ICCJ. Decizia nr. 109/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 109/A/2014

Dosar nr. 205/33/2013

Şedinţa publică din 24 aprilie 2014

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 75 din 28 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus condamnarea inculpatului B.S., cetăţean român, căsătorit, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale - la pedepsele de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. (fapta vizând pe B.M. şi B.A.B.), prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (vizând pe B.M. şi, respectiv, pe B.A.B.), şi de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. (vizând pe F.A.L.), pedepse care, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza II C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, făcându-se aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul B.S. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că nu s-au formulat pretenţii civile în cauză, iar, în baza art. 191 alin. (1) şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 1000 RON cheltuieli judiciare către stat (din care 300 RON pentru faza de urmărire penală), restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Totodată, în baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus scutirea de amenda judiciară în sumă de 250 RON aplicată martorilor P.F., P.M.D. şi M.I.F. prin încheierea din 17 iunie 2013 şi respingerea cererii avocatului I.C.E. de scutire de amenda judiciară în sumă de 500 RON aplicată prin aceeaşi încheiere.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 4 februarie 2013 emis în Dosarul nr. 182/P/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (în legătură cu B.M.), conflict de interese, în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (în legătură cu B.A.B.), conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. (în legătură cu F.A.L.), abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., şi fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., reţinându-se, în esenţă, în fapt, că acesta, în calitate de primar al comunei M.J., jud. Sălaj, în perioada 2007 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat mărfuri de la SC B.I. SRL, cu sediul în comuna M.J., jud. Sălaj, cunoscând că la această societate este asociată numita B.M., soţia sa, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta din urmă, în sumă de 145.122,85 RON; în perioada 2011 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat mărfuri de la SC A.S. SRL, cu sediul în comuna M.J., jud. Sălaj, cunoscând că la această societate, asociat unic este numitul B.A.B., fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta din urmă, în sumă de 15.262,06 RON; în data de 15 decembrie 2009, a emis dispoziţia nr. 212 din 15 decembrie 2009, prin care a dispus angajarea fiicei sale, numita F.A.L., în funcţia de consilier al primarului comunei M.J., jud. Sălaj, pe durată determinată, începând din data de 01 decembrie 2009, cu un salariu de încadrare lunar de 1.322 RON, cu scopul de a realiza un folos material direct pentru aceasta din urmă; contrar propriei sale dispoziţii din 15 decembrie 2009, prin care, în calitate de primar al comunei M.J., dispunea angajarea fiicei sale pe durată determinată, a semnat un contract individual de muncă, prin care fiica sa, F.A.L., era angajată pe durată nedeterminată, trecând la data încheierii contractului de muncă, în mod necorespunzător adevărului, data de 01 decembrie 2009.

Examinând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală şi, nemijlocit, în faţa instanţei, Curtea a reţinut următoarele:

Inculpatul B.S. este primarul comunei M.J., jud. Sălaj începând din anul 2004, fiind reales de 2 ori consecutiv în această funcţie. Din anul 1992 şi până în august 2004, când inculpatul a fost ales primar, împreună cu soţia sa B.M. au fost asociaţi la SC B.I. SRL din M.J., societate ce are ca obiect principal de activitate fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie. Începând din 20 august 2004, inculpatul s-a retras din societate, soţia sa B.M. devenind asociat unic şi administrator al acestei societăţi. În perioada 2007 - 2011, inculpatul, în calitate de primar al comunei M.J., în mod repetat a dispus cumpărarea unor mărfuri alimentare şi nealimentare în valoare de 145.122,85 RON de la SC B.I. SRL din M.J., fără încheierea unor contracte şi fără întocmirea unor referate de necesitate, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru societatea al cărei asociat şi administrator era soţia sa. Tot inculpatul a fost cel care, de cele mai multe ori, a semnat ordinele de plată prin care se făcea decontarea mărfurilor achiziţionate.

De asemenea, în perioada 2011 - 2012, în mod repetat, inculpatul, în aceeaşi calitate de primar, a achiziţionat mărfuri şi de la SC A.S. SRL cu sediul în comuna M.J., jud. Sălaj în sumă de 15.262,06 RON, cunoscând că la această societate este unic asociat numitul B.A.B., fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru societatea acestuia. Nici în acest caz nu au fost încheiate contracte cu societatea furnizoare şi nu au fost întocmite referate de necesitate, inculpatul fiind şi de această dată, cel care a semnat de cele mai multe ori ordinele de plată prin care se făcea decontarea mărfurilor achiziţionate. Societatea menţionată a fost înfiinţată în anul 2011, având ca obiect de activitate principal activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente. Deşi asociat unic şi administrator al acesteia a fost numitul B.A.B., relaţiile comerciale dintre societate şi Primăria comunei M.J. au fost desfăşurate în numele societăţii de către numita B.M., care a primit drept de semnătură din partea fiului ei B.A.B. şi, în baza împuternicirii primite, a desfăşurat activităţi comerciale constând în vânzări de diferite mărfuri către Primăria comunei M.J., cu intenţia de a crea "o anumită vechime" acestei societăţi, de care să beneficieze fiul ei în activităţile comerciale viitoare.

Referitor la aceste fapte, inculpatul a arătat în cursul urmăririi penale că nu a cerut expres angajaţilor primăriei să achiziţioneze produse de la cele două societăţi, dar a cunoscut aceste împrejurări cu ocazia semnării ordinelor de plată pentru mărfurile achiziţionate de primărie pentru unităţile aflate în sub ordinea acesteia - în speţă, "Centrul de Zi M.S." - apreciind însă că nu comite vreo faptă penală. În faţa instanţei, inculpatul a reiterat aceeaşi poziţie, arătând, în plus, că nu a urmărit obţinerea vreunui profit pentru el sau familia sa, ci doar să rezolve problemele sociale din comunitate; s-a arătat că, deşi a făcut demersuri în acest sens, nu a reuşit să găsească alţi furnizori de produse necesare Centrului de Zi, diversele firme cu care au negociat declinându-şi oferta sau impunând tarife care nu puteau fi suportate de primărie şi nu se încadrau în bugetul aprobat cu această destinaţie, fie datorită cantităţilor reduse necesare zilnic, săptămânal sau lunar, fie datorită distanţei între comună şi sediul firmelor respective din Zalău, Cluj etc., care reclama costuri mari cu transportul.

Aceste împrejurări invocate au fost apreciate, însă, ca irelevante pentru existenţa infracţiunii, putând prezenta importanţă, eventual, pentru individualizarea sancţiunii, constatându-se, totodată, că unele justificări ale conduitei ilegale nici nu au fost dovedite în cauză, fiind produse cu foarte puţin timp înaintea începerii urmării penale.

Astfel, instanţa a arătat că urmărirea penală a fost începută în cauză la 13 noiembrie 2012 (vol.I dos. u.p.), iar solicitările de ofertă din partea primăriei către numai două societăţi comerciale din Zalău au fost făcute la 6 septembrie 2012, alte dovezi în acest sens nemaifiind identificate la dosar şi, acestea din urmă, fiind depuse doar cu ocazia dezbaterilor (dos. inst).

Pe de altă parte, s-a considerat lipsit de importanţă în cauză dacă cele două societăţi comerciale sau inculpatul însuşi, în urma relaţiilor comerciale cu unitatea administrativ teritorială, au avut de câştigat sume importante de bani, ca şi profit net, atât timp cât textul incriminator vorbeşte de realizarea unui "folos material" şi nu de un anumit profit ori îmbogăţire nelegitimă; or, în speţă, s-a constatat ca evident faptul că cele două societăţi comerciale au realizat un folos material, chiar dacă unul foarte mic (după deducerea cheltuielilor aferente) constând în echivalentul preţului produselor furnizate pentru Centrul de Zi M.S.

S-a apreciat, de asemenea, că nu are relevanţă, sub aspectul existenţei intenţiei infracţionale, faptul că inculpatul nu a urmărit, prin acţiunile sale, realizarea de foloase materiale pentru membrii familie sale, fiind destul de probabil să fi urmărit cu prioritate interesul public - rezolvarea problemelor sociale ale copiilor din Central de Zi - deoarece forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a intenţiei calificate prin scop, ci a intenţiei simple, directe sau indirecte. Or, în cauză, s-a dovedit cu certitudine că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar şi numai indirectă, ştiind că îndeplineşte acte prin care s-a realizat un folos material pentru persoane dintre cele prohibite de lege şi, chiar dacă nu a urmărit neapărat această finalitate, această urmare a faptei sale, a acceptat totuşi producerea ei. De altfel, făcându-se referire la doctrină, s-a arătat că buna credinţă a funcţionarului public nu-l poate exonera de răspundere, acesta fiind prezumat că îşi cunoaşte atribuţiile şi ştie că astfel de atitudini în favoarea persoanelor enumerate de lege au un caracter injust, iar după intrarea în vigoare a art. 253¹ C. pen., sunt chiar sancţionabile penal.

S-a mai reţinut, în fapt, că inculpatul B.S., în calitatea sa de primar al comunei M.J., în data de 15 decembrie 2009 a emis dispoziţia nr. 212 din 15 decembrie 2009, prin care a dispus angajarea fiicei sale - numita F.A.L., în funcţia de consilier al primarului comunei M.J., jud. Sălaj, pe durată determinată, începând din data de 01 decembrie 2009, cu un salariu de încadrare lunar de 1322 RON, ştiind că prin aceasta va realiza un folos material direct pentru aceasta din urmă, care s-a şi produs în fapt, folos constând în salariul încasat pe perioada în care a fost angajată, respectiv 01 decembrie 2009 - 01 decembrie 2012. Ulterior, inculpatul a semnat contractul individual de muncă, prin care F.A.L. era angajată pe durată nedeterminată, trecând la data încheierii contractului de muncă data de 01 decembrie 2009. Martora F.A.L. a lucrat în această calitate de consilier al primarului până la data de 01 decembrie 2012, când şi-a dat demisia, bucurându-se în această perioadă de apreciere atât la nivelul primăriei, cât şi în comunitate, implicându-se în multe proiecte şi, mai ales, în activităţile de protecţie socială a copiilor cu probleme.

Cu privire la această faptă, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că atât dispoziţia de primar, cât şi contractul de muncă au fost semnate de el şi a arătat că s-a interesat la Consiliul Judeţean Sălaj şi la Prefectura aceluiaşi judeţ în legătură cu posibilitatea angajării fiicei sale pe post de consilier personal şi a primit un aviz verbal în acest sens. În faţa instanţei, de asemenea, inculpatul a arătat că a angajat-o pe fiica sa în funcţia de consilier, întrucât Legea nr. 215/2001 îi permitea acest lucru şi era singura persoană de încredere din comună, de al cărei ajutor avea nevoie, fiind implicată comunitatea în mai multe proiecte; mai mult, a primit şi avizul verbal al secretarului Consiliului Judeţean Sălaj de la vremea respectivă cu privire la legalitatea unei astfel de angajări, decizia fiind apreciată ulterior ca legală, fiind vizată sub aspectul legalităţii şi de către Prefectura Sălaj, nefiind atacată în contencios administrativ. A mai menţionat că nu a urmărit obţinerea unui folos material pentru fiica sa, iar salariul încasat de aceasta pentru munca prestată nu l-a apreciat ca pe un folos necuvenit.

Curtea a apreciat, însă, că nici apărarea inculpatului cu privire la această faptă nu poate fi primită, neavând relevanţă sub aspectul existenţei intenţiei infracţionale faptul că nu a urmărit prin acţiunile sale realizarea de foloase materiale pentru fiica sa, considerând că salariul încasat pe perioada cât a fost angajată i se cuvenea pentru munca prestată, deoarece forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii nu este, aşa cum s-a mai arătat, aceea a intenţiei calificate prin scop, ci a intenţiei simple, directe sau indirecte. În cazul acestei fapte, inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar şi numai indirectă, ştiind că îndeplineşte un act prin care s-a realizat un folos material - chiar dacă pentru o muncă efectiv prestată în realitate - pentru persoane dintre cele prohibite de lege şi, chiar dacă nu a urmărit neapărat această finalitate, a acceptat totuşi producerea ei. Faptul că inculpatul ar fi fost de bună credinţă, că a urmărit, în fapt, binele comunităţii, angajând-o pe fiica sa - care, potrivit probelor de la dosar, s-a implicat efectiv în viaţa satului, în special în activităţile de protecţie socială - s-a arătat că nu-l poate exonera de răspundere, fiind prezumat că îşi cunoaşte atribuţiile şi ştie că astfel de atitudini în favoarea persoanelor enumerate de lege au un caracter injust. De asemenea, împrejurarea că inculpatul s-a consultat cu angajaţii prefecturii, care l-ar fi asigurat că acest act este perfect legal sau că, potrivit scriptelor de la dosar, a primit avizul de legalitate al deciziei de angajare din partea prefecturii (dos. inst), s-a considerat că nu poate justifica lipsa intenţiei infracţionale ori necunoaşterea legii penale, care interzice un astfel de act prin care se procură folos material, chiar legitim, adică pentru muncă prestată efectiv, dar unor persoane prohibite de lege.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, Curtea de apel a avut în vedere următoarele mijloace de probă: dosar u.p. vol. I - adresă ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj, privind date de identificare ale SC A.S. SRL din M.J.; adresă ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj, privind date de identificare ale SC B.I. SRL din M.J.; adresa nr. 3366 din 26 septembrie 2012 a comunei M.J.; copia dispoziţiei nr. 212 din 15 decembrie 2009 a primarului comunei M.J.; copia contractului de muncă nr. 212 din 01 decembrie 2009; copia documentelor de plată, prin care s-a făcut plata mărfurilor achiziţionate de la SC A.S. SRL şi SC B.I. SRL de către Primăria comunei M.J.; declaraţiile inculpatului B.S.; declaraţiile martorilor: B.M., B.A.B., F.A.L., S.A.Z., O.V., C.C.V., B.E., P.F.; dosar u.p. vol. II - copia facturilor fiscale emise de SC B.I. SRL către Primăria M.J., în perioada 2007 - 2012; copia facturilor fiscale emise de SC A.S. SRL către Primăria M.J. în perioada 2011 - 2012; centralizatorul sumelor facturate de SC B.I. SRL către Primăria M.J.; centralizatorul sumelor facturate de SC A.S. SRL către Primăria M.J.; dosar instanţă - declaraţie inculpat B.S.; declaraţiile martorilor: B.M., B.A.B., F.A.L., S.A.Z., O.V., C.C.V., B.E., P.F.; P.F., P.M., M.I.F.

În drept, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului B.S. care, în calitate de primar al comunei M.J., jud. Sălaj, în perioada 2007 - 2012, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat mărfuri de la SC B.I. SRL în sumă de 145.122,85 RON şi, respectiv, de la SC A.S. SRL în sumă de 15.262,06 RON, ambele societăţi cu sediul în comuna M.J., jud. Sălaj, cunoscând că la aceste societăţi sunt asociaţi soţia sa, şi respectiv, fiul său, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceştia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea a considerat că s-a comis o singură infracţiune de conflict de interese în formă continuată şi nu două infracţiuni în formă continuată, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare, distinct pentru faptele inculpatului relativ la SC B.I. SRL şi, respectiv, la SC A.S. SRL, având în vedere că toate actele materiale au fost săvârşite de inculpat, fiecare dintre ele prezentând conţinutul aceleaşi infracţiuni de conflict de interese, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind evidentă hotărârea inculpatului de a repeta activitatea infracţională până la realizarea finalităţii urmărite (obţinerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale), cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni se realizau, în relaţia cu ambele societăţi, în acelaşi scop, respectiv pentru a asigura necesarul de produse pentru Centrul de Zi din comună, iar, pe de altă parte, aşa cum rezultă din probe, B.M. era persoana care, în fapt, se ocupa de ambele societăţi, având drept de semnătură şi la societatea al cărei asociat era fiul său, care la rândul său, a arătat că nu a cunoscut ce activităţi a desfăşurat societatea sa, dacă a obţinut sau nu profit, rolul său fiind unul formal în societate.

În ce priveşte fapta inculpatului B.S. care, în calitate de primar al comunei M.J., jud. Sălaj, în data de 15 decembrie 2009 a emis dispoziţia nr. 212 din 15 decembrie 2009, prin care a dispus angajarea fiicei sale, F.A.L., în funcţia de consilier al primarului comunei M.J., jud. Sălaj, pe durată determinată, începând din data de 01 decembrie 2009, cu un salariu de încadrare lunar de 1.322 RON, cu scopul de a realiza un folos material direct pentru aceasta din urmă, Curtea a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen.

Referitor la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., prima instanţă a constatat că, într-adevăr, starea de fapt descrisă în rechizitoriu este confirmată de probele dosarului, în sensul că decizia de angajare a martorei F.A.L. a fost emisă în data de 15 decembrie 2009 şi precizează ca perioadă de angajare "durată determinată", în timp ce contractul de muncă cu aceeaşi persoană consemnează ca perioadă de angajare "durată nedeterminată", menţionând, în plus, o dată de încheiere a contractului şi de începere a activităţii anterioară celei a emiterii deciziei de angajare, respectiv 01 decembrie 2009, însă a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nefăcându-se dovada intenţiei cu care a acţionat inculpatul.

În acest sens, s-a făcut trimitere la declaraţiile inculpatului, coroborate cu cele ale martorului C.C., secretarul comunei, şi cu adresa comunei M.J. nr. 1005 din 11 martie 2013 (dos inst.), din care rezultă că acesta din urmă a fost cel care a redactat contractul, pe un formular preexistent şi, probabil din eroare, pentru că toate contractele încheiate până atunci, de regulă, erau pe durată nedeterminată, a trecut greşit durata nedeterminată a angajării consilierului primarului şi, respectiv, data încheierii contractului; tot martorul C.C. a fost cel care a redactat şi- dispoziţia de angajare, dar, arată acesta, cu întârziere, datorită volumului mare de muncă, dând dispoziţiei nr. care urma în registru, împreună cu data corespunzătoare. Tototdată, pe baza datelor ce rezultă din foaia colectivă de prezenţă (dos. inst.) şi din declaraţiile martorilor F.A.L., C.C. şi M.I.F., judecătorul a reţinut că numita F.A.L. şi-a început efectiv activitatea la 01 decembrie 2009, ceea ce înseamnă că, practic, ceea ce s-a trecut greşit, a fost data emiterii dispoziţiei de angajare şi nu data încheierii contractului de muncă şi, respectiv, data începerii activităţii consilierului.

Ca urmare, deşi ambele acte au fost semnate de inculpat, în calitate de primar, care, în felul acesta, a atestat conţinutul lor, s-a considerat că neconcordanţa, reală de altfel, între datele de emitere a celor două acte şi, respectiv, cu privire la durata angajării - determinată sau nedeterminată - se datorează unei erori de redactare şi nu se circumscrie, datorită contextului în care s-a produs, conţinutului infracţiunii de fals intelectual, nefiind realizată cu intenţie, forma de vinovăţie cerută de lege, cu atât mai mult cu cât chiar art. 66 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 stabileşte o durată determinată a contractului de muncă al consilierului primarului, respectiv pe durata mandatului acestuia.

În privinţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., Curtea a constatat că, în actul de sesizare, conţinutul acesteia a fost descris, în comun, cu cel al infracţiunii de fals intelectual, fără nicio distincţie, fără a se arăta în concret în ce constă falsul şi în ce constă abuzul în serviciu, din descrierea faptei deducându-se că această infracţiune ar consta în aceea că inculpatul, cu ştiinţă, a îndeplinit în mod defectuos un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv a semnat un contract individual de muncă prin care fiica sa, F.A.L., era angajată pe durată nedeterminată, trecând la data încheierii contractului de muncă, în mod necorespunzător adevărului, data de angajare de 01 decembrie 2009, neprecizându-se, însă, dacă această conduită frauduloasă a cauzat sau nu o tulburare însemnată bunului mers al unui organ - în speţă, unităţii administrativ teritoriale - sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia şi dacă, da, în ce a constat aceasta şi, mai ales, prin care din cele două acte îndeplinite defectuos - angajarea pe durată nedeterminată sau trecerea unei date nereale ca fiind aceea a încheierii contractului. Pe de altă parte, s-a arătat că nu se poate stabili dacă organul de urmărire penală a avut în vedere salariul încasat de consilierul primarului în cei trei ani în care a fost angajată, în contextul în care, prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei M.J. nr. 55 din 18 decembrie 2008, s-a aprobat nr. de posturi, organigrama şi statul de funcţii al Primarului pentru anul 2009, printre acestea figurând şi un post de consilier primar (dos. inst.), deci, pe un astfel de post, se putea angaja oricum un consilier, ceea ce excludea crearea unei pagube, constând în salariul corespunzător acestui post.

Confuzia asupra acestui aspect, al urmării îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu, a fost apreciată ca fiind cu atât mai mare, cu cât, la ultimul termen de judecată, cu ocazia dezbaterilor, procurorul a arătat că acţiunile defectuoase ale inculpatului au cauzat o pagubă constând în salariul plătit de comună consilierului primarului, în condiţiile în care acest consilier nu a prestat niciodată activităţile specifice funcţiei în care a fost angajat şi menţionate în dispoziţia de angajare şi în fişa postului. Or, luarea în considerare a acestei ultime precizări a procurorului a fost considerată ca echivalând cu depăşirea de către instanţă a cadrului procesual cu care a fost învestită, în condiţiile în care nu a avut loc o extindere a procesului penal cu privire la alte fapte, respectiv la fapte ale inculpatului ce au avut ca urmare prejudicierea unităţii administrativ teritoriale cu suma de bani reprezentând salariul consilierului pe cei trei ani în care a fost angajată şi nu a prestat activităţile corespunzătoare, ci, cu totul alte activităţi. Or, astfel de fapte nu au făcut obiectul urmăririi penale, nu s-au făcut cercetări sub acest aspect, nu a fost audiat inculpatul asupra respectivelor chestiuni constând în prestarea de către consilier a altor activităţi decât cele pentru care a fost angajat, indicii ale acestor împrejurări relevându-se doar în cursul cercetării judecătoreşti.

Aşa fiind, deoarece, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare, nesolicitându-se nicio extindere a procesului penal, iar în rechizitoriu s-a arătat că abuzul în serviciu constă în fapta inculpatului care a semnat un contract individual de muncă prin care fiica sa, F.A.L., era angajată pe durată nedeterminată, trecând la data încheierii contractului de muncă, în mod necorespunzător adevărului data de angajare de 01 decembrie 2009, Curtea a constatat, raportat şi la ultima precizare a procurorului, coroborat şi cu poziţia comunei M.J., în sensul că nu formulează pretenţii civile în cauză întrucât unitatea administrativ teritorială nu a fost prejudiciată (dos. inst.), că fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., lipsind din latura obiectivă a infracţiunii urmarea imediată a faptei cerută de lege, respectiv o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

În consecinţă, pentru toate aceste motive, prima instanţă a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.S. de sub învinuirea săvârşirii acestora.

În privinţa celorlalte două infracţiuni de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (în legătură cu B.M. şi B.A.B. şi, respectiv, cu F.A.L.), Curtea a considerat că probele administrate în cauză dovedesc comiterea lor de către inculpat, motiv pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedepse cu închisoarea, la a căror individualizare a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege (pedeapsa de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi), gradul de pericol social concret al fiecărei fapte (relativ ridicat, având în vedere natura şi importanţa relaţiilor sociale lezate, perioada infracţională, tipul de folos material procurat prin acţiunea ilicită şi cuantumul acestuia relativ redus), dar şi persoana inculpatului [fără antecedente penale, bucurându-se de apreciere şi respect în comunitate, fiind apreciat la nivel local şi naţional ca un bun primar, care s-a implicat în multe proiecte de importanţă majoră pentru cetăţenii care l-au ales de două ori consecutiv să-i reprezinte şi să se ocupe de problemele lor, conform caracterizărilor depuse la dosar (dos. inst.), cu o atitudine procesuală corespunzătoare, el recunoscând, în materialitatea lor faptele, negând însă vinovăţia în comiterea lor, prezentându-se la fiecare termen de judecată, cooperând cu organele judiciare, împrejurări ce justifică reţinerea ca circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.].

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., pentru cele două infracţiuni de conflict de interese, Curtea, raportându-se la circumstanţele concrete ale speţei şi la dispoziţiile art. 18¹ alin. (2) C. pen., a considerat că aceasta nu poate fi primită. S-a arătat, în acest sens, că nu se poate vorbi, în cauză, de un anumit mod sau mijloc de săvârşire a faptei, infracţiunea în discuţie neputând a se comite altfel decât prin îndeplinirea unui act prin care s-a realizat un folos material persoanelor interzise de lege. în privinţa scopului urmărit, de asemenea, s-a menţionat că nu se poate reţine în concret vreo împrejurarea specială, de regulă, o astfel de infracţiune nefiind comisă într-un scop anume. împrejurările invocate de inculpat, în sensul că a urmărit doar un interes public, să rezolve problemele sociale din comunitate şi nu a găsit altă soluţie decât să apeleze la societăţile comerciale aparţinând familiei sale pentru a nu închide Centrul de Zi, s-a constatat a nu fi fost dovedite, aşa cum le-a prezentat inculpatul, pentru că solicitările de ofertă din partea primăriei au fost făcute doar către două societăţi comerciale din Zalău şi doar la 6 septembrie 2012, cu puţin timp înaintea începerii urmăririi penale în cauză, alte dovezi în acest sens nemaifiind identificate la dosar.

Relativ la împrejurările în care fapta a fost comisă, instanţa nu a identificat vreuna specifică, particulară, care să justifice în vreun fel decizia inculpatului de a recurge la acţiuni cu caracter ilicit, nefăcându-se dovada că demersurile inculpatului de a găsi soluţii alternative pentru achiziţionarea de produse necesare Centrului de Zi au fost unele sistematice şi serioase ori că, fără acţiunea inculpatului, s-ar fi creat o stare de necesitate pentru copiii din centru, iar în cazul angajării fiicei sale, nici măcar nu s-a invocat vreo împrejurare care să justifice, în vreun fel, imposibilitatea obiectivă a angajării unei alte persoane în funcţia de consilier, care să nu fie în grad de rudenie cu inculpatul, prohibit de lege. Faptul că martora angajată pe această funcţie a dat dovadă de o bună pregătire profesională, că a avut o activitate meritorie în perioada în care a lucrat în primărie, că munca sa a fost apreciată de angajaţii primăriei şi de comunitate nu justifică în niciun fel, în opinia judecătorului fondului, acţiunea ilicită a inculpatului, nu-l poate exonera pe acesta de răspundere, nu dovedeşte sub nicio formă că era singura persoană care putea îndeplini această funcţie sau că, fără ea, inculpatul nu ar fi făcut faţă atribuţiilor de serviciu.

În ceea ce priveşte urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, s-a arătat că, teoretic, acest element nu îşi are locul în analiza efectuată, având în vedere că infracţiunea comisă este una de pericol, a cărei urmare socialmente periculoasă se realizează ex re, prin însăşi săvârşirea acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a acesteia.

Cât priveşte persoana şi conduita inculpatului, s-au avut în vedere toate elementele în circumstanţiere ce au fost relevate de actele dosarului, respectiv lipsa antecedentelor penale, prezentarea în faţa organelor judiciare, atitudinea parţial sinceră, comportarea exemplară în familie şi societate, precum şi faptul că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, având aplicată anterior o sancţiune cu caracter administrativ pentru o faptă de corupţie, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000. Raportat la toate aceste aspecte, Curtea a constatat că doar o parte din elementele favorabile ce privesc persoana inculpatului, singure, necoroborate cu cele ţinând de ceilalţi factori de apreciere a gradului de pericol social al unei infracţiuni, nu pot fundamenta concluzia că faptele acestuia sunt în mod vădit lipsite de importanţă, respectivele elemente favorabile persoanei inculpatului fiind rezultatul unei atitudini fireşti, normale, a oricărei persoane de bună credinţă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul B.S., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În recursul său, Ministerul Public a invocat greşita schimbare a încadrării juridice a celor două infracţiuni de conflict de interese, în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (în legătură cu B.M. şi, respectiv, B.A.B.) într-o singură infracţiune de conflict de interese, în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., criticând, totodată, hotărârea primei instanţe sub. aspectul achitării eronate a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., precum şi al modalităţii de individualizare judiciară a sancţiunilor penale aplicate acestuia, sens în care a solicitat înlăturarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi majorarea pedepselor stabilite de Curtea de apel.

În ceea ce îl priveşte pe inculpat, acesta, reiterând parţial apărările formulate în faţa instanţei de fond, a criticat sentinţa recurată pentru greşita sa condamnare, solicitând pronunţarea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei sub aspectul ambelor infracţiuni de conflict de interese, în conformitate cu prevederile art. 80 - 81 C. pen. raportat la art. 5 C. pen. în acest sens, a arătat, în motivare, că sunt îndeplinite, în cauză, toate cerinţele textelor de lege invocate, respectiv inculpatul nu a mai suferit anterior vreo condamnare, nu s-a mai dispus faţă de el renunţarea la aplicarea pedepsei, acesta nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor sau a participanţilor, iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunile de care este acuzat nu depăşeşte 5 ani.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia, a recalificat căile de atac promovate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul B.S. ca fiind apeluri, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acestora fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 C. proc. pen.

În aceeaşi şedinţă publică, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2), art. 378, art. 108 şi urm. C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului B.S. şi a încuviinţat, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., proba cu înscrisuri solicitată de apelant, ce a fost administrată prin ataşarea la dosar a acestora.

Examinând cauza atât în privinţa motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul B.S. nu este întemeiat, iar apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

1. în primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor apelanţilor, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 din noul C. pen., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la inexistenţa unităţii legale de infracţiune, ci a pluralităţii sub forma concursului, la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la individualizarea sancţiunilor penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.

Ca urmare, examinând cauza din această perspectivă şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), Înalta Curte constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este Codul penal anterior, privit atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, inculpatul B.S. a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracţiuni de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. (1969), dintre care două în formă continuată, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi o infracţiune de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), toate fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 de ani, însă, în noua reglementare, respectiv art. 301 şi art. 321 C. pen., limita minimă a pedepselor pentru ambele infracţiuni a fost majorată la 1 an închisoare, situaţie în care Codul penal anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatului, prevăzând un minim al pedepselor mai redus decât cel stabilit de legea în vigoare.

Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, ce îşi găseşte corespondent în noul C. pen. în art. 297 alin. (1), fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În plus, în cazul acestei infracţiuni, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a introdus modificări sub aspectul conţinutului constitutiv, instituind condiţii de incriminare mai puţin restrictive atât cu privire la subiectul pasiv al acesteia (o persoană juridică de drept privat sau de drept public, în timp ce, în vechea reglementare, subiectul pasiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice trebuia să fie o persoană juridică de drept public sau de interes public), cât şi sub aspectul urmării imediate [care, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., constă în cauzarea unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane juridice, spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea, alternativ cu producerea unei pagube, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145].

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi Codul penal în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prima instanţă nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, iar apelul Parchetului nu vizează aspectul respectiv, astfel încât, în concret, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunea de conflict de interese (în privinţa căreia s-a reţinut forma continuată), mai favorabil este Codul penal anterior, care, aşa cum s-a arătat, prevede un minim mai redus al pedepsei închisorii. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară şi prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă acuzatului).

Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpatul B.S. este Codul penal anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a apelantului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă, motiv pentru care toate aspectele invocate în apel de acuzare şi apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu prevederile art. 5 din noul C. pen.

2. Revenind la prima critică formulată de Ministerul Public, Înalta Curte, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpat nici în faţa Curţii şi nici în calea de atac, însă a dat o greşită încadrare juridică unora dintre faptele săvârşite de acesta, considerând, în mod eronat, că achiziţionarea, în mod repetat, în perioada 2007 - 2012, de către intimat, în calitate de primar al comunei M.J., jud. Sălaj, a unor mărfuri de la SC B.I. SRL şi SC A.S. SRL, societăţi în care aveau calitatea de asociaţi şi administratori soţia sa, B.M., şi, respectiv, fiul său, B.A.B., cu scopul de a realiza un folos material pentru aceştia, a avut la bază aceeaşi rezoluţie infracţională şi, ca atare, întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de conflict de interese, în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. (1969) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Aşa cum a arătat judecătorul fondului şi cum rezultă din conţinutul art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), una dintre condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate este aceea a unităţii de rezoluţie infracţională, ceea ce presupune săvârşirea tuturor actelor de executare ce realizează conţinutul juridic al acesteia în cadrul aceleiaşi hotărâri infracţionale luată iniţial, făptuitorul prevăzând de la început (chiar şi numai în ansamblu) rezultatele acţiunilor sau inacţiunilor sale şi urmărind ori acceptând producerea acestora. Pentru existenţa infracţiunii unice, continuate, nu este necesară o rezoluţie infracţională care să aibă în vedere în mod concret, până la detalii, faptele succesive ce urmează a fi săvârşite, fiind suficient să existe o hotărâre generică, însă cu obiective clare, iar hotărârea să fie urmată, ca o consecinţă imediată, de mai multe fapte comise la intervale de timp diferite.

În speţă, începând din anul 2007, inculpatul, în calitate de primar al comunei M.J., a dispus, în mod repetat, cumpărarea unor produse alimentare şi nealimentare de la SC B.I. SRL, unde acţionar şi administrator era soţia sa, B.M., şi abia din anul 2011, când fiul său, B.A.B., a înfiinţat SC A.S. SRL, a achiziţionat mărfuri şi de la această firmă, distanţa mare în timp între actele de executare în raport cu fiecare societate comercială neputând concura, aşa cum, în mod eronat, a apreciat prima instanţă, la stabilirea unităţii de rezoluţie infracţională, chiar dacă au fost folosite aceleaşi procedee în săvârşirea acţiunilor componente ale activităţii ilicite, iar cele două firme au fost reprezentate în fapt în relaţia cu unitatea administrativ teritorială de aceeaşi persoană, respectiv de B.M..

Pentru a uni toate actele de executare, hotărârea infracţională trebuie să fie suficient de determinată, astfel încât subiectul activ să aibă o imagine de ansamblu a activităţii ulterioare pe care o va desfăşura, or, în cauză, nu se poate considera că inculpatul a prevăzut şi a acceptat sau urmărit, după caz, încă de la început rezultatul unor acţiuni ce urmau a fi comise abia după 4 ani, cu atât mai mult cu cât, în momentul în care a fost luată rezoluţia infracţională, SC A.S. SRL nu exista ca persoană juridică şi nici nu se întrevedea înfiinţarea unei asemenea societăţi.

Chiar dacă s-ar accepta opinia judecătorului fondului în sensul existenţei unei hotărâri a inculpatului de a repeta activitatea frauduloasă până la realizarea finalităţii urmărite, respectiv obţinerea de foloase materiale pentru membrii familiei sale, o asemenea rezoluţie infracţională, raportată la cazul concret, ar fi mult prea generală, indeterminată, pentru a putea fi comună tuturor actelor de executare, astfel încât Înalta Curte, în acord cu Ministerul Public, apreciază că, ulterior înfiinţării SC A.S. SRL, inculpatul a adoptat o nouă hotărâre, în baza căreia a comis acţiunile de care este acuzat în raport cu această din urmă societate comercială, decizia ulterioară fiind luată în considerarea unor premise diferite, atât din perspectiva conţinutului, cât şi a poziţionării temporale.

Ca urmare, constatând că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului de a achiziţiona, în mod repetat, în calitate de primar al comunei M.J., mărfuri de la SC B.I. SRL şi SC A.S. SRL, societăţi aparţinând soţiei şi, respectiv, fiului său, cu scopul de a realiza un folos material pentru aceştia, întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de conflict de interese, în formă continuată, prev. de art. 253¹ C. pen. (1969) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), Înalta Curte va admite apelul promovat de procuror şi, în rejudecare, va reforma, sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond, urmând să îl condamne pe inculpatul B.S. pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. (1969) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), una comisă în perioada 2007 - 2011 în legătură cu SC B.I. SRL (B.M.), iar cea de-a doua în intervalul de timp 2011 - 2012 în legătură cu SC A.S. SRL (B.A.B.).

3. Analizând, în continuare, critica formulată de Parchet cu privire la soluţia de achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), Înalta Curte constată că, la baza pronunţării acesteia, a stat aprecierea primei instanţe în sensul că lipseşte intenţia specifică respectivei infracţiuni, considerându-se, în esenţă, că datele contradictorii inserate în dispoziţia de angajare nr. 212 din 15 decembrie 2009 şi în contractul de muncă nr. 212 din 1 decembrie 2009 sunt rezultatul unor erori materiale neobservate de inculpat, care le-a semnat fără să le citească.

Potrivit art. 289 C. pen. (1969), constituie infracţiunea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări. Rezultă, aşadar, din modul de redactare a textului, că infracţiunea de fals intelectual, indiferent dacă se realizează printr-o acţiune sau printr-o inacţiune, se poate săvârşi numai cu intenţie directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, constând în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care trebuie să se bucure înscrisurile oficiale, şi urmăreşte producerea respectivei stări de pericol prin comiterea faptei ori, deşi nu o urmăreşte, acceptă posibilitatea survenirii ei.

În cauză, ceea ce s-a reţinut prin actul de sesizare în sarcina inculpatului B.S. a fost faptul că acesta, contrar propriei sale dispoziţii nr. 212 din data de 15 decembrie 2009, prin care, în calitate de primar al comunei M.J., a dispus angajarea fiicei sale, F.A.L., în funcţia de consilier pe durată determinată, a semnat, ulterior, contractul individual de muncă cu acelaşi număr, prin care aceasta din urmă era angajată pe perioadă nedeterminată, trecând la data încheierii contractului, în mod necorespunzător adevărului, data de 1 decembrie 2009.

Audiat fiind în legătură cu acest aspect, inculpatul nu a putut oferi nicio explicaţie în faza de urmărire penală (vol. I), iar, în cursul cercetării judecătoreşti, a invocat existenţa unor erori materiale în cuprinsul celor două înscrisuri, inserate din greşeală de secretarul primăriei, care le-a întocmit şi pe care personal nu le-a observat cu ocazia semnării dispoziţiei şi a contractului de muncă. Aceeaşi variantă a fost prezentată şi de martorul C.C.V., secretarul Primăriei comunei M.J., acesta confirmând, totodată, susţinerea inculpatului în sensul că fiica sa şi-a desfăşurat efectiv activitatea în cadrul primăriei cu începere de la data de 1 decembrie 2009.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază, însă, că apărarea inculpatului, făcută, de altfel, pentru prima dată în faţa instanţei, după mai mult de trei ani de la data comiterii faptei, nu poate fi valorificată în plan probator, datele existente în cauză conducând la concluzia că neconcordanţele dintre aspectele inserate în cuprinsul celor două înscrisuri nu se datorează unor greşeli de redactare, ci reprezintă rezultatul unei acţiuni de alterare a adevărului, prin atestarea în conţinutul contractului de muncă a unor împrejurări necorespunzătoare realităţii cu privire la data emiterii lui şi durata angajării, în scopul asigurării plăţii drepturilor salariale către martora F.A.L. pentru întreaga lună calendaristică şi al creării unor condiţii net favorabile pentru aceasta, prin angajarea sa pe perioadă nedeterminată la Primăria comunei M.J.

Prin semnarea contractului de muncă nr. 212/2009 (după ce, anterior, la data de 15 decembrie 2009, dispusese, prin dispoziţie, angajarea retroactivă a fiicei sale pe durată determinată în funcţia de consilier), ce a fost antedatat, trecându-se, în mod necorespunzător adevărului, ca dată a încheierii acestuia ziua de 1 decembrie 2009, şi prin care martora F.A.L. a fost angajată pe perioadă nedeterminată, inculpatul a confirmat împrejurările nereale atestate în cuprinsul înscrisului, ce vizau aspecte esenţiale privind data încheierii şi durata contractului, în calitatea sa de funcţionar public, ce exercită o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, având îndatorirea legală de a verifica conţinutul tuturor actelor care emanau de la instituţia pe care o reprezenta, cu atât mai mult în situaţia în care acestea nu erau avizate de secretarul Primăriei, cum este cazul în speţă.

Pe de altă parte, deşi s-a invocat de inculpat şi de martorul C.C.V. existenţa unor erori materiale atât în cuprinsul dispoziţiei de angajare nr. 212/2009, cât şi în conţinutul contractului de muncă nr. 212/2009, din actele depuse de apărare la dosarul instanţei de fond rezultă că respectiva dispoziţie a fost înaintată către Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj chiar de secretarul Primăriei, martorul C.C., în vederea exercitării controlului cu privire la legalitatea actelor administrative, în adresa de trimitere fiind trecute, în ordine cronologică, toate actele de dispoziţie emise de primar în luna decembrie 2009, împrejurare ce atestă, fără putinţă de tăgadă, că data întocmirii dispoziţiei nr. 212 privind angajarea martorei F.A.L. este cea menţionată în cuprinsul ei, respectiv 15 decembrie 2009, contractul de muncă fiind cel care a fost antedatat, prin consemnarea nereală a zilei de 1 decembrie 2009 ca dată a încheierii lui.

În sensul inexistenţei unor erori materiale, ci, dimpotrivă, al comiterii unei acţiuni intenţionate de alterare a adevărului, prin atestarea în cuprinsul contractului de muncă nr. 212/2009 a unor împrejurări nereale, pledează şi faptul că, potrivit organigramei aprobate prin Hotărârea nr. 55 din 18 decembrie 2008 a Consiliului Local al comunei M.J. (dos. fond), numărul de posturi pentru care se puteau încheia contracte de muncă era de 130, context în care contractul de muncă prin care a fost angajată martora F.A.L. nu putea primi nr. 212 decât dacă ar fi fost încheiat ulterior emiterii dispoziţiei de angajare, preluând numărul atribuit acesteia, ceea ce, în cauză, s-a şi întâmplat.

Faptul că fiica inculpatului şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Primăriei comunei M.J. începând din data de 1 decembrie 2009, aspect confirmat atât de acesta, cât şi de martorii audiaţi în cauză, nu poate conduce, aşa cum a menţionat judecătorul fondului, la concluzia neîntrunirii elementelor de conţinut ale infracţiunii de fals intelectual de care este acuzat intimatul B.S., din moment ce, în sarcina acestuia, nu s-a reţinut vreo acţiune de alterare a adevărului cu privire la data începerii activităţii martorei F.A.L., atestarea în cuprinsul contractului de muncă a unor împrejurări nereale vizând exclusiv data încheierii acestuia şi durata angajării.

Aşa fiind, faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte apreciază că, în speţă, sunt întrunite atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), motiv pentru care, admiţând şi sub acest aspect apelul Parchetului, va proceda, în rejudecare, la condamnarea inculpatului B.S. pentru această infracţiune, soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă nefiind confirmată de ansamblul materialului probator administrat în cauză. în mod nejustificat, în procesul de interpretare a probelor, Curtea de apel a acordat o valoare sporită declaraţiei dată de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi depoziţiilor martorului C.C.V., ignorând date relevante ce rezultau din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar chiar de apărare şi ajungând, astfel, la concluzia greşită că documentul care conţine menţiuni necorespunzătoare nu este contractul de muncă nr. 212/2009, ci dispoziţia de angajare nr. 212/2009 şi că acestea se datorează unor simple erori materiale, neobservate de inculpat.

4. Instanţa de ultim control judiciar nu poate reţine, însă, susţinerile Ministerului Public referitoare la greşita achitare a inculpatului B.S. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. (1969), apreciind că soluţia pronunţată sub acest aspect de Curtea de apel este legală şi temeinică.

În acest sens, Înalta Curte observă, aşa cum a constatat şi prima instanţă, că procurorul, descriind în cuprinsul actului de inculpare respectiva infracţiune în comun cu cea de fals intelectual, a menţionat că acestea constau în faptele inculpatului care, contrar propriei dispoziţii din 15 decembrie 2009 prin care, în calitate de primar al comunei M.J., dispunea angajarea fiicei sale pe durată determinată, a semnat un contract individual de muncă, prin care fiica sa, F.A.L., era angajată pe durată nedeterminată, trecând la data încheierii contractului de muncă, în mod necorespunzător adevărului, data de 01 decembrie 2009 (pag. 6 din rechizitoriu).

Deşi, în principiu, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, falsifică un înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, poate întruni atât elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cât şi cele ale infracţiunii de fals intelectual, săvârşite în concurs real, dat fiind obiectul juridic diferit al ocrotirii legii (relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod corect - în cazul infracţiunii de abuz în serviciu; relaţiile sociale referitoare la încrederea pe care trebuie să o inspire un înscris oficial - în cazul infracţiunii de fals intelectual), în concret, pentru a putea fi reţinută şi infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), este obligatorie producerea rezultatului prevăzut de lege, respectiv cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori altei unităţi din cele la care se referă art. 145 sau a unei pagube patrimoniului acesteia, în situaţia inexistenţei unei asemenea urmări nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de serviciu sub aspectul laturii obiective, ci numai elementele de conţinut ale infracţiunii de fals intelectual.

Întrucât în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, Parchetul nu a arătat în ce a constat urmarea imediată a îndeplinirii defectuoase de către inculpat a atribuţiilor sale de serviciu, în şedinţa publică din data de 27 iunie 2013, cu ocazia cuvântului la dezbateri, procurorul a menţionat că fapta acestuia a avut ca rezultat producerea unei pagube în patrimoniul persoanei juridice, reprezentată de contravaloarea salariului încasat, în mod sistematic, de martora F.A.L., cu toate că aceasta nu a desfăşurat o activitate specifică funcţiei în care a fost angajată, respectiv aceea de consilier al primarului.

În legătură cu această precizare, reiterată de Ministerul Public în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele primei instanţe referitoare la limitele învestirii şi respectarea dreptului inculpatului de a-şi formula apărări cu privire la toate elementele de fapt şi de drept ce ţin de acuzaţia penală adusă, ca o garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar, în plus, constată, în urma propriei evaluări a materialului probator administrat, că aspectele invocate de Parchet nu îşi găsesc fundament în actele dosarului, neputându-se reţine producerea vreunei pagube în patrimoniul comunei M.J. ca urmare a faptei comise de inculpat.

Astfel, în primul rând, se observă că, prin adresa nr. 1409 din 28 martie 2013 (ds. fond), unitatea administrativ teritorială, la solicitarea Curţii de apel, a transmis instanţei că nu doreşte participarea în procesul penal ca parte vătămată şi nu înţelege să formuleze pretenţii civile în cauză, nereclamând, astfel, producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul său prin acţiunile imputate primarului comunei.

Pe de altă parte, din analiza coroborată a depoziţiilor martorilor O.V., C.C.V., P.F., P.F., P.M. şi M.I.F. cu declaraţiile inculpatului B.S., rezultă fără putinţă de tăgadă că, pe perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în funcţia de consilier al primarului comunei M.J., martora F.A.L. şi-a îndeplinit întocmai atribuţiile specifice postului în care a fost angajată, aşa cum acestea sunt descrise în fişa semnată de martoră la data de 4 ianuarie 2010 şi ataşată la dosarul primei instanţe. Astfel, scopul principal al postului ocupat de martoră a fost acela al coordonării Centrului de Zi M.J. şi realizarea achiziţiilor publice, activităţi în care aceasta s-a implicat efectiv, aşa cum au menţionat toate persoanele angajate ale Primăriei şi ale Centrului, audiate în cauză în calitate de martori (vol. I d.u.p., ds. fond).

Nefăcându-se, aşadar, dovada producerii uneia dintre consecinţele prevăzute de art. 248 C. pen. (1969), în concret a cauzării unei pagube în patrimoniul comunei M.J. prin fapta inculpatului de a semna, în calitate de primar, contractul individual de muncă nr. 212 din 1 decembrie 2009, prin care fiica sa, F.A.L., a fost angajată în funcţia de consilier şi în cuprinsul căruia au fost atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la data încheierii şi durata contractului, Înalta Curte apreciază, în deplin acord cu prima instanţă, că nu poate fi reţinută în sarcina acestuia infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ale cărei elemente constitutive nu sunt întrunite sub aspectul laturii obiective (urmarea imediată), acţiunea inculpatului, astfel cum a fost anterior descrisă, neputând constitui decât infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), pentru motivele arătate pe larg la pct. 3 din considerente.

5. în ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului de judecătorul fondului, aspect criticat, de asemenea, de Parchet în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), nefiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de faptele comise şi de persoana inculpatului, situaţie în care au fost stabilite sancţiuni penale greşit individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, inapte să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

În acest sens, Înalta Curte arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanţa de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, elementele ce ţin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Referitor la împrejurările de genul celor enumerate în art. 74 C. pen. (1969) - dintre care Curtea de apel a reţinut-o, în cauză, pe cea reglementată de alin. (1) lit. c) - trebuie, totodată, menţionat că acestea au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare de instanţă numai dacă, raportat la fapta săvârşită şi la persoana acuzatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special.

Or, în cauză, faţă de circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului (reţinute, de altfel, chiar în cuprinsul hotărârii apelate, dar nevalorificate în mod judicios de judecătorul fondului), atitudinea sa procesuală corespunzătoare nu se înfăţişează, în opinia Înaltei Curţi, ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimă de 6 luni închisoare stabilită de lege pentru infracţiunea de conflict de interese, considerente ce sunt valabile şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), pentru care se va dispune condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre.

În acest sens, trebuie avut în vedere gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptelor comise, ce rezultă din natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunilor, perioada îndelungată pe parcursul căreia s-a desfăşurat activitatea ilicită (2007 - 2012), dar şi din consecinţele produse, respectiv procurarea unor importante foloase materiale pentru membrii familiei acestuia, prin angajarea fiicei sale pe postul de consilier personal şi derularea unor relaţii comerciale de către Primăria M.J., reprezentată de inculpat, cu societăţile administrate de soţia şi fiul său, respectiv SC B.I. SRL şi SC A.S. SRL, fără respectarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice şi fără întocmirea unor referate de necesitate, care să fie supuse aprobării înainte de cumpărarea mărfurilor de la cele două firme menţionate.

Nu poate fi, de asemenea, omisă în procesul de stabilire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului calitatea în care acesta a săvârşit infracţiunile, respectiv aceea de primar al unei localităţi, folosindu-se de funcţia publică încredinţată prin votul cetăţenilor în interes personal şi în multiple forme, cu scopuri vădit patrimoniale, dovedind, astfel, un real dispreţ pentru modul de cheltuire a banului public, deşi una dintre obligaţiile sale legale era tocmai aceea de a asigura buna administrare a fondurilor materiale şi băneşti de care dispunea unitatea administrativ teritorială pe care o reprezenta.

Faptul că inculpatul era, la data comiterii infracţiunilor, primar al comunei M.J. nu poate constitui, aşa cum greşit a considerat prima instanţă, o împrejurare de natură să conducă la atenuarea pedepsei, atâta timp cât acesta a profitat în mod repetat (pe o perioadă de aproximativ 5 ani) de funcţia publică deţinută şi de încrederea membrilor comunităţii care i-au acordat votul lor pentru a-i reprezenta şi a le rezolva problemele cu corectitudine şi în limitele conferite de lege, iar nu pentru a încuraja săvârşirea de fapte ilicite în scopul satisfacerii unor interese personale de natură patrimonială.

Ca urmare, în raport cu toate aceste elemente legate de faptele comise şi de persoana inculpatului - care, deşi necunoscut cu antecedente penale, a fost anterior sancţionat administrativ pentru o faptă de corupţie prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 - Înalta Curte apreciază că atitudinea corespunzătoare manifestată de acesta pe parcursul procedurii judiciare nu reprezintă o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., comportamentul procesual al acuzatului, dar şi celelalte date personale favorabile relevate de înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar (ds. fond) urmând a fi valorificate prin stabilirea unor pedepse într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege atât pentru cele trei infracţiuni de conflict de interese, prev. de art. 253¹ C. pen. (1969) - dintre care două în forma continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) - cât şi pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969).

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante ce va fi stabilită ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), Înalta Curte, având în vedere aceleaşi împrejurări anterior expuse, ce imprimă faptelor comise un grad relativ ridicat de pericol social, apreciază că se impune executarea acesteia în regim privativ de libertate, suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării sancţiunii penale nefiind aptă, raportat la situaţia concretă din speţă, să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. (1969).

6. Pentru aceleaşi argumente ce ţin de gravitatea faptelor comise şi datele ce circumstanţiază persoana şi comportamentul inculpatului, dar şi pentru motivele expuse pe larg la punctul 1 din considerente, Înalta Curte nu poate da curs solicitării apelantului B.S. de aplicare a dispoziţiilor art. 80 - 81 C. pen. ce reglementează renunţarea la aplicarea pedepsei, ca formă de individualizare judiciară a executării acesteia, legea penală identificată ca fiind, în ansamblul dispoziţiilor sale, mai favorabilă pentru acuzat fiind, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, Codul penal anterior.

Astfel, ca o consecinţă a reglementării în art. 17 C. pen. (1969) a pericolului social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea achitării inculpatului atunci când fapta comisă nu prezenta, în concret, un asemenea pericol [art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen. (1968)], or, în noul C. pen., ca efect al renunţării la noţiunea de pericol social ca trăsătură caracteristică a conceptului de infracţiune (art. 15), acest caz de stingere a acţiunii penale nu a mai fost consacrat, fiind reglementată în art. 80 - 81 C. pen. instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, la care judecătorul poate apela în cazul îndeplinirii cumulative a condiţiilor expres prevăzute de aceste texte de lege.

Realizând o comparaţie, în abstract, a celor două instituţii, se constată că cea prevăzută de legea anterioară oferea o situaţie mai avantajoasă pentru inculpat a cărui faptă, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 18¹ C. pen. (1969), nu mai constituia infracţiune, urmând a se pronunţa o soluţie de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen. (1968), spre deosebire de noul C. pen. potrivit căruia fapta constituie, în continuare, infracţiune, dar instanţa apreciază, pe baza unor criterii prevăzute expres de lege, că nu se impune aplicarea unei pedepse, existând, totodată, şi posibilitatea anulării măsurii de clemenţă conferită de judecător în situaţia în care se constată, în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, că persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei săvârşise anterior o altă infracţiune pentru care i s-a stabilit o pedeapsă.

Ca urmare, şi din această perspectivă, tot dispoziţiile Codului penal anterior (art. 18¹) sunt mai favorabile, însă se constată, pe de o parte, că apelantul inculpat nu le-a invocat, iar, pe de altă parte, că acestea nu sunt incidente în speţă, aşa cum, în mod întemeiat, a apreciat şi Curtea de apel.

Astfel, în opinia instanţei de ultim control judiciar, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat pe o perioadă relativ mare de timp (aproximativ 5 ani), prin care s-a adus o atingere însemnată valorilor sociale apărate de lege, numărul mare de acte materiale comise, consecinţele produse, constând în procurarea unor importante foloase materiale pentru membrii familiei sale, precum şi calitatea în care acesta a săvârşit infracţiunile, folosindu-se de funcţia publică încredinţată în scopul satisfacerii unor interese personale, inclusiv prin falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui, confirmă concluziile judecătorului fondului în sensul că faptele săvârşite de apelant prezintă, în concret, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acţiunile ilicite reţinute în sarcina acestuia, prin atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi prin conţinutul lor concret, justificând, în raport cu aspectele anterior menţionate, aplicarea unei pedepse penale, iar nu a unei sancţiuni cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen. (1969).

Raportat la aceleaşi considerente, precum şi la argumentele expuse pe larg la punctul 6 din motivare, Înalta Curte consideră că nu ar fi putut fi incidente, în cauză, nici dispoziţiile ce reglementează renunţarea la aplicarea pedepsei, constatându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi apreciindu-se că aplicarea unor pedepse penale reprezintă singura măsură aptă să conducă la reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de către acesta de noi fapte antisociale în viitor.

În consecinţă, având în vedere toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, şi va dispune condamnarea acestuia la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în formă continuată (în legătură cu B.M. şi B.A.B.), prev. de art. 253¹ C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (în legătură cu F.A.L.), prev. de art. 253¹ C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969), vor fi contopite în pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. (1969).

Vor fi înlăturate dispoziţiile art. 81, art. 82 C. pen. (1969), art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) şi art. 359 C. proc. pen. (1968), iar, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune desfiinţarea contractului de muncă nr. 212 din 01 decembrie 2009 (d.u.p.), menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Totodată, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.S. şi, ţinând seama de faptul că apelantul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 75 din 28 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 253¹ C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.S. la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în formă continuată (în legătură cu B.M. şi B.A.B.).

În baza art. 253¹ C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (în legătură cu F.A.L.).

În baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. (1969) contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b C. pen. (1969).

Înlătură dispoziţiile art. 81, art. 82 C. pen. (1969), art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) şi art. 359 C. proc. pen. (1968).

Desfiinţează contractul de muncă nr. 212 din 01 decembrie 2009 (d.u.p.).

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.S. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 1057/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1094/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1048/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1057/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1094/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1115/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1116/2014. Penal