cei doi au existat divergenţe verbale şi apoi o altercaţie. Niciunul dintre martori nu a văzut vreun cuţit sau alt obiect asemănător în mâna inculpatului nici înainte, nici în timpul altercaţiei dintre cei doi şi nici după acest moment. Nici măcar partea vătămată nu a fost constantă în declaraţiile sale, astfel că în aproape toate declaraţiile date arată că nu a văzut cuţit în mâna inculpatului: "Cu privire la cuţitul tip briceag care mi-a fost prezentat la procuror (...) în momentul agresiunii eu nu l-am văzut în mână la P.A.C. (...), iar după ce m-am ridicat nu l-am văzut, de asemenea, în mână la P.A.C.". Faptul că, a doua zi după incident, pe 15 mai 2009, martorul T.G. predă organelor de poliţie un cuţit tip briceag despre care acesta afirmă că l-ar fi găsit după un gard de plasă, la cea 30 metri de locul incidentului, nu face dovada că este "arma crimei" atâta timp cât modalitatea de a intra în posesia lui este discutabilă, de pe acesta nu au fost prelevate probe care să ateste urme provenind de la inculpat sau victimă. însăşi declaraţia dată de martorul T.G. nu s-a coroborat cu alte probe din dosar şi este discutabilă. Mai mult decât atât, acest martor nu a mai putut fi audiat de către instanţa de judecată, în condiţii de contradictorialitate şi publicitate; la fel şi sora sa, martora T.V.R.

3. De asemenea, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. în art. 182 alin (2) teza ultimă cu aplic art. 99 şi următoarele C. pen. şi reţinerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., motivat prin lipsa intenţiei de a ucide, atât a intenţiei directe cât şi a intenţiei indirecte

În apelul inculpatului se reţine că:

- între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict spontan, ambii aflându-se sub influenţa alcoolului (berea băută - 2 litri - în drum spre B.), partea vătămată B.A.V. lovindu-l iniţial cu 2 pumni în faţă pe inculpat, astfel cum arată martorii audiaţi în cauză, partea vătămată şi inculpatul, ajungând în scurt timp să se lovească reciproc. Nu s-a făcut dovada folosirii unui cuţit de către inculpat, nu s-a dovedit clar care a fost obiectul tăietor-înţepător cu care au fost produse plăgile părţii vătămate;

- între inculpat şi partea vătămată erau relaţii vechi de prietenie, nicidecum de duşmănie, deci nu existau motive de această natură care să justifice o intenţie de a ucide a inculpatului;

- regiunea corpului lovită nu este una vitală, zona fesieră nefiind considerată astfel nici de doctrină şi nici de practică ca fiind zonă vitală. Faptul că viaţa părţii vătămate a fost pusă în pericol din cauza exangvinării prin lezarea unor vase de sânge importante (dar profunde), apare ca intenţie depăşită.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile:

1. Cu privire la daunele materiale se consideră că acestea au fost greşit reţinute şi calculate de către instanţa de fond, în condiţiile în care, tocmai pentru a induce în eroare şi a conduce la o sumă mai mare, partea vătămată a depus unele chitanţe reprezentând cheltuieli investigaţii medicale, în dublu sau chiar triplu exemplar. Mai mult decât atât, în temeiul art. 998, 999 şi 1000 C. civ., inculpatul putea fi obligat la plata acelor cheltuieli care sunt consecinţă directă a faptelor sale, deci faţă de care există un raport de cauzalitate, dar s-a putut observa că, urmare a investigaţiilor solicitate de I.N.M.L., la cererea expresă de expertizare formulată de către partea civilă, au fost infirmate afecţiuni ale coloanei vertebrale care să aibă legătură cu acuzaţia, deci plata contravalorii examenului RMN al coloanei vertebrale (725 RON) nu se impunea în sarcina inculpatului. De asemenea, examenul EMG nu evidenţiază o afectarea a nervului sciatic ca urmare a plăgilor fesiere presupus provocate de inculpat, mecanismul de afectare fiind, cel mai probabil, prin compresiune veche a acestui nerv la nivelul capului fibular (aflat sub genunchi, postero-exterior, deci la mare distanţă de zona fesieră). În consecinţă nici taxa de 200 RON plătită pentru acest examen nu trebuia imputată inculpatului, afecţiunea reclamată de partea vătămată care a condus la efectuarea acestor două investigaţii (RMN şi EMG) nefiind cauzată de inculpat, neavând legătură cu fapta sa. La fel de bine putea solicita partea vătămată şi radiografii panoramice dentare pe care apoi să i le impute inculpatului.

2. Cu privire la daunele morale, apreciază că suma de 70.000 RON reprezintă o sumă foarte mare, nerealistă şi care, în mod clar, conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile. Trebuia ţinut cont de întregul context al desfăşurării incidentului, de culpa comună a celor doi - inculpatul şi partea civilă - de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei precum şi de cele personale ale amândurora. Căci este de netăgăduit faptul că ambii provin din familii modeste, cu venituri la limita existenţei, că această sumă este excesiv de mare pentru inculpat şi, oricât ar fi de mare dorinţa de a o plăti, este irealizabilă. Un calcul rapid, ţinând cont că inculpatul nu poate spera la un loc de muncă cu un salariu mai mare de minimul pe economie, care este acum de 800 RON brut (având în vedere pregătirea sa profesională), ar conduce la aproape 100 de luni necesare pentru a plăti, fără a mai lua în calcul necesarul propriu de hrană, îmbrăcăminte etc. pentru propria existenţă. Nici mama sa nu are o situaţie materială mai bună, abia făcând faţă cheltuielilor lunare, având deja datorii la cotele de întreţinere ale apartamentului. De altfel, de aici şi ezitarea de a îşi exprima acordul de a plăti aceste daune din partea inculpatului: a conştientizat că îi va fi aproape imposibil să poată plăti o aşa sumă mare.

Prin Decizia penală nr. 292 din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva Sentinţei penale nr. 21 din 4 aprilie 2013 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 1590/93/2012.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul P.A.C.

A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 21 din 4 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov şi rejudecând:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului, din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen.

În temeiul art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.A.C. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 110¹ alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă la 11 iunie 2008, pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul formulat de inculpat este întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel, prin Încheierea din data de 18 iunie 2013, a dispus audierea martorilor T.G. şi S.N. şi reaudierea părţii vătămate/civile B.A.V., aceasta din urmă fiind audiată la data de 15 octombrie 2013, în privinţa martorilor T.G. şi S.N. constatându-se imposibilitatea de audiere, faţă de menţiunile procesului-verbal întocmit de organele de poliţie cu privire la martorul T.G. şi de imposibilitatea identificării martorului S.N.

Curtea constată, în urma analizării materialul probator administrat că instanţa de fond a reţinut în mod corect în sarcina inculpatului P.A.C. că în noaptea de 14 -15 mai 2009, în zona staţiei de autobuz situată pe şoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat şi victima B.A.V., cei doi s-au lovit reciproc, iar la un moment dat inculpatul a scos din buzunar un cuţit cu care a lovit în mod repetat victima în zona muşchilor fesieri. În acest context martora F.E.R. a apelat de pe telefonul mobil la nr. 112, în scurt timp victima fiind transportată cu maşina salvării la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde asupra sa s-a intervenit chirurgical în regim de urgenţă, situaţia medicală a victimei stabilizându-se ulterior. Din certificatul medico-legal a rezultat că victima B.A.V. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit. Leziunile pot data din 15 mai 2009 şi au pus în primejdie viaţa victimei.

Relevante sunt în acest sens următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: procese-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor F.E.R., T.M., T.V. şi T.G., certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate, precum şi cele administrate în faza de cercetare judecătorească, declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor F.E.R., G.S., înscrisuri (precizatoare pe latură civilă, în circumstanţiere, dar şi în probaţiune), referatul de evaluare în ceea ce îl priveşte pe inculpat, caracterizări privindu-l pe inculpat, expertiza medico-legală a victimei.

Instanţa nu poate reţine apărările inculpatului, precizate cu ocazia declaraţiilor date în cauză, dar şi prin motivele de apel, prin care arată că, întrucât niciunul dintre martorii direcţi, prezenţi la locul faptei, audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi de către instanţa de fond nu au declarat să fi văzut că inculpatul a lovit cu un cuţit sau cu alt obiect tăietor-înţepător pe parte vătămată, nu a fost dovedit că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.A.V. cu un cuţit, astfel încât s-ar impune achitarea sa, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Totuşi, reţinem că din declaraţiile martorilor audiaţi, în special a martorei F.E.R. audiată şi în faţa instanţei, dar şi din declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate/civile, a existat între B.A.V. şi P.A.C. un conflict spontan, în care şi-au aplicat lovituri reciproce, în urma căruia partea civilă a acuzat dureri la nivelul lombar şi a constatat că sângerează abundent.

Astfel, chiar dacă martorii nu au observat ca inculpatul să fi avut un obiect tăietor-înţepător (cuţit), apare cu certitudine dovedită împrejurarea că leziunile suferite de partea vătămată au fost produse cu ocazia conflictului pe care l-a avut cu inculpatul P.A.C. Din cuprinsul atât al certificatului medico-legal cât şi al raportului de expertiză medico-legală, rezultă că leziunile suferite de B.A.V. la data de 15 mai 2009, au fost reprezentate prin plăgi înţepat-tăiate profunde fesier bilateral, care se puteau produce prin acţiunea unui obiect ascuţit de tip înţepător-tăietor, leziuni care au pus în primejdie viaţa persoanei.

Este astfel exclus ca leziunile suferite să fi avut un alt mecanism de producere - respectiv - prin lovire de corp dur, iar prin profunzimea lor este exclus să fi rezultat în urma contactului cu cioburi de sticlă aflate pe jos, aşa cum explică inculpatul în declaraţiile sale apariţia plăgilor.

În faţa instanţei de fond şi prin motivele de apel invocate, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen cu aplic. art. 99 C. pen., solicitare pe care Curtea o consideră a fi întemeiată.

În doctrina şi practica judiciară s-au conturat criteriile generale prin care se relevă intenţia de a ucide sau cea de a produce o vătămare, esenţială în calificarea faptei ca tentativă de omor sau vătămare corporală gravă, considerându-se a fi tentativă la omor dacă fapta a fost săvârşită pe fondul unui conflict anterior, prin aplicare unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală, lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecinţe grave şi eventual atitudinea infractorului imediat după săvârşirea faptei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009).

Fără a nega gravitatea leziunilor suferite de către partea vătămată B.A.V., instanţa constată că fapta inculpatului P.A.C. a fost săvârşită în condiţiile izbucnirii unui conflict spontan, între aceştia existând anterior o relaţie de prietenie, iar în momentele imediat următoare inculpatul a încercat să ajute partea vătămată şi chiar a încercat să o conducă la spital. Atitudinea inculpatului de nerecunoaştere a faptei însă cu ocazia cercetărilor poate fi avută în vedere de instanţa la individualizarea pedepsei.

De asemenea, din modalitatea de acţiune a inculpatului, rezultă că acesta nu a lovit într-o zonă vitală, ci în muşchii fesieri, deşi o putea face în mod deliberat, atât timp cât partea vătămată se afla cu spatele la inculpat, iar acesta din urmă, dacă ar fi avut intenţia de a o ucide, ar fi acţionat asupra unei alte zone a corpului (de exemplu, cutia toracică).

Împrejurarea că în urma acestei agresiuni a fost lezată artera fesieră superioară stânga nu poate releva intenţia inculpatului de a ucide, întrucât este puţin probabil ca acesta să fi avut cunoştinţele medicale care să îi permită să evalueze gradul de risc al atingerii unui vas de sânge important, situat în această zonă.

Aşa fiind fapta inculpatului P.A.C. care, în noaptea de 14 - 15 mai 2009, în zona staţiei de autobuz situată pe şoseaua Unirii din localitatea B., jud. Ilfov, ca urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat şi victima B.A.V., după ce cei doi s-au lovit reciproc, inculpatul a lovit în mod repetat victima cu un obiect tăietor-înţepător în zona muşchilor fesieri, cauzând leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice.

Instanţa nu a reţinut motivul de apel al inculpatului, privind nulitatea absolută a rechizitoriului întocmit, ca act subsecvent al declaraţiei date de inculpatul minor la data de 15 mai 2009, declaraţie dată fără a fi asistat de către un avocat, fiind incident cazul de nulitatea absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 171 alin. (2) C. proc. pen. Într-adevăr, inculpatul P.A.C., minor la acea dată, a dat o declaraţie în cauză la data de 15 mai 2009, fără a fi asistat de apărător, contrar prevederile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., încălcare sancţionată cu nulitatea absolută a actului, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Această sancţiune însă este aplicabilă doar actului procesual în sine, efectuat fără respectarea dispoziţiilor normative imperative, cum este ascultarea minorului în prezenţa unui apărător, deci atrage nulitatea declaraţiei date de inculpat la data de 15 mai 2009 nu şi a actelor subsecvente, în condiţiile în care acestea au fost realizate în conformitate cu exigenţele procesual penale.

În ceea ce priveşte motivul de apel al Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, privind nelegalitatea şi netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului P.A.C., instanţa de control judiciar l-a considerat ca fiind nefondat, deşi într-adevăr, instanţa a reţinut prevederile art. 80 C. pen., fără a reţine în minută şi dispozitiv un concurs între circumstanţele atenuante şi cele agravante, acestea fiind menţionate doar în considerentele hotărârii. Pe de altă parte, în urma schimbării încadrării juridice, instanţa de fond a procedat la o nouă individualizare a pedepsei, având în vedere că scopul, arătat de art. 52 C. pen., este acela de formare a unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Instanţa de apel a apreciat că reţinerea circumstanţelor atenuante sau agravante trebuie evaluată în contextul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea şi trebuie ţinut cont de modalitatea de săvârşire a faptei - în loc public, folosind un obiect tăietor-înţepător, cu producerea unor leziuni profunde, care au pus viaţa părţii vătămate în pericol.

Instanţa de apel nu a identificat nicio circumstanţă atenuantă din cele prevăzute la art. 74 C. pen. care ar putea fi reţinută în favoarea inculpatului - acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei, nu a despăgubit părţile civile, nu a dovedit un bun comportament în societate, fiind anterior condamnat şi aplicându-i-se şi o amendă administrativă.

Nu s-a putut reţine nici scuza provocării, în conformitate cu prevederile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul nu putea susţine în mod veridic că un conflict pe tema telefonului prietenei sale este de natură a-i produce o puternică tulburare sau emoţie care, determinată de o provocare din partea victimei B.A.V. prin violenţă sau atingere gravă adusă demnităţii persoanei. Astfel, deşi au existat între cei doi, anterior loviturilor cu obiectul tăietor-înţepător exercitate de inculpat asupra părţii vătămate, lovituri de mică intensitate reciproce, acestea nu pot produce o intensă reacţie psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoţie, întrucât inculpatul nu a continuat conflictul în aceeaşi manieră în care a debutat, ci a înţeles să producă victimei suferinţe mai mari decât cele anterioare, astfel încât să tranşeze acest conflict în favoarea sa.

Instanţa de apel a considerat relevante, pentru individualizarea pedepsei menţiunile raportului de evaluare care apreciază în privinţa inculpatului o evoluţie pozitivă pe termen mediu şi lung, dacă acesta îşi îmbunătăţeşte abilităţile cognitive şi rezolutive dar şi împrejurarea că de la comiterea faptei ce constituie obiectul prezentei cauze, acesta nu a mai săvârşit alte infracţiuni.

Astfel, a stabilit o pedeapsă spre minimul special, redus potrivit art. 109 C. pen., situat la limita de 1 an închisoare, stabilind pentru inculpatul P.A.C., pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

Văzând că inculpatul a săvârşit fapta în termenul de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă la 11 iunie 2008, în temeiul art. 110¹ alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe care o va cumula cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză.

Curtea a reţinut şi temeinicia soluţionării laturii civile a cauzei. Astfel, a constatat că înscrisurile care atestă efectuarea de investigaţii medicale au legătură cu leziunile produse prin acţiunea inculpatului, văzând complicaţiile suferite de acesta, confirmate de constatările raportului de expertiză medico-legală.

De asemenea, a apreciat cuantumul de 70.000 de RON al daunelor morale acordate de către instanţa de fond ca fiind echitabile raportat la vătămările suferite de partea civilă şi repercusiunile acestora asupra desfăşurării vieţii sale, respectiv faptul că a suferit intervenţii chirurgicale, au intervenit complicaţii ale leziunilor care au determinat tulburări de locomoţie.

Împotriva Deciziei penale nr. 292 din 16 octombrie 2013 a declarat recurs inculpatul P.A.C., solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat de către apărătorul ales al inculpatului, la data de 4 martie 2013, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile, aplicarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării.

Astfel, redozarea pedepsei de 2 ani aplicate inculpatului, reevaluarea daunelor morale şi a celor materiale.

În drept au fost invocate art. 385 pct. 17 şi 17 C. proc. pen.

Analizând motivele de recurs formulate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Analiza criticilor formulate în calea de atac a recursului trebuie circumscrisă cazurilor de casare prevăzute de art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate de Legea nr. 2/2013. În plus, faţă de intrarea în vigoare a unui nou C. pen., urmează a fi examinată şi influenţa modificărilor legislative asupra stabilirii legii incidente.

Cazurile de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 şi 17 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Cazul de recurs vizând greşita aplicare a legii are în vedere omisiunea reţinerii scuzei provocării, respectiv greşita aplicare a criteriilor de stabilire a despăgubirilor.

În examinarea motivului de recurs instanţa, faţă de abrogarea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., nu poate da o nouă apreciere situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel. Analiza aplicării legii are în vedere corespondenţa dintre faptele reţinute de instanţa de apel şi legea aplicabilă acestora.

În ceea ce priveşte scuza provocării, instanţa constată că în mod corect instanţa de apel a respins aplicarea circumstanţei atenuante. Astfel instanţa de apel a reţinut că fapta este urmare a unui conflict spontan izbucnit intre inculpat şi victima B.A.V., după ce cei doi s-au lovit reciproc, precum şi că respectivul conflict a izbucnit ca urmare unei dispute legate de telefonul prietenei inculpatului. Reţinerea circumstanţei atenuate presupune săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Provocarea impune existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea persoanei vătămate, realizată exclusiv prin modalităţile limitativ determinate de lege, violenţă, atingere gravă a demnităţii persoanei, alte acţiuni ilicite grave, şi reacţia inculpatului. Conflictul spontan, determinat de telefonul prietenei inculpatului, nu este de natură a-i produce acestuia o puternică tulburare sau emoţie, nefiind întrunite condiţiile unei acţiuni violente a victimei sau unei atingeri grave adusă demnităţii persoanei inculpatului. Pentru aceste considerente nu poate fi acceptată critica vizând greşita aplicare a legii cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţei provocării.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale, recurentul nu a indicat în ce constă greşita aplicare a legii. Criticile sale vizează faptul că victima avea o afectare a nervului sciatic anterioară faptei sale, aspect analizat deja de instanţa de apel şi înlăturat motivat pe baza constatărilor raportului medico legal.

Referitor la cuantumul despăgubirilor materiale, critica inculpatului are în vedere posibilităţile reduse de acoperire a prejudiciului dată fiind situaţia materială precară. Critica este nefondată, deoarece cuantumul despăgubirilor depinde însă doar de valoarea lezată. C. proc. civ. nu permite însă stabilirea despăgubirilor materiale în raport de veniturile celui care a provocat prejudiciul. În consecinţă şi această critică este nefondată.

Legea penală mai favorabilă

De la data soluţionării cauzei în apel şi până la data dezbaterilor în recurs a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 noul C. pen. Intrarea în vigoare a unei legi noi incidente cu privire la fapta din speţă impune examinarea influenţei legii penale noi, respectiv dacă aceasta este mai favorabilă şi poate retroactiva. Modificarea esenţială care produce efecte în cauza de faţă decurge din schimbarea regimului sancţionator al minorilor. Astfel Codul nou a renunţat la sistemul sancţionator mixt, care cuprindea pedepse şi măsuri educative, stabilind drept consecinţă a răspunderii penale a minorilor doar măsurile educative. În consecinţă legea nouă este mai favorabilă şi va retroactiva.

Faţă de cele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul P.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 292/A din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa decizia recurată şi în parte, Sentinţa penală nr. 21 din 4 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 125 alin. (2) teza I C. pen., va lua faţă de inculpatul P.A.C. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 187/2012, va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 305/2008 definitivă la 11 iunie 2008 a Judecătorului Sectorului 3 Bucureşti şi va înlocui această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 115 pct. 2 lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul să execute măsura educativă cea mai grea a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 113 C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Va constata că inculpatul P.A.C. a fost reţinut în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 27 februarie 2008.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul P.A.C., vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul P.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 292/A din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează decizia recurată şi în parte, Sentinţa penală nr. 21 din 4 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 99 C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 125 alin. (2) teza I C. pen., ia faţă de inculpatul P.A.C. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi art. 5 C. pen. în baza art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 305/2008 definitivă la 11 iunie 2008 a Judecătorului Sectorului 3 Bucureşti şi înlocuieşte această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 115 pct. 2 lit. b) C. pen., urmând ca în final inculpatul să execute măsura educativă cea mai grea a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 2 ani, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 113 C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.

Constată că inculpatul P.A.C. a fost reţinut în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 305/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 27 februarie 2008.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul P.A.C., rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi,14 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 873/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri...		ICCJ. Decizia nr. 935/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 856/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39 ICCJ. Decizia nr. 872/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs ICCJ. Decizia nr. 873/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 935/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1019/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1069/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs