ICCJ. Decizia nr. 1160/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1160/2014
Dosar nr. 7687/97/2012
Şedinţa publică din 01 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7687/97/2012 a fost condamnat inculpatul N.D., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată P.G. Sprl Deva) şi la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată C.I.I., V.A.M.).
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b), c) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea dispozitivului sentinţei la rămânerea definitivă a acesteia O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 629/P/2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.D. pentru săvârşirea a două infracţiuni de refuz al administratorului de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar, în condiţiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele şi informaţiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din acelaşi act normativ, fapte prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, reţinându-se şi incidenţa disp. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul N.D., în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria şi SC D. SRL Deva, după declanşarea procedurii insolvenţei cu privire la ambele societăţi şi numirea lichidatorilor judiciari, a refuzat să predea lichidatorilor judiciari evidenţele contabile ale celor două societăţi, deşi avea obligaţia legală de a preda respectivele documente iar acestea i-au fost solicitate în mod repetat de către lichidatori.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că inculpatul N.D. a fost ultimul administrator al SC B. SRL Simeria şi SC D. SRL Deva (fila 33 şi urm., 43 şi urm. dosar u.p.- extrase din O.R.C.).
Prin sentinţa nr. 500/S din 31 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de SC B. SRL Simeria şi a fost numit administrator judiciar P.G. Sprl Deva.
Prin sentinţa nr. 1307/S din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de SC D. SRL Deva şi a fost numit administrator judiciar C.I.I., V.A.
Instanţa a constatat că după deschiderea procedurii insolvenţei faţă de cele două societăţi comerciale, ambii lichidatori judiciari au solicitat inculpatului N.D. predarea evidenţelor contabile ale societăţilor respective, în vederea continuării procedurii falimentului. La dosarul de urmărire penală se află copiile documentelor care atestă expedierea cererilor prin poştă (filele 13, 16, 21, 24 dosar u.p.).
Inculpatul N.D. nu s-a conformat obligaţiei de a preda documentele contabile, în acest mod blocând continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor de către creditorii celor două societăţi comerciale, cu rea - credinţă.
Nici în cursul urmăririi penale, inculpatul nu s-a conformat obligaţiei de a preda documentele contabile.
În cursul judecăţii, deşi instanţa a acordat mai multe termene de judecată şi a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului posibilitatea predării documentelor şi în această fază (întrucât inculpatul nu a fost prezent niciodată in faţa instanţei), inculpatul nu a predat niciun document contabil către lichidatorii judiciari, deşi prin apărătorul ales şi-a exprimat intenţia de a se conforma obligaţiei de predare a actelor.
Instanţa a apreciat ca fiind probat mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul N.D. a săvârşit infracţiunea de refuz al administratorului de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar, în condiţiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele şi informaţiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din acelaşi act normativ, faptă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanţă la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC B. SRL Simeria, a refuzat predarea documentelor contabile către lichidator.
De asemenea, s-a reţinut că Inculpatul a săvârşit o a doua infracţiune de refuz al administratorului de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar, în condiţiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele şi informaţiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din acelaşi act normativ, faptă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând in aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanţă la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC D. SRL Deva, a refuzat predarea documentelor contabile către lichidator.
Pentru cele două fapte reţinute mai sus, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la câte 1 (un) an închisoare cu executare în detenţie.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., împrejurarea că inculpatul a săvârşit faptele deduse judecăţii după ce, anterior, a fost sancţionat administrativ cu amendă pentru fapte săvârşite tot in calitate de administrator al unor societăţi comerciale, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi infracţiuni la Legea cecului.
S-a avut în vedere şi faptul că inculpatul nu s-a prezentat niciodată în faţa instanţei de judecată, a încercat să tergiverseze judecarea cauzei prin cereri succesive de amânare, mai mult, a formulat apărări mincinoase, care au condus de asemenea la amânarea cauzei. Mai exact, inculpatul a invocat împrejurarea că documentele contabile ce fac obiectul dosarului ar fi fost ridicate de organele de urmărire penală şi s-ar fi aflat ataşate la Dosarul de urmărire penală nr. 997/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, însă procedând la analizarea lui, s-a constatat că nu conţine niciun document contabil în original, toate documentele fiind ridicate în copie xerox. Mai mult, niciunul din documente nu se referă în vreun fel la SC B. SRL Simeria.
Instanţa a reţinut că, din moment ce documentele au fost ridicate de la inculpat, acesta cunoştea cu certitudine că în respectivul dosar de urmărire penală nu au fost ridicate documente contabile în original, ci numai copii, nerelevante juridic, însă a solicitat totuşi ataşarea dosarului pentru a tergiversa soluţionarea cauzei.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatului fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.
Apreciind că inculpatul este nedemn de a fi ales în funcţii publice şi de a exercita funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat, instanţa i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
De asemenea, constatând că inculpatul a folosit calitatea de administrator al celor două societăţi comerciale pentru a săvârşi infracţiunile pentru care va fi condamnat, instanţa a aplicat acestuia şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă ce include şi cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale.
Prin Decizia penală nr. 135/VA din 09 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 61 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7687/97/2012, a desfiinţat sentinţa penală numai sub aspectul omisiunii primei instanţe de a dispune comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului N.D., A.J.F.P. Hunedoara în vederea înscrierii acesteia în cazierul fiscal şi rejudecând, în baza art. 2, art. 4 şi art. 6 alin. (1) lit a din O.G. nr. 75/2001 modificată prin Legea nr. 146/2005 a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii penale de condamnare a inculpatului N.D., la rămânerea ei definitivă, A.J.F.P. a judeţului Hunedoara pentru înscrierea ei cazierul fiscal.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, iar inculpatul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, bazată pe mijloacele de probă administrate în ambele faze procesuale, rezultând că inculpatul, în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria şi SC D. SRL Deva, a refuzat să pună la dispoziţia lichidatorilor judiciari documentele societăţii, deşi a fost notificat în acest sens în datele de 19 aprilie 2011 şi 30 noiembrie 2011, săvârşind în acest mod două infracţiuni, fiecare prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006. Inculpatul, încă din faza de urmărire penală, a recunoscut că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica documentele societăţilor celor doi lichidatori. Audiat de către instanţa de apel, inculpatul a recunoscut că a fost notificat de cei doi lichidatori în vederea predării documentelor, justificând neîndeplinirea obligaţiei în privinţa SC B. SRL prin faptul că nu a desfăşurat nicio activitate comercială, iar, în privinţa SC D. SRL prin faptul că aştepta finalizarea procedurii de executare silită declanşată asupra bunurilor societăţii, în vederea obţinerii sumelor de bani pentru a-şi achita datoriile şi a continua activitatea firmei.
În acord cu instanţa de fond, Curtea a apreciat că vinovăţia inculpatului în săvârşirea celor două infracţiuni prevăzute fiecare de art. 147 din Legea nr. 85/2006, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Reţinând existenţa infracţiunilor şi vinovăţia inculpatului N.D. în comiterea acestora, instanţa de fond a dispus în mod legal şi temeinic condamnarea acestuia, stabilind pentru fiecare infracţiune pedeapsa de 1 an închisoare.
Curtea a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen., pentru a se putea dispune achitarea inculpatului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, astfel cum a solicitat apărătorul acestuia în susţinerea apelului. Inculpatul a ignorat în mod repetat dispoziţiile legale care prevăd obligaţia de a preda lichidatorilor judiciari documentele societăţilor faţă de care s-a deschis procedura de insolvenţă şi nu a înţeles să se conformeze nici după momentul audierii de către organele de urmărire penală, deşi şi-a luat angajamentul în acest sens. De asemenea este relevant faptul că inculpatului i-au mai fost aplicate sancţiuni administrative pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 841 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (fila 27 dup), aspect care nu l-a determinat să adopte o conduită conformă normelor sociale, reiterând comportamentul infracţional prin săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii în prezenta cauză. Or, în aceste condiţii, coroborat cu atitudinea procesuală necorespunzătoare a inculpatului, este cert că nu se poate aprecia că faptele săvârşite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni şi că aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ ar fi suficientă pentru sancţionarea şi reeducarea acestuia.
În privinţa apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Curtea a constatat că acesta este întemeiat doar în privinţa omisiunii instanţei de fond de a dispune comunicarea dispozitivului hotărârii în momentul rămânerii definitive organului fiscal în vederea înscrierii în cazierul fiscal. Din coroborarea dispoziţiilor art. 2, art. 4 şi art. 6 alin. (1) lit. a din O.G. nr. 75/2001, modificată prin Legea nr. 146/2005, rezultă obligaţia comunicării către organul fiscal a dispozitivului hotărârii în cazul condamnării pentru infracţiuni care privesc disciplina financiară pentru înscrierea în cazierul fiscal, motiv pentru care apelul formulat va fi admis, hotărârea instanţei de fond urmând a fi reformată sub acest aspect.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor (motiv de apel care s-a impus a fi analizat chiar dacă nu a fost susţinut de procurorul de şedinţă), Curtea a apreciat că raportat la împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile, la aspectele care caracterizează persoana inculpatului care a fost sancţionat administrativ anterior pentru comiterea altor infracţiuni, precum şi la conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului, stabilirea pedepsei de 1 an închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 săvârşite de inculpatul N.D., cu dispunerea executării în regim de detenţie a pedepsei rezultante, este suficientă pentru atingerea scopului sancţionator şi preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. împrejurarea că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 51 din 08 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în Dosar nr. 111/97/2012, nu a putut fi avută în vedere de instanţa de fond la individualizarea judiciară a pedepselor, având în vedere că această hotărâre a fost pronunţată în data de 08 martie 2013, nefiind definitivă nici în prezent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.D., în principal invocând, în principal, împrejurarea că faptele reţinute în sarcina sa au fost dezincriminate, prin dispoziţiile art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012, noul C. pen. sancţionând în art. 271 alin. (2) numai fapta administratorului de a nu preda judecătorului sindic, nu şi lichidatorului judiciar, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute şi care i-au fost solicitate.
În subsidiar, a fost susţinut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu motivarea că, în mod greşit instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen., fapta inculpatului, prin conţinutul ei concret, neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Deşi la data judecării cauzei este în vigoare noul C. proc. pen. iar recursul nu mai este o cale ordinară de atac, instanţa reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, reţinându-se în sarcina acestuia că, în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria şi SC D. SRL Deva, după declanşarea procedurii insolvenţei cu privire la ambele societăţi şi numirea lichidatorilor judiciari, a refuzat să predea lichidatorilor judiciari evidenţele contabile ale celor două societăţi, deşi avea obligaţia legală de a preda respectivele documente iar acestea i-au fost solicitate în mod repetat de către lichidatori.
În cauză, de la data pronunţării deciziei din apel, 9 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului, a intrat în vigoare noul C. pen. dar şi Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care în art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 prevede în mod expres că articolele 143 - 148 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, se abrogă.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să analizeze influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta, astfel cum a fost reţinută, mai este incriminată de legea nouă.
Conform art. 147 din Legea nr. 85/2006, constituia infracţiune şi se pedepsea cu închisoarea de la un an la 3 ani sau cu amendă refuzul debitorului persoana fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35 (în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1)), documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) sau împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă.
Textul a fost preluat de art. 271 din noul C. pen., potrivit căruia, constituie infracţiunea de obstrucţionarea justiţiei, fapta persoanei care, fiind atenţionată asupra consecinţelor faptei sale:
a) Împiedică, fără drept organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b) Refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei de judecată sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze.
Infracţiunea face parte din Titlul IV al C. pen., Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, având ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Astfel cum se observă, spre deosebire de reglementarea din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile C. pen. vizează exclusiv situaţia în care refuzul de a pune la dispoziţie documentaţia este urmarea unei cereri din partea judecătorului sindic, nu şi a administratorului judiciar sau lichidatorului.
Pentru a verifica dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare, urmează a se analiza dacă fapta inculpatului se poate circumscrie unei alte incriminări, respectiv infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen., aşa cum s-a susţinut de către Ministerul Public.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. constituie abuz în serviciu fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, textul aplicându-se, potrivit art. 308 alin. (1) C.pen şi faptelor săvârşite de către sau î legătură cu persoanelor care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175 alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Înalta Curte constată că refuzul de a pune la dispoziţia judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele legale solicitate prevăzută în Legea nr. 85/2006 avea ca obiect juridic special relaţiile sociale privind normala desfăşurare a procedurii insolvenţei, în mod adiacent ocrotind interesele creditorilor.
Ca atare, infracţiunea era tot o infracţiune contra înfăptuirii justiţie în procedura insolvenţei, şi nu o infracţiune de serviciu.
Incriminarea viza, ca de altfel şi cea din art. 271 C. pen., strict comportamentul debitorului persoana fizică, al administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al debitorului în cadrul unei proceduri judiciare, şi nu în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu. Ca atare, prin faptă nu se aducea atingere şi relaţiilor sociale de serviciu ce impun ca orice funcţionar să-şi îndeplinească atribuţiile conform statului şi normelor legale ce-i reglementează activitatea.
Aşadar, infracţiunea de abuz în serviciu nu avea caracter subsidiar în raport cu cea din art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar în prezent, faptele rămase în afara dispoziţiilor art. 271 C:pen., respectiv refuzul debitorului de a pune la dispoziţie administratorului judiciar sau lichidatorului actele solicitate, nu se pot circumscrie Infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen.
Totodată, se constată că textul abrogat expres prin Legea nr. 187/2012 nu poate fi acoperit, pentru celelelate variante ale sale nepreluate de infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei, de o altă incriminare, în afara celei analizate anterior.
Ca atare, instanţa de recurs reţine incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. conform cu care „dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii".
Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în totalitate decizia şi sentinţa penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoare şi, în rejudecare, conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, va achita inculpatul N.D. pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în totalitate decizia şi sentinţa penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoare şi rejudecând:
Conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, achită inculpatul N.D. pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se plăteşte, din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, 01 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3031/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1173/2014. Penal → |
|---|
