ICCJ. Decizia nr. 1057/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1057/2014

Dosar nr. 4163/83/2013

Şedinţa publică din 25 martie 2014

Deliberând asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 145 din 18 iunie 2013 Tribunalul Satu Mare în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului T.A. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.A., de cetăţenie română, studii medii, fără antecedente penale, căsătorit, doi copii minori, stagiul militar satisfăcut, administrator la mai multe societăţi comerciale, fără loc de muncă, domiciliat în loc. Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare cu intenţie, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de a se împrumuta sub orice formă, de la societatea pe care o administrează cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul T.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului şi s-a fixat termen de încercare de 6 ani, conform dispoziţiilor art. 86² C. pen.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen., şi anume: se va prezenta la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare la datele fixate de către acesta; va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. a căror executare o suspendă pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către A.N.A.F. Bucureşti, a sumei totale de 579.208 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, constând în impozit pe profit în cuantum de 261.007 RON, TVA în cuantum de 111.461 RON, impozit pe dividente în cuantum de 198.372 RON, impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 3.207 RON, CAS asiguraţi în cuantum de 3.146 RON, şomaj angajaţi în cuantum de 169 RON şi sănătate angajaţi în cuantum de 1.846 RON, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, calculate potrivit C. proc. fisc., până la data plăţii efective.

În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen. s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 579.208 RON.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, cheltuieli stabilite în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş nr. 525/P/2010 din 08 mai 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului T.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere de la sursă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi împrumutul sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă de la o societate pe care o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează sau face ca una dintre aceste societăţi să i se acorde vreo garanţie pentru datorii proprii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272, pct. 3 din Legea nr. 31/1990, fapte comise în condiţiile concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că societatea comercială A.G. SRL, a fost înfiinţată la data de 28 martie 2007 de inculpatul T.A., care a deţinut calitatea de asociat (alături de T.A.M.) şi administrator al acesteia de la înfiinţare şi până la data de 17 februarie 2010, când s-a retras din societate. La înfiinţare, a primit numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului - J30/476/2007 şi codul de identificare fiscală nr. RO 21475029, iar sediul social a fost stabilit în loc. Bixad, jud. Satu Mare.

Obiectul principal de activitate stabilit la înfiinţare a fost: "construcţii de clădiri şi lucrări de geniu". La data de 17 februarie 2009 are loc schimbarea obiectului principal de activitate în "lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale". La data de 27 mai 2009 are loc depunerea bilanţului contabil anual pe anul 2007 iar la data de 13 martie 2009 se depune bilanţul contabil anual pentru anul 2008.

La data de 17 februarie 2010, respectiv după începerea activităţii de inspecţie fiscală (22 ianuarie 2010) şi mai ales după suspendarea activităţii de inspecţie fiscală în vederea efectuării de controale încrucişate la societăţile cu care SC A.G. SRL avea relaţii comerciale (05 februarie 2010), inculpatul T.A., împreună cu cel de-al doilea asociat T.A.M. se retrag din societate în sensul că cesionează părţile sociale deţinute către societăţile "O.B." şi "T.B.".

De asemenea, are loc revocarea inculpatului T.A. din funcţia de administrator, calitate pe care o primeşte SC O.B. SRL, prin reprezentant I.T., cetăţean din Noua Zeelandă. Cu aceeaşi ocazie are loc schimbarea denumirii societăţii din SC "A.G." SRL în SC "P.C.T." SRL, iar obiectul principal de activitate devine "comerţ cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe ale altor produse" iar sediul social este mutat în loc. Teleac, com. Ciugud, jud. Alba.

Prin Sentinţa civilă nr. 507/F din 19 iunie 2012 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin respingerea recursului la data de 05 octombrie 2012, s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe SC "P.C.T." SRL şi radierea acesteia din Registrul Comerţului.

În perioada în care SC A.G. SRL aparţinea inculpatului T.A. şi era administrată de acesta, evidenţa contabilă era condusă de o societate de profil, SC R. SRL din localitatea Negreşti-Oaş, pe baza unui contract de prestări servicii.

În intervalul 09 iulie 2007 - 10 octombrie 2009, SC A.G. SRL, prin administrator T.A., a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni fictive precum şi alte cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.

Astfel, au fost evidenţiate operaţiuni comerciale care ar fi fost derulate între societatea inculpatului şi următoarele societăţi comerciale: SC "S.I.E." SRL (în prezent SC E. SRL), SC "S.I.C.S." SRL, SC "J." SRL şi SC "M.C." SRL.

În evidenţa contabilă a SC A.G. SRL au fost înregistrate un număr de 124 facturi emise de către SC S.I.E. SRL, în intervalul mai 2008 - februarie 2009 deşi, însă în realitate între cele două societăţi comerciale nu au existat raporturi comerciale, iar SC S.I.E. SRL nu a emis nicio factură către SC A.G. SRL, neefectuând nicio livrare de mărfuri sau prestări servicii către societatea inculpatului.

De asemenea, au fost înregistrate un număr de 14 facturi emise de SC S.I.C.S. SRL, în intervalul 01 septembrie 2009 şi până la 10 octombrie 2009 deşi, în realitate, această societate nu a desfăşurat tranzacţii comerciale cu societatea inculpatului, respectiv nu a vândut, nu a cumpărat mărfuri şi nu a prestat servicii acestei societăţi.

Totodată, în evidenţa contabilă a SC A.G. SRL au fost înregistrate un număr de 45 de facturi fiscale de prestări servicii emise de către SC J. SRL în lunile iulie şi august 2007, martie, mai, iunie şi iulie 2009, deşi această societate nu avea salariaţi în acea perioadă şi nu avea capacitatea efectuării prestărilor de servicii.

Societatea nu a funcţionat la sediul social declarat, nu a depus declaraţia de venituri, deconturile de TVA şi nici declaraţiile privind livrările şi achiziţiile la intern, nu a depus bilanţul contabil pe anii 2007 şi 2008, iar la data de 03 noiembrie 2009, Administraţia Finanţelor Publice a depus cererea de deschidere a insolvenţei acestei societăţi.

În fine, în evidenţa contabilă a SC A.G. SRL au fost înregistrate un număr de 17 facturi emise de către SC M.C. SRL, în cursul lunii iunie 2008, deşi această societate nu a avut salariaţi şi nici capacitatea de efectua prestările de servicii facturate, nu a funcţionat la sediul social declarat şi nu era înregistrată ca plătitor de TVA şi ca atare nu avea dreptul să emită facturi în care să menţioneze taxa pe valoare adăugată.

În toate situaţiile mai sus prezentate decontarea facturilor fiscale s-a făcut de către SC A.G. SRL exclusiv în numerar.

2. În intervalul 09 iulie 2007 - 10 octombrie 2009, inculpatul T.A. a ridicat în numerar din conturile societăţii sale, SC A.G. SRL, şi-a însuşit suma de 1.041.455 RON, respectiv contravaloarea serviciilor consemnate în facturile fiscale mai sus arătate ca fiind emise de către SC S.I.E. SRL, SC S.I.C.S. SRL, SC J. SRL şi SC M.C. SRL şi cu privire la care s-au întocmit chitanţe fiscale, din care să rezulte că ar fi fost achitate în numerar, deşi, în realitate acest lucru nu a avut loc.

3. În intervalul 03 ianuarie 2008 - 22 ianuarie 2010, SC A.G. SRL a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă un număr de 8 contracte individuale de muncă, iar începând cu anul 2009 au fost reţinute şi apoi nu s-a dispus vărsarea, la scadenţă a sumelor reprezentând impozitul pe salarii, respectiv contribuţiile individuale la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate şi la asigurările sociale de şomaj.

S-a reţinut că fapta inculpatului T.A., care în calitate de administrator de fapt şi de drept al SC A.G. SRL, în perioada iulie 2007 - octombrie 2009, a evidenţiat în actele contabile ale societăţii, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi alte operaţiuni fictive, respectiv a înregistrat facturi fiscale cuprinzând cheltuieli cu prestări de servicii fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv de la plata taxei pe valoare adăugată şi a impozitului pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că incriminarea de la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este o incriminare pereche a infracţiunii de la art. 9 alin. (1) lit. b) şi priveşte exclusiv evidenţa contabilă şi fiscală a cheltuielilor - contabilitatea pasivului. Contribuabilul are obligaţia să evidenţieze în contabilitatea sa, în mod corect şi complet, toate operaţiunile economico-financiare cu relevanţă contabilă şi fiscală. Îndeplinirea acestei obligaţii de manieră nereală sau fictivă constituie infracţiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Noţiunea de "cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale" desemnează operaţiunile economico-financiare inexistente în realitatea juridică, despre care contribuabilul face vorbire în situaţiile sale contabile şi financiare. Este vorba despre o cheltuială inexistentă faptic sau juridic, dar transpusă în realitatea scriptică. Noţiunea de "operaţiuni fictive" desemnează ansamblul operaţiunilor imaginare sau fără legătură cu contribuabilul. Definiţia acestei noţiuni se regăseşte în textul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora acestea reprezintă "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există";

Fapta aceluiaşi inculpat care în intervalul 09 iulie 2007 - 10 octombrie 2009, s-a împrumutat de la societatea pe care o administra, SC A.G. SRL, cu suma de 1.041.455 RON, respectiv cu o sumă superioară plafonului prevăzut de lege (5.000 euro) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de a se împrumuta sub orice formă, cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 144⁴ din Legea nr. 31/1990 republicată, este interzisă creditarea de către societate a administratorilor acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum acordarea de împrumuturi administratorilor. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. 1 (mai sus arătate) nu se aplică în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în RON al sumei de 5.000 de euro.

Fapta aceluiaşi inculpat care în calitate de administrator de fapt şi de drept al SC A.G. SRL, a reţinut şi apoi nu a vărsat în termen de 30 de zile de la scadenţă, sumele reprezentând impozitul pe salarii sau contribuţiile cu reţinere la sursă, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Prin faptele inculpatului T.A. s-a creat un prejudiciu total în cuantum de peste 500.000 RON, adică un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, motiv pentru care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în aceea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) dar şi a alin. (2) din Legea nr. 241/2005, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

În raport de modificările aduse legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prin Legea nr. 50/2013 prima instanţă a apreciat că se impune reţinerea şi a dispoziţiilor art. 13 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a reţinut că faptele mai sus descrise se dovedesc prin mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, prin procesul-verbal încheiat la data de 27 mai 2010, cu ocazia finalizării inspecţiei fiscale începută la data de 22 ianuarie 2010 de o echipă de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. a Judeţului Satu Mare sunt descrise atât rezultatele controlului efectuat la sediul SC R. SRL (societatea specializată care presta servicii de contabilitate societăţii inculpatului) prin consultarea documentelor contabile ale SC A.G. SRL dar şi rezultatul controalelor încrucişate efectuate de către DGFP Timiş la SC S.I.E. SRL, DGFP Dâmboviţa la SC S.I.C.S. SRL şi organele de inspecţie fiscală din cadrul DGFP Satu Mare la SC J. SRL şi SC M.C. SRL.

Din cuprinsul acestora rezultă că SC S.I.E. SRL nu a efectuat nicio livrare de mărfuri sau de prestări servicii către societatea inculpatului, nu au fost identificate documente contabile care să ateste astfel de operaţiuni. Martorul S.I., administrator al SC S.I.E. SRL a arătat că nu a avut raporturi comerciale cu societatea inculpatului şi nu are cunoştinţă de această societate şi nici de persoana inculpatului, pe care nu îl cunoaşte.

În contabilitatea SC S.I.C.S. SRL nu au fost găsite documente aferente tranzacţiilor cu societatea inculpatului.

Martorul A.R., administrator al SC S.I.C.S. SRL arată că nu a desfăşurat niciun fel de tranzacţii comerciale cu inculpatul T.A., pe care nu îl cunoaşte sau cu societate acestuia.

Cele două societăţi SC J. SRL şi SC M.C. SRL nu au avut salariaţi şi nici capacitatea de a efectua prestările de servicii la care se referă facturile înregistrate de către inculpat, nu au funcţionat la sediul social declarat şi nu erau înregistrate ca plătitor de TVA şi, ca atare nu aveau dreptul să emită facturi în care să menţioneze taxa pe valoare adăugată.

Din adresa nr. 14518 din 13 octombrie 2011 a I.T.M. Satu Mare rezultă existenţa contractelor individuale de muncă, în care angajator este societatea inculpatului.

Din adresa nr. 3859 din 28 iulie 2010 a Oficiului Registrului Comerţului rezultă istoricul societăţii inculpatului.

S-a apreciat că este nefondată apărarea inculpatului prin care se solicită achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., "fapta nu există", motivate de faptul că în cauză nu au fost efectuate acte de urmărire penală după începerea urmăririi penale.

În acest sens instanţa de fond a constatat că după începerea urmăririi penale, inculpatul s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală, la data de 20 decembrie 2010, arătând că îşi menţine declaraţiile date anterior la data de 14 septembrie 2010, în faza actelor premergătoare.

În declaraţia anterioară, inculpatul nu a contestat înregistrarea în evidenţa contabilă a facturilor fiscale emise de către cele patru societăţi comerciale, arătând că acestea au la bază operaţiuni reale respectiv au fost emise în baza unor contracte de subantrepriză pe care societatea pe care o administra le avea încheiate cu aceste societăţi.

Cu toate acestea nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, iar susţinerile sale sunt în contradicţie cu cele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză.

Instanţa de fond a arătat că se poate trage astfel concluzia că prestările de servicii astfel înscrise în facturile emise de către cele patru societăţi comerciale au fost efectuate în realitate de către societatea inculpatului, iar procedeul folosit are în vedere înregistrarea unor cheltuieli cu scopul de a diminua sarcina sa fiscală.

De asemenea, nu contestă reţinerea contribuţiilor cu privire la salariaţi şi nevirarea ulterioară a acestor sume, la scadenţă şi recunoaşte de asemenea şi ridicarea unor sume de bani din conturile societăţii, justificând că acestea ar fi fost folosite în folosul acesteia, dar fără a prezenta dovezi în acest sens.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut comiterea de către inculpatul T.A., cu vinovăţie, a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, dispunându-se condamnarea sa la pedeapsa închisorii.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume, dispoziţiile părţii generale a C. pen. cu privire la sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), respectiv art. 6 din Legea nr. 241/2005, cele prevăzute de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. în ce priveşte gradul de pericol social al faptelor săvârşite instanţa de fond a reţinut că este unul relativ ridicat în raport de prejudiciul efectiv creat, constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 579.208 RON, ca urmare a desfăşurării activităţii infracţionale pe o durată de peste 2 ani. În ce priveşte persoana inculpatului instanţa de fond a reţinut că acesta este căsătorit, tată a doi copii minori, fiind la primul contact cu legea penală. S-a arătat că buna conduită a inculpatului anterior săvârşirii faptei deduse judecăţii a fost reţinută ca circumstanţă atenuantă judiciară în favoarea acestuia, conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.

Fără a reţine alte împrejurări care să atenueze sau să agraveze răspunderea penală a inculpatului, instanţa de fond i-a aplicat acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani; pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Infracţiunile fiind comise în condiţiile concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate inculpatului, conform art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (1) C. pen., în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv şi punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului şi fără privare de libertate. De altfel, cu ocazia întocmirii referatului de evaluare de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au fost identificaţi suficienţi factori care pot influenţa în mod pozitiv conduita viitoare a acestuia (factori inhibitori ai comportamentului infracţional sau factori proiectivi).

Fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fixându-se termen de încercare de 6 ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

Instanţa de fond a dispus ca pe durata termenului de încercare supravegherea inculpatului să fie exercitată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar în acest timp inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. privind pedepsele accesorii şi i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, vor fi suspendate şi pedepsele accesorii mai sus indicate, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 84⁴ C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor şi obligaţiilor impuse, respectiv în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că în termenul prevăzut de art. 15 C. proc. pen., respectiv în cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 579.208 RON debite restante şi accesoriile prevăzute de lege.

Inculpatul T.A. nu a contestat niciun moment întinderea prejudiciului cauzat, chiar dacă şi-a exprimat dezacordul în ce priveşte reţinerea faptelor în sarcina sa. Prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat mai multe amânări ale cauzei în vederea recuperării în parte a prejudiciului cauzat, respectiv a sumelor reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de stopaj la sursă, dar nu a prezentat dovezi în sensul recuperării acestui prejudiciu.

Fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, în baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. proc. civ., inculpatul T.A. a fost obligat la plata către bugetul consolidat al statului a sumei totale de 579.208 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, constând în impozit pe profit în cuantum de 261.007 RON, TVA în cuantum de 111.461 RON, impozit pe dividente în cuantum de 198.372 RON, impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 3.207 RON, CAS asiguraţi în cuantum de 3.146 RON, şomaj angajaţi în cuantum de 169 RON şi sănătate angajaţi în cuantum de 1.846 RON, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data plăţii efective.

În vederea reparării pagubei produse prin infracţiunile reţinute în sarcina sa, a fost instituită, conform dispoziţiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 579.208 RON.

Conform dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în cursul urmăririi penale cât şi cu ocazia judecăţii pe fond a cauzei, care au fost stabilite în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T.A.

Apelantul-inculpat a solicitat în principal, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond pentru rejudecare, având în vedere că în faţa instanţei de fond nu s-a administrat nicio probă în apărare şi acuzare, iar martorii nu au fost audiaţi în mod nemijlocit în faţa instanţei de fond. În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea deoarece fapta nu există, având în vedere că la dosarul cauzei nu rezultă probe concludente din care să rezulte că acesta a săvârşit o infracţiune. A mai solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea, apreciind că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, cu motivarea că s-a reţinut faptul că a comis o evaziune fiscală în modalitatea în care a înregistrat în contabilitate anumite facturi emise de societăţi, care în parte sunt desfiinţate sau se află în faliment, însă acestea sunt aspecte despre care nu avea cunoştinţă.

Prin Decizia penală nr. 101/A din 26 septembrie 2013 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în primă instanţă inculpatul a fost audiat la termenul din 05 februarie 2013, când a invocat dreptul la tăcere, s-a depus la dosarul cauzei referatul de evaluare al inculpatului, s-a dispus citirea declaraţiilor martorilor A.R. şi S.I. ca urmare a imposibilităţii audierii acestora şi s-a dat curs cererii inculpatului de a achita integral prejudiciul cauzat, motiv pentru care instanţa nu a apreciat că nu s-a administrat nicio probă în faza cercetării judecătoreşti. Dimpotrivă, a reţinut instanţa de apel că apărătorul inculpatului nu a propus spre administrare o altă probă care să ducă la combaterea probelor cu înscrisuri care au stat la baza acuzării inculpatului T.A., iar procurorul ori instanţa nu erau ţinuţi să aibă un rol mai activ în această privinţă, atâta timp cât înscrisurile de la dosar au confirmat vinovăţia inculpatului. Reţinând că inculpatul se face vinovat de infracţiunile care au dus condamnarea sa în prima instanţă, respectiv evaziune fiscală, reţinerea şi nevărsarea cu intenţie a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă şi împrumutarea sub orice formă, de la societatea pe care o administrează cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege şi constatând legalitatea şi temeinicia sancţiunilor penale aplicate inculpatului raportat la art. 72 C. pen., precum şi a modalităţii de executare a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul T.A. a declarat recurs.

Motivele şi cazurile de casare au fost menţionate în partea introductivă a deciziei, în sinteză fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, solicitându-se achitarea în baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen.; în subsidiar, s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. privind aplicarea legii mai favorabile.

Examinând recursul declarat de inculpatul T.A. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, cu referire la cadrul procesual al judecării recursului, Înalta Curte observă următoarele:

Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 26 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti; recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 31 octombrie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, modificat prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17² alin. (1) art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului - reglementat ca a doua cale ordinară de atac - doar la chestiuni de drept.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Astfel, critica recurentului inculpat prin care se tinde la achitarea sa în baza art. 16 lit. a) din noul C. proc. pen. (fapta nu există) - nu poate fi subsumat (circumscris) cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care, casarea poate interveni "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337"; în realitate, apărarea tinde la o reapreciere a stării de fapt, prin reevaluarea probelor, solicitare care însă nu poate fi examinată din moment ce cazul de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea şi modificarea, de către instanţa de recurs, a situaţiei de fapt reţinută prin decizia instanţei de apel nu mai este posibilă.

Astfel, critica formulată, privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există - excede cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 385⁹ C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată, pe de o parte, că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, pe de altă parte, că finalităţile vizate, alternativ, de inculpat prin invocarea acestui temei de drept - achitarea sau reducerea pedepsei - nu pot fi realizate, întrucât ceea ce nu se poate obţine direct, sub incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi pct 14 C. proc. pen., nu poate fi obţinut nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prevăzut de pct. 17² (ambele de sub art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.).

În consecinţă, criticile formulate în recursul de faţă, subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. pct. 17² sau, respectiv, pct. 14 se apreciază a fi neîntemeiate.

Nici cererea de aplicare a art. 5 C. pen. (nou), referitor la aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului în privinţa individualizării pedepsei aplicată inculpatului nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Inculpatul a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă şi împrumutarea sub orice formă, de la societatea pe care o administrează cu o sumă superioară limitei prevăzute de lege, cu reţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepse care au fost reduse în condiţiile art. 76 lit. c) C. pen.

Înalta Curte constată că legea penală favorabilă inculpatului este legea veghe, legea sub imperiul căreia inculpatului i-au fost acordate circumstanţe atenuante judiciare care au avut drept consecinţă juridică reducerea pedepselor sub minimul special, circumstanţe care nu se mai regăsesc în noua lege, a cărei aplicare nu ar fi posibilă fiindcă, astfel, s-ar încălca principiul "neagravării situaţiei în propria cale de atac", ceea ce nu este permis.

Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 martie 2014.

Procesat de AM

← ICCJ. Decizia nr. 1048/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 109/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 103/2014. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 1046/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1048/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 109/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1094/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1115/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Recurs