ICCJ. Decizia nr. 1152/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1152/2014
Dosar nr. 2167/103/2013
Şedinţa publică din 1 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 67/P din 12 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul penal nr. 2167/103/2013 s-a dispus condamnarea inculpatului T.G., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174-art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 176 alin. (1) C. pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.
În temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), alin. (2) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe toată durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 22 februarie 2013 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe 12 iunie 2013.
S-a constatat că succesorul legal al victimei T.G.A., respectiv partea vătămată T.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul de Avocaţi Neamţ.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală şi primă instanţă de fond.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ din 9 aprilie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpatului T.G., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., aflat în stare de arest preventive, constând în aceea că, în data de 21 februarie 2013, în timp ce se afla cu victima la domiciliul comun din comuna P., judeţul Neamţ, a lovit cu pumnii şi cu picioarele pe tatăl său T.G.A., aplicându-i mai multe lovituri cauzând astfel acestuia leziuni, care la scurt timp după exercitarea violenţelor au condus la decesul acestuia faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzute de art. 174-art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Prin încheierea de şedinţă din 15 mai 2013, a fost admisă cererea inculpatului T.G. de judecare a cauzei în procedura simplificată, conform cadrului legal stabilit prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., acesta, arătând în declaraţia sa că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a mai solicita administrarea de probe în cercetarea judecătorească.
Analizând probele administrate în urmărirea penală, respectiv: - proces-verbal de cercetare la faţa locului; - planşă fotografică, anexă a procesului-verbal; - fişă de constatări preliminare; - raport medico-legal de necropsie; - planşă fotografică, anexă a raportului medico-legal de necropsie; - raport medico-legal de expertiză psihiatrică; - declaraţii martori; - declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului în urmărirea penală şi în instanţă, precum şi susţinerile părţilor, s-a reţinut că inculpatul T.G. a locuit în comuna P., judeţul Neamţ, într-un imobil de locuit al părinţilor săi, T.G.A. şi T.A., împreună cu fratele său T.C.
Ca împrejurări având relevanţă în contextul prealabil care a condus la comiterea faptei de omor de către inculpat, Tribunalul a reţinut că, din căsătoria victimei T.G.A. cu soţia sa T.A., au rezultat 6 copii. La vârsta de 9 ani, inculpatul a fost trimis la un cămin pentru copii, mai precis o şcoală ajutătoare la Târgu-Neamţ, apoi la Râmnicu-Sărat, unde a rămas până în clasa a IX-a, împrejurare care l-a determinat pe acesta să aibă o conduită ostilă faţă de părinţii săi. În mai multe rânduri, inculpatul i-a reproşat tatălui său, T.G.A. acest fapt că l-a îndepărtat de membrii familiei sale, cu atât mai mult cu cât acest gest a fost unul singular, adică numai faţă de persoana sa.
Aceste discuţii contradictorii repetate ale inculpatului cu tatăl său, victima T.G.A., a făcut ca relaţiile dintre tată şi fiu să se deterioreze în mod accentuat în timp, cu atât mai mult cu cât inculpatul după ce a ajuns în perioada adolescenţei a început să conştientizeze tot mai mult gestul părinţilor săi, ca fiind un gest de ostilitate faţă de persoana sa.
De asemenea, aceste conflicte repetate dintre tată şi fiu au avut loc ulterior, pe fondul consumului de alcool, iar de aproximativ 3-4 ani de zile victima a fost cea care îl lovea pe inculpat în urma discuţiilor contradictorii, astfel încât pentru mamă, T.A., a fost tot mai dificil să menţină un echilibru în familie.
În acelaşi timp, pentru faptul că T.A. a intervenit în favoarea fiului său, T.G., victima a ajuns la un moment dat, să-i reproşeze soţiei sale că întreţine relaţii sexuale cu fiul său, atitudine care a agravat şi a deteriorat în mod ireversibil relaţiile dintre victimă şi inculpat.
În contextul acestor împrejurări, de nenumărate ori inculpatul şi victima s-au lovit reciproc, această stare conflictuală permanentă dintre aceştia, fiind confirmată prin declaraţiile membrilor familiei.
În data de 2 februarie 2013, T.A., mama inculpatului a plecat la Sibiu la fiica sa „A.”, care era plecată în Italia, la rugămintea acesteia din urmă, iar în locuinţa comună din comuna P., judeţul Neamţ au rămas victima împreună cu inculpatul şi fratele acestuia, T.C.
După plecarea soţiei sale, victima T.G.A. a avut o atitudine de respingere a persoanei inculpatului, reproşându-i că nu lucrează şi că nu-şi câştigă existenţa.
În dimineaţa zilei de 21 februarie 2013, în jurul orelor 6:00 inculpatul a plecat de acasă într-un sat din apropiere, unde a vândut un cal cu suma de 550 RON. După aceea, inculpatul s-a întors în localitatea C., judeţul Neamţ, cu căruţa şi celălalt cal şi s-a oprit la un bar, unde a consumat băuturi alcoolice şi a pierdut toţi banii la jocuri de noroc.
Inculpatul s-a întors la domiciliul comun în jurul orelor 17:30, când a sesizat faptul că, fratele său T.C. împreună cu martorul P.I. descărcau saci cu rumeguş din maşina acestuia din urmă, în curtea casei. În acelaşi timp, inculpatul a sesizat faptul că tatăl său nu-i ajută la această activitate gospodărească, a mers în incinta imobilului unde locuiau şi i-a reproşat victimei că nu ajută la această activitate.
Pe fondul acestor discuţii şi reproşuri cei doi au început să se certe, şi ambii fiind sub influenţa consumului de alcool, conflictul dintre ei a degenerat. Inculpatul l-a lovit pe tatăl său, T.G.A. cu pumnul în figură, iar victima a căzut pe podeaua din bucătărie. În timp ce victima se afla în această poziţie, inculpatul a continuat să lovească pe tatăl său cu pumnii şi picioarele, aplicându-i mai multe lovituri cu o intensitate deosebită.
După exercitarea violenţelor, inculpatul a abandonat victima în poziţia în care se afla în bucătăria locuinţei şi a plecat de acasă cu căruţa cu calul la un bar din apropiere, unde a consumat băuturi alcoolice.
În momentul în care inculpatul s-a întors acasă, a constatat prezenţa unei ambulanţe la poarta casei, iar fratele său, T.C., i-a adus la cunoştinţă faptul că victima T.G.A. a decedat.
Astfel, cum rezultă din fişa de constatare preliminară din 22 februarie 2013 a Serviciului Judeţean de Medicină Legală Neamţ, precum şi a raportului medico-legal de necropsie din 22 februarie 2013, moartea victimei T.G.A. a fost violentă.
Cauza medicală a morţii de fost „traumatismului toracic, cu fracturi costale multiple bilaterale pe mai multe linii şi insuficienţă respiratorie acută consecutivă”.
Leziunile tanato-generatoare s-au produs în cadrul unui politraumatism, mai precis, traumatism cranio-cerebral şi facial, hemoragie subarahnoidă, traumatism al regiunii cervicale (fractura osului hioid), fractura corpului vertebrei „6”, fractură de stern, contuzie de pulmon drept, traumatism al membrelor superioare.
De asemenea, concluziile raportului medico-legal de necropsie sunt în sensul că între traumatismul toracic şi deces există legătură directă de cauzalitate şi necondiţionată, iar leziunile cranio-cerebrale şi faciale s-au putut produce prin loviri active multiple cu corp dur, precum şi prin lovire de suprafaţă dură şi comprimare.
În acelaşi timp, leziunile de la nivelul regiunii cervicale s-au putut produce prin comprimare cu mâinile, cădere şi lovire cu corp dur, iar leziunile toracice s-au putut produce prin comprimare sau lovire cu corp dur în timp ce victima se afla în decubit dorsal; în momentul decesului victima avea o alcoolemie de 1,80 gr. ‰.
În drept, fapta inculpatului T.G. de a lovi cu pumnii şi picioarele pe tatăl său, T.G.A., aplicându-i mai multe lovituri cu intensitate deosebită şi de a-i crea, astfel, leziuni, care la scurt timp după exercitarea violenţelor au condus la decesul acestuia, constituie infracţiunea de omor calificat, prevăzut de art. 174-art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
În adevăr, sub aspectul laturii obiective rezultă în mod evident că există raport de cauzalitate directă între agresiunile comise de către inculpatul T.G. cu pumnii şi picioarele asupra tatălui său, T.G.A., şi leziunile grave cauzate acestuia, care au determinat „traumatismul toracic, cu fracturi costale multiple bilaterale pe mai multe linii şi insuficienţă respiratorie acută consecutivă”, constatate prin raportul medico-legal de necropsie ca fiind cauza medicală directă a decesului victimei T.G.A., intervenită în scurt timp după consumarea agresiunilor.
În ce priveşte latura subiectivă, modul în care inculpatul a acţionat în mod material prin lovituri de intensitate repetate cu pumnii şi picioarele asupra victimei, dar şi starea puternic emoţională în care s-a aflat, inclusiv pe fondul consumului de alcool relevă că acesta a acţionat sub forma de vinovăţie a intenţiei indirecte în sensul că nu a urmărit să ucidă victima, însă faţă de organele vitale ale victimei care au fost vizate prin agresiunile comise, rezultă că acesta a prevăzut acest rezultat şi a acceptat posibilitatea producerii lui.
De asemenea, este relevant pentru mecanismul de formare a rezoluţiei infracţionale a inculpatului că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică al Institutului naţional de Medicină Legală „M.M.” Bucureşti, acesta prezintă o tulburare organică de personalitate cu manifestări antisociale şi comiţialitate anamnestică, în acelaşi timp având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Sub aspectul încadrării juridice, instanţa a reţinut ca fiind corecte motivele rechizitoriului prin care s-a reţinut că din cuprinsul cazierului judiciar al inculpatului, prin sentinţa penală nr. 39/1994 din 4 mai 1994, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 793/1994, acesta a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., infracţiune de violenţă care a fost săvârşită de către inculpat în stare de minoritate.
Analizând problema dacă infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în această cauză nu poate fi calificată ca infracţiune de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., în mod legal rechizitoriul constată că această încadrare juridică nu este justificată, având în vedere faptul că infracţiunea săvârşită în stare de minoritate nu este în măsură să constituie o agravantă atâta vreme cât, potrivit dispoziţiilor art. 38 C. pen., condamnările pentru astfel de fapte nu atrag nici măcar starea de recidivă.
Privind individualizarea judiciară a pedepsei care s-a aplicat inculpatului pentru fapta de tentativă de omor calificat, în cadrul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-au reţinut următoarele elemente: gradul de pericol social abstract al faptei configurat în principal prin limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textul sancţionator, respectiv pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani, reduse cu o treime prin beneficiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.: gradul de pericol social concret relativ mediu, dacă se are în vedere intensitatea loviturilor aplicate de inculpat în mod repetat cu pumnii şi picioare, dar şi că starea de conflict între părţi a fost determinată în principal de puternice sentimente de frustrare create inculpatului fiind faptului ruperii sale din mediul familiei la vârsta copilăriri, iar ulterior a fost potenţată şi de comportamentul victimei faţă de inculpat în cadrul domiciliului comun, aspecte confirmate pe deplin prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ; poziţia procesuală constant sinceră a inculpatului de recunoaştere şi de regret; săvârşirea faptei pe fondul consumului exagerat de alcool.
De asemenea, instanţa a constatat că există elemente care justifică reţinerea în beneficiul inculpatului circumstanţei atenuante personale în condiţiile art. 74 lit. c) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., privind reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere comportamentul şi poziţia procesuală constant sinceră şi corectă a sa pe tot parcursul procesului penal, iar antecedenţa penală a inculpatului astfel cum este consemnată în cazierul judiciar se plasează în perioada minorităţii inculpatului, de asemenea, vârsta tânără a inculpatului de 35 ani, implicarea inculpatului în activităţi lucrative în regim zilier şi suportul material şi moral din partea membrilor familiei, care sunt preocupaţi de situaţia cu care se confruntă inculpatul sub aspectul tratamentului penal, aspecte care sunt stabilite prin referatul de evaluare.
În latură civilă, s-a constatat că succesorul legal al victimei T.G.A., respectiv partea vătămată T.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul T.G.
Prin decizia penală nr. 194 din 26 noiembrie 2013 Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 67/P din 12 iunie 2013 pe care a desfiinţat-o, în parte, sub aspectul laturii penale, precum şi încheierea de şedinţă din 15 mai 2013, cu privire la dispoziţia de admitere a cererii de judecata în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen. şi, reţinând cauza spre rejudecare, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. c) şi art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpatul T.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. a fost dedusă arestarea preventivă de la 22 februarie 2013 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În temeiul art. 113 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, cât şi ale încheierii de şedinţă din data de 15 mai 2013.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen. coroborat cu art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat T.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 24 septembrie 2013 instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174-art. 175 lit. c), art. 176 lit. c) C. pen.
Pentru a proceda astfel instanţa de apel a avut în vedere că prin sentinţa penală nr. 39 din 4 mai 1994 a Tribunalului Neamţ, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar pentru aplicarea agravantei prevăzute de art. 176 lit. c) C. pen. „omorul săvârşit de o persoană care a mai comis un omor” nu este necesar ca omorul anterior să fie un omor consumat, antecedentul putând să fie şi o tentativă de omor.
Ca o consecinţă a acestei schimbări de încadrare juridică, instanţa a reţinut că nu mai pot fi aplicate dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în raport de faptul că infracţiunea de omor deosebit de grav este pedepsită cu detenţiunea pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii. S-a impus astfel administrarea de probatorii şi practic, pronunţarea unei noi soluţii pe latura penală, procedându-se la audierea inculpatului, a martorilor din lucrări şi a martorilor propuşi în apărare de către inculpat.
În urma analizei întreg probatoriului administrat, atât în faza de urmărire penală cât şi în mod nemijlocit de către instanţa de apel a reţinut că în seara zilei de 21 februarie 2013, la domiciliul comun din comuna P., judeţul Neamţ, pe fondul unor stări conflictuale anterioare şi a consumului de alcool, inculpatul T.G. şi-a lovit în mod repetat tatăl, victima T.G.A., cu pumnii şi picioarele în zone vitale ale corpului, producând victimei leziuni care au condus la decesul acesteia.
S-a invocat de către inculpat împrejurarea că victima obişnuia să aibă o atitudine agresivă faţă de membrii familiei, în special faţă de el şi de mama sa, respectiv soţia victimei, împrejurarea care a contribuit la escaladarea conflictului. A fost menţionată şi împrejurarea că de la vârsta de 9 ani inculpatul a fost îndepărtat de familie de către părinţii săi, fiind trimis la un cămin de copii din Târgu-Neamţ, apoi la o şcoală din Râmnicu-Sărat, aspect de natură să producă inculpatului o animozitate profundă faţă de tată şi care a fost confirmat de probele administrate.
Instanţa de apel a stabilirea, în drept, fapta inculpatului T.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174-art. 175 lit. c), art. 176 lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei ţinând cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanţele personale ale inculpatului, poziţia procesuală sinceră a acestuia pe întreg parcursul procesului penal, precum şi împrejurările legate de modul în care a fost tratat în copilărie de către părinţi, împrejurare de natură să constituie o circumstanţă atenuantă, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen., instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în cuantum sub minimul special, însă mai mare decât cea stabilită de către prima instanţă, având în vedere agravarea încadrării juridice a faptei.
Pe cale de consecinţă, având în vedere considerentele în urma cărora a fost reţinută în defavoarea inculpatului agravanta prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen., aspect care a determinat şi aplicarea unei pedepse mai mari decât cea stabilită de prima instanţă, apelul inculpatului, prin care se solicita diminuarea pedepsei, a fost respins şi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând, în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., casarea deciziei penale recurate, menţinerea încadrării juridice dată infracţiunii de prima instanţă şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la primul caz de casare invocat, cel prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanţa reţine că recurentul a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa şi, recunoscută de el, apreciind că nu se impunea reţinerea agravantei prevăzute de art. 176 lit. c) C. pen. întrucât condamnarea anterioară fusese pentru tentativă la omor, or agravanta se reţine numai în situaţia infracţiunii în formă consumată şi nicidecum în forma tentativei. Instanţa de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situaţia de fapt reţinută în speţă, ci norma de incriminare aplicabilă.
Astfel, se reţine că prevederile art. 176 lit. c) C. pen. se aplică în două situaţii şi anume: când există o hotărâre definitivă de condamnare anterioară pentru infracţiunea de omor în formă consumată sau de tentativă sau, când inculpatul este judecat în acelaşi dosar pentru infracţiuni de omor concurente, indiferent dacă prima este în formă consumată sau tentativă, inculpatul aflându-se în prima situaţie.
În speţa de faţă, se reţine că, inculpatul T.G., în data de 21 februarie 2013, în timp ce se afla cu tatăl său, T.G.A., la domiciliul comun din comuna P., judeţul Neamţ, l-a lovit pe acesta din urmă cu pumnii şi cu picioarele, cauzându-i leziuni, care la scurt timp după exercitarea violenţelor au condus la decesul acestuia.
De asemenea, instanţa mai are în vedere şi împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 39 din 4 mai 1994 a Tribunalului Neamţ, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Potrivit doctrinei penale, precum şi practicii judiciare a instanţei supreme, dispoziţiile art. 176 lit. c) C. pen. anterior sunt aplicabile şi în cazul în care inculpatul a mai săvârşit o tentativă la infracţiunea de omor, soluţie care se impune, pe de o parte, având în vedere dispoziţiile art. 144 C. pen. anterior, care arată că prin săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau tentativă (decizia penală nr. 552/1999 Curtea de Apel Bucureşti), precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice, iar, pe de altă parte, din punct de vedere al periculozităţii sociale a făptuitorului, nu există deosebiri esenţiale între cel ce comite o tentativă de omor, moartea persoanei neproducându-se datorită unor împrejurări independente de voinţa acestuia şi cel ce săvârşeşte un omor consumat, din moment ce, în ambele cazuri, sunt lezate relaţiile sociale ce ocrotesc dreptul la viaţă, ca valoare socială.
Chiar dacă prima condamnare pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat a avut loc în timpul minorităţii, instanţa constată că dispoziţiile art. 176 lit. c) C. pen. sunt incidente, întrucât prima condamnare, chiar dacă nu atrage recidiva, fiind incidente dispoziţiile art. 38 lit. a) C. pen. anterior, reprezintă un element circumstanţial care se referă la un antecedent al făptuitorului şi îl caracterizează ca deosebit de periculos.
Sub aceste aspecte se constată că instanţa de apel, având în vedere starea de fapt astfel cum a fost recunoscută de inculpat, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, a făcut o corectă încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului.
În această situaţie solicitarea acestuia de a fi judecat în porcedura simplificată prevăzută de art 3201 C. proc. pen. nu mai este posibilă, având în vedere împrejurarea că această procedură nu este incidenţă în cazul infracţiunilor sancţionate cu detenţiunea pe viaţă, conform art. 3201 alin. (7) teza ultimă C. proc. pen.
Faţă de cele arătate anterior, critica inculpatului este apreciată ca nefondată.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs constată că sub aspectul incriminării, infracţiunea de omor calificată, prevăzută de art. 174-art. 175 lit. c) raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în noul C. pen., se regăseşte în dispoziţiile art. 188 raportat art. 199 C. pen., sub aspect sancţionator limitele de pedeapsă fiind aceleaşi, ţinând cont de regimul sancţionator impus de art. 199 alin. (1) noul C. pen., respectiv majorarea maximului special al pedepsei cu o pătrime, adică maximul de 20 ani, stabilit pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 C. pen., se majorează cu o pătrime, ajungându-se, astfel, tot la un maxim de 25 ani.
Pe de altă parte, circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de apel în favoarea inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. anterior nu se mai regăsesc în noua incriminare. Cum circumstanţele fie atenuante, fie agravante nu pot fi analizate separat de incriminare şi sancţiune, instanţa constată că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior, care, deşi, sub aspect sancţionator prevede, pentru această infracţiune, o pedeapsă cu închisoarea între 15-25 ani, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, pedeapsa poate fi coborâtă până la 3 ani închisoare, conform art. 76 lit. a) C. pen. anterior, astfel că, sub aspectul minimului special al pedepsei, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen. anterior, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 194 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze de minori şi familie şi, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 februarie 2013 la 1 aprilie 2014.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 194 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze de minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 februarie 2013 la 1 aprilie2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1146/2014. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 118/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
