ICCJ. Decizia nr. 1212/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1212/2014
Dosar nr. 2084/2/2014
Şedinţa publică din 04 aprilie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 191 din 27 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26 martie 2014 de Tribunalul de Mare Instanţă din Chalons-En-Champagne pe numele persoanei solicitate D.C.C., predarea şi arestarea preventivă a acestuia în vederea predării, pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 28 martie 2014 şi până la data de 25 aprilie 2014 inclusiv. S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o perioadă de 24 ore la data de 27 martie 2014. Totodată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de luare a unei măsuri neprivative de libertate faţă de persoana solicitată până la predarea acesteia către autorităţile statului solicitat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pe numele persoanei solicitate D.C.C., a fost emis la data de 26 martie 2014, de către Tribunalul de Mare Instanţă din Chalons-En-Champagne (Republica Franceză), un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unui delict, prev. de art. 450-1 alin. (1) şi (3) C. pen. francez, furt agravat prin două circumstanţe (6 fapte), prev. de art. 311-4, art. 311-1 C. pen. francez, tentativă de furt în grup, prev. de art. 311-4, art. 311-1 C. pen. francez şi tentativă de furt agravat prin doua circumstanţe, prev. de art. 311-4, art. 311-1 C. pen. francez şi pedepsite cu închisoare de cel puţin 5 ani.
În cuprinsul mandatului european de arestare a fost descrisă următoarea situaţie de fapt:
Din octombrie 2012, mai precis din lunile martie - aprilie 2013, numeroase fapte de furt de marfa au fost constatate în partea de nord şi nord-est a Franţei, cu circumstanţe similare, mai precis, prin fixarea unei balize GPS pe camioane (semi-remorci), aceste camioane fiind reperate pe platforme care erau cunoscute ca fiind platforme unde se încarcă produse de lux, mai precis cosmetice, iar aceste camioane erau golite de conţinutul lor prin efracţia remorcii camionului în timpul pauzei şoferului sau în timp ce acesta se odihnea.
În acest fel au avut loc faptele de furt în localitatea Roye, în data de 02 spre 03 noiembrie 2012, în localitatea Saran în data de 23 spre 24 octombrie 2012, în localitatea Plessis Belleville între 10 şi 11 octombrie 2012, cât şi tentativa de furt în localitatea Recy-la Veuve, în 16 noiembrie 2012.
Aceste fapte au fost asociate între ele având în vedere elementele tehnice de balizare constatate, cât şi a datelor telefonice şi bancare care puteau aparţine unei aceiaşi «echipe» şi din care ar putea face parte D.C., născut în Baia Mare, posesorul cardului bancar cu numărul x cu care a închiriat camere de hotel şi a achitat carburanţi în perimetrul faptelor descrise.
Pe de altă parte, în noaptea din 19 spre 20 martie 2013, cât şi în cea din 05 spre 06 aprilie, în localităţile Frignicourt şi Halignicourt au mai fost comise furturi de marfă, probabil după acelaşi mod operator. A reieşit însă că cele două balize utilizate probabil pentru aceste două fapte au fost «pilotate» de un «post principal» cu numărul de telefon care, la vremea respectivă (martie - aprilie 2013), era numărul de telefon care pilota o altă baliză care s-a găsit mai târziu pe un camion în localitatea Senlis în 22 octombrie 2013, şi care, în 22 octombrie fusese pilotată de un «post principal » cu numărul care a fost folosit în 29 octombrie 2013 în cadrul unor fapte de tentativă de furt comise în noaptea dintre 29 spre 30 octombrie 2013, în circumstanţe similare cu faptele comise în Iwuy. În noaptea din 18 spre 19 martie 2013, în localitatea St. Pierre la Garenne au fost comise fapte de furt, probabil după acelaşi mod operator. O maşină P. a fost identificată ca fiind probabil, maşina persoanei care a pus (montat) baliza. S-a constatat însă că acea maşină, care fusese închiriată de H.P.E. la Aeroportul Roissy Charles de Gaulle din 15 martie 2013 până în 29 martie 2013, mai precis în perioada în care au avut loc faptele citate mai sus, corespunde cu modelul de maşină descris de către un şofer care a găsit o baliză sub camionul său după ce a încărcat marfă la Beville le Compte în 22 martie 2013, şi care a declarat că maşina respectivă îl urmărise; această maşină a fost identificată în 26 martie 2013 în parcarea unui hotel din Roissy de unde s-a activat în 21 martie 2013 baliza găsită de şoferul citat mai sus.
Această baliză avea în memoria sa numărul de telefon al «postului principal» care a fost citat mai sus, post care pilotase o altă baliză, iar această baliză fusese la rândul ei pilotată, un timp, de un alt post principal, care a permis organizarea unei interpelări cu ocazia tentativei de furt din 30 octombrie 2013, şi care a fost numărul de telefon folosit pentru faptele comise în localităţile Frignicourt şi Hallignicourt descrise mai sus.
În noaptea din 29 spre 30 octombrie 2013, în localitatea Iwuy (Nord) a fost împiedicată (contracarată) o tentativă de furt de marfă care folosise acelaşi mod operator, mai precis prin punerea unei balize, iar această acţiune a permis interpelarea a cinci persoane de origine română.
Instanţa de fond a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, iar infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale desfăşurate în prezent de către autorităţile judiciare franceze, sancţionate de legea statului respectiv cu pedeapsa închisorii de cel puţin 5 ani, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 şi pct. 11 din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, dar chiar şi în situaţia contrară, această condiţie ar fi îndeplinită, întrucât faptele prezentate sunt incriminate şi de legea penală română, ca infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat (prevăzută de art. 367 din noul C. pen.) şi respectiv de furt calificat (prevăzută de art. 228 - 229 din noul C. pen.).
Totodată, s-a constatat că în speţă, nu este incident niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Chiar dacă persoana solicitată nu a consimţit la predarea către autorităţile judiciare franceze, Curtea a constatat că, în speţă, nu există nicio cauză legală care să împiedice punerea în executare a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie persoana solicitată D.C.C., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei decizii astfel că acestea nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 modificată, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Raţiunea mandatului european constă în necesitatea de a se asigura garanţia că persoanele urmărite nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii europene, acesta reprezentând un instrument de aducere a persoanei solicitate în faţa statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate D.C.C. de către autorităţile franceze, la data de 26 martie 2014, în vederea efectuării urmăririi penale, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii europene - Franţa, care are la bază un mandat de arestare emis în condiţiile legii franceze.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare conţine toate informaţiile necesare, că au fost respectate dispoziţiile legale privind executarea mandatului şi că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, că s-a dispus punerea în executare a mandatului cu respectarea regulii specialităţii în sensul că persoana predată nu va putea fi cercetată decât pentru fapte ce fac obiectul prezentului mandat, iar măsura arestării persoanei solicitate a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale.
În raport de aceste dispoziţii Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a admis sesizarea formulată de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Franţa la data de 26 martie 2014, pe numele persoanei solicitate D.C.C. şi predarea acesteia, către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii şi a condiţiei ca în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru executarea pedepsei.
Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că, în: mod justificat, instanţa de fond a dispus măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată, având în vedere dispoziţiile art. 103 alin. (11) din Legea privind cooperarea judiciară în materie penală conform cărora "situaţia în care, ulterior, judecătorul dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea prevăzută la art. 107, judecătorul ia măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate."
Dispoziţia textului de lege este imperativă, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea persoanei solicitate de a se lua faţă de ea fie măsura arestului la domiciliu fie măsura controlului judiciar.
Prin urmare, critica persoanei solicitate de a fi lăsată în libertate, întrucât acuzaţiile ce i se aduc nu sunt clar formulate şi nici nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte penale, nu poate fi primită de către Înalta Curte, întrucât, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european judecătorul român hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la vinovăţia persoanei solicitate, la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.
Reţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 425 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă contestaţia formulată de persoana solicitată, ca nefondată.
În conformitate cu prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 280 RON, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată D.C.C. împotriva Sentinţei penale nr. 191 din 27 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală.
Obligă persoana solicitată la plata sumei de 280 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1194/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1230/2014. Penal. Pornografia infantilă... → |
|---|
