ICCJ. Decizia nr. 1235/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1235/2014

Dosar nr. 5137/87/2012

Şedinţa publică din 8 aprilie 2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83 din 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 332 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Au fost respinse cererile formulate de- apărătorii inculpaţilor de restituire a cauzei la procuror, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de încăierare, precum şi de declinare a cauzei în favoarea instanţei competente material să judece o astfel de infracţiune.

A fost respinsă cererea formulată de apărătorul inculpatului B.G. cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.

A fost admisă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., în cazul inculpatului B.G., în infracţiunile prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G., domiciliat în com. Gălăteni, sat. Bâscoveni, Teleorman, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) - art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c şi alin. (2) - art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A., mecanic la SC G.S. SRL Bucureşti, domiciliat în comuna Gălăteni, sat. Bâscoveni, Teleorman, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 (două) luni.

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c şi alin. (2), art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare.

Au fost interzise inculpaţilor B.G. şi B.A. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de câte 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de S.J.U. Alexandria şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către această parte a sumei de 5.699,98 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată D.I., precum şi la plata dobânzii şi penalităţilor de întârziere aferente debitului, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului.

A fost admisă acţiunea formulată de S.J.A. Teleorman şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către aceasta a sumei de 380 lei, cu titlu de cheltuieli de transport, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a sentinţei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.I.N. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata către acesta a sumei de 1.828 lei cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 800 lei fiecare.

În fapt, s-a reţinut că inculpaţii B.A. şi B.G. (veri) şi partea vătămată D.I.N. locuiesc în satul Bîscoveni, com. Gălețeni, acesta din urmă având locuinţa vis-a vis de cea a inculpatului B.G.. între cei doi nu au existat anterior datei de 21 mai 2011 certuri serioase, însă din depoziţiile martorilor a rezultat că, atât D., cât şi B. sunt cunoscuţi în sat ca fiind persoane violente.

În seara zilei de 21 mai 2011, inculpaţii B.A. şi B.G. (veri) au mers în jurul orei 21-22, la barul din sat, aparţinând SC E. SRL, unde vânzătoare este martora R.E.I. În barul respectiv se afla şi partea vătămată D.I.N., cei trei consumând împreună alcool.

La un moment dat, între partea vătămată şi inculpatul B.A., au apărut discuţii în contradictoriu referitoare la nişte fotografii care îl surprindeau pe şeful acestuia, inculpatul negând că în acele fotografii s-ar afla imaginea şefului său. Conform declaraţiei date de martora R., partea vătămată a părăsit localul, lăsându-i pe inculpaţi la masă, în jurul orei 23, fără a da impresia că ar fi supărată pe aceştia.

Fiind ora de închidere a barului, în jurul orei 23,15 au părăsit localul şi inculpaţii, plecând împreună cu alte persoane, printre care M.C., C.V.I., C.D.G.

În jurul aceleaşi ore, către bar, s-au îndreptat partea vătămată M.M.D. însoţit de R.S., care sărbătoreau în familie (cu martorii R.F., R.l. ş.a.) un eveniment şi doreau să cumpere bere. In apropiere de bar (la 30 m), s-au întâlnit cu inculpaţii şi martorii M.C., C.V.I., C.D.G., martorul R. întrebându-i dacă la bar este deschis. I s-a răspuns de către martorul C.D. că „nu este" şi să se grăbească, cei doi continuându-şi drumul către bar.

Faptul că martorul R.S. şi partea vătămată M.M. au ajuns la barul respectiv fără să fie loviţi de vreo persoană, rezultă atât din declaraţiile acestora cât şi din cea a martorei Raicu, care confirmă că cei doi au venit la bar, ea a mers după băutură, iar când s-a întors l-a văzut doar pe R.S., care era căzut la sol şi prezenta urme vizibile de lovituri. Martora a mai arătat că nu cunoaşte cine l-a lovit pe R., însă a auzit afară gălăgie, ce provenea de la mai multe persoane. Martora a fost cea care „l-a adăpostit" pe R.S. în incinta barului, timp în care M.M., lovit şi el de aceleaşi persoane, a mers la locuinţa lui R.S., pentru a anunţa familia acestuia.

Aşa cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate M.M.D., a martorului R.S., dar şi a martorilor R.F., R.J. (persoane care i-au văzut pe cei doi loviţi, cu urme de sânge la nivelul capului, şi care au fost informaţi de victime imediat după lovire, despre persoanele care i-au agresat) cei care i-au lovit au fost inculpaţii B.A., B.G. şi martorii M.C., C.V.I., C.D.G. (faţă de aceştia dispunându-se prin actul de sesizare scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ).

Prin urmare, deşi inculpaţii au negat lovirea părţii vătămate M.M.D., confirmând doar că s-au întâlnit cu aceştia, fără a purta vreo discuţie cu ei, la dosar sunt probe, că inculpaţii sunt autorii faptei de lovire. Faptul că inculpaţii ascund adevărul rezultă şi din depoziţia martorei B.A. (mama inculpatului B.) care a afirmat că are cunoştinţă de la fiul ei că, în seara zilei de 21 mai 2013, inculpaţii s-au întâlnit cu M.M., împrejurare în care B. i-a spus să „nu mai pună pe el un aparat cu electroşocuri, că-i este frică (fila 82, dosar urm. penală, fila 121, dosar instanţă).

Cu privire la lovirea martorului R.S. în împrejurarea arătată mai sus, acesta a afirmat că a văzut cum cei doi inculpaţi aveau asupra lor cuţite, fiind lovit de inculpatul B.A. cu mânerul unui cuţit, în timp ce inculpatul B. „i-a fluturat deasupra capului" un alt cuţit.

Fiind informată de M.M. că soţul ei (R.S.) a fost lovit de inculpaţi şi de alte persoane, martora R.F. (care locuieşte la o distanţă mică de cea a părţii vătămate D.) a plecat după soţul său, strigând după ajutor.

Strigătul de ajutor al martorei a fost auzit de martora D.A. (soţia părţii vătămate D., care se afla în locuinţă) care i-a cerut soţului său să meargă afară pentru a vedea ce se întâmplă.

Faptul că martora se manifesta gălăgios este recunoscut şi de inculpaţi, aceştia percepând-o (neîntemeiat) pe martoră ca fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit declaraţiei date de martoră (fila 96, dosar instanţă), în drum spre bar s-a întâlnit cu inculpaţii, B. strigându-i „ce ai nebuno, că te tai şi pe tine", împrejurare în care a observat la acesta un cuţit. Martora a precizat că pe drum nu mai erau la acel moment alte persoane, iar ea şi-a continuat drumul către bar, pentru a-şi lua soţul lovit.

După plecarea martorei, în faţa porţii au ieşit partea vătămată D. şi soţia acestuia, martora D.A., care a rămas în dreptul porţii locuinţei sale. Partea vătămată D. a mers însă către cei doi inculpaţi (în faţă se afla B., fiind urmat de B.), strigându-le „cine vă credeţi vol, de vă luaţi de lumea din sat". Crezând că inculpatul B. vrea să-l lovească, partea vătămată a lovit prima cu pumnul pe acesta, împrejurare în care B.G. a căzut la sol.

Potrivit declaraţiei iniţiale date de partea vătămată, imediat după această lovitură, a simţit în zona coastei stângi „ceva cald", pierzându-şi cunoştinţa. La aceea dată (06 iunie 2011, fila 2, dosar urmărire penală) acesta a indicat pe B.G. ca fiind persoana care l-ar fi lovit cu cuţitul, provocându-i o rană deschisă. A susţinut totodată că, în aceeaşi împrejurare a fost lovit cu pumnii şi picioarele de inculpatul B.A.

Ulterior, în instanţă, partea vătămată a precizat că persoana care 1-a înjunghiat a fost inculpatul B.A., întrucât acesta se afla în spatele lui B., timp în care acesta din urmă se afla căzut la sol, aşa încât presupune că nu avea cum să-l lovească. A adăugat că şi-a format această convingere şi după ce a stat de vorbă cu soţia sa, martor ocular.

Ascultată, martora D.A. a declarat că, deşi s-a aflat la o distanţă mică de locul faptei şi nu a văzut cuţite la inculpaţi, consideră că cel care l-a înjunghiat pe soţul său este inculpatul B., inculpatul B. lovindu-l, în aceeaşi împrejurare, cu pumnii şi picioarele. Martora a mai susţinut (fapt confirmat de partea vătămată şi de martorii R.C. şi D.M. - fiica părţii vătămate), că după înjunghierea părţii vătămate, petrecută în drum, inculpaţii au târât-o pe aceasta în curtea locuinţei inculpatului B.G., unde au continuat să o lovească.

Faptul că partea vătămată D. s-a aflat în curtea locuinţei inculpatului B., este susţinut şi de martora B.A. (mama inculpatului B.), însă aceasta susţine că partea vătămată a intrat de bună voie în curtea locuinţei sale, cu scopul de a-i bate pe inculpaţi, fapt de altfel nedemonstrat.

Alarmată de faptul că soţul ei este lovit de inculpaţi şi se află în curtea locuinţei inculpatului B., martora D.A. i-a cerut fiicei sale, martora D.M., să cheme ajutoare. La faţa locului a sosit mai întâi R.C. (cumnatul părţii vătămate D.), care împreună cu martora D.A. au mers în curtea locuinţei inculpatului B., de unde l-au luat pe D.I.N. Potrivit declaraţiei date de acest martor (fila 76, 79) a mers în curtea lui B. pentru a-l lua pe D., observând că acesta se afla în poziţia „ghemuit", era tăiat la nivelul abdomenului şi în stare de inconştienţă, iar cei doi inculpaţi îl loveau cu o bâtă. în aceea împrejurare, pentru a putea să-l ia pe D., l-a lovit pe inculpatul B. în timp ce inculpatul B. l-a ameninţat cu o coasă să părăsească curtea locuinţei.

Faptul că partea vătămată se prezenta într-o stare gravă (inconştient) rezultă şi din depoziţia martorului D.V. (fila 72, 97) sosit şi el la faţa locului (fiind anunţat de martora D.M.), după venirea primului echipaj de poliţie.

Potrivit declaraţiei martorului N.G., agent şef Post Poliţie Găleteni (fila 93, dosar urm. penală, fila 116, dosar instanţă), s-a prezentat la faţa locului în urma unui apel de urgenţă primit în jurul orei 00,00 a zilei de 22 mai 2011, prin care se reclama faptul că D.I.N. a fost lovit la locuinţa acestuia l-a observat pe D., care prezenta o plagă la nivelul abdomenului, dar era conştient, spunându-i că a fost înjunghiat de B.G. (aşa cum a declarat şi partea vătămată în prima declaraţie). Tot atunci a observat că inculpaţii se aflau în curtea inculpatului B. şi se manifestau agresiv, aducând ameninţări familiei D. şi având o atitudine necorespunzătoare la adresa poliţistului, spunându-i „ce caută acolo". Martorul i-a perceput pe cei doi ca fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi a solicitat ajutorului unui alt echipaj de poliţie. La faţa locului, s-a deplasat o echipă de patrulare mixtă (formată din jandarmi şi poliţişti).

De menţionat că nu s-a întocmit niciun act de aceste organe cu privire la prezenţa lor la faţa locului.

Ulterior, inculpaţii au fost duşi la Postul de Poliţie Găleteni, unde au refuzat să de-a declaraţii, aspect susţinut de martorul N.G. Nu există un proces verbal cu privire la imposibilitatea luării declaraţiilor ori a refuzului exprimat de inculpaţi în acest sens.

Potrivit declaraţiei date de poliţistul N., inculpaţii nu prezentau la aceea dată, urme vizibile de lovire, cu excepţia inculpatului B. care avea la nivelul unui deget o plagă deschisă.

La fata locului au sosit, în urma solicitării făcute de familiile celor două părţi vătămate (filele 50,51, dosar instanţă) două ambulanţe, care au preluat pe cele două părţi vătămate, precum şi pe martorul R.S..

Din certificatul medico legal din 08 iunie 2011, întocmit de S.M.L. Teleorman şi foaia de observaţie clinică a Spitalului Judeţean Teleorman (fila 6, 23, dosar urm penală), rezultă că D.I.N. a fost internat la data de 22 mai 2011 până la 03 iunie 2011 cu diagnosticul : Hemoperitoneu masiv prin plagă înjunghiată flanc stâng. Anemie secundară. Traumatism cranio cervical cu pierderea cunoştinţei. S-a intervenit chirurgical la data de 23 mai 2011, practicându-se laparatomie exploratorie şi s-a evidenţiat lichid sanguinolent în cantitate mare în cavitatea peritoneală.

S-a concluzionat că leziunile de violenţă au fost produse prin lovire cu corp dur, tăietor, înţepător, pot data din 22 mai 2011. Au necesitat circa 25-30 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile prezentate au pus în primejdie viaţa victimei.

Ascultată în instanţă, partea vătămată D.I.N. a afirmat că agresiunea exercitată de cei doi inculpaţi are efecte negative şi în prezent, necesitând o nouă intervenţie chirurgicală. Acest fapt învederat de parte a fost probat cu depoziţia martorilor D.A. ş: R.F.

Partea vătămată M.M.D. s-a prezentat în dimineaţa zilei de 22 mai 2011 (ora 01,00) la I.N.M.L. Mina Minovici, fiindu-i eliberat certificatul medico-legal din 23 mai 2011, care concluzionează că: numitul M.M.D. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22 mai 2011 prin lovirea repetată cu corp dur, unele din acestea fiind produse prin lovire cu obiect dur de formă alungită. Au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii.

Constatările din actul medical confirmă susţinerea părţii vătămate M.M., care în declaraţiile date a precizat că a fost lovit de inculpaţi şi de alte persoane (identificate ca fiind martorii M.C., C.V.I., C.D.) cu un par.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor B.G. şi B.A. - care în seara zilei de 21/22 mai 2011, în jurul orei 23,30-24 au lovit (împreună cu martorii M.C., C.V.I., C.D.) pe partea vătămată M.M.D., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijire medicală - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe, în forma agravantă prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în cazul fiecăruia dintre inculpaţi.

Faptele aceloraşi inculpaţi - care, în noaptea de 21/22 mai 2011, după lovirea părţii vătămate M.M.D. şi în timp ce se aflau pe drumul public, în dreptul locuinţei părţii vătămate D.I.N., au exercitat în mod conjugat acte de violenţă fizică şi asupra acestei părţi vătămate, pe care au înjunghiat-o cu un cuţit în partea stângă a abdomenului (pentru care s-a intervenit chirurgical), creându-i astfel leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viata victimei - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

A fost apreciată ca nefondată apărarea inculpaţilor, în sensul de a se dispune achitarea pentru ambele infracţiuni, întrucât nu au comis faptele în raport de care sunt cercetaţi, iar martorii au fost subiectivi, motiv pentru care depoziţiile acestora nu au fost luate în considerare, întrucât, atât fapta de lovire a părţii vătămate M.M.D., cât şi fapta de tentativă la infracţiunea de omor sunt probate de depoziţiile martorilor oculari R.S. (în cazul lui M.) şi de D.A. (în cazul lui D.), dar şi de ceilalţi martori (nominalizaţi mai sus) ascultaţi atât de organul de urmărire penală, cât şi de instanţă, şi care au observat personal că victimele, erau lovite (în cazul lui D., înjunghiat). Depoziţiile martorilor se coroborează şi cu declaraţiile părţilor vătămate, precum şi cu actele medicale care constată existenţa leziunilor traumatice suferite de fiecare parte vătămată.

S-a arătat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, persoanele acuzate au „dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie". în înţelesul legii, „a proba lipsa lor de temeinicie" este un drept şi o obligaţie procesuală, care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informatic al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

Or, simpla negare a faptelor de inculpaţi şi prezentarea unei ipoteze faptice cu privire la modul de desfăşurare a evenirnentelor din seara de 21/22 mai 2011 care nu are un suport probator temeinic şi este lipsită de rezonabilitate, ipoteză aflată într-o contradicţie evidentă cu probele administrate în cauză, nu poate conduce la o soluţie de achitare, aşa cum s-a solicitat de apărarea inculpaţilor. Inculpaţii nu au adus nicio probă în apărare, iar prin depoziţia martorei B.A., mama inculpatului B., sunt relatate situaţii petrecute în curtea locuinţei acestuia şi care nu combat infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi.

S-a reţinut că nici susţinerea că martorii au fost subiectivi nu poate fi luată în considerare, atâta vreme cât depoziţiile martorilor se coroborează nu numai între ele, dar şi cu celelalte mijloace de probă administrate (acte medicale, declaraţii părţi vătămate).

Cât priveşte apărarea inculpatului B.A. că fapta de tentativă la infracţiunea de omor calificat nu putea fi comisă în speţa de faţă decât de o singură persoană, aşa încât în mod neîntemeiat s-a reţinut această infracţiune în sarcina ambilor inculpaţi, fiind apreciată de instanţa de fond, de asemenea ca nefondată, şi înlăturată, având în vedere atât doctrina şi jurisprudenţa (Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia penală, Decizia nr. 4739 din 23 septembrie 2004) au susţinut în mod constant că „dacă coinculpaţii au acţionat împreună lovind victima, atât înainte de a cădea la pământ, cât şi după aceea" în cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei de a ucide, chiar dacă viaţa persoanei a fost suprimată prin acţiunea exclusivă (individuală) a unuia dintre ei, omorul este comis în condiţiile coautorarului.

S-a reţinut că în speţă a rezultat că la data de 21/22 mai 2011 ambii inculpaţii au avut asupra lor cuţite (fiind observate de martorii R.S., R.F.), ambii au lovit partea vătămată, atât simultan cât şi concomitent (martorul R.C. a declarat că „am văzut pe partea vătămată D. în curtea inculpatului B., era căzut la sol, în poziţia ghemuit, tăiat şi în stare de inconştienţă, în timp ce ambii inculpaţi îl loveau", martora D.A. a declarat că după ce partea vătămată D. a fost înjunghiată în drum, a fost târâtă de cei doi inculpaţi în curtea locuinţei lui B. şi lovită de aceştia.

Prin urmare, s-a reţinut de instanţa de fond că activitatea celor doi inculpaţi s-a desfăşurat într-o unitate indivizibilă, iar rezultatul acestei activităţi strâns unite a constat în încercarea de a suprima viaţa victimei D.I.N., tocmai prin folosirea unui obiect apt să producă leziuni letale şi crearea de leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei (plagă înjunghiată flanc stâng de 3-4 cm, traumatism cranio cervical cu pierderea cunoştinţei, astfel cum sunt descrise în foaie de observaţie clinică şi certificatul medico legal, întocmite pe numele părţii vătămate D.I.N.).

Pentru faptele reţinute ca fiind dovedite, instanţa de fond a procedat la condamnarea inculpaţilor, iar la stabilirea pedepsei, în cadrul procesului de individualizare judiciară, în cazul fiecărui inculpat, au fost avute în vedere criteriile înscrise la art. 72 C. pen., raportate la particularităţile speţei şi persoana inculpaţilor, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor, modalitatea în care s-au săvârşit, sub influenţa băuturilor alcoolice şi prin folosirea unor obiecte apte să producă leziuni letale (cuţit), dar şi a altor obiecte (bâtă, în cazul lui M.M.), caracterul repetat al faptelor de lovire, intensitatea acestora (prin lovirea victimei D. i s-ă produs un traumatism cranio cervical cu pierderea cunoştinţei), culminând cu înjunghierea uneia din victime (a părţii vătămate D.), faptul că la lovirea părţii vătămate M.M.D. au participat mai multe persoane, aspect care atrage incidenţa art. 75 lit. a) C. pen., antecedenţa penală a inculpaţilor (inculpatul Boiangiu a mai fost condamnat anterior pentru fapte de violenţă -art. 182 C. pen., prin sentinţa penală nr. 13 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Videle, iar inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 490 din 25 noiembrie 2002 a aceleaşi instanţe şi în raport de care se află în stare de recidivă postexecutorie), de limitele de pedeapsă, văzând şi comportamentul inculpaţilor avut pe parcursul cercetării judecătoreşti, constând în prezentarea la termenele de judecată, au locuri de muncă în mun. Bucureşti, astfel cum a rezultat din declaraţiile acestora, inculpatul B. are doi copii minori, contribuind la creşterea şi educarea acestora, este cunoscut atât în comunitatea locală cât şi la locul de muncă ca o persoană cu un comportament bun şi manifestă disponibilitate pentru ajutarea semenilor şi implicarea la locul de muncă, aspecte relevate de caracterizările aflate la dosar (filele 130-134, dosar instanţă), au fost de acord cu recuperarea prejudiciului cauzat persoanelor prejudiciate în măsura în care la dosar sunt dovezi în acest sens, împrejurări pe care instanţa de fond le-a calificat, în raport cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. ca fiind circumstanţe atenuante ce au ca efect reducerea pedepsei sub limita minimului special.

Cu privire la latura civilă s-a constatat că s-au constituit părţi civile în condiţiile art. 15 C. proc. pen. S.J.U. Alexandria cu suma de 5.699, 78 lei - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată D.I.V., plus dobânzi şi penalităţi până la achitarea debitului şi Serviciul de Ambulanţă Teleorman cu suma de 380 lei - reprezentând cheltuieli de transport a victimelor D.I. şi M.M.D., conform fişelor de solicitare (aflate la filele 50-51).

Cu privire la aceste pretenţii, doar inculpatul B. a arătat că este de acord cu despăgubirea acestor părţi civile în cuantumul solicitat.

Având în vedere că sumele de bani solicitate de aceste părţi cu titlu de despăgubiri civile au fost justificate prin înscrisurile depuse la dosar, astfel cum au fost evidenţiate anterior şi din care a rezultat că acestea au fost prejudiciate în urma acţiunilor ilicite ale inculpaţilor, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ. în vigoare la data comiterii infracţiunilor, Tribunalul a dispus obligarea inculpaţilor la plata către părţile civile sus menţionate a sumelor de 5.699,78 lei, respectiv de 380 lei, precum şi a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere datorate cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, s-a constituit parte civilă conform art. 15 C. proc. pen. şi partea vătămată D.I.N., cu suma de 11.824, 7 lei, din care 10.000 lei cu titlu de daune morale, iar diferenţa fiind reprezentată de despăgubiri materiale, constând în diferenţa între salariul obţinut în perioada concediului medical şi cel cuvenit şi cheltuieli generate de procurarea medicamentelor, perfuzii, pansamente, alimente şi de deplasarea la spital.

S-a apreciat de instanţa de fond că despăgubirile materiale, în cuantum de 1.824 lei, au fost dovedite cu depoziţiile martorilor D.A. şi R.F. coroborate cu actele medicale şi înscrisurile aflate la filele 122-126, dosar instanţă, daunele materiale solicitate reprezentând cheltuieli legate de îngrijirea medicală şi alimentaţie în perioada refacerii sănătăţii după intervenţia chirurgicală, dar şi diferenţa de salariu pe care ar fi obţinut-o dacă nu era nevoit să uzeze de concediul medical.

S-a apreciat că suma cerută cu titlu de despăgubiri materiale ca fiind rezonabilă şi justificată, aşa încât a dispus obligarea inculpaţilor - în solidar - la repararea ei.

Cât priveşte daunele morale solicitate în cuantum de 10.000 lei, întrucât cuantumul acestora se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză atât pe plan fizic cât şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, modul în care a fost afectată situaţia familială şi profesională a victimei, s-a apreciat că prin acordarea sumei de 5.000 lei se asigură o despăgubire echitabilă şi rezonabilă a acestei părţi civile, evitându-se astfel o îmbogăţire fără just temei. S-au avut în vedere în acest sens şi împrejurările în care s-a iscat conflictul dintre părţi, faptul că victima D. a suferit o intervenţie chirurgicală pentru tratarea leziunilor create prin înjunghiere şi consecinţele ce decurg dintr-un astfel de act medical (repaus, evitare efort, suferinţe în plan fizic, dar şi psihic).

Întrucât partea civilă M.M.D. a formulat acţiunea civilă în procesul penal după citirea actului de sesizare, contrar prevederilor art. 15 C. proc. pen., iar inculpaţii nu au fost de acord cu despăgubirea acestei părţii, instanţa de fond a arătat că nu poate acorda despăgubirile solicitate către această parte. De altfel, s-a constatat că partea civilă M.M.D. nu a produs nicio probă în susţinerea pretenţiei de 60.000 lei cu titlu de daune morale, aşa încât cererea acestuia este şi nedovedită.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpaţii B.G. şi B.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ministerul Public a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., faţă de inculpatul B.A. şi nepronunţarea instanţei cu privire la acţiunea exercitată de partea civilă M.M.D.

Au fost extinse motive scrise de apel şi în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul B.G., în sensul că deşi în considerente, se arată că pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., instanţa va aplica o pedeapsă de 2 luni închisoare, în dispozitivul hotărârii atacate apare o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a mai susţinut că instanţa trebuia să stabilească pentru fiecare inculpat partea din cheltuielile de judecată pe care o datorează părţii civile D.I.N..

Inculpatul B.G. a criticat hotărârea instanţei de fond, sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru infracţiunea de tentativă la omor.

Inculpatul B.A. a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru greşita sa condamnare, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) sau art. 181 C. pen. - cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Prin Decizia penală nr. 266 din 31 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi inculpaţii B.G. şi B.A. împotriva sentinţei penale nr. 83 din 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 5137/87/2012.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) rap. la art. 75 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa închisorii de 2 (două) luni.

În baza art. 83 C. pen.,a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 13 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Videle definitivă prin neapelare şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată de 2 luni închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) ani.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 13 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Videle, definitivă prin: neapelare şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă de 7 ani şi o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani şi o lună închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A respins, ca nefondată, cererea de despăgubiri civile reprezentând daune materiale formulată de partea civilă M.M.D.

În baza art. 193 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumelor de câte 1.000 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă D.I.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reţinut că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi ulterior condamnarea în primă instanţă, au fost temeinic dovedite pe baza tuturor mijloacelor de probă adrninistrate, existenţa acestora rezultând fără dubiu, astfel că nu au fost primite cererile de achitare formulate de inculpatul B.G. în privinţa lovirii părţii vătămate M.M. - în sensul că nu a avut niciun aport la comiterea faptei şi nici pe aceea privind legitima apărare, fără a expune exhaustiv teoria, fiind de notorietate că atacul material, direct, imediat şi injust, trebuie să aibă aceeaşi forţă cu cel pe care doreşte să-l înlăture.

În ceea ce priveşte cererea de schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în lovire sau vătămare corporală reiterată de inculpatul B.A., s-a reţinut că nu poate fi primită, având în vedere evidenţa probelor administrate în cauză, din care rezultă modalitatea în care inculpaţii au lovit victimele, cu referire la situaţia de fapt şi la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză - din care rezultă că au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, anterior şi ulterior, înţepării părţii vătămate D.I. cu cuţitul.

S-a constatat că - în mod corect - instanţa de fond a admis cererea Parchetului, cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B.G., în sensul incidenţei prevederilor art. 37 alin. (1), lit. b) C. pen., faţă de condamnarea anterioară, însă, cu privire la inculpatul B.A., instanţa de fond nu a clarificat situaţia juridică a acestuia, fată de o condamnare suferită anterior.

S-a reţinut că aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 13 din data de 4 februarie 2010 a Judecătoriei Videle (Dosar nr. 1736/335/2009), sentinţă rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul B.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen., iar ca modalitate de executare stabilindu-se suspendarea condiţionată, potrivit art. 81 C. pen. pe un termen de încercare de 2 ani şi o lună.

În raport cu data săvârşirii faptei din cauza dedusă judecăţii (din 22 mai 2011), s-a constatat că inculpatul a comis această infracţiune în cursul termenului de încercare, astfel că, în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 83 C. pen., în ceea ce îl priveşte, iar faţă de această împrejurare, se impunea ca instanţa de fond să procedeze la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de o lună închisoare, pentru fiecare faptă reţinută în sarcina sa, şi să cumuleze pedeapsa anterioară cu fiecare din pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa în întregime.

S-a mai constatat că hotărârea apelată este nelegală şi sub aspectul nepronunţării instanţei de fond, cu privire la acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă M.M.D.

Astfel, s-a constatat că deşi în considerentele sentinţei. Tribunalul a reţinut că acţiunea civilă a fost formulată de această parte civilă în procesul penal după citirea acrului de sesizare, contrar prevederilor art. 15 C. proc. pen., că inculpaţii nu au fost de acord cu despăgubirea acestei părţi şi nu poate fi admisă, cu toate acestea, nici în minuta hotărârii şi nici în dispozitivul acesteia, instanţa nu a făcut nicio menţiune cu privire la acest aspect.

În acelaşi context, s-a apreciat că motivarea tribunalului este greşită în condiţiile în care în faza de urmărire penală (f. 15 - 16 d.u.p.), partea vătămată M.M.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi în raport de acest aspect, în cauză există constituire legală de parte civilă, astfel că prima instanţă trebuia să se pronunţe cu privire la acţiunea civilă exercitată de partea civilă M.M.D., în conformitate cu disp. art. 346 C. proc. pen.

Pe de altă parte, cu privire la inculpatul B.G., s-a constatat că în considerentele sentinţei, dar şi în minuta acesteia, s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 2 luni, pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., însă, în dispozitivul hotărârii atacate apare o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Constatând că au fost reţinute circumstanţe atenuante şi în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor calificat şi s-a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, s-a reţinut că este clară intenţia instanţei de fond de a reţine circumstanţe atenuante şi pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, însă pedeapsa de 2 ani închisoare pentru această faptă este limita maximă prevăzută de textul de lege, astfel că se impune casarea sentinţei instanţei de fond sub acest aspect şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare tuturor datelor reţinute.

Referitor la cel de-al doilea motiv extins de Ministerul Public, vizând cheltuielile judiciare, cu privire la care, în raport cu art. 193 raportat la art. 191 alin. (2) C. pen., instanţa trebuia să stabilească pentru fiecare inculpat partea din cheltuielile de judecată pe care o datorează părţii civile D.I.N., s-a constatat că şi acesta este întemeiat, întrucât instanţa de fond a obligat inculpaţii la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă D.I.N., fără a arăta suma ce trebuie suportată de fiecare inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpaţii B.A. şi B.G. au declarat recurs şi au solicitat achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior în temeiul cazului de casare prev. de art. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior, întrucât nu au fost reţinută starea de legitimă apărare prev. de art 44 C. pen. anterior.

Totodată, au solicitat aplicarea legii mai favorabile cu privire la infracţiunea prev. de art. 20, art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. anterior, arătând că aceasta se încadrează în infracţiunea prev. de art. 32 art. 188 C. pen. cu menţinerea art. 37 lit. b) C. pen. anterior si a circumstanţelor atenuante.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi B.G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate -pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 31 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 decembrie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept ( de legalitate);

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. .

Astfel, criticile recurenţilor inculpaţi prin care se tinde la achitarea acestora în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 lit. e) - nu pot fi subsumate (circumscrise) cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., potrivit cu care, casarea poate interveni "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii"; în realitate, apărarea tinde la o reapreciere a stării de fapt, prin reevaluarea probelor, solicitare care însă nu poate fi examinată din moment ce cazul de casare de la pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea şi modificarea de către instanţa de recurs, a situaţiei de fapt reţinută prin decizia instanţei de apel nu mai este posibilă.

Criticile formulate, privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. fapta nu a fost săvârşită de inculpat - şi în subsidiar art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior - există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei - exced cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 3859 C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Prin urmare, critica inculpaţilor se referă la aspecte de fapt, astfel că nu poate fi analizată în cadrul cazului de casare invocat, întrucât, pe de o parte nu este permisă reanalizarea probatoriului raportat la dispoziţiile codului de procedură penală astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, iar pe de altă parte nu s-a identificat nici un aspect de nelegalitate.

Nici cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile inculpaţilor nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Inculpaţii au fost cercetaţi şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2), art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu reţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen. anterior în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.G. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.A., pedepse care au fost reduse în condiţiile art. 76 lit. a) şi e) C. pen. anterior.

Înalta Curte constată că legea penală favorabilă inculpaţilor este legea veche, legea sub imperiul căreia inculpaţilor le-au fost acordate circumstanţe atenuante judiciare (art. 74 lit. c) C. pen. anterior) care au avut drept consecinţă juridică reducerea pedepselor, circumstanţe care nu se mai regăsesc în noua lege, a cărei aplicare nu ar fi posibilă fiindcă, astfel, s-ar încălca principiul „neagrăvării situaţiei în propria cale de atac", ceea ce nu este permis.

Faţă de considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi B.G. împotriva Deciziei penale nr. 266 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.A. şi B.G. împotriva Deciziei penale nr. 266 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 200 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1232/2014. Penal. Vătămarea corporală (art....  ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1235/2014. Penal