ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1237/2014

Dosar nr. 217/59/2014

Şedinţa publică din 8 aprilie 2014

Asupra contestaţiei de faţă:

Prin Sentinţa penală nr. 82/PI din 4 martie 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013, a admis sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad, constituite în baza H.G. nr. 836/2013.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual rap. la art. 367 alin. (1) C. pen. actual, a redus pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. aplicată prin Sentinţa penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat la 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual a menţinut cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. prin Sentinţa penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma contopirii pedepsei aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen.

A dispus efectuarea menţiunii privind modificările dispuse în prezenta hotărâre în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 295/2012 din 21 octombrie 2013 emis de Curtea de Apel Timişoara, la data rămânerii definitive a acesteia.

S-a reţinut că prin referatul Comisiei de evaluare a aplicării incidenţei legii penale mai favorabile, constituite la nivelul Penitenciarului Timişoara, în baza H.G. nr. 836/2013, înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 217 din 20 februarie 2014, a fost sesizată pentru a se pronunţa dacă sunt incidente dispoziţiile art. 6 noul C. pen. privind pedeapsa aplicată condamnatului D.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

S-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. 820/59/2011*, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului D.S.: în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat; în baza art. 65 alin. (3) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale; în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale; în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen, au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul D.S. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea, după executarea pedepsei rezultante principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În cauză s-a constatat că dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. actual sancţionează "iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup" cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Având în vedere că faţă de condamnatul D.S. s-a reţinut cu caracter definitiv incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. pen. anterior, preluat şi în noul C. proc. pen. în art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a constatat că prin aplicarea acestora maximul special al pedepsei sus menţionate este de 3 ani şi 4 luni închisoare, impunându-se reducerea pedepsei la această limită.

S-a constatat, faţă de dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. actual, că pedeapsa rezultantă ar fi de 4 ani şi 4 luni închisoare. În contextul în care condamnatului D.S. i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, aceasta nedepăşind maximul sus menţionat, nefiind incidenţă legea nouă ca lege penală mai favorabilă conform art. 6 C. pen. actual, în acest sens, fiind şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012.

Astfel, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. 116/2013, instanţa a admis sesizarea Comisiei din Penitenciarul Timişoara, constituite în baza H.G. nr. 836/2013 şi în baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual rap. la art. 367 alin. (1) C. pen. actual, a redus pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. aplicată prin Sentinţa penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat la 3 ani şi 4 luni închisoare.

Având în vedere că hotărârea nu aduce modificări ale dispoziţiilor aflate în executare, pedeapsa rezultantă ce se execută rămânând neschimbată, a dispus efectuarea doar de menţiuni privind modificările dispuse prin prezenta hotărâre în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 295/2012 din 21 octombrie 2013 emis de Curtea de Apel Timişoara, la data rămânerii definitive a acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi a solicitat admiterea contestaţiei în temeiul art. 425 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare respingerea sesizării formulată de Comisia din Penitenciarul Arad, întrucât greşit s-a reţinut incidenţa disp. art. 6 C. pen. în raport de pedeapsa aplicată pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, a susţinut că în mod greşit s-a reţinut ca ar fi incidente disp. art. 367 alin. (1) C. proc. pen., în realitate corespondenţă pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003 se regăseşte în alin. (2) al disp art. 367 C. pen., context în care pedeapsa aplicată nu depăşeşte maximul special.

Examinând hotărârea atacata prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este întemeiată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Textul legal prevede imperativ când operează reducerea pedepsei închisorii sau amenzii, atunci când intervine o lege mai favorabilă după o hotărâre definitivă de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei - anume când pedeapsa definitiv aplicată depăşeşte maximul special al pedepsei prevăzute în legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

În această situaţie, pedeapsa aplicată se reduce până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Conform art. 187 C. pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerate a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Coroborând dispoziţiile legale enunţate reiese cu evidenţă că pedeapsa aplicată prin hotărâre definitivă se reduce în acest caz până la maximul special prevăzut de legea nouă care incriminează fapta în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Aşadar, operează o singură reducere a pedepsei, fără posibilitatea aplicării succesive şi a dispoziţiilor privind recunoaşterea vinovăţiei în sensul reducerii cu încă o treime a maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Cauzele legale de reducere a pedepsei din reglementarea anterioară, respectiv dispoziţiile privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005, regăsite şi în dispoziţiile legale în vigoare - art. 367 alin. (5) din noul C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ş.a, acţionează succesiv asupra pedepsei şi îşi produc efecte fiecare în parte, însă sunt incidente numai în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, chiar dacă intervine o lege penală mai favorabilă.

Legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai prevăzută de legea nouă. În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 a unei sancţiuni definitive aplicate, comparaţia se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate şi maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului special prevăzut de legea nouă, în toate situaţiile numai până la maximul special prevăzut de noua lege.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1) şi (7) C. proc. pen., asupra pedepselor definitive, în situaţia prevăzută de art. 6 C. pen., se reţin următoarele:

Prin Deciziile nr. 1483 şi 1470 din 8 noiembrie 2011 Curtea Constituţională a României a statuat că, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. - acordul de recunoaştere a vinovăţiei ce au o dublă natură - procesuală şi de drept material - sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În acord cu Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, 1483 din 8 noiembrie 2011 ale Curţii Constituţionale, O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a prevăzut în art. XI că, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Aşadar, prevederile art. 320¹ C. proc. pen. se aplică până la începerea cercetării judecătoreşti, iar în situaţii tranzitorii (recunoaşterea vinovăţiei de către inculpaţii care au fost trimişi în judecată sub imperiul legii vechi - anterior Legii nr. 202/2010, dar care, depăşind momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti şi până la soluţionarea definitivă a cauzei se judecă potrivit legii noi - după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a introdus art. 320¹ C. proc. pen.) până la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 121/2011.

Prin urmare, cauza specială de reducere a pedepsei - art. 320¹ C. proc. pen. se aplică numai în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri definitive (în situaţii tranzitorii) şi nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile în faza executării. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice - unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului care prevede printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

Ca atare, nu există niciun argument juridic pentru ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin intervenirea unei legi mai favorabile care prevede o pedeapsă mai uşoară decât sancţiunea aplicată şi care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, să opereze succesiv reducerea pedepsei - iniţial până la maximul special prevăzut de legea nouă şi apoi reducerea acestui maxim cu încă o treime ca urmare a judecării cauzei în fond prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Astfel, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 prin Sentinţa penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara nu depăşeşte maximul de pedeapsă prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen., cel de 5 ani, astfel încât să se impună reducerea până la această limită a pedepsei.

Instanţa de fond în mod greşit a redus pedeapsa de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în faza executării pedepsei raportându-se la maximul special de pedeapsă prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 3 ani şi 4 luni închisoare, calculat ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior (actual art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) deşi această cauză specială de reducere a pedepsei operează doar în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Maximul special pe care instanţa de fond trebuia să-l aibă în vedere era cel de 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată de 3 ani şi 6 luni închisoare nedepăşindu-l, astfel încât nu se impunea reducerea acestuia.

Pentru aceste considerente, va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara -secţia penală, privind pe intimatul condamnat D.S.

Va desfiinţa sentinţa penală şi rejudecând va respinge sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad, constituită în baza H.G. nr. 836/2013.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul condamnat D.S.

Desfiinţează sentinţa penală şi rejudecând:

Respinge sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad, constituită în baza H.G. nr. 836/2013.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 100 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 1235/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 126/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)