ICCJ. Decizia nr. 1075/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1075/2014

Dosar nr. 10889/3/2013

Şedinţa publică din 26 martie 2014

Asupra recursului de faţă:

În baza actelor dosarului, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 471/F/l din 1 iunie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul K.R. la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe o durată de 4 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului K.R. prevenţia de la data de 28 februarie 2013 până la data de 14 mai 2013.

În baza art. 1605 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul K.R. a cauţiunii de 20.000 lei depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 07 mai 2013 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 894 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului V.G. prin sentinţa nr. 907/2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4204/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, a contopit acest rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză, inculpatul V.G. urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare sporită cu 6 luni, în final 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 145¹ C. proc. pen. a luat faţă de inculpatul V.G. măsura obligării de a nu părăsi ţara.

În baza art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1)¹ C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul V.G. trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar, respectiv la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială se află domiciliul inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit, de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (1)² C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: să nu se apropie de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul K.R. suma de 5.000 euro depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 216 d.u.p.) şi cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 214 d.u.p.).

S-a dispus restituirea către inculpatul K.R. a sumei de 1.000 euro din suma de 3.000 euro depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 214 d.u.p.), a sumei de 357 lei depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 218 d.u.p.) şi a sumei de 400 dolari SUA depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 220 d.u.p.)

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul K.R. la plata sumei de 2.500 lei, iar pe inculpatul V.G. la plata sumei de 2.800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul de 300 lei al avocatului din oficiu al inculpatului V.G. fiind avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea probelor administrate în "cauză (denunţul şi declaraţiile martorilor-denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. date în ambele faze ale procesului penal; procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante de dare de mită; procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în cauză; fişele postului aparţinând ofiţerilor de poliţie L.N.Ş. şi Ş.C.; procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental; declaraţiile inculpatului K.R. date în cursul urmăririi penale şi declaraţia dată în cursul judecăţii, când a recunoscut integral săvârşirea faptei şi a solicitat ca judecata să se facă potrivit dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen.; parţial declaraţiile inculpatului V.G.; recipisele de consemnare a sumelor de bani ridicate de la inculpatul K.R.; proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; procesele verbale întocmite de către lucrătorii de poliţie din cadrul D.G.A. ca urmare a studierii listingurilor convorbirilor şi comunicărilor efectuate/primite de către utilizatorii posturilor telefonice; raport de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 14 martie 2013; verificările cu privire la Dosarul nr. 46911/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, în care K.O. a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie; suporturile optice cu înregistrările audio-video efectuate în cauză; bancnotele oferite de inculpatul K.R. martorilor denunţători; celelalte înscrisuri administrate în cauză), prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că martorii-denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. sunt ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, desfâşurându-şi activitatea de serviciu sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti.

Cu ocazia exercitării atribuţiunilor de serviciu, cei doi ofiţeri de poliţie l-au cunoscut pe K.O., cetăţean turc, cercetat pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, care a fost trimis în judecată în Dosarul penal nr. 2301/D/P/2010, pentru trafic de droguri de mare risc, fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti la executarea unei pedepse de 19 ani închisoare, sentinţă menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti.

Din declaraţiile martorilor denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. a reieşit că, începând cu anul 2011, inculpatul K.O. a formulat mai multe denunţuri pentru a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, finalizate cu neînceperea urmăririi penale. In denunţurile formulate, K.O. l-a indicat ca persoană de contact pe inculpatul V.G., context în care ultimul s-a prezentat în mai multe rânduri la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti pentru a oferi informaţii şi date suplimentare.

Martorul L.N.Ş. a declarat că în data de 27 noiembrie 2012 a solicitat că doreşte să poarte o discuţie, motiv pentru care ofiţerul de poliţie i-a transmis să se prezinte la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, în ziua următoare.

După aproximativ zece minute, V.G. a revenit cu un telefon, spunând că la mtâlnire va participa şi o altă persoană, care nu este de cetăţenie română şi doreşte să se întâlnească într-un alt loc decât sediul parchetului.

Devenind suspicios martorul denunţător a adus la cunoştinţa procurorului de caz, context în care, în data de 28 noiembrie 2012, martorii-denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. s-au întâlnit la restaurantul „La mama", situat în sectorul 2, cu inculpatul V.G. şi vărul lui K.O., inculpatul K.R., cetăţean turc, discuţia fiind înregistrată cu un reportofon de serviciu.

Discuţia a fost purtată de către poliţişti, în special, cu inculpatul V.G., întrucât inculpatul K.R. a spus că nu cunoaşte limba română, iar V.G. cunoştea limba turcă, putând traduce.

Iniţial, ofiţerii de poliţie au fost întrebaţi dacă există un alt mod decât cel legal pentru ca arestatul K.O. să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, inculpaţii lăsând să se înţeleagă faptul că numitul K.O. încearcă să obţină o reducere a pedepsei, formulând un denunţ referitor la fapte de natură penală despre care nu are cunoştinţă personal, având ca intenţie obţinerea informaţiilor prin intermediul lor sau unui avocat indicat de către aceştia.

La solicitarea inculpaţilor, cei doi martori le-au comunicat inculpaţilor că singurul mod în care K.O. poate să obţină o reducere a pedepsei este cel legal.

Faţă de răspunsul martorilor, inculpatul V.G. a învederat că nu este nevoie să se dea un răspuns pe loc, putând ca martorii să se mai gândească, iar dacă vor găsi o persoană care îl poate ajuta pe K.O., martorul L.N.Ş. să-l contacteze telefonic, urmând ca numitul K.R. să vină în România „să rezolvăm". Totodată, inculpatul V.G. a precizat că dacă situaţia se rezolvă vor fi „băieţi cu obraz" faţă de ofiţerii de poliţie, arătând sugestiv obrazul cu degetul.

Din discuţie purtată cu V.G. şi K.R., ofiţerii de poliţie au concluzionat că cei doi inculpaţi încercă să-i îmbunătăţească situaţia juridică lui K.O. printr-o cale ilegală, urmând ca în cazul în care situaţia se rezolvă să primească bani sau alte foloase necuvenite.

Ulterior întâlnirii, în cursul lunii decembrie 2012, inspectorul principal L.N.Ş. a fost contactat telefonic, în repetate rânduri, de către V.G., pentru a se întâlni, ofiţerul de poliţie invocând diverse pretexte pentru a evita întâlnirea cu aceştia, de asemenea, acesta a fost contactat telefonic inclusiv de către K.R. în cursul lunii decembrie 2012.

"Ca urmare a denunţurilor formulate de către L.N.Ş. şi Ş.C., s-a solicitat autorizarea instanţei de judecată în vederea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor purtate de ofiţeri de poliţie judiciară L.N.Ş. şi Ş.C. cu inculpaţii V.G. şi K.R. sau alte persoane în legătură cu cauză, precum şi a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate la şi de la numărul de telefon X, utilizat de către denunţătorul L.N.Ş., fiind emise autorizaţii de către instanţa de judecată.

În data de 11 februarie 2013, în urma punerii în aplicare a autorizaţiilor sus menţionate, s-a procedat la înregistrarea audio-video în mediul ambiental a convorbirii purtate de martorii L.N.Ş. şi Ş.C. cu inculpatul V.G., la sediul D.I.I.C.O.T. (fila 46 şi urm. d.u.p.).

Din cuprinsul acestei discuţii rezultă fără nici un dubiu că inculpatul K.R. intenţiona să le remită ofiţerilor de poliţie bani sau alte foloase pentru ca aceştia să îi furnizeze informaţii despre activitatea infracţională pe linia traficului de droguri, pe care acesta să le prezinte sub forma unui denunţ, în baza căruia vărul său K.O. să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Relevant sub acest aspect este următorul pasaj:

„L.N.: Am înţeles mă că vrea să fie om, da .Fizic, ce? Ce anume vrea de la mine?

V.G.: Să plătească., să plătească. Şi a.

L.N.: Să plătească, să ce? Voi . asta n-am înţeles nici atunci, că nici voi n-aţi vorbit pe româneşte.

V.G.: Cum să poată să facă un dosar? Că nu se pricepe. Să plătească să nu mai umble ei după una după alta. şi astea, plătea şi asta vrea. şi să li se aprobe.

L.N.: Şi să se pună 19.

V.G.: 19. Eu. la chestia asta eu pot să-l chem."

Mai mult, din înregistrarea audio-video efectuată în mediul ambiental a mai rezultat că inculpatul V.G. a fost conştient de adevăratele intenţii ale inculpatului K.R., dar şi de posibilele consecinţe penale ale demersurilor făcute de inculpatul V.G. pe lângă martorii denunţători.

Astfel, faţă de afirmaţiile martorului L. „Eu am înţeles câte ceva atunci, dar el o dădea pe ocolite că domnle că să vedem, tu domnle că stai aşa că suntem cu obraz cheamă-l încoace să discutăm cu el în mare." şi „Eu am înţeles ce mesaj mi-ai transmis tu, dar nu vreau neapărat cu tine să vorbesc.", Inculpatul V.G. îi răspunde „Nu, nu, dar nici nu vreau să vin. Nici nu vreau să ştiu când.vă întâlniţi."

Tot din înregistrarea audio-video efectuată în mediul ambiental mai rezulta că să vorbească el cu martorii denunţători şi că martorii n-au bani şi că el se poate ridica de la masă, iar K.R. poate rămâne în continuare la cafea cu martorii (fila 47 verso d.u.p.).

Din aceste afirmaţii ale inculpatului V.G. rezultă fără dubiu că acesta cunoştea că la mtâlnirea dorită urma să se ajungă la o înţelegere, în temeiul căreia, în schimbul unei sume de bani, martorii-denunţători să îi furnizeze lui K.R. informaţii, care să poată fi materializate într-un denunţ de numitul K.O. şi care să îl ajute pe acesta din urmă la reducerea pedepsei de 19 ani închisoare.

Ulterior, în data de 22 martie 2013, martorul L.N.Ş. a fost contactat telefonic la postul telefonic cu nr. X de către inculpatul K.R. de la postul telefonic cu nr. Y, acesta relatându-i că este în România şi că doreşte să se întâlnească.

În data de 23 februarie 2013, la ora 13⁵⁰, martorul L.N.Ş. a stabilit cu inculpatul K.R. ca mtâlnirea să aibă loc în data de 25 februarie 2013, la restaurantul „La mama", situat în sectorul 2.

La data de 25 februarie 2013, în jurul orei 12⁰⁰, martorii-denunţători s-au întâlnit cu inculpatul K.R. în locaţia stabilită.

Cu acest prilej, inculpatul K.R. a arătat că doreşte să obţină de la cei doi ofiţeri de poliţie informaţii pe care K.O. să le detalieze într-un denunţ, în baza căruia acesta să poată beneficia de reducerea pedepsei conform art. 19 din Legea nr. 682/2002. De asemenea, inculpatul K.R. le-a comunicat că mai doreşte ca numitul K.O. să beneficieze de prev. art. 320¹ C. proc. pen. şi de contopirea unei pedepse pe care o executase deja cu o pedeapsă ce urma a fi pronunţată de instanţa de judecată în dosarul care se afla în faza recursului, din care să se scadă perioada de 7 ani executată anterior. Ofiţerii de poliţie i-au adus la cunoştinţă inculpatului că ultimele două aspecte nu au legătură cu atribuţiile lor de serviciu, iar inculpatul K.R. le-a promis suma de 5.000 de euro, dacă îl vor ajuta cu denunţul.

Faţă de cele stabilite,.la data de 27 februarie 2013, au fost efectuate activităţi pentru prinderea în flagrant a inculpatului K.R., iar în acest scop, dată fiind discuţia acestuia cu martorii denunţători, în care inculpatul a promis suma de 5.000 de euro pentru ca ofiţerii de poliţie să furnizeze date despre activitatea infracţională cu privire la activitatea infracţională cu privire la traficul de droguri, care să fie concretizate într-un denunţ de către numitul K.O., cei doi denunţători au stabilit cu inculpatul să se întâlnească la restaurantul M.D.

În acest scop, în data de 27 februarie 2012, în prezenţa martorului R.B., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu lucrători operativi din cadrul Direcţjei de Poliție Bucureşti, s-a deplasat în zona restaurantului M.D. situat în sectorul 2, unde a fost constituit un dispozitiv de supraveghere operativă.

La orele 15:25, martorii denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. au intrat în restaurantul M.D., aşezându-se la o masă la care se afla K.R.. Cele trei persoane au discutat 33 minute.

În timpul discuţiilor, martorii denunţători i-au comunicat-inculpatului K.R. că nu îl pot ajuta cu privire la aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., nici cu privire la deducerea pedepsei deja executate, întrucât acest lucru nu îl poate face decât instanţa de judecată.

De asemenea, martorii i-au comunicat faptul că îl pot ajuta doar cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

La finalul discuţiilor, inculpatul K.R. a înmânat martorului denunţător L.N.Ş. o sumă de bani în euro, prin partea laterală a mesei la care cele trei persoane se aflau. Martorul L.N.Ş. a ridicat deasupra mesei suma de bani, după care a aşezat-o sub o tavă aflată pe masă.

În acel moment, în prezenţa martorului asistent R.B., s-a pătruns în restaurantul M.D., unde, după declinare calităţii, organele de urmărire penală au solicitat celor trei persoane să comunice motivul prezenţei acestora în restaurant.

Martorii denunţători au declarat verbal că se afla în restaurant la solicitarea numitului K.R.. Totodată, martorul denunţător L.N.Ş., punând la dispoziţia organelor de urmărire penală o sumă de bani în euro, despre care a afirmat că i-a fost înmânată cu titlu de mită de către K.R. pentru a face un act contrar atribuţiunilor sale de serviciu.

S-a procedat la numărarea sumei de bani, stabilindu-se că este vorba de suma de 3.000 euro, precum şi la consemnarea seriilor bancnotelor ce o compun.

Fiind întrebat cu privire la prezenţa sa, la masa respectivă, K.R. a declarat că nu înţelege limba română, iar despre suma de bani anterior menţionată a declarat că nu are cunoştinţă.

În continuare, s-a procedat la efectuarea unei percheziţii corporale asupra inculpatului K.R., ocazie cu care asupra acestuia au fost găsite următoarele: suma de 3.000 euro, compusă din 30 bancnote având cupiura de 100 euro, găsită în buzunarul hainei; un portofel din material de culoare neagră, conţinând 3 trei cartele S.I.M. (parţială), suma de 400 dolari SUA, compusă din 4 bancnote având cupiura de 100, 4 înscrisuri emise de autorităţile din Turcia, pe numele K.R., cârd bancar Master Card, cârd bancar Visa, cârd bancar Maestro; paşaport turistic emis de autorităţile din Turcia, pe numele K.R., un telefon mobil şi cartelă S.I.M.; telefon mobil; o cheie de autoturism; certificat de înmatriculare pentru autoturismul; înscris în limba turcă; suma de 357 lei compusă din 3 bancnote a 100 lei, o bancnotă de 50 lei, o bancnotă de 5 lei, 2 bancnote de 1 leu.

Prima instanţă a reţinut că faptele inculpaţilor rezultă fără nicio umbră de îndoială din probele administrate în cauză, apărările făcute de inculpaţi în cursul urmăririi penale, prin care s-au contestat acuzaţiile aduse de organele judiciare fiind fără nicio susţinere probatorie.

Dimpotrivă, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, convorbirile înregistrate în mediul ambiental şi înregistrările audio - video aflate la dosarul cauzei, precum şi declaraţiile martorilor denunţători probează în mod indiscutabil vinovăţia inculpaţilor.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul V.G., s-a reţinut că acesta l-a ajutat pe inculpatul K.R. să ia legătura cu martorii denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să le furnizeze date concrete, care să poată fi materializate de inculpatul K.O. într-un denunţ, care să îl ajute la reducerea pedepsei de 19 ani închisoare aplicată într-o cauză penală aflată în căile de atac.

Tribunalul a reţinut că afirmaţiile inculpatului V.G. „Da să-l ajutaţi. Că vrea că, să fie om." „Să plătească. Să plătească. şi ă", „Cum să poată să facă un dosar? Că nu se pricepe. Să plătească să nu mai umble ei după una după alta. Şi astea, plătea şi asta vrea. Şi să li se aprobe." (filele 46 şi urm. d.u.p) - relevă cunoaşterea scopului urmărit de inculpatul K.R., dar şi implicarea conştientă a inculpatului V.G. în obţinerea contra cost de informaţii pe linia traficului de droguri, pe care K.O. să le materializeze într-un denunţ, care să îl ajute la reducerea pedepsei aplicate de 19 ani închisoare.

Sub acest aspect Tribunalul a avut în vedere şi că la afirmaţia martorului L.N. „. Eu ţi-am explicat atunci. Uite asta este calea legală, care o vezi că scârţâie. Dacă venea cu unul adevărat cu un denunţ, ziceam da, hai să-l facem şi dă-ne de lucru. Da dacă tu aduci numai mincinoşi. Şi mai mult de-aia vroiam să vorbesc cu tine că el îţi spunea ţie atunci că. Că, iar tu traduceai numai ce vroiai tu. De-aia.", Inculpatul V.G. îi răspunde: „Nu. Nu, eu traduceam. Dar el îmi spunea. Adică cum să. Avem obraz. Pe chestia asta. Şi i-am spus, băi uite eu nu pot să zic că, să zic la om ceva, e altceva când vorbeşti tu."

Este evident că prin expresia „avem obraz" inculpatul V.G. avea în vedere recompensarea, respectiv mituirea martorilor pentru ajutorul dat prin furnizarea de date valide pentru formularea unui denunţ eficient de către numitul K.O.

Prin urmare, inculpatul V.G. cunoştea şi sprijinea intenţiile coinculpatului K.R., însă faţă de relevanţa penală a demersurilor sale, inculpatul V. a adoptat o atitudine oarecum reţinută încercând doar să lase să se înţeleagă ceea ce doreşte şi cum doreşte să obţină K.R.

Tribunalul a înlăturat ca vădit neîntemeiate susţinerile inculpatului V.G. că prezenţa lui alături de K.R. a fost pentru a asigura traducerea în discuţiile avute cu martorii denunţători. în acest sens, tribunalul a reţinut că însuşi inculpatul V. îi asigură pe martorii denunţători că inculpatul K.R. cunoaşte bine limba română (fila 47 verso şi fila 48 faţă d.u.p.).

Faptul că la celelalte mtâlniri ale lui K.R. cu martorii denunţători nu a mai participat şi V.G., nefiind nevoie de traducător, dovedeşte temeinicia acuzaţiilor procurorului şi împrejurarea că V.G. a ştiut relevanţa penală a activităţii sale de înlesnire a obţinerii informaţiilor dorite de numitul K.O.

Tribunalul a constatat că în discuţiile purtate de V.G. cu martorii denunţători nu s-a pus problema lipsei sumei de bani cu care să se poată pune în lucru denunţul făcut de K.O., ci de lipsa informaţiilor utile care să ducă la prinderea unor traficanţi de droguri.

Din chiar afirmaţiile inculpatului V.G. înregistrate în mediul ambiental, a rezultat că acesta i-a explicat inculpatului K.R. că este nevoie ca numitul K.O. să furnizeze informaţii utile anchetatorilor pentru a putea să fie descoperite persoane ce se ocupă cu traficul de droguri.

Prin urmare, plata la care se referea V.G. şi afirmaţia „ oamenii n-au bani.dar dacă tu vrei să explici ceva. eu mă ridic de la masă, plec şi rămâi în continuare la cafea" (fila 47 d.u.p.) vizau cumpărarea informaţiilor dorite de K.O., nicidecum avansarea vreunei sume pentru instrumentarea denunţului.

De altfel, în discuţiile purtate ulterior de K.R. rezultă că nici acesta, nici K.O. nu deţineau informaţii utile pentru formularea unui denunţ împotriva unor persoane implicate în traficul de droguri, motiv pentru care inculpatul K.R. a solicitat expres poliţiştilor să îi furnizeze ei astfel de date contra unei sume de bani.

În acest fel prinde sens afirmaţia inculpatului V.G. „Cum să poată să facă un dosar? Că nu se pricepe. Să plătească să nu mai umble ei după una după alta. şi astea, plătea şi asta vrea. şi să li se aprobe ."

În sensul cunoaşterii şi sprijinirii de către inculpatul V.G. a demersurilor inculpatului K.R. de a obţine date pentru formularea unui denunţ util de către numitul K.O. este şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 martie 2013, din care rezultă că răspunsurile inculpatului V.G. la întrebările relevante ale cauzei au provocat modificări specifice comportamentului simulat. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în raport de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului V.G. prin sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4731/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi lustiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat că inculpatul V.G. a fost liberat condiţionat din această pedeapsă la data de 10 aprilie 2012, cu un rest neexecutat de 894 de zile şi, cum inculpatul a săvârşit fapta din prezenta cauză înainte de data la care pedeapsa 8 ani se consideră a fi executată, Tribunalul a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate, Tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele încriminatoare, natura şi gravitatea fiecărei fapte, pericolul social concret al faptei, împrejurările comiterii faptei şi persoana făptuitorilor.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea, Tribunalul a ţinut seama de seama de: reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 320¹ C. proc. pen. în ceea ce priveşte pe inculpatul K.R.; contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor; scopul avut în vedere de inculpaţi la săvârşirea faptelor, respectiv înlesnirea obţinerii de către inculpatul K.O., în afara cadrului legal, a beneficiului prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 320¹ C. proc. pen., precum şi deducerea din pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare a pedepsei executate anterior săvârşirii faptelor pentru care a fost condamnat; înmulţirea deosebită a infracţiunilor de dare de mită şi trafic de droguri şi rezonanţa deosebit de negativă a acestor fapte cu impact asupra credibilităţii organelor judiciare, dar şi asupra încrederii în capacitatea reală a instituţiilor abilitate ale statului de a combate eficient acest fenomen infracţional; lipsa antecedentelor penale, în cazul inculpatului K.R.; starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul V.G.; vârsta inculpaţilor; perioada petrecută în arest de inculpatul K.R.;, situaţia personală şi familială a inculpaţilor rezultată din înscrisurile depuse în circumstanţiere.

Având în vedere gravitatea faptelor comise de inculpaţi, insistenţa acestora în acţiunea de a convinge pe martorii denunţători să accepte propunerea de încălcare a atribuţiilor de serviciu şi de favorizare a unei persoane condamnate la pedeapsa de 19 ani închisoare, declaraţiile oscilante şi nesincere ale inculpaţilor din cursul urmăririi penale, care, deşi cunoşteau toate probele ce îi încriminau, nu au recunoscut şi regretat sincer săvârşirea faptelor, ţinând seama şi de nevoia de reprimare a infracţiunilor de corupţie ce afectează major imaginea şi prestigiul justiţiei, Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor.

Astfel, inculpatul K.R. a fost condamat, în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, apreciindu-se că există suficiente elemente care impun concluzia că scopul preventiv-educativ şi sancţionator prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, ameninţarea executării în întregime a pedepsei aplicate fiind de natură să inhibe tendinţele criminogene ale inculpatului şi să schimbe atitudinea acestuia cu privire la relaţiile sociale ocrotite prin normele de drept penal, astfel că instanţa a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni pe o durată de 4 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

Inculpatul V.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul neexecutate de 894 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului V.G. prin sentinţa nr. 907/2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4204/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul V.G. urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare sporită cu 6 luni, în final 3 ani şi 6 luni închisoare.

Instanţa de fond a considerat că se impune aplicarea unui spor la pedeapsa de 3 ani închisoare, atât pentru a nu se lăsa inculpatului V.G. impresia impunităţii pentru restul rămas neexecutat (de aproape 2 ani şi 6 luni), dar şi pentru că dimensiunea acestui rest şi lipsa de recunoştinţă faţă de actul de clemenţă al societăţii relevă o nevoie de reeducare pe o perioadă corespunzătoare carenţelor de comportament relevate de inculpatul V.G.

Având în vedere că s-a constatat întemeiată acuzaţia adusă inculpatului şi dată fiind gravitatea pedepsei aplicate, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 145¹ C. proc. pen. s-a luat faţă de inculpatul V.G. măsura obligării de a nu părăsi ţara, care este de natură a asigura desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal în continuare şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la executarea pedepsei.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, instnaţa de fond a dispus confiscarea de la inculpatul K.R. a sumei de 5.000 euro depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 216 d.u.p.) şi cu recipisade consemnare din 28 februarie 2012 (fila 214 d.u.p.).

S-a reţinut că măsura confiscării vizează întreaga sumă de 5.000 euro oferită cu titlu de mită, chiar dacă nu s-a remis ulterior decât suma de 3 000 euro.

Totodată, instanţa de fond a dispus restituirea către inculpatul K.R. a diferenţei de 1000 euro din suma de 3.000 euro depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 214 d.u.p.), precum şi a sumei de 357 lei depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 (fila 218 d.u.p.) şi a sumei de 400 dolari SUA depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 1 din 28 februarie 2012 (fila 220 d.u.p.).

S-a reţinut că doar suma de 2.000 de euro din cei 3.000 depusă la C.E.C. B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012 se confiscă în contul sumei totale de 5.000 euro promisă cu titlu de mită de către inculpatul K.R.

Restul de 1.000 euro, precum şi celelalte sume de bani ridicate de la K.R. se impun a fi restituite, neexistând temei legal pentru confiscarea lor, existând prezumţia deţinerii licite de către inculpat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul V.G. criticând-o pentru nelegalitate susţinând că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de care este acuzat, întrucât nu a avut intenţia de a comite fapta.

Inculpatul a susţinut că doar a asigurat traducerea discuţiilor purtate de coinculpatul K.R. cu cei doi denunţători/ofiţeri de poliţie judiciară, inculpatul apelant participând la o singură întâlnire a acestora, din 28 noiembrie 2012.

Prin Decizia penală nr. 251 din 21 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.G., împotriva sentinţei penale nr. 471/F//l din 1 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost obligat apelantul inculpat, la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Instanţa de apel examinând potrivit .ort 371 şi art. 378 C. proc. pen. apelul inculpatului, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, cum şi din oficiu, constată că acesta nu este întemeiat

În aplicarea art. 378 alin. (1)¹ C. proc. pen. instanţa de apel a procedat la audierea inculpatului V.G., acesta negând comiterea infracţiunii, arătând că el nu a vorbit niciodată cu denunţătorii/ofiţeri de poliţie pentru ca inculpatul K.R. sau numitul K.O. să le dea bani, iar inculpatul a participat la o singură întâlnire cu inculpatul K.R. cu poliţiştii şi atunci la solicitarea acestuia din urmă, unde discuţiile s-au purtat pentru rezolvarea în mod legal a situaţiei numitului K.O.

S-a constatat, în privinţa situaţie de fapt, a împrejurărilor comiterii faptei şi a vinovăţiei inculpatului că instanţa de fond a făcut o analiză temeinică a tuturor dovezilor administrate în cauză, apreciate potrivit art. 63 C. proc. pen., iar faptul că inculpatul apelant nu a recunoscut comiterea faptei nu poate conduce la achitarea sa, în lipsa unui temei faptic şi probator.

S-a reţinut că activitatea infracţională a inculpatului V.G. a constat în aceea că a înlesnit, cu intenţie, activitatea infracţională a inculpatului K.R., prin stăruinţe, promisiuni explicite şi implicite de bani sau alte foloase, precum şi prin traducerea din limba turcă în limba română pentru martorii - denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. a mesajelor inculpatului K.R., care, în data de 25 februarie 2013, a promis suma de 5.000 euro martorilor denunţători L.N.Ş. şi Ş.C., ofiţeri de poliţie judiciară, din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, iar în data de 27 februarie 2013 a remis suma de 3000 euro aceloraşi ofiţeri de poliţie, cu scopul ca aceştia să îl ajute pe numitul K.O., cetăţean turc, trimis în judecată în Dosarul penal nr. 2301/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la executarea unei pedepse cu închisoarea de 19 ani, să formuleze până la soluţionarea definitivă a cauzei un denunţ cu privire la infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, pentru a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, prin furnizarea de date şi informaţii despre care ofiţerii de poliţie aveau cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor specifice de serviciu.

Apărarea inculpatului în faţa instanţei de fond, ca şi în apel, a constat în aceea că faptei îi lipseşte un element constitutiv, respectiv intenţia, însă inculpatul nu neagă împrejurările reţinute ca fiind cele ale comiterii, că a participat la mtâlnirea cu cei doi denunţători şi inculpatul K.R.; că s-au purtat discuţii pentru rezolvarea situaţiei juridice a numitului K.O., în sensul asigurării posibilităţii ca acesta să formuleze un denunţ în urma căruia să se confirme situaţia prezentată, tocmai pentru a putea beneficia de beneficiul art. 19 din Legea nr. 682/2002; că a asigurat traducerea discuţiilor dintre poliţişti şi K.R., deşi recunoaşte în discuţia cu poliţiştii, că inculpatul K.R. înţelegea limba română, că a purtat mai multe discuţii telefonice cu poliţiştii, că a înlesnit mtâlnirea dintre aceştia şi inculpatul K.R.

De altfel, din actele dosarului rezultă că numitul K.O., aflat în executarea unei pedepse de 19 ani închisoare, şi care a formulat mai multe denunţuri (care nu s-au confirmat, aspect relatat de poliţişti lui V.G.), l-a indicat pe inculpatul V.G. drept persoana de contact, ceea ce a făcut ca V.G. să se prezinte de mai multe ori la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti pentru a da lămuriri.

S-a mai reţinut că aşa cum rezultă din raportul din 29 noiembrie 2012 întâlnirea din 28 noiembrie 2012, la restaurantul „La mama" a fost solicitată de inculpatul V.G., tot acesta este cel care l-a adus la întâlnire pe K.R. (despre care îl înştiinţase pe poliţist), iar în discuţiile purtate s-au făcut referiri la existenţa unei posibilităţi ca K.O. să formuleze un denunţ care să se confirme, astfel încât să poată solicita şi să beneficieze de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Ulterior acestei mtâlniri, inculpatul V.G. a ţinut legătura cu denunţătorul, iar la 11 februarie 2013, a purtat o amplă discuţie redată prin procesul verbal din 14 februarie 2013 (fila 46 d.u.p.) şi în care se face referiri la cele convenite la întâlnirea din 28 noiembrie 2012, la scopul mtâlnirii, la faptul că denunţurile numitului K.O. nu se confirmau, dar că acesta trebuie ajutat, să facă un dosar şi să plătească pentru el, că inculpatul K.R. ştia limba română, că K.R. şi denunţătorul puteau purta discuţia direct, în lipsa lui V.G. care s-ar fi retras de la discuţie.

Din ansamblul probator administrat reiese în mod cert că inculpatul V.G. a cunoscut despre aceste demersuri ale inculpatului K.R., le-a intermediat şi susţinut, a sprijinit pe inculpatul K.R. în intenţiile sale de a-i mitui pe denunţători pentru a reuşi să rezolve situaţia juridică a condamnatului K.O. Un element probator în susţinerea acuzării, este şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 martie 2012 asupra comportamentului simulat al inculpatului V.G., care, deşi nu constituie o dovadă în sine cu grad de certitudine absolută, se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cauză şi care consfinţesc vinovăţia inculpatului, acest raport concluzionând că răspunsurile inculpatului la întrebările ce i-ai fost adresate, au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

S-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, nu doar că a prevăzut rezultatul faptei, dar l-a şi urmărit prin activitatea sa, iar faptul că a participat la o singură întâlnire cu denunţătorii şi cu inculpatul K.R. nu are relevanţă sub aspectul probaţiunii existenţei infracţiuni şi a vinovăţiei inculpatului, acesta fiind „interfaţa" între denunţători şi K.O. sau K.R., fiind greu de acceptat că, deşi se urmărea ca numitul K.O. să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întregul demers nu era cunoscut de inculpatul V.G.

S-a apreciat astfel, solicitarea de achitare pe lipsa laturii subiective a infracţiunii nu este primită.

În ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a reţinut că, instanţa s-a orientat în funcţie de gravitatea faptei - infracţiune de corupţie cu impact profund negativ în rândul opiniei publice - modul de acţiune, poziţia procesuală, cum şi persoana inculpatului - recidivist postcondamnatoriu, fapta fiind comisă după liberarea condiţionată din 10 aprilie 2012, cu un rest de 894 zile neexecutat, astfel că aceasta este în concordanţă cu criteriile art. 72 şi art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V.G.

Recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat oral, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior şi a solcitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, achitarea sa întrucât faptei îi lipseşte un element constitutiv, respectiv intenţia, însă inculpatul nu neagă împrejurările reţinute ca fiind cele ale comiterii, că a participat la întâlnirea din data 28 noiembrie 2012 cu cei doi denunţători şi inculpatul K.R., în calitate de traducător între inculpat şi martorul denunţător.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 04 noiembrie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 12 martie 2014, este în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Deciziei penale nr. 251 la data de 21 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând motivul de recurs formulat de inculpatul V.G. conform dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. anterior prevede în alin. (2)¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, care se iau în considerare din oficiu.

Verificând mdeplinirea acestor cerinţe, se constată că primul termen de soluţionare a recursurilor a fost stabilit la 12 martie 2014 şi deşi la data de 06 martie 2013 recurentul inculpat a depus un memoriu la dosar, în cuprinsul său nu a invocat niciun caz de casare în raport de care înţelege să critice hotărârile pronunţate în cauză, iar pe de altă parte, nu a precizat nici ce anume solicită instanţei în cale de atac exercitată, limitându-se să expună o simplă afirmaţie în sensul că este nevinovat.

Recurentul inculpat şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior, precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că în raport de critici atât în doctrină, dar şi în practica judiciară, în mod constant s-a arătat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior pot fi analizate doar aspectele de drept pe care le ridică situaţia de fapt deja stabilită de către instanţa de fond şi cea de apel.

În acest sens, prin Decizia penală nr. 815 din 20 martie 2012, Înalta Curte a statut că "dispoziţiile prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior - nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni - sunt incidente, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. Situaţia de fapt, verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, poate fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare."

În prezenta cauză, hotărârea recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare (la 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin care s-a realizat o limitate a efectului devolutiv al recursului, fiind abrogat cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, ce permitea o cenzură a situaţiei de fapt stabilite de instanţele inferioare (însă numai din perspectiva existenţei unei grave erori, care nu se confunda cu dreptul cu reapreciere a probatoriului), intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, exclusiv la chestiunile de drept.

Or, din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, convorbirile înregistrate în mediul ambiental şi înregistrările audio - video aflate la dosarul cauzei, precum şi declaraţiile martorilor denunţători instanţa de fond şi instanţa de apel au stabilit cu certitudine vinovăţia inculptului V.G., în sensul că acesta l-a ajutat pe inculpatul K.R. să ia legătura cu martorii denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să le furnizeze date concrete, care să poată fi materializate de inculpatul K.O. într-un denunţ, care să îl ajute la reducerea pedepsei de 19 ani închisoare aplicată într-o cauză penală aflată în căile de atac.

De altfel, instanţa de recurs, constată că aceleaşi critici au fost invocate de către inculpat şi în faţa instanţelor de fond şi apel, instanţe care au analizat judicios criticile formulate de inculpat,argumentând respingerea acestora, motivarea instanţei de apel, care a complinit lipsurile considerentelor sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, fiind însuşită pe deplin de către instanţa de recurs.

Pe de alta parte exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile, nu judecă procesul propriu-zis, verificând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu aceea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).

În concluzie, Înalta Curte constată că legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale, ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.

În aceste condiţii, raportat la prezenta cauză, se constată că motivele de recurs formulate de inculpatul V.G. prin care solicită achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, criticând situaţia de fapt şi susţinând că latura subiecivă a infracţiunilor pentru care a fost condamnat nu are susţinere în probatoriul administrat, nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior -ce are în vedere situaţia în care "nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni'' şi care nu permit cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate în cauză.

Astfel spus, pentru a verifica dacă inculpatul a săvârşit fapta, instanţa de recurs nu are posibilitatea de a proceda la rejudecarea cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, ci are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de ambele instanţe şi care, contrar susţinerilor inculpatului, conduce la concluzia că faptele săvârşite de acesta întrunesc elementele constitutive ale complicităşii la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior pentru care a fost condamnat.

În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, înalta Curte constată că în cauză nu suntem în prezenţa situaţiei prevăzute de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reţine că în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurentul inculpat V.G. urmează să analizeze:

1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

2. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului

Pentru a compara cele două legi Înalta Curte va analiza consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

3. Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezmcriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 255 C. pen. şi încriminarea luării de mită la art. 290 C. pen., actual, instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la clemențele constitutive ale infiăcţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 255 C. pen. anterior dare de mită

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Art. 290 C. pen., darea de mită,

(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul V.G., acuzaţia faţă de care a fost condamnat a constat în aceea că a înlesnit, cu intenţie, activitatea infracţională a inculpatului K.R., prin stăruinţe, promisiuni explicite şi implicite de bani sau alte foloase, precum şi prin traducerea din limba turcă în limba română pentru martorii - denunţători L.N.Ş. şi Ş.C. a mesajelor inculpatului K.R., care, în data de 25 februarie 2013, a promis suma de 5.000 euro martorilor denunţători L.N.Ş. şi Ş.C., ofiţeri de poliţie judiciară, din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, iar în data de 27 februarie 2013 a remis suma de 3.000 euro aceloraşi ofiţeri de poliţie, cu scopul ca aceştia să îl ajute pe numitul K.O., cetăţean turc, trimis în judecată în Dosarul penal nr. 2301/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi condamnat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti la executarea unei pedepse cu închisoarea de 19 ani, să formuleze până la soluţionarea definitivă a cauzei un denunţ cu privire la infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, pentru a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, prin furnizarea de date şi informaţii despre care ofiţerii de poliţie aveau cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor specifice de serviciu.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe V.G. respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în scopul ca denunţătorii, ofiţeri de poliţie judiciară să îndeplinească un act care intra în atribuţiile de serviciu nu prezintă diferenţe între art. 255 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 290 alin. (1) din N.C.P.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Potrivit legii vechi, inculpatul V.G. a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, situată spre mediu, care este acelaşi în ambele variante, fiind .cu 2 ani mai mică decât maximul pe legea veche care era de 5 ani, iar pe legea nouă, maximul este mai mare, fiind în cuantum de 7 ani.

Referitor la existenţa recidivei, prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. anterior, instanţa constă că legea nouă ar fi fost mai favorabilă doar dacă sancţiunea aplicată anterior era închisoarea mai mică sau egală cu un an, caz în care, conform art. 41 C. pen., ar fi dispărut starea de recidivă.

Având în vedere că anterior inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de un an, astfel încât noua infracţiune este în stare de recidivă atât conform legii noi cât şi conform legii vechi, instanţa va analiza efectele recidivei respectiv revocarea liberării condiţionate. Art. 61 C. pen. anterior Efectele liberării condiţionate

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani. Art. 104 C. pen. Revocarea liberării condiţionate.

(...) (2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. Art. 43 C. pen. Pedeapsa în caz de recidivă a fost executata sau considerata ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Instanţa de recurs constată că în cauză, legea mai favorabilă este legea în vigoare la data faptelor cu privire la revocarea liberării condiţionate. Legea nouă care prevede cumulul aritmetic al sancţiunilor (la pedeapsa stabilită ca urmare a reducerii limitei maxime s-ar adăuga 894 zile) nu este mai favorabilă faţă de legea anterioară care prevede contopirea sancţiunilor (s-a dispus să se execute sancţiunea cea mai grea, fără să se aplice nici un spor).

Aşadar, legea penală mai favorabilă inculpatului V.G. este legea veche.

Pentru aceste considerente şi neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 251 din 21 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1070/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de...		ICCJ. Decizia nr. 1137/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1040/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 1068/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1070/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), provocarea ilegală a avortului (art.185 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1137/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1168/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1169/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), organizarea, conducerea sau finanţarea unor