ICCJ. Decizia nr. 1146/2014. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1146/2014
Dosar nr. 597/59/2013
Şedinţa publică din 31 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 236/PI din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 461 C. proc. pen., s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul S.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 597/59 din 7 iunie 2013, contestatorul S.I. a arătat că formulează contestaţie referitor la cheltuielile judiciare la care a fost obligat în Dosarul nr. 1514/59/2012.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare este un act abuziv, întrucât s-a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 15/PI din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, fără a se analiza motivele de nulitate pe care le-a invocat.
Analizând contestaţia la executare, prin prisma dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., „Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.”
Prin contestaţie la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă şi intrată în puterea lucrului judecat.
Prin contestaţie la executare întemeiată pe aceste dispoziţii, instanţa este abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal şi nu modul de soluţionare a cauzei.
S-a constatat că, în speţă obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat s-a dispus prin hotărâri cu caracter definitiv, o eventuală cale extraordinară de atac nu împiedică executarea acestora şi, mai mult, contestatorul a depus la dosar copia chitanţei cu care a achitat cheltuielile judiciare în data de 17 septembrie 2013.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, la data de 6 noiembrie 2013 a formulat declaraţie de recurs numitul V.I., în calitate de „mandatar oficial notarial” al contestatorului S.I.
La termenul de judecată din 30 martie 2014, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la împrejurarea că acesta a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală în cauză.
Analizând excepţia invocată, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul, fiind o manifestare procesuală reglementată de C. proc. pen., ca orice astfel de manifestare, pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie obiectiv încuviinţat de lege;
b) să aibă pertinenţă funcţională, adică să răspundă funcţional scopului atribuit de lege;
c) persoana care a declarat recursul să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de atac;
Or, în prezenta cauză, tocmai această ultimă condiţie de admisibilitate lipseşte.
Astfel, deşi numitul V.I. a formulat declaraţie de recurs susţinând că are calitatea de mandatar al contestatorului S.I., acesta nu a făcut dovada existenţei unui mandat special dat de contestator, în formă autentică, pentru declararea căii de atac a recursului, iar în prezenta cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3852 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.I., prin mandatar V.I.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.I., prin mandatar V.I., împotriva sentinţei penale nr. 236/PI din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1152/2014. Penal → |
|---|
